Prelungirea vieții: între filosofia nemuririi și proiectele melioriste

Filosofii au fost mereu conștienți că visul nemuririi „în trup” presupune o transgresiune; că proiectele de prelungire indefinită a vieții intră în conflict cu parcursul natural al sufletului între „aici” și „dincolo”. Și, ca atare, s-au împărțit în două tabere: cei preocupați de felul în care va arăta „viața de apoi” (ca Dante), și cei interesați de proiecte melioriste de prelungire a vieții în datele umanului (ca Marsilio Ficino).

The attractive power of Newton’s archive

When a student comes and tells you that she wants to work on Newton but she needs some guidance into the subject and one or two “good introductory books” there is always a moment of silence. The answer is difficult. I can perhaps put together a list of ten books, together with the strong recommendation to read them carefully and always be aware of the biases of their own author. Be particularly careful with biographies: in my experience, it is useful to read a biography of the biographer first (even if it is just a short notice in the Dictionary of National Biography). But two books? Well, since I discovered Sarah Dry’s book The Newton Papers:The Strange and True Odissey of Isaac Newton’s Manuscripts my task has been made much easier. Here is one of the two books. Not that I think that two books can ever be sufficient. But this one is a wonderful introduction as well as a very serious warning: the study of Newton is not for everyone, and, much more than other academic subjects, there are lions and shipwrecks wherever you look. And yet, few academic subjects exercise such a pull on one’s imagination; and Dry’s book is precisely about that: about the attractive power of Newton’s archive.

Bibliotecile mele (2)

A doua bibliotecă-refugiu pe care am descoperit-o când eram studentă nu era chiar așa de ușor de accesat. Prima oară când am ajuns acolo a fost la capătul unei lungi călătorii de noapte cu trenul, la clasa a II-a, într-o friguroasă noapte de februarie (pe vremea când grănicerii te dădeau jos din tren, la 3 am, să-ți controleze pașaportul). Era biblioteca Central European University, de la Budapesta.

Bibliotecile mele (1)

Prima mea bibliotecă-refugiu a fost, fără discuție, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Mai era biblioteca de la Fizică, dar acolo era mai degrabă prilej de socializare; era și biblioteca de la Filosofie, unde se discutau multe. Dar cărți nu prea erau nici în una, nici în cealaltă. În biblioteca de la Fizică, numerele de reviste bune se opreau, brusc, la sfârșitul anilor 70 (când cercetarea românească se închidea definitiv și începea să producă exclusiv „pentru interior”). La Filosofie, în anii 90, mai găseai câte ceva, din întâmplare - cărți aduse de profesori din primele „stagii de cercetare” de după Revoluție. Dar adevărata comoară era la BCU. Acolo, într-un fișier separat (dulapuri întregi de sertare și cartonașe) se găsea „arhiva secretă” - cărțile care, înainte de 1989 erau interzise, și deci inexistente.

The Spell of Biography: Isaac Newton and the History of Science

For a longtime, scholars claimed that one of the major differences between philosophy and science reflected their attitude towards biography. Philosophers were prepared to die for their ideas and had to to live according to their own preaching. By contrast, scientists produced ideas and theories which inhabited a different world than that of their own biography. They were concerned with the Truth. And the Truth spoke for itself. Gaston Bachelard once famously contrasted Galileo and Bruno in these terms. Bruno was defending a theory for which there was no proof (the infinity of the universe). A theory he was prepared to die for. By contrast, Galileo constructed a theory for which he had a number of proofs. There was no need to die for it. Isn’t it tempting to think that this is how science was born?

O Biblie-bibliotecă

Undeva în secolul al treilea al erei noastre, în Alexandria, a început un mare proiect de colectare, editare și traducere a unor manuscrise; un proiect care punea la lucru tehnicile filologiei grecești, ceva din rigoarea școlilor de filosofie, tehnici vechi și noi de transcriere și copiere, noi materiale de lucru, și metode de colaborare. Cel care a pus în mișcare acest proiect e un e un personaj greu de caracterizat: filosof și filolog imersat în cultura greacă, dar interesat în folosirea acesteia ca instrument pentru a înțelege și traduce adevărul aflat în afara spațiului cultural grecesc sau roman; pedagog și îndrumător spiritual, erudit, dar și polemist pasionat; căutător de manuscrise dar, poate, mai ales și înainte de toate, întemeietor de biblioteci. Căci asta s-a născut la capătul proiectului de care vorbeam. Hexapla: o biblie-bibliotecă.

Despre impostură: întrebările filosofilor

Impostorul este o figură familiară: în literatură și filosofie, în știință sau în viața de zi cu zi. Sunt sigură că aveți fiecare dintre voi galeria voastră de impostori. Istoria filosofiei sigur are una. Gândiți-vă doar la sofiști, așa cum apar ei în dialogurile lui Platon. Sofistul care susține că se pricepe la toate, ținta predilectă a ironiilor lui Socrate. Sofistul care promite succesul. Sau la figura alchimistului așa cum apare ea în nenumăratele critici și atacuri devastatoare din scrierile filosofilor, din scrierile autorilor literari, sau chiar din scrierile alchimiștilor înșiși. Alchimia și astrologia par să fi fost, de la început, discipline atacate serios de cohorte de impostori. Până-ntr-atât încât multe scrieri de alchimie încep prin a se delimita de impostură și prin a identifica și arăta cu degetul impostori. În aceeași postură este, în Renaștere, magia (naturală). Dar și medicina. Disciplinele care fac promisiuni mari; sau în care se pot face promisiuni mari.

Cele două culturi IV: Nostalgia unității pierdute

La început, ceea ce numim acum științe, literatură sau filosofie erau una. O aceeași căutare și, în același timp, o expresie (imperfectă) a unei unități mai profunde, pe care filosofii au exprimat-o și ei cum au putut. De obicei în termeni de corespondențe, similarități și analogii, făcând apel la un întreg arsenal de metafore pentru a vorbi despre „globul lumii intelectuale,”[1] despre „cercul perfecțiunii”[2] sau chiar despre „căsătoria dintre minte și Natură”.[3] În anii 50-60, istoricii ideilor vorbeau despre revoluția științifică în termenii unei rupturi, a unei destrămări a acestei unități inițiale. Un fel de „breaking of the circle”.

Despre excelență în științele umaniste (încă o reacție la cald)

În disciplinele consolidate și cu o dezvoltare sănătoasă, în disciplinele în care există un număr mare de experți, ne întâlnim adesea și cu o clasificare - riguroasă, dar foarte adesea informală - care îi conține, la vârf, pe cei cărora li se atribuie acest epitet, al excelenței. Aș spune despre aceștia că reprezintă o întrupare a idealului excelenței.