Toibin reconstituie magistral și eleganța lumii vechi, și nebunia care cuprinde Europa, încet, după încheierea primului război mondial. Nebunie în mijlocul căreia Thomas Mann rămâne un fel de „ultimul european civilizat”, cu discreția și disciplina lui neobișnuite, cu manierele sale impecabile, cu talentul de a construi fraze lungi și muzicale, trăind, cumva în afara timpului său. Scriind, mereu, despre ceea ce contează - fără să fie la modă, fără să fie imediat relevant sau actual, însă cu o pătrundere și o înțelegere fără cusur a naturii umane până în cele mai ascunse dintre cotloanele ei.

Karl Sigmund iubește Viena - cititorul nu va avea nicio îndoială legată de asta. Cartea lui este nu atât o istorie, cât o epopee a acestui oraș fără seamăn pe lume în care, în mai puțin de jumătate de veac, s-au copt marile curente filosofice -- și marile științe, și o parte din arta semnificativă, și toate, împreună, au modelat secolul XX. Viena lui Freud și Wittgenstein, Viena lui Musil și Kafka, Viena lui Klimt și Mahler -- cu siguranță ați mai auzit de ea. Ce mi s-a părut mie nou și fascinant în cartea lui Sigmund este felul în care scoate la iveală conexiunile. Într-o lume care era, în fond, mică. Noua filosofie, noua matematică și psihanaliza s-au născut la mesele din aceeași cafenea: Cafe Landtmann, de pe Ringstrasse (vis-a-vis de Universitate).

Theodoros este o epopee. Poate prima epopee în limba română. Și încă în ce limbă... Citind, îți vine să te mândrești că vorbești aceeași limbă cu Mircea Cărtărescu, deși el știe să o scrie și tu abia poți ține pasul să o citești. Fraza are o muzicalitate și o rezonanță care, pe alocuri, îți taie răsuflarea. Și această minunată limbă română, această construcție muzicală sofisticată, slujesc perfect povestea, țesând împreună o mitologie cu valențe universale și, în același timp, atât de specific românească că nu poți să nu te gândești la felul în care, fără zarvă, dar cu asupra de măsură, Cărtărescu ne dă cele mai minunate lecții de patriotism.

Tocmai am terminat mai mult de jumătate din cursurile acestui semestru, așa că mi-am putut forma o părere despre cum se desfășoară acestea. În cazul meu, nu am putut să mă înscriu la cursurile Facultății de Filosofie de aici, fiindcă toate erau în germană, dar am putut să mă înscriu la cursurile de filosofie de … Continue reading Cu Erasmus în Freiburg (II) Cum sunt cursurile?

Într-un secol care nu duce lipsă nici de suverani, nici de filosofi, regina Cristina a fost și una și alta, și încă cu asupra de măsură. Destinată, de la naștere, să urce pe tronul Suediei, a făcut să se vorbească despre Stockholm ca despre „Atena nordului” când încă nu împlinise 25 de ani. A colecționat, la curte, umaniști și filosofi, alchimiști și teologi, opere de artă, manuscrise și o mare bibliotecă.

A fost regină și filosoafă, a fondat academii și colecții de artă, a încercat să transforme Stockholmul într-o Atenă a Nordului. A renunțat la tron, dar nu și la regalitate. A străbătut Europa de la un capăt la altul, în căutarea libertății, mereu implicată în comploturi politice și planuri irealizabile, trezind pasiuni puternice pe oridunde trecea. Într-o lume a bărbaților, a refuzat rolurile feminine care i se ofereau, șocând mereu prin comportament, îmbrăcăminte, alură și fel de a fi.

Dacă un Havel e imposibil astăzi, nu e mai puțin adevărat că un Havel chiar ne lipsește. Așa cum lipsea României în 1990, lipsește Europei în 2022.  Cum zic, nici o națiune europeană, cu atît mai puțin Uniunea Europeană la vîrful ei, nu ar mai putea avea un lider politic cum a fost el. Cum se face că avem nevoie de cineva, dar nici nu-l putem primi? Nu e de mirare, e însăși condiția umană. Și, mă grăbesc să precizez, că această incapacitate în care am ajuns e în detrimentul nostru. Ne-ar prinde bine un lider politic care ia ideile în serios. Ne-ar prinde bine un lider politic care readuce creativitatea politică printre virtuțile unui om politic. Ne-ar prinde bine un lider politic care vede clar moral și simte că miza istoriei nu e nici economică, nici militară, că sferele de influență sînt o tîmpenie confuză și că sferele culturale contează, că importantă e onestitatea și că libertatea este inacceptabilă în afara umanismului. Ne-ar prinde cu atît mai bine Havel, cu cît ne e imposibil să îl avem astăzi.