Pneumatice: transformările aerului, magie naturală și submersibile

Dana Jalobeanu

Imităm zborul păsărilor şi putem zbura în aer; avem corăbii şi bărci pentru mers sub apă, în adâncul mărilor şi, de asemenea, costume speciale pentru înnotat sub apă. (Francis Bacon, Noua Atlantidă)

Despre cunoașterea care s-a pierdut

Când Francis Bacon citează, printre minunile pe care este capabilă să le producă noua știință, corăbiile care pot merge sub apă sau costumele de scafandru, nu se lansează într-un discurs de tip science-fiction avant la lettre ci enumeră, pur și simplu, unele dintre preocupările științifice (tehnologice) ale secolului al XVII-lea. Bacon e fascinat de posibilitatea de a îmbutelia aer; și de metode de a construi clopote de scafandru suficient de mari încât să permită mersul sub apă. Dar vorbește despre toate acestea ca și când le-ar fi văzut (și încercat) personal. E interesat de propagarea sunetului sub apă și sugerează un experiment în care cineva intră într-un butoi răsturnat pe care-l coboară apoi pe fundul apei și vorbește de acolo. Sunetul, ne spune Bacon, se aude înfundat dar relativ aproape. Și experimentul nu poate dura prea mult. După o vreme, operatorul din butoi va avea dificultăți la respirat.

Ne e greu, azi, să înțelegem amestecul de ingeniozitate și naivitate, seriozitate și joc implicat în aceste experimente. Istoria științei ne învață că abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, la mulți ani după Bacon, Robert Boyle și prietenii săi de la Societatea Regală au stabilit o corelație între prezența aerului și respirație. Și tot Societatea Regală patronează experimente cu diverse tipuri de clopot de scafandru sub Tamisa. De unde știe Bacon, în prima parte a secolului al XVII-lea, că se poate respira sub apă dacă „îmbuteliem” destul aer? Sau de mașina de circulat sub apă?

drebbelUn prim răspuns ar fi „submarinul lui Drebbel”. Cornelis Drebbel este unul dintre acei inventatori geniali ai sfârșitului de secol al XVI-lea despre care se vorbea ca despre un magician. Cineva capabil să construiască fântâni cântătoare (unele acționate direct de razele soarelui), submersibile capabile să care șase oameni timp de două ore sub apele Tamisei, costume de scafandru sau aparate de răcit aerul la curtea regală (a Angliei). Drebbel a scris destul de puțin și în flamandă (deși unele dintre cărțile sale sunt traduse în latină și circulă în secolul al XVII-lea). Diversele sale scheme de a construi un perpetuum mobile au prins și în literatura „științifică” a vremii. Fântânile cântătoare au fost preluate și făcute celebre în cărțile mult mai populare ale lui Solomon de Caus. Iar submarinul a devenit una dintre mașinile miraculoase ale „utopiei” baconiene, Noua Atlantidă. Iar apoi un icon cultural recirculat, de la o epocă la alta până la sfârșitul secolului al XIX-lea (vă mai amintiți de Nautilius?).

submarinÎn interesul secolului XXI pentru replicarea instrumentelor și mașinilor Renașterii, cineva s-a apucat să reconstruiască submarinul lui Drebbel (și BBC a făcut un program special pe acest subiect).

Pneumatica

Dar Drebbel n-a fost nicidecum primul inventator de submarine. Mașinile sale de umblat pe sub apă pun la lucru o știință respectabilă a Renașterii: pneumatica. Pneumatica e uneori considerată o ramură a mecanicii (pentru că poate construi mașini – pompe, sifoane, fântâni, țevi de transportat apa sau aparate de mers sub apă). Alteori, scrierile de pneumatică sunt asimilate unei părți a magiei naturale (pentru că un rol important al tuturor acestor descoperiri și mașini minunate este să producă mirare). Dar și filosofia naturală e preocupată de pneumatică – ori de câte ori își pune problema trasformărilor apei în aer, de exemplu, sau a mișcărilor produse de coloane de aer, sau se întreabă asupra unor chestiuni precum rarefierea și condensarea.drebbel book

Evident, dacă vorbim despre investigația filosofică cu privire la natura lucrurilor, pneumatica primește conotații noi, căci se referă la un tip de cunoaștere a celor invizibile, rare și fără greutate. Pneumaticele sunt, desigur, și „spirituale” (unde noțiunea de „spirit” e cea a Renașterii, un obiect situat undeva între material și imaterial,  un obiect al intervalului… care, prin condensare, devine materie, iar prin rarefiere devine tot mai puțin material și tot mai aproape de natura sufletelor sau a stelelor).

