Cum mor democrațiile?

Valorile libertății n-au făcut parte din educația generației mele. La școală am fost educați să fim conformiști. Acasă ni se spunea adesea să nu ieșim în evidență, să nu vorbim cu străinii, în general, să avem grijă ce și cum vorbim. Foarte devreme am învățat că trăim într-o mare închisoare în care nu ai decât două soluții de supraviețuire. Prima era „să te pui bine” cu gardienii, să cooperezi, să-ți trădezi prieteni, să torni. A doua era să îți construiești o cochilie de supraviețuire, eventual într-un grup cu foarte puțini prieteni, pe modelul unor societăți secrete: cu coduri de acces și ritualuri de admitere și excludere.

Câteva întrebări  ale unei suflet viu

Gogol și „Suflete moarte”. Despre ce este vorba? Oare ce a vrut să transmită autorul? Încruntarea aglomerării zilnice m-a făcut să caut, în încercarea de a găsi răspunsuri,  o cale mai rapidă, astfel că am audiat teatrul radiofonic „Suflete moarte”, distribuție impresionantă, dar nu mi s-a părut suficient, ceva parcă lipsea; simțeam că îmi scapă ceva, intuiam că ironia fină a autorului nu transpare suficient, așa că am trecut la citirea cărții, ceea ce recomand tuturor.

Fascinația ambiguității

Până la urmă, ne place misterul. Teoriile conspirației „prind” pentru că apelează la această latură a noastră. Cea iubitoare de umbre. Cea care speră că dincolo de întuneric se găsește o poveste (mai) frumoasă. Și de multe ori, așa și e. Doar că asta se numește literatură. Care este mecanismul mental care încurcă literatura cu știința și ficțiunea cu realitatea? Nu mi-e foarte clar. S-ar putea să fie vorba despre un deficit de antrenament de lectură, de o abordare literală a unui text. Cam ca în obsesia celor care vor să găsească într-o operă „urmele” vieții autorului. Shakespeare era catolic, iar Hamlet este despre asta. Shakespeare descrie lumea curților nobiliare ca un nobil, și furtuna ca un marinar; trebuie să fi fost la curte și pe mare. Unele dintre personajele lui Shakespeare - suspect de multe, pentru secolul al XVI-lea, sunt filosofi. Trebuie că cineva cu studii filosofice a scris Hamlet. Francis Bacon, de pildă.

Conversații cu Descartes

Am ajuns la Cafeneaua filosofică cu numărul 61 - la care vă așteptăm să vorbim despre Corespondența lui Descartes. Despre laboratorul de cercetare pe care-l putem găsi în scrisorile sale, dar și despre omul Descartes, așa cum transpare din corespondența purtată cu prieteni și adversari din întreaga Europă. Dana Jalobeanu în dialog cu Vlad Alexandrescu, … Continue reading Conversații cu Descartes

Cum se poate trăi fără a face compromisuri?

Dana Jalobeanu Într-o lume a compromisurilor de tot felul, întrebarea din titlu pare fie provocatoare, fie puerilă (depinde din ce parte o privești). De altminteri, nici nu ajungi să ți-o pui în mod serios decât atunci când te întâlnești cu cei care, efectiv, n-au făcut compromisuri. Cei de care le este atât de frică oamenilor … Continue reading Cum se poate trăi fără a face compromisuri?

Când știința abdică de la valorile universale

Cartea scrisă de Mircea Flonta și Cătălin Vasilescu pleacă de la un episod interesant: manifestul savanților germani din 1914. Redactat la începutul războiului, acest document pune capitalul simbolic al „științei germane” și prestigiul semnatarilor lui (printre care se numără Max Planck sau Roentgen) în slujba propagandei de război. Manifestul e o mărturie cutremurătoare. Prima întrebare … Continue reading Când știința abdică de la valorile universale

Cui i-e frică de școala online?

Când am început Cafeneaua filosofică, în primăvara lui 2020, în plin lockdown, „insula zoom” ne apărea ca un spațiu providențial; locul în care putem fugi de-acasă, în care ne putem întâlni și discuta, împărtășind experiențele noastre de prizonieri. Nici nu ne trecea prin cap că acest mediu decorporalizat va deveni spațiul experienței noastre zilnice pe … Continue reading Cui i-e frică de școala online?

E timpul să primim cu adevărat evoluția în școli. O pledoarie

Doru Căstăian Indiferent că sunteți mai tineri sau mai în vârstă, cu siguranță nu ați avut ocazia să studiați în școală în mod corect ansamblul de idei cunoscut îndeobște sub numele de evoluționism. Nu există o teorie unitară a evoluției. Cadrul evoluționist este astăzi un câmp viu și polemic, ca mai toate domeniile științei veritabile. … Continue reading E timpul să primim cu adevărat evoluția în școli. O pledoarie

Despre epidemii și istoria care se repetă

Istoria se poate povesti în multe feluri. Și din fiecare avem de învățat. Căci, desigur, prima lecție a istoriei este că nu suntem originali. Că ideile, argumentele, fricile și bucuriile noastre sunt de o monotonie deprimantă. Luați teoriile conspiraționiste pe tema „vaccinurile atacă creierul” – le veți găsi în articolele de presă și în cărțile secolului al XIX-lea; în primele emisiuni de radio sau televizate din secolul XX. Și atunci, și acum, vor mai scăpa din ele și în presa științifică; urmate de retractări (în care nimeni nu crede) și scandaluri, de excluderi din profesie și de popularitatea obținută în afara specializării pe alte căi. Sau luați imaginile cu lideri politici care se vaccinează în direct la televizor, pentru a încuraja populația. La începutul secolului al XVIII-lea, fără televizor, dar amplu reflectată în presa de atunci, o parte dintre membrii casei regale britanice, la încurajarea unei prințese care fusese bine educată de filosofi, își inoculau copiii cu o proto-variantă de vaccin împotriva variolei (procedura se numește variolare).