Mihail Radu Solcan – o revelație

Liviu Ornea

Acum aproape șapte ani, pe 11 februarie 2013, murea Mihail Radu Solcan – filosof, profesor al Universității din București. Abia împlinise cincizeci și nouă de ani. Cei care l-au cunoscut îi apreciau erudiția, inteligența, întinderea domeniilor de interes. Dar, în afara cercului (strîmt, firește) al colegilor și specialiștilor, puțini au auzit despre el. Cartea Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013 (Editura Art, 2019), îi face, chiar tardiv, dreptate, dezvăluind un intelectual de cea mai bună calitate, unul cum puțini are cultura română.

Solcan a fost unul dintre rarii cărturari umaniști de la noi care s-a interesat și a devenit chiar expert în anumite zone care țin de computer. Era un pasionat dezvoltator al Latex-ului (se subînțelege că era și militant pentru open source), de exemplu. Nimic de mirare deci că a ținut un jurnal electronic, pe calculator. Din miile de pagini care corespund fișierelor lui, Mircea Flonta și Constantiv Vică au selectat și editat această carte formidabilă. Tot ei au semnat și un excelent studiu introductiv în care din spatele informației răzbat prietenia, emoția. Continue reading Mihail Radu Solcan – o revelație

Pot face roboții dragoste? – despre nemurire, roboți și oamenii viitorului

Tudor Mărginean

(Laurent Alexandre, Jean Michel Besnier, Pot face roboții dragoste, Editura Humanitas, București, 2019)

Iată o carte care abordează teme de interes pentru oamenii interesați de filosofie, inteligență artificială, neuroștiințe și science fiction. Pentru mulți dintre aceștia nu este o surpriză că tot mai multe cărți de filosofie au titluri provocatoare. Voi da doar câteva exemple care îmi vin în minte în acest moment: Every thing must go a lui James Ladyman și Don Ross, care este un proiect de naturalizare a metafizicii contemporane, sau The joy of sets a lui Keith Devlin, care este o carte introductivă în teoria mulțimilor, sunt inspirate din titluri de filme, titlul celei de-a doua având chiar conotații mai puțin pudice. În unele cazuri, astfel de titluri sunt alese pentru a oferi cititorului un conținut tehnic și dificil într-o manieră mai prietenoasă, sau pentru a contrabalansa cumva ariditatea conținutului. Dintr-o a doua categorie de cărți cu titluri provocatoare fac parte cele cu conținut non-științific sau pseudoștiințific, ale căror autori urmăresc să obțină popularitate în mod facil, și au titluri precum „De ce bărbații…iar femeile…”, în care spațiul punctat poate fi umplut cu ceva care atrage curiozitatea cititorilor care vor să se instruiască repede și fără mult efort într-un domeniu pe care nu îl cunosc. Niciunul dintre cele discutate mai sus nu este însă cazul cărții despre care voi vorbi. Pot face roboții dragoste nu este o carte pseudoștiințifică sau cu pretenții dincolo de ceea ce oferă de fapt, și nu este cu siguranță o carte dificilă, care să necesite cunoașterea unui aparat formal sau a unui limbaj foarte tehnic. Continue reading Pot face roboții dragoste? – despre nemurire, roboți și oamenii viitorului

Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?

Raluca Bujor

O poveste

Pentru a justifica obiceiurile de iscoditor ale lui Socrate în Atena, mai precis cutezanța sa de a pune la încercare prin dialog înțelepciunea ce era atribuită anumitor personaje de vază ale cetății (oamenii politici și poeții, în speță, dar totodată și artizanii), Platon inventează în Apărarea lui Socrate o poveste care implică oracolul din Delfi, adevărată instituție divinatorie a grecilor vechi. Încă din Antichitate, nu puțini au fost cei care au văzut în această istorisire o anume ironie socratico-platoniciană.

