„Fine tuning” the profetic history: or how a skilled Cambridge theologian became Isaac Newton

Recent years saw a remarkable revival in the field of Newton studies: new books on Newton’s method, on Newton’s empiricism, on Newton’s biblical studies or on the strange fate and destiny of Newton’s manuscripts. Now, Rob Illiffe offers to general public a new and quite exciting biography of the strange scholar who spent decades perusing treatises of alchemy and theology, dabbled in prophecy and numerology, experimented with light, poisoned himself with mercury and managed to become, at the end of his life, the universally acclaimed scientist of the modern era. 

E timpul să primim cu adevărat evoluția în școli. O pledoarie

Doru Căstăian Indiferent că sunteți mai tineri sau mai în vârstă, cu siguranță nu ați avut ocazia să studiați în școală în mod corect ansamblul de idei cunoscut îndeobște sub numele de evoluționism. Nu există o teorie unitară a evoluției. Cadrul evoluționist este astăzi un câmp viu și polemic, ca mai toate domeniile științei veritabile. … Continue reading E timpul să primim cu adevărat evoluția în școli. O pledoarie

Despre epidemii și istoria care se repetă

Istoria se poate povesti în multe feluri. Și din fiecare avem de învățat. Căci, desigur, prima lecție a istoriei este că nu suntem originali. Că ideile, argumentele, fricile și bucuriile noastre sunt de o monotonie deprimantă. Luați teoriile conspiraționiste pe tema „vaccinurile atacă creierul” – le veți găsi în articolele de presă și în cărțile secolului al XIX-lea; în primele emisiuni de radio sau televizate din secolul XX. Și atunci, și acum, vor mai scăpa din ele și în presa științifică; urmate de retractări (în care nimeni nu crede) și scandaluri, de excluderi din profesie și de popularitatea obținută în afara specializării pe alte căi. Sau luați imaginile cu lideri politici care se vaccinează în direct la televizor, pentru a încuraja populația. La începutul secolului al XVIII-lea, fără televizor, dar amplu reflectată în presa de atunci, o parte dintre membrii casei regale britanice, la încurajarea unei prințese care fusese bine educată de filosofi, își inoculau copiii cu o proto-variantă de vaccin împotriva variolei (procedura se numește variolare).

Naturalism reloaded: how do we construct our world

In the second half of the 20th century naturalism became one of the main points of view embraced by philosophers in multiple fields, from metaphysics to philosophy of mathematics and philosophy of science. In philosophy of science naturalism was often associated with the endeavour to explain scientifically our capacities of doing science and, at the same time, the epistemic normativity involved in sciences. Joseph Rouse’s book makes a step furhter by trying to eliminate the last remaining bastions of a transcendental, metaphysical or theological point of view regarding conceptual normativity.

The Last Nail in the Coffin of Scientific Theories

Steven French’ last book There Are No Such Things as Theories brings about a new and provocative way of rethinking and reshaping the debates in philosophy of science by jettisoning the concept of scientific theory and replacing it instead with a rich ontology of scientific practices. The focal point of this approach seems to be that we still lack a good set of criteria to make sense of theories – which French takes to mean no less than that there are no such things as theories out there in the world ready to be discovered (p.223). This rather revolutionary framework encourages the reader to reassess the scope of scientific theory in the light of theory eliminativism – more precisely to free herself “from this illusory ontology” (p.239). As I will argue in what follows, French’s main argument is a reductio ad absurdum that operates all throughout the book: given the fact approaches to theories fail to specify what a theory is, philosophers should discard the very idea of such a thing (pp.180-182).

Prelungirea vieții: între filosofia nemuririi și proiectele melioriste

Filosofii au fost mereu conștienți că visul nemuririi „în trup” presupune o transgresiune; că proiectele de prelungire indefinită a vieții intră în conflict cu parcursul natural al sufletului între „aici” și „dincolo”. Și, ca atare, s-au împărțit în două tabere: cei preocupați de felul în care va arăta „viața de apoi” (ca Dante), și cei interesați de proiecte melioriste de prelungire a vieții în datele umanului (ca Marsilio Ficino).

Mircea Eliade și prelungirea vieții în proza fantastică

Doina-Cristina Rusu Prelungirea vieții, întinerirea, sau orice alte ‚anomalii’ ale timpului reprezintă subiecte cheie în literatura fantastică. Pentru cafeneaua filosofică de astăzi, mi-au venit in minte două exemple, Tinerețe fără de tinerețe si Les trois graces, ambele scrise de Eliade. In prima nuvelă, un bărbat de 70 de ani este lovit de trăsnet si are … Continue reading Mircea Eliade și prelungirea vieții în proza fantastică

A Brief Review of Immortality in Literature (and Film)

It is perhaps not a surprise that the first epic poem known to humanity deals with the subject of immortality. The Epic of Gilgamesh (c. 1800 BC) has the eponymous hero, shocked by the premature death of his best friend, Enkidu, travelling in search of eternal life. Gilgamesh seeks out Utnapishtim (‘the Distant’) and his wife, who were the only mortals to ever be granted immortality by the gods. After numerous wanderings, he comes to their abode, but fails in the basic test that Utnapishtim gives him, not to fall asleep for seven nights in a row. Having thus proven his unfitness to be immortal, Utnapishtim sends him home, but gives him a consolation prize – a plant that restores Gilgamesh’s youth. Even this is lost, however, when Gilgamesh goes bathing in a lake; a snake comes and picks it up, shedding its own skin and becoming young again.

Teorii ale vieții și morții în Renaștere

Niciun episod din viața omului nu a creat atât de multe mituri si ritualuri precum moartea. Oamenii au creat diverse forme prin care să sugereze că moartea nu este un sfârșit definitiv. Fie prin zei nemuritori, fie prin imaginea unei vieți eterne după moarte, nemurirea a fost mereu un ideal, un vis, o speranță, și moartea o trecere spre dincolo. Dar poate ca urmare a incertitudinii că dincolo există cu adevărat, sau doar din dorința de petrece mai mult timp aici, prelungirea vieții a ocupat mai mereu un rol important. Într-un fel, se poate spune că medicina însăși are ca scop prelungirea vieții, chiar dacă acest aspect pare secundar: oamenii au învățat să vindece boli care altfel ar fi ucis, sau măcar să le amelioreze și să țină sub observație pentru o perioadă de timp și au înțeles că o viață sănătoasă este mai lungă.