Un destin fracturat, în reanimare

Despre Lucian Blaga am fi tentați să credem că s-au spus multe – bune și proaste. Astfel, mentalitatea culturală românească este prinsă între ciocan și nicovală: fie vorbim de Blaga – simpaticul și visătorul poet transilvănean, fie vorbim despre un Blaga „sub vremi”, cochetând cu extremele, dreaptă sau stângă, sau chiar – oroare – denigrând națiunea. Toate acestea dacă, bineînțeles, nu suntem impasibili, căci metoda regimului comunist (sau a oricărui alt regim totalitar) de a-și îndesa sub covor elitele neflexibile nu întârzie a influența până astăzi predarea acestora din urmă în școli, creând – implicit – în rândul oamenilor trecuți prin epava sistemului educațional românesc, o amintire ștearsă a valorilor naționale.

Cum mor democrațiile?

Valorile libertății n-au făcut parte din educația generației mele. La școală am fost educați să fim conformiști. Acasă ni se spunea adesea să nu ieșim în evidență, să nu vorbim cu străinii, în general, să avem grijă ce și cum vorbim. Foarte devreme am învățat că trăim într-o mare închisoare în care nu ai decât două soluții de supraviețuire. Prima era „să te pui bine” cu gardienii, să cooperezi, să-ți trădezi prieteni, să torni. A doua era să îți construiești o cochilie de supraviețuire, eventual într-un grup cu foarte puțini prieteni, pe modelul unor societăți secrete: cu coduri de acces și ritualuri de admitere și excludere.

Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală

Uneori, când lucrurile merg prost în lume, ajungi să te întrebi dacă nu cumva vremurile sunt de vină; dacă nu cumva trăim într-unul dintre veacurile blestemate ale istoriei. Începi să faci paralele cu alte timpuri întunecate. Și ai de unde alege. Suntem asaltați cu imagini care ne aduc aminte de al doilea război mondial, și cu declarații care par scoase din războaiele religioase ale secolelor Renașterii. Atunci, trăsăturile specifice popoarelor (motivate astrologic) erau la mare căutare: italienii erau convinși că englezii sunt reci și barbari, englezii ar fi jurat că italienii sunt în mod natural mincinoși, sau că francezii sunt cruzi și fără scrupule. Azi vorbim de „sufletul rus” și de apetența lui pentru dictatură. Și nici măcar nu mai avem justificări astrologice când susținem asta.

Tiranul după William Blake

Ciudatul patruped bărbos, care se târăște într-un peisaj arid, pietros, cu priviri demente este opusul imaginii pe care o avem despre Nabucodonosor al II-lea, trufașul „rege al regilor” (Iezechiel 26:7), distrugător de națiuni, cel care pune să fie omorâți toți înțelepții caldeeni pentru că nu știau să-i interpreteze visele, biciul iudeilor, unealta Dumnezeului mânios veterotestamentar. Din capitolul patru al cărții lui Daniel aflăm cum Nabucodonosor, puternicul rege babilonian, este aruncat, din pricina aroganței și idolatriei, de pe tronul său, conform profeției: „Și dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele și vei paște iarbă și vor trece șapte ani peste tine, până ce vei recunoaște că Cel Preaînalt are putere peste împărăția oamenilor și că o dă cui voiește.”Așa ajunge Nabucodonosor să fie izgonit dintre oameni și să mănânce iarbă ca animalele „și trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor și unghiile ca ghearele păsărilor.”

Vocile interioare ale lui Valeriu Nicolae

Avem cu toții câteva zile libere, așa că pot să vă recomand fără remușcări să citiți cartea lui Valeriu Nicolae. Eu am făcut greșeala să o încep săptămânile trecute, când aveam un deadline presant. N-am mai lăsat-o din mână până la ultima pagină, am pierdut o zi de lucru și deadline-ul, și l-am boscorodit în gând pe autor vreo două zile. Acum am reluat-o zicând s-o citesc mai la rece, să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la ea.

Singurătatea libertății

Mihail Sebastian a avut o viață de roman. A trăit într-una dintre cele mai agitate și mai fertile intelectual perioade din istoria României. A avut prieteni celebri și adversari redutabili, iubite frumoase și cunoscute, și succes la public, ca dramaturg. În același timp, a avut parte, din plin, de toate persecuțiile regimului, de trădarea prietenilor, de sărăcie și umilință. Marele lui succes de box-office, Steaua fără nume s-a jucat sub numele altuia; și cea mai cunoscută dintre scrierile lui n-a putut fi publicată decât la peste 50 de ani de la dispariția sa.

Câteva întrebări  ale unei suflet viu

Gogol și „Suflete moarte”. Despre ce este vorba? Oare ce a vrut să transmită autorul? Încruntarea aglomerării zilnice m-a făcut să caut, în încercarea de a găsi răspunsuri,  o cale mai rapidă, astfel că am audiat teatrul radiofonic „Suflete moarte”, distribuție impresionantă, dar nu mi s-a părut suficient, ceva parcă lipsea; simțeam că îmi scapă ceva, intuiam că ironia fină a autorului nu transpare suficient, așa că am trecut la citirea cărții, ceea ce recomand tuturor.

Fascinația ambiguității

Până la urmă, ne place misterul. Teoriile conspirației „prind” pentru că apelează la această latură a noastră. Cea iubitoare de umbre. Cea care speră că dincolo de întuneric se găsește o poveste (mai) frumoasă. Și de multe ori, așa și e. Doar că asta se numește literatură. Care este mecanismul mental care încurcă literatura cu știința și ficțiunea cu realitatea? Nu mi-e foarte clar. S-ar putea să fie vorba despre un deficit de antrenament de lectură, de o abordare literală a unui text. Cam ca în obsesia celor care vor să găsească într-o operă „urmele” vieții autorului. Shakespeare era catolic, iar Hamlet este despre asta. Shakespeare descrie lumea curților nobiliare ca un nobil, și furtuna ca un marinar; trebuie să fi fost la curte și pe mare. Unele dintre personajele lui Shakespeare - suspect de multe, pentru secolul al XVI-lea, sunt filosofi. Trebuie că cineva cu studii filosofice a scris Hamlet. Francis Bacon, de pildă.

Shakespeare is Bacon: Istoria și argumentele teoriei

În cele ce urmează expun cercetările din James Shapiro, Contested Will: Who wrote Shakespeare? (Faber & Faber, London, 2010) și Paul Edmondson, Stanley Wells (eds), Shakespeare Beyond Doubt: Evidence, Argument, Controversy (Cambridge University Press, Cambridge, 2013) Controversa în jurul adevăratului autor al pieselor shakespeareiene a apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea și s-a hrănit … Continue reading Shakespeare is Bacon: Istoria și argumentele teoriei