Știința s-a născut la Universitatea din Cambridge. La Trinity College. Mai întâi în secolul al XVII-lea, când Newton a scris acolo Principiile matematice ale filosofiei naturale (carte publicată la Londra, în 1687). Și a doua oară în secolul al XIX-lea, când din crisalida filosofiei naturale a ieșit fluturele „științei pentru public”; al „științei în folosul comuntății”, al „științei spectacol”. Cam asta este teza generală a acestei cărți fascinante. Laura Snyder ne poartă, în paginile ei, prin episoadele unei mari prietenii între oameni de geniu: William Whewell, filosof, educator, matematician și „om de știință” la vremea când oamenii de știință erau, toți, „gentleman of science”, Charles Babbage, inventatorul computerului, astronomul și filosoful științei (avant-la-lettre) John Herschel, și Richard Jones, unul dintre întemeietorii economiei politice, puse pe bazele științei inductive baconiene.

Avem cu toții câteva zile libere, așa că pot să vă recomand fără remușcări să citiți cartea lui Valeriu Nicolae. Eu am făcut greșeala să o încep săptămânile trecute, când aveam un deadline presant. N-am mai lăsat-o din mână până la ultima pagină, am pierdut o zi de lucru și deadline-ul, și l-am boscorodit în gând pe autor vreo două zile. Acum am reluat-o zicând s-o citesc mai la rece, să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la ea.

Trebuie să mărturisesc că m-am îndrăgostit iremediabil de această carte din primele ei pagini (sentiment care s-a cristalizat definitiv la pagina a 15-a), și simt că m-aș sufoca dacă nu aș vorbi despre ea, chiar dacă știu că inevitabil îi voi strivi corola de minuni, îndesând-o în forma unei recenzii. Citind această carte i-am conturat în minte o hartă, și aș spune că e compusă din câteva părți: cea de-a doua este despre om; a treia - despre libertate; a patra - despre viață; iar acestea trei sunt introduse de prima parte, cea care stabilește conceptul ce le reunește și le explică pe celelalte trei – ideea de excepție. Cum ajunge autorul la acest concept? 

Superstiție, idolatrie, teorii ale conspirației magistral ilustrate în cartea unui expert în Shakespeare care și-a propus să treacă în revistă, cu atenție, mecanismele psihologice la lucru în teoriile negaționiste. Delia Bacon, Mark Twain, Henry James, Sigmund Freud... sunt doar câteva dintre personajele cele mai cunoscute care-și fac apariția în paginile acestei cărți fascinante. Ce au ei în comun? Faptul că au crezut, cu tărie, că actorul William Shakespeare, din Stratford upon Avon, n-ar fi putut scrie niciodată piesele pe care posteritatea le-a cunoscut și le-ai iubit sub numele său. Cartea lui James Shapiro conține o bogată galerie de astfel de personaje - cititorului îi vine să spună, nepoliticos, o „menajerie” de personaje, unul mai pitoresc decât altul, însă merită remarcat, așa cum au și făcut-o unii dintre cititorii cărții, că unul dintre meritele ei este chiar politețea și atenția cu care examinează argumentele adversarilor, oricât de fanteziste și de amuzante ar fi ele.