Marea reinventare

Dana Jalobeanu

Au trecut, iată, câteva luni de când lumea s-a închis; de când suntem siliți, zi de zi, să ne reinventăm viața în gesturile ei cele mai mărunte. Și asta ne ține adesea ocupați cea mai mare parte din zi. Suficient de ocupați cât să nu băgăm de seamă cum se schimbă lumea din jurul nostru. Doar că în ultima vreme s-au înmulțit veștile care ar trebui să ne dea frisoane. Marile universități anunță, una după alta, că trec la cursuri online. La Londra, minunata reconstrucție a Angliei renascentiste, locul în care puteai face o călătorie în vremea lui Shakespeare, teatrul Globe, anunță că este în faliment. La New York, directorul MET anunță suspendarea tuturor spectacolelor, până la sfârșitul anului. Pentru că „Este evident pentru toată lumea că distanțarea socială și marea operă nu pot merge împreună.” Montările spectaculoase, orchestrele mari, corurile, devin brusc potențiale focare de răspândire a infecției. Continue reading Marea reinventare

An intellectual journey for the discovery of new worlds

Doina Cristina Rusu

Re-reading the New Atlantis, one aspect in particular caught my attention in the beginning of the story. I noticed that the sailors’ attitude is very similar to the one described by the Spanish conquistadores, as it appears, for instance, in Bernal Diaz del Castillo’s story of Conquering the Aztec Empire. In the case of the New Atlantis and the arrival of the Spanish sailors, the Bensalemites take up the role of the natives, with only one difference. While both the natives and the Bensalemites are offering gifts to the respective ‘visitors’, the natives’ gift to the Spaniards is gold, the Bensalemites’ gift is the method of science. Before describing Salomon’s House, the Father says: “I will give thee the greatest jewel I have. For I will impart unto thee, for the love of God and men, the relation of the true state of Salomon’s House.” Continue reading An intellectual journey for the discovery of new worlds

The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis

Dana Jalobeanu

The story that everybody read

New Atlantis was published posthumously in 1626 or 1627 as a second part of a volume entitled Sylva Sylvarum or a natural historie in ten centuries. Soon it became a bestseller. To date, it has been impossible to establish how many editions of this volume were printed in the seventeenth century. We know of two Latin translations, a French translation and at least a dozen of English editions. Bacon’s Sylva (and hence the New Atlantis ) was the book that everybody read, in London, in Paris, in Amsterdam – in fact, across the whole Europe. It spoke directly and convincingly to a large and diverse audience, cutting across national, confessional and philosophical divides. Continue reading The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis

Filosoful navigator sau cum se naște o emblemă a modernității

Dana Jalobeanu

BBC - Travel - The epic story of the map that gave America its name

 O imagine și avatarurile ei

Conexiunea dintre cunoaștere și navigație este foarte răspândită în filosofia modernă. Pe frontispiciul volumului lui Francis Bacon, Marea instaurare (Instauratio magna) vedem cele două corăbii care se întorc de dincolo de ocean, aducând cu ele cunoașterea. Filosoful lui Francis Bacon este un cartograf care știe să reprezinte pe hartă zonele explorate și cele neexplorate ale cunoașterii. Cu ceva ani înainte deja, Galileo și Kepler vorbesc despre telescop ca despre un instrument de navigație; sau chiar o „corabie” cu care ne pute apropia de corpurile cerești, observându-le de aproape. Filosoful este cineva care găsește modalități de a se apropia de obiect pentru a-l observa cum trebuie, pentru a-l clasifica și cartografia, obligându-l să se dezvăluie. Continue reading Filosoful navigator sau cum se naște o emblemă a modernității

Despre guvernabilitatea corpurilor

Ana Petrache

Grecii aveau două cuvinte pentru a vorbi despre viață : zoe și bios. Zoe se referă la viața pură, faptul de a trăi, comun oamenilor, animalelor, plantelor și zeilor. Bios, pe de altă parte, este un mod anume de a trăi al unui inidivid sau al unui grup. Nu e de mirare faptul că locul specific în care se desfășoară zoe este în casă.  În situația de față, statul a decis să sacrifice partea de bios de dragul părții de zoe. Evident,  bios fără zoe nu se poate. Întrebarea este dacă se poate invers să continuăm un zoe la nesfârșit fără a avea parte de bios. Până acum filosofia politică pleca de la ideea grească că omul este corp și suflet și că guvernabiltatea se adresează părții celei mai nobile, adică  sufletului. Această  idee a fost îndelung susținută  de tradiția creștină care a dorit  jurisdicție asupra sufletelor care, în opinia lor, trebuie să comande asupra corpurilor. În prezentul acut înțelegem că și reversul este valabil, cine are guvernabilitate asupra corpurilor are guvernabilitate și asupra sufletelor. Corpurile distanțate social nu se vor apropria sufletește, iar libertatea de a gândi nu va rezista mult fără libertatea de a pune în practică căci omul este o ființă întrupată. Continue reading Despre guvernabilitatea corpurilor

Teologie politică și profeție

Ana Petrache

Tommaso Campanella - Wikipedia

 „Epoca viitoare ne va judeca, pentru că prezentul îi răstignește întotdeauna pe beneficiarii săi, apoi vom învia a 3-a zi sau al 3 lea secol”. (Campanella către  Frederic al II-lea Medici în 1638)

