The science of water

Ovidiu Babeș

Alan Chalmers, One Hundred Years of Pressure – Hydrostatics from Stevin to Newton Springer, 2017.

Alan Chalmers’ book really makes us wonder what we know about the physics of liquids and about how science got to this knowledge. The book provides a great historical reconstruction of the major episodes in the development of modern hydrostatics. It shows how the apparent familiarity of a physical concept mislead and continues to be misleading. The concept of pressure is usually presented as a ‘given’, but it’s far from being self-evident, and its hundred years of intellectual development attest this.

Think about the ordinary things in everyday life. Some of them seem to be as trivial and boring as things can get. They aren’t surprising in any way, and only rarely arouse any thoughts or reflections. We simply take them for granted. The behavior of liquids belongs here: everyone knows that liquids flow. It’s self-evident that water takes the shape of its container, that some objects float, or that the smallest crack in a filled vessel might cause a leak. Even my cat has a habit that suggests he’s perfectly aware he can spill all the water from his bowl. Continue reading The science of water

Al cincelea mușchetar

young descartesDiana Stere

Harold J. Cook, The Young Descartes, The University of Chicago Press, Chicago&London, 2018 

„…a luat parte la asediul de la La Rochelle, acțiune care apare în mod proeminent în ultimele pagini ale romanului, și când René se prezenta celorlalți, o făcea cu numele de sieur du Perron – titlu preluat de la o proprietate pe care o moștenise de la mama sa – în timp ce în portretul său este înfățișat purtându-și blazonul. În timp ce primea o educație pe măsura elitei franceze, el învăța, totodată, să se dueleze și să călărească, fiind antrenat pe „marele cal”, folosit în bătălii, și anume destrierul. La vârsta de 20 de ani ocuia deja la Paris, unde se îmbrăca în ton cu moda, în tafta verde, cu o pană în pălărie și o spadă atașată la curea, făcându-și o mulțime de prieteni; bucurându-se de povești de dragoste, muzică, poezie, mitologie antică, și glume; și pentru o perioadă petrecând ore lungi în fața meselor de jocuri, aparent acumulând câștiguri mari în acest proces…”[1].

Continue reading Al cincelea mușchetar

Cum era acolo de unde se întorcea Max Blecher?

Daniela Maria

Vizuina luminată – Jurnal de sanatoriu, ART, 2009

Max Blecher a lăsat o parte importantă din el în urmă atunci când boala i-a sfârșit viața, la nici 29 ani. Însă cele trei cărți și câteva poezii nu au ajuns să se bucure de recunoașterea pe care ar fi meritat-o, cel puțin nu încă. Să fi fost de vină numele care-l identifică ca pe un străin sau faptul că cariera sa literară s-a încheiat abrupt? Max Blecher a fost contemporan cu Mircea Eliade, iar printre prietenii lui se numărau Geo Bogza, Mihail Sebastian și Sașa Pană, prieteni care l-au susținut în publicarea romanelor. În amintirea multora dintre contemporanii săi a rămas autorul, un personaj cu contururi eroice și într-o oarecare măsură de neînțeles. Iată ce nota Mihail Sebastian în jurnal, consemnând moartea lui Blecher:

Mă gândeam nu la moartea lui, care a fost în sfârşit îndurătoare, ci la viaţa lui, care mă cutremură. Era o suferinţă prea mare pentru a primi o compasiune, o tandreţe. Puţin străin a rămas mereu băiatul ăsta, care, în atrocea lui durere, trăia ca într-o altă lume. Niciodată n-am putut avea faţă de el un mare elan, o totală deschidere. Mă speria puţin, mă ţinea departe, ca la porţile unei închisori, în care nu puteam pătrunde, din care nu puteam ieşi. Îmi spun că aproape toate convorbirile noastre aveau ceva stingherit, ca şi cum le-am fi avut într-un «parloir». Şi după ce ne despărţeam, unde se întorcea el? Cum era acolo unde se întorcea el? (Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, Humanitas, București, 1996, pag. 164-165)

Unde se întorcea Blecher? Continue reading Cum era acolo de unde se întorcea Max Blecher?

