Aurelian Crăiuțu Problema nu este că trăim prea puțin, ci că risipim mult din timpul pe care îl avem. […] Viața noastră s-ar extinde cu mult dacă am gestiona-o corect. — Seneca În fiecare semestru, îmi încep cursurile reamintindu-le studenților de ce viața intelectuală mai contează într-o eră dominată de Twitter și Facebook. În acest … Continue reading Începutul salvării noastre
Steven French’ last book There Are No Such Things as Theories brings about a new and provocative way of rethinking and reshaping the debates in philosophy of science by jettisoning the concept of scientific theory and replacing it instead with a rich ontology of scientific practices. The focal point of this approach seems to be that we still lack a good set of criteria to make sense of theories – which French takes to mean no less than that there are no such things as theories out there in the world ready to be discovered (p.223). This rather revolutionary framework encourages the reader to reassess the scope of scientific theory in the light of theory eliminativism – more precisely to free herself “from this illusory ontology” (p.239). As I will argue in what follows, French’s main argument is a reductio ad absurdum that operates all throughout the book: given the fact approaches to theories fail to specify what a theory is, philosophers should discard the very idea of such a thing (pp.180-182).
Filosofii au fost mereu conștienți că visul nemuririi „în trup” presupune o transgresiune; că proiectele de prelungire indefinită a vieții intră în conflict cu parcursul natural al sufletului între „aici” și „dincolo”. Și, ca atare, s-au împărțit în două tabere: cei preocupați de felul în care va arăta „viața de apoi” (ca Dante), și cei interesați de proiecte melioriste de prelungire a vieții în datele umanului (ca Marsilio Ficino).
Doina-Cristina Rusu Prelungirea vieții, întinerirea, sau orice alte ‚anomalii’ ale timpului reprezintă subiecte cheie în literatura fantastică. Pentru cafeneaua filosofică de astăzi, mi-au venit in minte două exemple, Tinerețe fără de tinerețe si Les trois graces, ambele scrise de Eliade. In prima nuvelă, un bărbat de 70 de ani este lovit de trăsnet si are … Continue reading Mircea Eliade și prelungirea vieții în proza fantastică
It is perhaps not a surprise that the first epic poem known to humanity deals with the subject of immortality. The Epic of Gilgamesh (c. 1800 BC) has the eponymous hero, shocked by the premature death of his best friend, Enkidu, travelling in search of eternal life. Gilgamesh seeks out Utnapishtim (‘the Distant’) and his wife, who were the only mortals to ever be granted immortality by the gods. After numerous wanderings, he comes to their abode, but fails in the basic test that Utnapishtim gives him, not to fall asleep for seven nights in a row. Having thus proven his unfitness to be immortal, Utnapishtim sends him home, but gives him a consolation prize – a plant that restores Gilgamesh’s youth. Even this is lost, however, when Gilgamesh goes bathing in a lake; a snake comes and picks it up, shedding its own skin and becoming young again.
Niciun episod din viața omului nu a creat atât de multe mituri si ritualuri precum moartea. Oamenii au creat diverse forme prin care să sugereze că moartea nu este un sfârșit definitiv. Fie prin zei nemuritori, fie prin imaginea unei vieți eterne după moarte, nemurirea a fost mereu un ideal, un vis, o speranță, și moartea o trecere spre dincolo. Dar poate ca urmare a incertitudinii că dincolo există cu adevărat, sau doar din dorința de petrece mai mult timp aici, prelungirea vieții a ocupat mai mereu un rol important. Într-un fel, se poate spune că medicina însăși are ca scop prelungirea vieții, chiar dacă acest aspect pare secundar: oamenii au învățat să vindece boli care altfel ar fi ucis, sau măcar să le amelioreze și să țină sub observație pentru o perioadă de timp și au înțeles că o viață sănătoasă este mai lungă.
Rătăciți printre formule este o carte în jurul căreia s-a creat destul de multă vâlvă datorită subiectului atins. Este întocmai reacția la care se aștepta și Sabine Hossenfelder atunci când a decis să o scrie. Tema centrală a volumului o reprezintă modul în care anumite criterii estetice pornite de la ecuații matematice au afectat noua metodologie a teoriilor științifice și așteptările fizicienilor în privința naturii. Pe lângă asta, Hossenfelder ne prezintă și alte aspecte problematice care se petrec acum în comunitatea științifică. Reacțiile iscate după publicarea cărții nu fac decât să ne convingă că autoarea a atins un punct sensibil al cercetătorilor și că aceste probleme sunt destul de reale.
In ziua de astazi, putini au auzit de Theophrastus Bombastus von Hohenheim, numit Paracelsus (1493-1541), medic, filosof si teolog elvetian. Si totusi, in perioada moderna timpurie a fost una din cele mai notorii personalitati; faima lui polemica chiar a dat nastere un nou cuvant popularizat in multe limbi – cel de ‚bombastic’.
When a student comes and tells you that she wants to work on Newton but she needs some guidance into the subject and one or two “good introductory books” there is always a moment of silence. The answer is difficult. I can perhaps put together a list of ten books, together with the strong recommendation to read them carefully and always be aware of the biases of their own author. Be particularly careful with biographies: in my experience, it is useful to read a biography of the biographer first (even if it is just a short notice in the Dictionary of National Biography). But two books? Well, since I discovered Sarah Dry’s book The Newton Papers:The Strange and True Odissey of Isaac Newton’s Manuscripts my task has been made much easier. Here is one of the two books. Not that I think that two books can ever be sufficient. But this one is a wonderful introduction as well as a very serious warning: the study of Newton is not for everyone, and, much more than other academic subjects, there are lions and shipwrecks wherever you look. And yet, few academic subjects exercise such a pull on one’s imagination; and Dry’s book is precisely about that: about the attractive power of Newton’s archive.
A doua bibliotecă-refugiu pe care am descoperit-o când eram studentă nu era chiar așa de ușor de accesat. Prima oară când am ajuns acolo a fost la capătul unei lungi călătorii de noapte cu trenul, la clasa a II-a, într-o friguroasă noapte de februarie (pe vremea când grănicerii te dădeau jos din tren, la 3 am, să-ți controleze pașaportul). Era biblioteca Central European University, de la Budapesta.
