Educația ca trans-formare a ființei umane

Deși m-am așezat la masa de scris cu intenția de a așterne pe hârtie câteva gânduri despre educație, încă nu sunt sigură cum le voi exprima: dacă-mi voi prezenta reflecțiile lipsite de autoritate, dacă o voi face sub forma unei recenzii a cărții „Cum și de ce (mai) educăm?”[1], scrisă de profesorul Doru Căstăian, ca perspectivă a unei autorități sau dacă voi realiza un melanj între cele două. De ce această nehotărâre? Ei bine, pentru că această carte, inclusiv prefața scrisă de Mihai Maci, redă în mare măsură o concepție, la care subscriu, a ceea ce este, sau ar trebui să fie, educația.

Știința romantică

Nu toate best-sellerurile au viață lungă. Acesta, însă, este diferit. Se poate citi și reciti cu folos. La prima lectură nu-l veți lăsa din mână. Nu se poate lăsa din mână. E o carte perfectă pentru vacanța în care aveți timp de citit. Și e una dintre acele cărți care, cumva, dilată timpul. O veți deschide și veți călători cu ea în Tahiti, cu expediția Endeavour, cu balonul peste Canalul Mânecii, în Alpi sau la Poli, în căutarea Pasajului de Nord-Vest. Vă veți întâlni, în paginile acestei cărți, cu poeți, filosofi și oameni de știință uniți de idealul unei științe care deschide porțile adevărului, binelui și frumosului - de la William Hershel, Humphrey Davys și Michael Faraday la Byron, Shelley și Coleridge. Oamenii care au produs ceea ce poeții numeau „o a doua revoluție științifică”.

Prieteniile care schimbă lumea

Știința s-a născut la Universitatea din Cambridge. La Trinity College. Mai întâi în secolul al XVII-lea, când Newton a scris acolo Principiile matematice ale filosofiei naturale (carte publicată la Londra, în 1687). Și a doua oară în secolul al XIX-lea, când din crisalida filosofiei naturale a ieșit fluturele „științei pentru public”; al „științei în folosul comuntății”, al „științei spectacol”. Cam asta este teza generală a acestei cărți fascinante. Laura Snyder ne poartă, în paginile ei, prin episoadele unei mari prietenii între oameni de geniu: William Whewell, filosof, educator, matematician și „om de știință” la vremea când oamenii de știință erau, toți, „gentleman of science”, Charles Babbage, inventatorul computerului, astronomul și filosoful științei (avant-la-lettre) John Herschel, și Richard Jones, unul dintre întemeietorii economiei politice, puse pe bazele științei inductive baconiene.

Un destin fracturat, în reanimare

Despre Lucian Blaga am fi tentați să credem că s-au spus multe – bune și proaste. Astfel, mentalitatea culturală românească este prinsă între ciocan și nicovală: fie vorbim de Blaga – simpaticul și visătorul poet transilvănean, fie vorbim despre un Blaga „sub vremi”, cochetând cu extremele, dreaptă sau stângă, sau chiar – oroare – denigrând națiunea. Toate acestea dacă, bineînțeles, nu suntem impasibili, căci metoda regimului comunist (sau a oricărui alt regim totalitar) de a-și îndesa sub covor elitele neflexibile nu întârzie a influența până astăzi predarea acestora din urmă în școli, creând – implicit – în rândul oamenilor trecuți prin epava sistemului educațional românesc, o amintire ștearsă a valorilor naționale.

Vocile interioare ale lui Valeriu Nicolae

Avem cu toții câteva zile libere, așa că pot să vă recomand fără remușcări să citiți cartea lui Valeriu Nicolae. Eu am făcut greșeala să o încep săptămânile trecute, când aveam un deadline presant. N-am mai lăsat-o din mână până la ultima pagină, am pierdut o zi de lucru și deadline-ul, și l-am boscorodit în gând pe autor vreo două zile. Acum am reluat-o zicând s-o citesc mai la rece, să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la ea.