Narațiunea propriu-zisă începe cu o întrebare adresată în chip „naiv” preotesei lui Apollo de către Chairephon: este cineva mai înțelept decât Socrate?, se întreba acesta nerăbdător în incinta templului, 21a. Privită critic, afirmația lui Chairephon ascunde în faldurile ei un înțeles cât se poate de serios, întrucât se referă în mod esențial la noțiunea de „înțelepciune”, sophia în textul grec. Într-adevăr, identificarea celui mai înțelept om presupune vehicularea implicită a unui anume sens al înțelepciunii ca atare, o poziție prealabilă cu privire la întrebarea „ce este sophia?”. Trebuie să știm ce este cea din urmă pentru a putea ulterior identifica persoana ce întrupează respectiva cunoaștere, înțelepciune, știință.

trial socrates

Continue reading Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?

The science of water

Ovidiu Babeș

Alan Chalmers, One Hundred Years of Pressure – Hydrostatics from Stevin to Newton Springer, 2017.

Alan Chalmers’ book really makes us wonder what we know about the physics of liquids and about how science got to this knowledge. The book provides a great historical reconstruction of the major episodes in the development of modern hydrostatics. It shows how the apparent familiarity of a physical concept mislead and continues to be misleading. The concept of pressure is usually presented as a ‘given’, but it’s far from being self-evident, and its hundred years of intellectual development attest this.

Think about the ordinary things in everyday life. Some of them seem to be as trivial and boring as things can get. They aren’t surprising in any way, and only rarely arouse any thoughts or reflections. We simply take them for granted. The behavior of liquids belongs here: everyone knows that liquids flow. It’s self-evident that water takes the shape of its container, that some objects float, or that the smallest crack in a filled vessel might cause a leak. Even my cat has a habit that suggests he’s perfectly aware he can spill all the water from his bowl. Continue reading The science of water

Al cincelea mușchetar

young descartesDiana Stere

Harold J. Cook, The Young Descartes, The University of Chicago Press, Chicago&London, 2018 

„…a luat parte la asediul de la La Rochelle, acțiune care apare în mod proeminent în ultimele pagini ale romanului, și când René se prezenta celorlalți, o făcea cu numele de sieur du Perron – titlu preluat de la o proprietate pe care o moștenise de la mama sa – în timp ce în portretul său este înfățișat purtându-și blazonul. În timp ce primea o educație pe măsura elitei franceze, el învăța, totodată, să se dueleze și să călărească, fiind antrenat pe „marele cal”, folosit în bătălii, și anume destrierul. La vârsta de 20 de ani ocuia deja la Paris, unde se îmbrăca în ton cu moda, în tafta verde, cu o pană în pălărie și o spadă atașată la curea, făcându-și o mulțime de prieteni; bucurându-se de povești de dragoste, muzică, poezie, mitologie antică, și glume; și pentru o perioadă petrecând ore lungi în fața meselor de jocuri, aparent acumulând câștiguri mari în acest proces…”[1].

Continue reading Al cincelea mușchetar

Matematica: creație sau descoperire?

Liviu Ornea

În recenta sa conferință de la Ateneu, Jim Baggott, fizician de formație, după ce și-a prezentat cartea Origini (Humanitas, 2018), a spus, răspunzînd unei întrebări a lui Vlad Zografi, că matematica nu e altceva decît o creație a minții umane, un instrument cu care operează știința. E o afirmație tare, cu care sînt de acord mulți practicieni ai științelor naturii și unii matematicieni deopotrivă (János Bolyai, de pildă, cînd, după ce s-a convins de corectitudinea construcție sale pentru geometria neeclidiană, ar fi spus: „Din nimic am creat o lume”). Continue reading Matematica: creație sau descoperire?

Kant și etica kantiană

Răzvan Ioan

(Allen Wood, Kantian Ethics, New York: Cambridge University Press, 2007)

Oare câți cititori ai lui Kant n-au fost descurajați de aparenta rigiditate moralistă a scrierilor sale? De prezentarea gândirii filosofului prusac ca fiind dominată de o moralitate austeră, ascetică, în care o acțiune este valoroasă din punct de vedere etic doar dacă se opune înclinațiilor noastre? Aceasta înțelegere a gândirii etice kantiene are rădăcini vechi, și rămâne de multe ori dominantă atât in universități cât și în imaginea pe care o au mulți oameni interesați de filosofie, dar nu neapărat specialiști. Continue reading Kant și etica kantiană