Navigând prin Divina Comedie

Anita Drella

Jacek Grzybowski, The Cosmological and Philosophical World of Dante Aligheri. The Divine Commedy as a Medieval Vision of the Universe, Peter Lang, 2015.dante (1)

Divina Comedie este greu de caracterizat. Poezie, filosofie, cosmologie, teologie se întrepătrund în versuri de o mare frumusețe. Într-una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate capodopere ale culturii europene. În Divina Comedie, Dante sintetizează într-un soi de compendiu mai toate marile concepții filosofice ale vremii sale, trecând, în același timp, dincolo de ele. Căci Dante Alighieri nu trebuie înțeles doar ca fiind printre cei mai desăvârșiți poeți ai umanității  ci trebuie privit și ca un filosof, teolog și om politic. Continue reading Navigând prin Divina Comedie

Învelișuri și limite

Dana Jalobeanu

Victor-Ieronim Stoichiță, Despre trup. Anatomii, redute, fantasme, Editura Humanitas, București, 2020

Avem un trup, sau suntem un trup? Suntem noi alcătuiți ca un fruct, cu un înveliș de carne care înveșmântează — sau închide — sufletul? Sau, dimpotrivă, sufletul este forma trupului, cea care modelează și dă viață materiei? Iată câteva dintre întrebările dragi modernilor: filosofi, naturaliști, artiști sau poeți,

La granița dintre Evul Mediu și începuturile modernității mai există și alte întrebări. Ce e corpul și din ce e el alcătuit? Cum sunt constituite și ce ține împreună toate părțile complexe care par să își găsească, fiecare, câte un loc în mașinăria trupului meu? Naturaliști și artiști ai renașterii investighează trupul uman cu aceeași atenție cu care astronomii observă cerul. Și desenează ce văd. Sau nu este așa? Continue reading Învelișuri și limite

Țesătura poveștii

Dana Jalobeanu

Bill Mesler, H. James Cleaves II, Scurtă istorie a creației. Știința și căutarea orginii vieții, Humanitas, 2020

Scurtă istorie a creației… este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?) Continue reading Țesătura poveștii

Un montagne russe al plictisului

Diana Stere

Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulțumit, Humanitas, București, 2017

12 aprilie 1936

Mă cuprinde uneori câte o undă de entuziasm. Mă interesează câte ceva. Încep cu plăcere și, după câtăva vreme, îmi dau seama că nu e nimic grozav, că totul e de o uriașă inutilitate și că nu merită nici cel mai mic efort. Caut tot timpul altceva. Nu mi-am găsit încă drumul. Acesta, în mod sigur, nu e filozofia. Mi se pare că sunt cam superficială. Lucrurile mă preocupă doar tangențial. Aprofundarea lor mă deziluzionează [1].

Jurnalul lui Jeni Acterian poate fi citit întocmai asemeni unui jurnal. Îl poți parcurge frumos și linear, de la cap la coadă. Te poți interesa cu ușurință de fiecare activitate sau reflecție ale autoarei sale, fiindcă există, cel puțin la o primă vedere, o ordine și o evoluție clare, înregistrate de fiecare dată sub formatul standard zz/ll/aa, nu de puține ori strecurându-se chiar și o oră sau o localitate. Există, însă, (cel puțin) încă un alt mod de a citi același jurnal; unul pe care nu l-aș caracteriza ca fiind nici linear, și nici ușor, ci mai degrabă similar unui montagne russe. Un montagne russe care, în loc să pornească de la nivelul solului și să urce, treptat, până la vreun vârf de o înâlțime amețitoare, de unde apoi, inevitabil, va cădea, reușește să ne țină cu sufletul la gură fără a ne ridica, propriu-zis, de la sol. Odată ce deschidem Jurnalul lui Jeni și ne îmbarcăm în propriul său montagne russe, singurele pante pe care le vom avea de parcurs vor fi cele în susul și în josul plictisului. Ceea ce vreau, așadar, să vă propun, este o lectură a celor patru ani de studenție ai autoarei (deși veți vedea că o astfel de lectură rămâne la fel de coerentă la mult timp după ce Jeni părăsește facultatea), sub semnul acestui laitmotiv. Continue reading Un montagne russe al plictisului