Pneumatica e o știință specială (printre științele foarte speciale ale Renașterii). Spre deosebire de științele tradiționale, divizate destul de precis în „teoretice” (fizica, matematica, metafizica, după cum le împărțea Aristotel) și „practice” (artele mecanice, medicina etc.) pneumatica este în același timp teoretică (pentru că își pune întrebări cu privire la natura și compoziția materiei) și practică. În plus (și abia asta o face cu totul specială) este o știință care reușește să se constituie și să progreseze punând cumva în paranteză disensiunile teoretice ale practicanților ei. E foarte interesant că în secolul al XVI-lea se ocupă de pneumatică atât partizani cât și adversari ai atomismului, oameni care cred că materia este corpusculară și alții, care cred că materia este continuă și „spirituală”, eventual însuflețită. Pneumatica pare să fie compatibilă cu orice teorie a materiei care admite o împărțire de bază în „materiale” (tangibile) și „spirituale” (aer, vapori, foc, eter).

Bacon împarte materia în două mari categorii: corpuri tangibile și „pneumaticele” din ele (sau din mediul în care acestea se găsesc). Această împărțire nu este, însă, o disjuncție. Prin rarefiere, tangibilele pot deveni pneumatice (cum se întâmplă de fiecare dată când ne fierbem un ceai, dacă uităm prea mult ibricul pe foc). Prin condensare, pneumaticele se transformă în corpuri tangibile (ca atunci când norii se acumulează și dau naștere unei ploi torențiale; sau ca atunci când răsuflarea mea condensează pe oglinda rece, sau pe sticla ochelarilor).

Bacon nu face însă decât să sintetizeze, în teoriile și experimentele sale, cunoașterea acumulată într-un secol de cercetări pneumatice. Clopote de scafandru și mașini de mers sub apă se pot găsi încă de la jumătatea secolului al XVI-lea, în scrierile lui Giovan Battista della Porta și Girolamo Cardano (și foarte probabil de acolo află Corneliis Drebbel despre ele). Della Porta are multe de spus despre pneumatică, atât din punct de vedere teoretic (într-o carte scrisă pe acest subiect) cât și (mai ales) din punctul de vedere al constructorului (sau utilizatorului) de aparate și mașini uimitoare de ”ridicare a apei”, transformare a apei în aer, circulat sau respirat sub apă.

della Porta magiaÎn celebrul său bestseller, Magia naturală (prima ediție 1558), Della Porta creionează domeniul teoretic și aplicativ al pneumaticii pe care vor lucra, Cardano și Bacon – iar, mai târziu, Robert Boyle, Robert Hooke și restul prietenilor lor de la Societatea Regală.

 

 

Magia naturală dinaintea magiei naturale: Heron din Alexandria

hero title

Dar, evident, nici măcar Della Porta nu este primul din această serie de cunoscători ai pneumaticii. Sursa comună a celor mai multe dintre problemele enumerate mai sus este și mai veche decât atât: este Pneumatica lui Heron din Alexandria scrisă, probabil, în secolul I al erei noastre. Există mai multe discuții cu privire la datarea scrierilor lui Heron, ca și la clasificarea lor. Mi se pare simpatic să spunem, împreună cu Mary Boas Hall, că avem de-a face tot cu un fel de magie naturală; căci Pneumatica este o carte despre cum să creezi tot felul de experimente și mașini uimitoare. De mai mare sau mai mică anvergură; Heron prezintă cu aceeași grijă construcția unui templu în care statui mecanice „animate” hidraulic oferă libații zeului, ca și vase miraculoase din care poți turna unor invitați apă, altora vin, iar altora vin amestecat cu apă.

heron_siphonMașinile lui Heron nu sunt însă o glumă; iar cartea lui e tradusă și publicată de un mare umanist și matematician, Commandino, cu o dedicație către ducele de Urbino (în 1575) și explicații cu privire la utilitatea practică a acestei importante științe. Pentru Commandino, magia naturală e mai puțin importantă decât mecanica. Iar Hero promite mașini hidraulice. Acestea pot fi folosite pentru a construi fântâni sau statui mișcătoare, dar și pentru a arunca foc, la distanță, asupra inamicului.

Ce mi s-a părut însă fantastic e că și Heron vorbește despre submersibile, mersul sub apă și îmbutelierea aerului. Heron e atomist, așa că pentru el aerul e un agregat de corpusculi – a condensa aerul înseamnă a înghesui, pur și simplu, mai multe „grăunțe” într-un vas, eliminând spațiile goale.

Recitind Pneumatica e un bun exercițiu pentru a reflecta asupra „cunoașterii care s-a pierdut”. Ne putem uita la istoria științei ca la un mare depozit de cunoaștere ale cărei chei și coduri de acces le-am pierdut și pe care trebuie să le dezgropăm din uitare. Aceasta nu înseamnă să ne facem că nu vedem progresul sau evoluția umanității. Ci doar să le potențăm și să le punem în perspectivă.

 

 

Published by

danajalobeanu

Associate Professor in Philosophy, Department of Theoretical Philosophy, University of Bucharest.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s