Bunicul meu avea o grădină, La Oradea. O fâșie de pământ pe un deal care cobora în pantă lină deasupra orașului . Departe de zona urbană, printre alte grădini, foarte asemenea ei. În grădină erau meri și pruni și caiși, un cireș sălbatic, lăstari de coacăze și multe straturi de căpșuni. Mai târziu, prin anii … Continue reading Jurnal hanseatic 6. Grădinile

Proiectul Elbsphilarmonie a costat, se spune, peste 800 de milioane de euro - ceea ce a fost destul să-l facă celebru și controversat. Cum să cheltuiești atât pe o sală de concerte? Doar că nu e vorba doar de o sală de concerte. În zona portuară a orașului Hamburg, printre docuri și depozite industriale refăcute … Continue reading Jurnal hanseatic 5: O sală de concerte ca o navă spațială

Hamburg a fost un oraș industrial începând poate chiar cu secolul al XVII-lea, sigur cu secolul al XVIII-lea. E, până la urmă, un port situat la aproape 100 de km de mare. Estuarul Elbei a fost modificat în mod repetat. S-au construit canale, insule, sisteme de încărcare și descărcare rapidă a marilor nave comerciale. Și … Continue reading Jurnal hanseatic. Episodul 4. Orașul verde

Opera din Hamburg e într-o clădire nouă și mai degrabă urâtă. A fost construită în grabă în anii 50, după ce clădirea operei (datând de la începutul secolului al XIX-lea) a fost distrusă în raidul aerian din iulie 1943 (cel care a distrus cea mai mare parte a orașului). Din nou, însă, spiritul locului adaugă … Continue reading Jurnal hanseatic. Episodul 3

Hamburg e un oraș bogat. O bogăție veche de cel puțin jumătate de mileniu. Oraș de negustori și navigatori. Drumul de la Hamburg la Lubeck a fost pavat cu piatră cubică în secolul XIII. În secolul al XVII-lea, la Hamburg funcționau deja (bine) mai multe bănci; pe la jumătatea secolului există deja o Cameră de … Continue reading Jurnal hanseatic. Episodul 2

Hamburg n-a fost niciodată pe lista destinațiilor mele. Deși am ajuns aici, cu ceva ani în urmă, la bordul unui feribot care venea de la Copenhaga. N-am văzut, atunci, decât portul și gara. N-am crezut că voi ajunge să mă mut aici pentru câteva luni. La Hamburg Institute of Advanced Studies.

Toibin reconstituie magistral și eleganța lumii vechi, și nebunia care cuprinde Europa, încet, după încheierea primului război mondial. Nebunie în mijlocul căreia Thomas Mann rămâne un fel de „ultimul european civilizat”, cu discreția și disciplina lui neobișnuite, cu manierele sale impecabile, cu talentul de a construi fraze lungi și muzicale, trăind, cumva în afara timpului său. Scriind, mereu, despre ceea ce contează - fără să fie la modă, fără să fie imediat relevant sau actual, însă cu o pătrundere și o înțelegere fără cusur a naturii umane până în cele mai ascunse dintre cotloanele ei.

Karl Sigmund iubește Viena - cititorul nu va avea nicio îndoială legată de asta. Cartea lui este nu atât o istorie, cât o epopee a acestui oraș fără seamăn pe lume în care, în mai puțin de jumătate de veac, s-au copt marile curente filosofice -- și marile științe, și o parte din arta semnificativă, și toate, împreună, au modelat secolul XX. Viena lui Freud și Wittgenstein, Viena lui Musil și Kafka, Viena lui Klimt și Mahler -- cu siguranță ați mai auzit de ea. Ce mi s-a părut mie nou și fascinant în cartea lui Sigmund este felul în care scoate la iveală conexiunile. Într-o lume care era, în fond, mică. Noua filosofie, noua matematică și psihanaliza s-au născut la mesele din aceeași cafenea: Cafe Landtmann, de pe Ringstrasse (vis-a-vis de Universitate).

Theodoros este o epopee. Poate prima epopee în limba română. Și încă în ce limbă... Citind, îți vine să te mândrești că vorbești aceeași limbă cu Mircea Cărtărescu, deși el știe să o scrie și tu abia poți ține pasul să o citești. Fraza are o muzicalitate și o rezonanță care, pe alocuri, îți taie răsuflarea. Și această minunată limbă română, această construcție muzicală sofisticată, slujesc perfect povestea, țesând împreună o mitologie cu valențe universale și, în același timp, atât de specific românească că nu poți să nu te gândești la felul în care, fără zarvă, dar cu asupra de măsură, Cărtărescu ne dă cele mai minunate lecții de patriotism.

Într-un secol care nu duce lipsă nici de suverani, nici de filosofi, regina Cristina a fost și una și alta, și încă cu asupra de măsură. Destinată, de la naștere, să urce pe tronul Suediei, a făcut să se vorbească despre Stockholm ca despre „Atena nordului” când încă nu împlinise 25 de ani. A colecționat, la curte, umaniști și filosofi, alchimiști și teologi, opere de artă, manuscrise și o mare bibliotecă.