O discuție între Ana Petrache și Iovan Drehe, moderată de Grigore Vida, despre relația între filozofie și politică, pornind de la disputa dintre Leo Strauss și Alexandre Kojève. Trebuie filozofia și politica să rămână separate, ori e de dorit, dacă nu o contopire, atunci o reconciliere a lor? Ori poate că politica trebuie să devină ancilla philosophiae?
Înregistrarea poate fi vizionată aici.
O discuție între Filotheia Bogoiu și Vichi Ciocani, moderată de Grigore Vida, despre Antigona lui Sofocle. Printre temele abordate s-au numărat: legea naturală la Aristotel și posibilitatea aplicării acestui concept în Antigona; interpretarea lui Hegel a tragediei ca înfruntare între două forțe egale, fiecare la fel de îndreptățite: individul și statul; reținerea lui Goethe față de pasajul în care Antigona afirmă că nu s-ar fi sacrificat pentru nimeni altcineva în afară de fratele ei.
Înregistrarea poate fi vizionată aici.
Iovan Drehe
Aceste cuvinte ar fi fost rostite de Brutus atunci când Iulius Cezar a fost asasinat. Este ușor de înțeles de ce tiranii, sau cei considerați a fi, nu au avut o reputație prea bună încă din cele mai vechi timpuri. Atunci când a fost întrebat care este cel mai rar lucru pe care l-a văzut, filosoful Thales ar fi răspuns: „un tiran bătrân”. Tiranicidul pare să fi fost un sport politic chiar recomandat pentru sănătatea publică, autori foarte influenți precum Cicero, Seneca sau Toma din Aquino găsindu-i justificări din perspectiva binelui comun. Nici istoria mai recentă nu pare a face excepție din acest punct de vedere, Mussolini, Ceaușescu sau Gaddafi fiind doar câțiva dintr-o listă mai lungă de conducători care au fost văzuți ca tirani.
Iovan Drehe
Cândva prin 360 î.e.n. Archytas al Tarentului, strateg al propriei cetăți și filosof de școală pitagoreică, primea o veste îngrijorătoare: prietenul său atenian Aristocles, cunoscut mai ales ca Platon, era ținut ostatic de către tiranul Siracuzei, Dionisios cel Tânăr. Era într-o anumită măsură responsabil față de prietenul său, Archytas fiind și el părtaș la persuadarea lui Platon în direcția unei reînnoite încercări de a aduce la lumină din tânărul tiran mult-căutatul filosof-rege. Nici chiar figura pitagoreului tarentin nu a hrănit speranța că, prin jocurile imitației și emulației, forma acestui ideal va coborî într-un final pe pământ. Toate acestea au fost în zadar, iar tânărul tiran siracuzan se dovedea a fi un pericol mai mare ca oricând. Drept consecință și datorită influenței tarentinilor în Sicilia acelor vremuri, Archytas îl trimite cu o navă pe un anume Lamiscos pentru a salva ce a mai rămas din acel vis: visătorul (Platon, Scrisoarea a VII-a, 350b).
Continue reading Străinii din Callipolis (12): Himera filosofului-rege (III)
O discuție între Cătălin Avramescu și Ștefan Vianu, moderată de Dana Jalobeanu, despre Maximele lui La Rochefoucauld, recent traduse de cei doi invitați. Printre temele abordate s-au numărat: critica lui La Rochefoucauld a filozofiilor morale antice, situarea sa între filozofie și literatură, actualitatea pe care o au astăzi Maximele (asimilate mai mult decât se bănuiește), „cinismul” său.
Înregistrarea poate fi vizionată aici.
Iovan Drehe
Platon a întemeiat Academia după ce s-a înapoiat la Atena în urma eșecului din Siracuza. Nu se cunosc detalii despre viața sa în cele aproape două decenii după înapoiere. S-a speculat îndelung asupra naturii problemelor care-i preocupau pe cei din interior, asupra metodelor prin care aceste probleme erau abordate, una dintre ipotezele cele mai plauzibile aparținând celor ce spun că Platon și discipolii săi studiau matematică și discutau chestiunile dialectic. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu toată lumea este convinsă că principala funcție a Academiei era să-i pregătească pe învățăcei pentru viața publică, deși în celebra-i Republică Platon insistă asupra importanței studiilor matematice ca propedeutice pentru dialectică, iar toate acestea pregătitoare pentru cei care urmau să cârmuiască cetatea. Toate aceste etape în educație era necesare, iar candidații cu șansele cele mai mari de reușită în direcție conducerii trebuiau să înceapă de tineri. După cum Platon și-a dat seama după întâlnirea cu Dionisios cel Bătrân, oameni vicioși trecuți de vârsta maturității nu mai pot fi schimbați în direcția bună.
Continue reading Străinii din Callipolis (11): Himera filosofului-rege (II)
O dezbatere între Cătălin Cioabă și Mihai Ometiță, moderată de Grigore Vida, despre Heidegger, Wittgenstein și întoacerea filozofiei la cotidian. S-au discutat, între altele, diferitele sensuri ale „cotidianului”, depășirea metafizicii și statutul unei filozofii fără „metodă”, deosebirile dintre perioada timpurie și cea târzie a celor doi filozofi, înrâurirea lui Tolstoi asupra lor.
Înregistrarea poate fi vizionată aici.