Seducătorul

Dana Jalobeanu

I se spunea Profesorul… de parcă în întreaga Universitate din București n-ar mai fi existat altul decât el. Era anturat de o generație de aur: Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Emil Cioran, Jeni Acterian, Constantin Noica. Și era aureolat de tot felul de legende: intelectuale, politice și erotice. Studenții îl priveau fascinați, chiar și atunci când fascinația era amestecată cu o oarecare neîncredere. Continue reading Seducătorul

Profeție, construcție politică, construcție de sine. Marea instaurare în versiunea lui Tommaso Campanella

Dana Jalobeanu

Germana Ernst, Tommaso Campanella. The Book and the Body of Nature, Springer, 2010

Campanella este unul dintre marii perdanți ai Revoluției Științifice. Unul dintre eroii pe nedrept uitați. În afară de Cetatea Soarelui, tot restul vastei sale opere este exilat pe un raft de bibliotecă în care puțini mai caută, astăzi. Cel puțin până în momentul în care dau peste ceva suprinzător. Ca de pildă, Apologia pro Galileo, una dintre cele mai timpurii apărări a noii astronomii observaționale. Sau schema lui Campanella pentru o „mare instaurare” a științelor în care-și găsesc locul o fizică întemeiată pe simțuri (și istorie naturală), o etică naturalizată, o medicină definită ca „magie naturală”, o nouă metodă (el îi spune artă) de producere a cunoașterii… și alte lucruri (o Metafizică niciodată tradusă, mai multe cărți de politică și teologie). Când dai peste ideile lui Campanella nu se poate să nu observi în spatele lor un precursor. Cineva care a mers în multe privințe mai departe decât ceilalți novatores. În plus, a fost și cineva extrem de popular în secolul al XVII-lea. Continue reading Profeție, construcție politică, construcție de sine. Marea instaurare în versiunea lui Tommaso Campanella

Cum să facem când ne lipsesc referințele

Dana Jalobeanu

Stephen Fry, Mythos. The Greek Myths Retold, Penguin, 2018

În mod normal, nu v-aș fi recomandat cartea asta. Deși ea mi-a fost un prieten nebănuit într-unul dintre ultimele zboruri (mai țineți minte când zburam cu avionul?). Fiecare dintre noi are prieteni din copilărie și modele de adolescență pe care nu vrea neapărat să le împartă cu ceilalți. Iar pentru mine, parte din farmecul acestei cărți este că am citit-o auzind, de fapt, vocea lui Jeeves. Căci cine l-a mai jucat pe Jeeves precum Stephen Fry? Dar astea sunt lucruri pentru fan-club-ul Wodehouse (care numără milioane de iubitori de literatură care nu mai există și jocuri de cuvinte care presupun referințe uitate…).

Stephen Fry in Jeeves and Wooster (1990)

M-am hotărât, însă, să vă recomand Mythos la capătul unei săptămâni de cursuri în care mi-am dat seama că avem nevoie de ajutor dacă vrem să mai citim literatură clasică. Sau filosofie. Sau literatură pur și simplu. Wodehouse, de care am amintit în paragraful anterior, e un bun exemplu. Imaginați-vă că citiți unul dintre multele romane despre Jeeves și nu recunoașteți nicio referință: nici cele la Shakespeare, nici cele la Woodsworth, nici cele la Epictet și Marcus Aurelius. Până la nivelul la care nu mai e deloc clar ce e de râs….

Stephen Fry ne povestește miturile Greciei antice – din perspectiva din care vă vorbesc acum. A celui îngrijorat că ne îndreptăm spre epoca întunericului: cea în care nu vom mai ști ce e de râs într-o anecdotă în care apar referințe la Hercule, Pandora sau Epimeteu. Și, cu vocea lui Jeeves, ne repovestește miturile Greciei antice într-un mod care nu te poate lăsa rece. Aveți aici un exemplu.  Dacă le cunoști, te vei enerva la început, iar apoi vei descoperi că se pot povesti și așa. Că are sens; că e interesant, provocator și foarte simpatic. Dacă nu le cunoști, vei fi fermecat. Dacă, precum mie, unele îți sunt cunoscute, iar altele nu, vei admira construcția și ingeniozitatea poveștii. Oricum ai lua-o, însă, dacă ai cele trei ore ale unui zbor cu avionul la dispoziție (azi în arest la domiciliu), aici e o carte de citit. Merită.

