Iubirea, între dorință și dezlegare

Cunoașteți, poate, forța, sau demonul dragostei; acea putere ce scoate din om forța de a înfrunta și de a depăși orice piedică; capacitatea de a face din imposibil, posibil. Explicația ei a fost mereu o provocare; și este încă un mister. Empedocle considera Iubirea o forță care generează mișcare, energia ce atrage, unește și sintetizează; … Continue reading Iubirea, între dorință și dezlegare

Lecții despre artă, literatură și… conexiuni neașteptate

Cunoscută cu titlul ”The Lady of Shalott looking at Lancelot” (Doamna din Shalott uitându-se la Lancelot) și înregistrată în catalogul muzeului Leeds Art Gallery (unde se află din 1895) cu numele de The Lady of Shalott, această pictură în ulei pe pânză, cu dimensiunile de 142,2 cm x 86,3 cm, datând din 1894, este a doua dintr-o serie de trei (1888, 1894 și 1915) despre același personaj, Doamna din Shalott, toate ale pictorului englez John William Waterhouse (1849 – 1917).

Monica Lovinescu și prezentul trecut al prezentului

punerea la zi a trecutului reprezintă o condiție esențială a supraviețuirii - Monica Lovinescu, Jurnal Esențial, „Să nu prelingă, să nu pice/ Viu spiritul, robit în ea,/ La azimi albe să-l ridice:/ Sfiit pruncia ei trecea. (...)” Așa începe poemul Statură al lui Ion Barbu, poem dedicat chiar Monicăi Lovinescu „pentru când va fi mare”. … Continue reading Monica Lovinescu și prezentul trecut al prezentului

Iubiri secrete în tiraj de masă

Francisco José de Goya y Lucientes (1746-1828), La Maja vestida (Maja îmbrăcată, circa 1800) O pânză care nu poate fi despărțită de geamăna Maja desnuda. Maja este femininul de la majo, care, ambele provin din Manolo-Manola însemnând frumos, puternic, printr-un proces metonimic (provine din onomastica pieselor de gen, dramoletelor comice și a zarzuelelor; costumația lui … Continue reading Iubiri secrete în tiraj de masă

Legile educației care nu sunt despre educație

Săptămâna aceasta, la Cafeneaua filosofică, am discutat despre noile legi ale educației. Cu oameni care știu ce vorbesc: profesori preocupați de soarta învățământului din România, îngrijorați de direcția în care merg lucrurile. Oameni care trag de ani de zile semnale de alarmă în legătură cu problemele mari, structurale, fundamentale cu care se confruntă educația. Și care pot fi rezumate în câteva cuvinte: analfabetism funcțional (i.e., absolvenți de liceu care citesc dar nu înțeleg ce citesc), abandon școlar, emigrarea masivă a elevilor performanți, formarea unor absolvenți de liceu care nu sunt pregătiți pentru lumea de azi.... și cu atât mai puțin pentru cea de mâine.

Produsul școlii

Cu ceva ani în urmă, prietena mea, profesoară la o prestigioasă universitate americană, mi-a trimis patru studenți de anul întâi la școala de vară pe care o organizam în fiecare an, la Bran. Un fel de jumătate seminar, jumătate tabără de vacanță, cu profesori și cercetători din toată lumea și doctoranzii lor. Rar aveam studenți, de obicei veneau mai degrabă masteranzi, uneori câte unul-doi de anul trei, aduși de profesorii participanți, cu recomandare specială. Recunosc că ideea celor patru tineri americani de 18 ani venind singuri în România și petrecând nesupravegheați în tabăra noastră de vară mi-a pus mult pe gânduri în vara aceea. Îi judecam după studenții mei. Nu văzusem încă produsul unor colegii americane de prestigiu. A fost o experiență pentru toată viața.

Fascinația subversivității

Educația mea, câtă a fost, a fost făcută pe canale alternative. Underground. Cât și cum se putea în acei ani, cei mai oribili, ai ceaușismului național-socialist. Mă întreb uneori cum am supraviețuit întregi la minte unui deceniu (cel puțin) de spălare pe creier. Și știu, din păcate, că n-am supraviețuit toți. Școala era, în acei ani, spațiul paradoxal în care elanul entuziast și un anumit tip de eroism fără speranță se împleteau cu disperarea dublei măsuri și a nou-vorbei (ca să citez din Orwell).

Educația ca „trans-formare” a ființei umane

Deși m-am așezat la masa de scris cu intenția de a așterne pe hârtie câteva gânduri despre educație, încă nu sunt sigură cum le voi exprima: dacă-mi voi prezenta reflecțiile lipsite de autoritate, dacă o voi face sub forma unei recenzii a cărții „Cum și de ce (mai) educăm?”[1], scrisă de profesorul Doru Căstăian, ca perspectivă a unei autorități sau dacă voi realiza un melanj între cele două. De ce această nehotărâre? Ei bine, pentru că această carte, inclusiv prefața scrisă de Mihai Maci, redă în mare măsură o concepție, la care subscriu, a ceea ce este, sau ar trebui să fie, educația.

Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea

Michel D. Gordin, On the fringe –  Where Science Meets Pseudoscience, Editura Oxford University Press, 2021, New York Pseudoscience is the shadow of science:  it is the reflection of the scientific community (p.101) Michel D. Gordin, On the fringe –  Where Science Meets Pseudoscience, Știința și pseudoștiința, în fața lumii, un fel de „prinț și cerșetor” … Continue reading Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea