Category: Istoria filosofiei

Viața ca filosofie

~ Autori invitați ~ 1 Comment

Gheorghe Guțu (1906 – 1964) clasicist, traducător, istoric literar și profesor în filologie clasică, a scris această biografie a lui Seneca înainte de război. Ea apare inițial la Editura Casa Școalelor în 1944, dar este retipărită la Editura Humanitas în 2021. După șapte zeci și șapte de ani, cartea lui Guțu rămâne încă o sursă de cunoaștere demnă de atenție atât pentru felul în care reconstruiește contextul unei vieți memorabile, cât și pentru o mai bună înțelegere a operei lui Seneca.

Să vorbim filosofic despre rest

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Atunci când Alexander Baumgarten a scris o recenzie la cartea lui Andrei Cornea despre Neființă, a spus despre ea acest lucru: „înțeleg că o așteptam fiindcă le citisem pe celelalte”. Într-un mod similar și eu pot spune ceva de acest fel despre cartea filosofului Baumgarten: abia când am aflat despre existența ei mi-am dat seama că ea nu putea să nu existe, altfel spus, existența ei a fost necesară. 

Ce le datorează modernii epicureicilor

~ anitadrella ~ Leave a comment

Cu toții am auzit lucruri despre doctrina epicureicilor însă puțini știm cât de mult i-a influențat pe filosofii moderni. Ideea pe care o regăsim în această lucrare este cu adevărat captivantă: epicureicii înrâuresc filosofia modernă, însă ideile lor ajung cu aceasta să ne influențeze și pe noi. Filosofia modernă își găsește în ideile epicureicilor  o structură pe care să își articuleze propriile teze. Deși lucrarea, nu este adecvată pentru cercetători, ea reușește să stimuleze în cititor noi idei de cercetare.

O poveste despre manuscrise, biblioteci și atomi

~ anitadrella ~ Leave a comment

„Nu știu că le aducem ciuma?” i-ar fi spus Freud lui Jung „în momentul în care acostau în portul New York pentru a primi ovațiile admiratorilor lor americani”[1]. Nu doar psihanaliza s-a răspândit „ca ciuma” – ne spune cartea lui Greenblatt – ci și ....atomismul. Un manuscris pierdut, redescoperit, copiat și re-copiat a cucerit Europa în zorii Renașterii. Provocând-o, poate.

Ce înseamnă a trăi bine?

~ DanielaMaria ~ Leave a comment

Când ne gândim la Descartes, Pascal sau Leibniz, avem oare în minte sintagma „viață bună”?

Ce ar fi dacă am schimba pentru o clipă perspectiva prin care-i privim pe acești trei filosofi? Să nu-i mai citim ca pe niște creatori de sistem, așa cum am învățat la școală. Este ceea ce ne propune Matthew L. Jones, care ne poate convinge să vedem filosofia ca pe o disciplină practică. Sau ca pe o disciplină în care filosofia se îmbină cu tehnici practice de îmbunătățire a judecății. Printre acestea, chiar matematica.

Cum se poate reconstrui o viață pornind de la mai multe imagini ale morții

~ danajalobeanu ~ 1 Comment

Nimeni n-a murit de atâtea ori. Și poate că niciun filosof nu a fost atât de mult asociat, de generații succesive, unei arte de a muri exersată în toate felurile posibile: în scris, dar și în exercițiul efectiv al procesului morții. Nu e de mirare că morțile lui Seneca au inflamat imaginația filosofilor și poeților din toate timpurile. Ca să nu mai vorbim de pictură – poate doar moartea lui Socrate să fi fost atât de des reprezentată pictural.

Pneumatice: transformările aerului, magie naturală și submersibile

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Când Francis Bacon citează, printre minunile pe care este capabilă să le producă noua știință, corăbiile care pot merge sub apă sau costumele de scafandru, nu se lansează într-un discurs de tip science-fiction avant la lettre ci enumeră, pur și simplu, unele dintre preocupările științifice (tehnologice) ale secolului al XVII-lea. Bacon e fascinat de posibilitatea de a îmbutelia aer; și de metode de a construi clopote de scafandru suficient de mari încât să permită mersul sub apă. Dar vorbește despre toate acestea ca și când le-ar fi văzut (și încercat) personal. E interesat de propagarea sunetului sub apă și sugerează un experiment în care cineva intră într-un butoi răsturnat pe care-l coboară apoi pe fundul apei și vorbește de acolo. Sunetul, ne spune Bacon, se aude înfundat dar relativ aproape. Și experimentul nu poate dura prea mult. După o vreme, operatorul din butoi va avea dificultăți la respirat.

Străinii din Callipolis (13): La răscruce de căi regale (I)

~ id ~ Leave a comment

Secolul al IV-lea dinaintea erei noastre a fost scena pe care s-a petrecut un eveniment, probabil, singular în istorie - o întâlnire directă între doi titani: primul, unul dintre cei mai influenți gânditori din istoria filosofiei și științei, celălalt, unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile - Aristotel și Alexandru Macedon. Înrâurirea a fost cât se poate de directă, Aristotel fiind responsabil cu educarea tânărului Alexandru. Cu toate acestea, conținutul exact al acestei cauzări paideice s-a pierdut sau s-a distorsionat prin neajunsurile transmiterii de informație istorică de-a lungul veacurilor. Dar să începem relatarea cu Aristotel, căci el este de fapt personajul principal al rândurilor ce urmează.

Străinii din Callipolis (12): Himera filosofului-rege (III)

~ id ~ 2 Comments

Cândva prin 360 î.e.n. Archytas al Tarentului, strateg al propriei cetăți și filosof de școală pitagoreică, primea o veste îngrijorătoare: prietenul său atenian Aristocles, cunoscut mai ales ca Platon, era ținut ostatic de către tiranul Siracuzei, Dionisios cel Tânăr. Era într-o anumită măsură responsabil față de prietenul său, Archytas fiind și el părtaș la persuadarea lui Platon în direcția unei reînnoite încercări de a aduce la lumină din tânărul tiran mult-căutatul filosof-rege. Nici chiar figura pitagoreului tarentin nu a hrănit speranța că, prin jocurile imitației și emulației, forma acestui ideal va coborî într-un final pe pământ. Toate acestea au fost în zadar, iar tânărul tiran siracuzan se dovedea a fi un pericol mai mare ca oricând. Drept consecință și datorită influenței tarentinilor în Sicilia acelor vremuri, Archytas îl trimite cu o navă pe un anume Lamiscos pentru a salva ce a mai rămas din acel vis: visătorul (Platon, Scrisoarea a VII-a, 350b).