 

Campanella este omul total al Renașterii care deschide calea către modernitate. Este filosof, poet, revoluționar și profet, un om de știință care face disecții pe ascuns, un călugăr dominican care a stat mai bine de 27 de ani în pușcărie. Printr-un joc de cuvinte în italiană, Campanella spune despre sine că el este  clopotul (campanella) care anunță o lume nouă. Este un om independent și incomod pentru toți contemporanii săi:  pentru regi pentru că le recomandă să fie supuși papei și le spune că fără puterea religiei nu vor putea guverna, pentru cei din Inchiziție pentru că simulează nebunia ca să nu fie condamnat la moarte, pentru frații călugări pentru că le spune că sursa cunoștințelor sale este că a consumant mai mult ulei de lampă decât vin au băut ei, pentru cei care îl torturează pentru că afirmă că, în adâncurile sufletului, ei sunt, de fapt, plini de admirație pentru în fața rezistenței sale. Puterii politice îi spune că nu poate rezista fără cea spirituală, puterii spirituale că nu poate interzice dorința de a cunoaște și că nu are deja acces la toate adevărurile. E un om care propune, și pretinde, reforma radicală atât a științelor cât și a religiei. Continue reading Teologie politică și profeție

Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

Dana Jalobeanu

În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet, se găsește un pamflet de câteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar câteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”. Continue reading Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Dana Jalobeanu

Intuițiile au o presă bună în matematică și literatură, Știm cu toții povestea lui Arhimede care, scufundat în apa băii, înțelege dintr-o dată, ca într-o străfulgerare, legea care avea să-i poarte numele. Acel „Evrika” este, în același timp, familiar și dătător de speranță. Cine n-a avut măcar o dată în viață senzația că a găsit ceva important? Soluția unei probleme, rima perfectă a unui sonet, sau măcar ochelarii pe care-i credea definitiv pierduți? Suficient cât să fim familiari cu sentimentul descoperirii. Și suficient cât să credem că înțelegem de ce unii descoperă lucrurile mai repede, sau mai ușor decât alții. Miss Marple știe mereu, aproape de la începutul cărții, cine este criminalul. Un lucru care devine evident pentru cititorul de rând doar în ultimul capitol, sau chiar în ultima pagină. Poate ați avut și voi o bunică care știa imediat care dintre nepoții preferați a dat iama în cămară, la chiseaua de dulceață? E un talent special. Așa cum unii văd mai multe culori decât alții, așa cum unii aud mai multe sunete sau detectează mai fin emoțiile pozitive sau negative ale unei comunități, unii oameni au mai multe intuiții (sau o intuiție mai bună?) decât alții. Sau nu este așa? Continue reading Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Culorile îndoielii. Experimentul lui Hamlet

Dana Jalobeanu

Cu îndoiala lui, s-a spus, începe modernitatea. Am devenit auto-reflexivi, individualiști și preocupați de propriul nostru ego imitând și interiorizând tribulațiile melancolicului, tulburatului, lucidului prinț al Danemarcei. Actori și regizori celebri ne-au spus – și noi am crezut – că Hamlet este fiecare din noi. Doar fiecare din noi își poate imagina scenariul în care lumea, așa cum o știi, se rupe; iar de sub țesătura colorată a întâmplărilor iese la iveală monstruosul. Viciul, crima, boala… și supra-naturalul.

Doar că această citire a piesei obliterează ce e mai interesant și mai spectaculos în scenariul lui Shakespeare. Și anume faptul că, pentru a-și tratat îndoielile, Hamlet recurge la un… experiment științific. Continue reading Culorile îndoielii. Experimentul lui Hamlet

Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?

Raluca Bujor

O poveste

Pentru a justifica obiceiurile de iscoditor ale lui Socrate în Atena, mai precis cutezanța sa de a pune la încercare prin dialog înțelepciunea ce era atribuită anumitor personaje de vază ale cetății (oamenii politici și poeții, în speță, dar totodată și artizanii), Platon inventează în Apărarea lui Socrate o poveste care implică oracolul din Delfi, adevărată instituție divinatorie a grecilor vechi. Încă din Antichitate, nu puțini au fost cei care au văzut în această istorisire o anume ironie socratico-platoniciană.

Narațiunea propriu-zisă începe cu o întrebare adresată în chip „naiv” preotesei lui Apollo de către Chairephon: este cineva mai înțelept decât Socrate?, se întreba acesta nerăbdător în incinta templului, 21a. Privită critic, afirmația lui Chairephon ascunde în faldurile ei un înțeles cât se poate de serios, întrucât se referă în mod esențial la noțiunea de „înțelepciune”, sophia în textul grec. Într-adevăr, identificarea celui mai înțelept om presupune vehicularea implicită a unui anume sens al înțelepciunii ca atare, o poziție prealabilă cu privire la întrebarea „ce este sophia?”. Trebuie să știm ce este cea din urmă pentru a putea ulterior identifica persoana ce întrupează respectiva cunoaștere, înțelepciune, știință.

trial socrates

Continue reading Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?