A propos, s-a tradus și în românește (traducător: Luminița Gavrilă). La Editura Trei.

Lumi ale gândirii

Tomi Paula

Mircea Dumitru – Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, Iași: Polirom, 2019

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Profesorul Mircea Dumitru ne propune un tur de forță în filosofia analitică. Un tur de forță pe care noi, cititorii îl vom savura, căci scriitura autorului ne va trece lin prin concepte logico-filosofice și autori de prim rang într-un mod pedagogic și riguros.

Wittgenstein e un nume de rezonanță în filosofie. De cele mai multe ori când suntem puși în fața unor autori precum Wittgenstein, Russell, Kant tindem să le acceptăm punctele de vedere fără o analiză critică. Prin urmare, dacă Wittgenstein ne-ar argumenta că necesitatea logică este singurul tip de necesitate, poate am fi tentați să îi dăm crezare.

E contingent că în această perioadă ne confruntăm cu o pandemie. Cu toate acestea, e necesar că fie ne confruntăm cu o pandemie, fie nu. Primul enunț reprezintă un adevăr contingent, al doilea e o tautologie. Când vine vorba de noțiuni precum necesitate și contingență, deși ele sunt utilizate zi de zi, filosofii își iau dreptul de a le explica. Cum? De exemplu, putem lega noțiunea de necesitate de cea de validitate sau formă logică și lucrurile devin mult mai clare…pentru cei care au avut parte de cel puțin un curs de logică formală. Continue reading Lumi ale gândirii

Un Vergiliu modern

Dana Jalobeanu

Giuseppe Mazzotta, Reading Dante, Yale University Press, 2014

M-am întâlnit cu Dante de mai multe ori pe parcursul vieții. În studenție, când am descoperit cât de melodioasă este traducerea Etei Boeriu. Sau mai târziu, când ajunsesem să ascult în neștire Liszt și am dat de Sonata Dante, ceea ce m-a trimis din nou să recitesc Infernul. Când a început să mă preocupe istoria cosmologiei și am recitit Divina comedie cu un ochi critic, încercând să-mi imaginez universul dantesc. Când am citit, cu entuziasm, cartea lui Horia Roman Patapievici, Ochii Beatricei, a cărei lectură m-a trimis, din nou, să recitesc Dante. Sau după o plimbare de seară cu vaporetto prin apele lagunei venețiene, când mi-au ieșit în cale, parcă din neant, Dante și companionul său, Vergiliu.

dante trailer image

La Veneția, pe mare, la jumătatea drumului dintre Fondamenta Nuova și cimitirul de pe insula St. Michele, statuia lui George Frangulyan e la ea acasă. A fost prezentată la una dintre bienalele venețiene, după care… ei bine, e într-un anumit fel foarte greu de demontat. Prezența ei pe drumul spre cimitir nu a fost lipsită de controverse. Dar pentru călătorul care o vede pentru prima oară, este o apariție de mare efect. Poți să-ți imaginezi ușor că de acolo începe povestea care te duce în infern, și de acolo mai departe. Continue reading Un Vergiliu modern

Făuritorii de lumi

Dana Jalobeanu

Giuseppe Mazzotta, Cosmopoiesis. The Renaissance Experiment, University of Toronto Press, 2001

Ce au în comun Erasmus și Machiavelli, Campanella și Bacon, Shakespeare și Cervantes? Veți spune că au trăit cam în aceeași perioadă, acea epocă de aur la care încă ne referim cu numele pe care ea și l-a ales: Renașterea. Și fiind ei mai mult sau mai puțin contemporani, trebuie să aibă și alte lucruri în comun. Unele care țin de idealuri; altele care țin de stil, de forma de adresare, poate de tipul de public vizat? Dacă Machiavelli n-ar fi pe listă, am putea spune că toți acești autori cred în valoarea cognitivă a limbajului poetic. Scriu fabule și utopii, inventează lumi. Machiavelli, însă, pare cineva din alt film. Cineva extrem de critic la adresa imaginarului Renașterii; explicit critic cu cei care fantazează și construiesc – cu sau fără intenția de a reforma umanitatea – insule utopice. Continue reading Făuritorii de lumi