Impostură și tratament

Etimologic, impostura e mai curînd o poziție decît o activitate: înseamnă a ocupa locul cuvenit altuia, a trece drept altcineva. Într-o taxonomie a excrocheriei, impostorul are o statură diferită de șarlatan sau de trișor. Șarlatanul este cineva care te înșală cu cuvintele, cineva care „te face din vorbe” – o provocare pentru care există soluție: o atenție trează și un simț critic alert. Alături, trișorul este cineva care încalcă regulile jocului, cineva care îi păcălește pe ceilalți – iar aici, din nou avem un răspuns: facem regulile mai strice și angajăm un arbitru. Impostorul însă are un avantaj, el are deja un loc; el nu pledează și nu joacă, el este deja prezent în geometria discuției.

Cele două culturi IV: Nostalgia unității pierdute

La început, ceea ce numim acum științe, literatură sau filosofie erau una. O aceeași căutare și, în același timp, o expresie (imperfectă) a unei unități mai profunde, pe care filosofii au exprimat-o și ei cum au putut. De obicei în termeni de corespondențe, similarități și analogii, făcând apel la un întreg arsenal de metafore pentru a vorbi despre „globul lumii intelectuale,”[1] despre „cercul perfecțiunii”[2] sau chiar despre „căsătoria dintre minte și Natură”.[3] În anii 50-60, istoricii ideilor vorbeau despre revoluția științifică în termenii unei rupturi, a unei destrămări a acestei unități inițiale. Un fel de „breaking of the circle”.

Cele două culturi III: Ce înseamnă un om educat?

Răspunsul la întrebarea „Ce înseamnă un om educat?” nu e deloc evident. Am vrea să-i găsim câteva trăsături universale. N-am recunoaște ca om educat pe cineva care nu cunoaște și nu înțelege măcar câteva dintre marile capodopere ale moștenirii culturale ale umanității. Asociem educației un anumit savoir-faire în societate; dar și o doză de auto-reflexivitate, și una de înțelegere a lumii.

Expertiza: arta distincțiilor fine

Dacă privim în perspectivă istorică, am putea spune că nu e mare diferență între expertul din științele umaniste și cel din științele tari. Ei au uneori chiar un aer de familie, căci fac adesea același lucru. Evaluează, apreciază, compară, cântăresc; au capacitatea de a judeca corect în cazuri sau situații hiper-spercializate, complet non-transparente pentru non-expert. O caracterstică a expertizei este marea cantitate de cunoaștere tacită cu care operează expertul. Gândiți-vă la un expert care evaluează tablouri (pentru a identifica dacă sunt autentice). Explicitarea cunoașterii tacite a fost adesea ironizată; gândiți-vă la Sherlock Holmes cu monografiile lui („Cele 14 tipuri de soluri din sudul Angliei”, adică exact cunoașterea care-i permitea să identifice noroiului de pe galoșii criminalului).

„Cele două culturi”: câteva manifeste apocaliptice

Puține sintagme au ajuns atât de celebre ca „cele două culturi”. Un termen folosit masiv în secolul XX pentru a desemna prăpastia care se cască între științe și disciplinele umaniste. O prăpastie care trebuie eventual umplută cu o „a treia cultură”. Sau peste care trebuie aruncate punți. Pe ce se întemeiază, oare, succesul și fascinația exercitată de această dezbastere?

Ioan Petru Culianu, historiography, and the lost dimension of magic

The status of magic in the history of philosophy and science is still unclear. For some historians, magic pertains to a different worldview, a premodern one, and it is in opposition with modern science, a worldview still prevalent today. Other historians see not only a continuity between magic and science, but found the very roots of the scientific method in the magical manipulation of nature. For the former, the study of magic can be at most a curiosity, a source of entertainment, but in no way a serious endeavour. For the latter, modern science cannot be understood without first understanding the magical beliefs and theories.

Filosofie și literatură în „Călătoriile lui Gulliver”

Sunt cărți pe care le citești, nu le poți lăsa din mână, și abia mult după ce le-ai terminat, mult după ce te-ai impregnat de aroma lor și te-ai umplut de abundența lor imagistică, abia târziu, și abia revenind asupra lor, te pun pe gânduri. Așa e cartea lui Swift. Utopie, anti-utopie, farsă, „lume pe dos”, un text de o infinită ironie și un bubuitor sarcasm, un autor căruia căruia nu-i scapă nimic: relatările de călătorie, filosofia, știința, morala... și viața de zi cu zi. În Anglia secolului al XVIII-lea, la fel ca azi, Călătoriile lui Gulliver joacă rolul unui bisturiu care nu iartă pe nimeni.

Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)

Doina-Cristina Rusu În istoria gândirii, diferența dintre oameni și brute era ilustrată de absența rațiunii în cazul celor din urmă, si unul dintre cele mai uzuale exemple erau omul rațional și calul irațional. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift inversează aceasta asociere și descrie o societate în care caii sunt animalele raționale si oamenii, sau … Continue reading Rațiune și imaginație, sau ceea ce ne face mai umani în lumea lui Jonathan Swift (Partea I)

Marea reinventare

Au trecut, iată, câteva luni de când lumea s-a închis; de când suntem siliți, zi de zi, să ne reinventăm viața în gesturile ei cele mai mărunte. Și asta ne ține adesea ocupați cea mai mare parte din zi. Suficient de ocupați cât să nu băgăm de seamă cum se schimbă lumea din jurul nostru. Doar că în ultima vreme s-au înmulțit veștile care ar trebui să ne dea frisoane. Marile universități anunță, una după alta, că trec la cursuri online. La Londra, minunata reconstrucție a Angliei renascentiste, locul în care puteai face o călătorie în vremea lui Shakespeare, teatrul Globe, anunță că este în faliment. La New York, directorul MET anunță suspendarea tuturor spectacolelor, până la sfârșitul anului. Pentru că „Este evident pentru toată lumea că distanțarea socială și marea operă nu pot merge împreună.” Montările spectaculoase, orchestrele mari, corurile, devin brusc potențiale focare de răspândire a infecției.

An intellectual journey for the discovery of new worlds

Re-reading the New Atlantis, one aspect in particular caught my attention in the beginning of the story. I noticed that the sailors’ attitude is very similar to the one described by the Spanish conquistadores, as it appears, for instance, in Bernal Diaz del Castillo’s story of Conquering the Aztec Empire. In the case of the New Atlantis and the arrival of the Spanish sailors, the Bensalemites take up the role of the natives, with only one difference. While both the natives and the Bensalemites are offering gifts to the respective ‘visitors’, the natives’ gift to the Spaniards is gold, the Bensalemites’ gift is the method of science. Before describing Salomon’s House, the Father says: “I will give thee the greatest jewel I have. For I will impart unto thee, for the love of God and men, the relation of the true state of Salomon’s House.”