Zidurile închisorilor comuniste păstrează încă poveștile unor oameni cu o tărie de caracter greu de imaginat. Istorisirile lor ne înfioară și astăzi. În ele este vorba despre tortură și re-educare; despre „spălarea pe creier” și chiar transformarea victimei în torționar (ca în cazul ”experimentului Pitești” sau „fenomenului Pitești”). Dar este vorba și despre eroism, … Continue reading Elisabeta Rizea, un destin în așteptarea „limpezirii lumii”
Author: Laura Pătrașcu - Mancă
Fascinația recurentă a răului
Răul, o problemă veche de când lumea și mai veche decât filosofia. A dat bătăi de cap filosofilor care au încercat să definească, dar și să explice de ce răul persistă în istorie. Prezent în viața oamenilor, răul împinge către fapte reprobabile. Cum ar trebui să înțelegem dualismul dintre această perenitate a răului și iubirea, … Continue reading Fascinația recurentă a răului
„Dansul măștilor” sau filosofia labirintiformă
Încă de la început cartea m-a prins în mrejele ei. Nu m-am apucat de citit cu gândul că am să găsesc altceva decât o explicație a lui Nietzsche, de fapt a scrierilor lui. Totuși, încă din introducere cuvintele păreau un joc al ielelor. Nu am parcurs decât câteva pagini și mi-am zis: „nu știu cum … Continue reading „Dansul măștilor” sau filosofia labirintiformă
Iubirea, între dorință și dezlegare
Cunoașteți, poate, forța, sau demonul dragostei; acea putere ce scoate din om forța de a înfrunta și de a depăși orice piedică; capacitatea de a face din imposibil, posibil. Explicația ei a fost mereu o provocare; și este încă un mister. Empedocle considera Iubirea o forță care generează mișcare, energia ce atrage, unește și sintetizează; … Continue reading Iubirea, între dorință și dezlegare
Monica Lovinescu și prezentul trecut al prezentului
punerea la zi a trecutului reprezintă o condiție esențială a supraviețuirii - Monica Lovinescu, Jurnal Esențial, „Să nu prelingă, să nu pice/ Viu spiritul, robit în ea,/ La azimi albe să-l ridice:/ Sfiit pruncia ei trecea. (...)” Așa începe poemul Statură al lui Ion Barbu, poem dedicat chiar Monicăi Lovinescu „pentru când va fi mare”. … Continue reading Monica Lovinescu și prezentul trecut al prezentului
Educația ca „trans-formare” a ființei umane
Deși m-am așezat la masa de scris cu intenția de a așterne pe hârtie câteva gânduri despre educație, încă nu sunt sigură cum le voi exprima: dacă-mi voi prezenta reflecțiile lipsite de autoritate, dacă o voi face sub forma unei recenzii a cărții „Cum și de ce (mai) educăm?”[1], scrisă de profesorul Doru Căstăian, ca perspectivă a unei autorități sau dacă voi realiza un melanj între cele două. De ce această nehotărâre? Ei bine, pentru că această carte, inclusiv prefața scrisă de Mihai Maci, redă în mare măsură o concepție, la care subscriu, a ceea ce este, sau ar trebui să fie, educația.
Moderația ca atribut al înțelepciunii și mod de viață
„Nimic în exces” aceasta pare a fi ce mai simplă definiție a moderației ce se regăsea până și în templul din Delphi; adică nici prea mult, nici prea puțin, sau o măsură potrivită. Dar care ar fi măsura potrivită sau ce este o măsură potrivită? Potrivită la ce? Sau la cine? Putem vorbi de o măsură potrivită la tot și la toate?
Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea
Michel D. Gordin, On the fringe – Where Science Meets Pseudoscience, Editura Oxford University Press, 2021, New York Pseudoscience is the shadow of science: it is the reflection of the scientific community (p.101) Michel D. Gordin, On the fringe – Where Science Meets Pseudoscience, Știința și pseudoștiința, în fața lumii, un fel de „prinț și cerșetor” … Continue reading Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea
„Este demonstrat științific că …”
„Este demonstrat științific că ...”, expresie atât de frecvent auzită și, din nefericire, pentru mulți suficientă în a acorda credit celor ce preced această formulare. Nimic nu apare, pentru cei mulți, a fi în neregulă sau măcar să stârnească o minimă îndoială, iar asta pentru că, pe o parte recunosc valabilitatea demonstrațiilor riguroase, pe de … Continue reading „Este demonstrat științific că …”
Memoriile și travaliul reamintirii
Sunt o cititoare de memorii. Acele memorii care, deși parte din biografia cuiva, nu sunt autobiografie și nu sunt jurnal. Autobiografia vizează întreaga viață a unei persoane, pe când memoriile compun, re-compun un moment al trecutului pornind de la propriile observații, percepții, trăiri. Ele sunt o rememorare, este ceea ce Paul Ricoeur numea „reîntoarcere, în conștiința trează”[1] a unor evenimente trecute. Ele nu urmăresc un fir cronologic, de asta se ocupă jurnalul care prezintă, pe lângă succesiunea evenimentelor, și impulsul momentului. Autobiografia și jurnalul sunt despre individ ca subiect, pe când memoriile urmăresc să redea în mod coerent o amintire, un moment în care evenimentele exterioare au prins în vâltoarea lor pe autorul acestora. Narațiunea memorialistică nu este despre cel ce scrie, despre povestea vieții lui, ci este despre lumea exterioară.
Let's talk about books 