Singurătatea libertății

Mihail Sebastian a avut o viață de roman. A trăit într-una dintre cele mai agitate și mai fertile intelectual perioade din istoria României. A avut prieteni celebri și adversari redutabili, iubite frumoase și cunoscute, și succes la public, ca dramaturg. În același timp, a avut parte, din plin, de toate persecuțiile regimului, de trădarea prietenilor, de sărăcie și umilință. Marele lui succes de box-office, Steaua fără nume s-a jucat sub numele altuia; și cea mai cunoscută dintre scrierile lui n-a putut fi publicată decât la peste 50 de ani de la dispariția sa.

Ce ne face excepționali?

Trebuie să mărturisesc că m-am îndrăgostit iremediabil de această carte din primele ei pagini (sentiment care s-a cristalizat definitiv la pagina a 15-a), și simt că m-aș sufoca dacă nu aș vorbi despre ea, chiar dacă știu că inevitabil îi voi strivi corola de minuni, îndesând-o în forma unei recenzii. Citind această carte i-am conturat în minte o hartă, și aș spune că e compusă din câteva părți: cea de-a doua este despre om; a treia - despre libertate; a patra - despre viață; iar acestea trei sunt introduse de prima parte, cea care stabilește conceptul ce le reunește și le explică pe celelalte trei – ideea de excepție. Cum ajunge autorul la acest concept? 

Despre raționalitate, pe larg

Marcus Knauff și Wolfgang Spohn (eds). The Handbook of Rationality, M.I.T. Press, 2021. [articol disponibil de asemenea pe blogul autorului] Studiul raționalității este o provocare interesantă (și o problemă controversată) a timpurilor pe care le trăim. Despre raționalitate ne vorbesc cărți de popularizare recente (și de succes) (traduse, de altfel, și în limba română). Evenimentele … Continue reading Despre raționalitate, pe larg

Lista lui Cehov

Pentru iubitorii literaturii lui Cehov, corespondența lui va fi cu siguranță o surpriză. Cel puțin așa a fost pentru mine. Este, acolo, o altă voce decât ceea ce-mi imaginam eu că transpare din umorul trist și ironia lucidă, sau din imaginația debordantă cu iz de farsă care apare ici-colo în piesele sale. Cehov cel din Scrisori funcționează în alt registru. Ce te izbește în primul rând este disciplina, determinarea, simțul exacerbat al responsabilității. Tânărul Cehov decide că responsabilitatea lui este familia: tatăl, despotic și adesea stupid, mama, semi-analfabetă, cei trei frați și o soră, dar și mătuși etc. Un întreg clan. Pe care-l ține cu producția sa literară, scriind povestiri și schițe umoristice mai întâi, apoi povestiri și teatru, mereu cu deadline-uri, căci trebuiau găsiți bani de chirie.

Fascinația biografiei și capcanele imaginației

Superstiție, idolatrie, teorii ale conspirației magistral ilustrate în cartea unui expert în Shakespeare care și-a propus să treacă în revistă, cu atenție, mecanismele psihologice la lucru în teoriile negaționiste. Delia Bacon, Mark Twain, Henry James, Sigmund Freud... sunt doar câteva dintre personajele cele mai cunoscute care-și fac apariția în paginile acestei cărți fascinante. Ce au ei în comun? Faptul că au crezut, cu tărie, că actorul William Shakespeare, din Stratford upon Avon, n-ar fi putut scrie niciodată piesele pe care posteritatea le-a cunoscut și le-ai iubit sub numele său. Cartea lui James Shapiro conține o bogată galerie de astfel de personaje - cititorului îi vine să spună, nepoliticos, o „menajerie” de personaje, unul mai pitoresc decât altul, însă merită remarcat, așa cum au și făcut-o unii dintre cititorii cărții, că unul dintre meritele ei este chiar politețea și atenția cu care examinează argumentele adversarilor, oricât de fanteziste și de amuzante ar fi ele.