Prelungirea vieții: între filosofia nemuririi și proiectele melioriste

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Filosofii au fost mereu conștienți că visul nemuririi „în trup” presupune o transgresiune; că proiectele de prelungire indefinită a vieții intră în conflict cu parcursul natural al sufletului între „aici” și „dincolo”. Și, ca atare, s-au împărțit în două tabere: cei preocupați de felul în care va arăta „viața de apoi” (ca Dante), și cei interesați de proiecte melioriste de prelungire a vieții în datele umanului (ca Marsilio Ficino).

Mircea Eliade și prelungirea vieții în proza fantastică

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Doina-Cristina Rusu Prelungirea vieții, întinerirea, sau orice alte ‚anomalii’ ale timpului reprezintă subiecte cheie în literatura fantastică. Pentru cafeneaua filosofică de astăzi, mi-au venit in minte două exemple, Tinerețe fără de tinerețe si Les trois graces, ambele scrise de Eliade. In prima nuvelă, un bărbat de 70 de ani este lovit de trăsnet si are … Continue reading Mircea Eliade și prelungirea vieții în proza fantastică

A Brief Review of Immortality in Literature (and Film)

~ johedesan ~ Leave a comment

It is perhaps not a surprise that the first epic poem known to humanity deals with the subject of immortality. The Epic of Gilgamesh (c. 1800 BC) has the eponymous hero, shocked by the premature death of his best friend, Enkidu, travelling in search of eternal life. Gilgamesh seeks out Utnapishtim (‘the Distant’) and his wife, who were the only mortals to ever be granted immortality by the gods. After numerous wanderings, he comes to their abode, but fails in the basic test that Utnapishtim gives him, not to fall asleep for seven nights in a row. Having thus proven his unfitness to be immortal, Utnapishtim sends him home, but gives him a consolation prize – a plant that restores Gilgamesh’s youth. Even this is lost, however, when Gilgamesh goes bathing in a lake; a snake comes and picks it up, shedding its own skin and becoming young again.

Teorii ale vieții și morții în Renaștere

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Niciun episod din viața omului nu a creat atât de multe mituri si ritualuri precum moartea. Oamenii au creat diverse forme prin care să sugereze că moartea nu este un sfârșit definitiv. Fie prin zei nemuritori, fie prin imaginea unei vieți eterne după moarte, nemurirea a fost mereu un ideal, un vis, o speranță, și moartea o trecere spre dincolo. Dar poate ca urmare a incertitudinii că dincolo există cu adevărat, sau doar din dorința de petrece mai mult timp aici, prelungirea vieții a ocupat mai mereu un rol important. Într-un fel, se poate spune că medicina însăși are ca scop prelungirea vieții, chiar dacă acest aspect pare secundar: oamenii au învățat să vindece boli care altfel ar fi ucis, sau măcar să le amelioreze și să țină sub observație pentru o perioadă de timp și au înțeles că o viață sănătoasă este mai lungă.

Frumusețe și adevăr în știință

~ Aida Șmalbelgher ~ Leave a comment

Rătăciți printre formule este o carte în jurul căreia s-a creat destul de multă vâlvă datorită subiectului atins. Este întocmai reacția la care se aștepta și Sabine Hossenfelder atunci când a decis să o scrie. Tema centrală a volumului o reprezintă modul în care anumite criterii estetice pornite de la ecuații matematice au afectat noua metodologie a teoriilor științifice și așteptările fizicienilor în privința naturii. Pe lângă asta, Hossenfelder ne prezintă și alte aspecte problematice care se petrec acum în comunitatea științifică. Reacțiile iscate după publicarea cărții nu fac decât să ne convingă că autoarea a atins un punct sensibil al cercetătorilor și că aceste probleme sunt destul de reale.

The attractive power of Newton’s archive

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

When a student comes and tells you that she wants to work on Newton but she needs some guidance into the subject and one or two “good introductory books” there is always a moment of silence. The answer is difficult. I can perhaps put together a list of ten books, together with the strong recommendation to read them carefully and always be aware of the biases of their own author. Be particularly careful with biographies: in my experience, it is useful to read a biography of the biographer first (even if it is just a short notice in the Dictionary of National Biography). But two books? Well, since I discovered Sarah Dry’s book The Newton Papers:The Strange and True Odissey of Isaac Newton’s Manuscripts my task has been made much easier. Here is one of the two books. Not that I think that two books can ever be sufficient. But this one is a wonderful introduction as well as a very serious warning: the study of Newton is not for everyone, and, much more than other academic subjects, there are lions and shipwrecks wherever you look. And yet, few academic subjects exercise such a pull on one’s imagination; and Dry’s book is precisely about that: about the attractive power of Newton’s archive.

Bibliotecile mele (2)

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

A doua bibliotecă-refugiu pe care am descoperit-o când eram studentă nu era chiar așa de ușor de accesat. Prima oară când am ajuns acolo a fost la capătul unei lungi călătorii de noapte cu trenul, la clasa a II-a, într-o friguroasă noapte de februarie (pe vremea când grănicerii te dădeau jos din tren, la 3 am, să-ți controleze pașaportul). Era biblioteca Central European University, de la Budapesta.

Revenim printre rafturi de bibliotecă

~ alexliciu ~ Leave a comment

Cât de mult vă lipsesc bibliotecile? O parte din noi trebuie să admitem că de mult n-am mai răsfoit cărți, n-am mai explorat printre rafturi și nici n-am mai dat search-uri prin baze de date livrești. Cafeneaua filosofică vă propune o vizită virtuală în una din cele mai notabile biblioteci britanice. Alături de profesorul Scott Mandelbrote (Ward & Perne Librarian), vom intra în biblioteca de carte veche a colegiului Peterhouse din Cambridge.

Bibliotecile mele (1)

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Prima mea bibliotecă-refugiu a fost, fără discuție, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Mai era biblioteca de la Fizică, dar acolo era mai degrabă prilej de socializare; era și biblioteca de la Filosofie, unde se discutau multe. Dar cărți nu prea erau nici în una, nici în cealaltă. În biblioteca de la Fizică, numerele de reviste bune se opreau, brusc, la sfârșitul anilor 70 (când cercetarea românească se închidea definitiv și începea să producă exclusiv „pentru interior”). La Filosofie, în anii 90, mai găseai câte ceva, din întâmplare - cărți aduse de profesori din primele „stagii de cercetare” de după Revoluție. Dar adevărata comoară era la BCU. Acolo, într-un fișier separat (dulapuri întregi de sertare și cartonașe) se găsea „arhiva secretă” - cărțile care, înainte de 1989 erau interzise, și deci inexistente.