Matematica: creație sau descoperire?

Liviu Ornea

În recenta sa conferință de la Ateneu, Jim Baggott, fizician de formație, după ce și-a prezentat cartea Origini (Humanitas, 2018), a spus, răspunzînd unei întrebări a lui Vlad Zografi, că matematica nu e altceva decît o creație a minții umane, un instrument cu care operează știința. E o afirmație tare, cu care sînt de acord mulți practicieni ai științelor naturii și unii matematicieni deopotrivă (János Bolyai, de pildă, cînd, după ce s-a convins de corectitudinea construcție sale pentru geometria neeclidiană, ar fi spus: „Din nimic am creat o lume”). Continue reading Matematica: creație sau descoperire?

Kant și etica kantiană

Răzvan Ioan

(Allen Wood, Kantian Ethics, New York: Cambridge University Press, 2007)

Oare câți cititori ai lui Kant n-au fost descurajați de aparenta rigiditate moralistă a scrierilor sale? De prezentarea gândirii filosofului prusac ca fiind dominată de o moralitate austeră, ascetică, în care o acțiune este valoroasă din punct de vedere etic doar dacă se opune înclinațiilor noastre? Aceasta înțelegere a gândirii etice kantiene are rădăcini vechi, și rămâne de multe ori dominantă atât in universități cât și în imaginea pe care o au mulți oameni interesați de filosofie, dar nu neapărat specialiști. Continue reading Kant și etica kantiană

La ce e bună istoria filosofiei?

Nora Grigore

four philosophersAm auzit cândva, din partea unui profesor de filozofie român că există – observase dânsul –  un anumit fel de studenți la filozofie: cei cărora le place Platon mai mult decât Aristotel, Sf. Augustin mai mult decât Toma, Pascal mai mult decât Descartes. Nu știu dacă împărțirea aceasta este reală sau nu, dar mi se pare semnificativă, mai ales că este observația cuiva care își petrecuse viața printre studenții de la filozofie. Când întrebăm “La ce bun istoria filozofiei?” tindem să ne referim mai ales la cercetarea acdemică (cum ajută cunoașterea istoriei filozofiei în formularea de argumente, rezolvarea de probleme etc.), nu neapărat la aspectul său de formare și învățare. Nici eu nu vreau sa ma refer exclusiv la acesta, dar cred că, pornind de la el, descoperim o altă fațetă a istoriei filozofiei, un alt posibil rol al acesteia: acela de a-ți descoperi afinitățile de temperament filozofic, de găsi “tribul”[1] filozofic căruia îi aparții. Continue reading La ce e bună istoria filosofiei?

Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

Tudor Mărginean

(Steven Shapin, Simon Schaffer, Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life, Princeton University Press, Princeton, 2011)

Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life e o lucrare de filosofia și istoria științei care a lăsat amprente semnificative asupra modului în care se practică acum sociologia și istoria științei. Deși „turnura istorică“ în filosofia științei începuse mai devreme, în cercurile sociologilor și istoricilor științei încă se păstra convingerea că factorii externi și factorii interni demersului științific sunt categorii care trebuie riguros delimitate și tratate separat. Acest lucru apare evidențiat în introducerea la a doua ediție, din 2011 (prima apărând în 1985): “Puțini istorici sau sociologi respectabili ai științei iau în considerare acum relația dintre ceea ce cândva erau în mod curent  factori interni sau factori externi. (…) Și cu greu mai spune cineva că o istorie adecvată despre factori este vitală pentru a proteja instituția științei moderne de interferența politicii și cunoașterea științifică de deformare.”[1] Ceea ce au reușit să arate cei doi autori, într-un într-un mod convingător pentru mulți istorici ai științei, a fost că factorii sociali și politici nu pot fi riguros delimitați de practica științifică. Continue reading Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală