Care sunt ideile pentru care merită să mori?

Dana Jalobeanu

(Ingrid Rowland, Giordano Bruno: Philosopher, Heretic, University of Chicago Press, 2009)

După Socrate, e primul nume care-ți vine în minte atunci când se vorbește despre filosofii care au murit pentru ideile lor. Giordano Bruno: filosof și cărturar rătăcitor într-o Europă în care ideile făceau diferența dintre viața și moartea cuiva, primit (și alungat) de la marile curți europene, răspândindu-și ideile la Oxford și Padova, Tubingen și Wittenberg, Geneva și Praga. Cartea lui Ingrid Rowland reconstruiește acest parcurs aproape incredibil al unui personaj care, într-o epocă a divizărilor religioase și a războaielor civile, a reușit să predea filosofie (uneori și magie, și arta memoriei) luteranilor, calviniștilor și catolicilor. Rowland îl urmărește pe Bruno prin periplul său european, de la Napoli la Roma, de la Veneția la Padova, apoi la Geneva, Paris și Londra, Wittenberg, Tubingen și Praga, la Wolfenbuttel și înapoi în Italia, la Veneția, unde este arestat și întemnițat. Până la stația finală a acestei vieți incredibile, Campo del Fiori, Roma, unde în 17 februarie 1600 Bruno este ars pe rug, după opt ani petrecuți în temnițele Inchiziției. Continue reading Care sunt ideile pentru care merită să mori?

Străinii din Callipolis (9): Peştele torpilă pe uscat

Iovan Drehe

Socrate (470 – 399 î.e.n.) şi-a găsit nu de puţine ori imaginea reflectată într-un bestiar felurit, magnetic, atrăgător și respingător, sau electric, imobilizant, deranjant. Ni-l putem imagina ca satir, în liniile descrise de un Alcibiade fascinat când, comparându-l cu satirul Marsias (Platon, Banchetul, 215b-d), tânărul admirator nu-i declară doar asemănarea în înfăţişare, ci şi în ceea ce priveşte vrăjirea oamenilor prin îndeletnicirea proprie: satirul Marsias cu flautul, satirul Socrate cu vorbele. Socrate a fost de asemenea tăunul care a trezit „cabalina” democraţie ateniană (Platon, Apărarea lui Socrate, 30e); el era şi peştele numit „torpilă”, care îşi paraliza interlocutorii prin scurtcircuitarea reţelelor de opinii (Platon, Menon, 80a). Calităţile care i-au adus aceste comparaţii au fost şi cele care l-au pierdut în cele din urmă, atât asocierea cu Alcibiade şi alţi fermecaţi satiricește, cât şi animozitatea celor deranjaţi de tăun sau electrocutaţi de peştele-torpilă.

Marcello_Bacciarelli_-_Alcibiades_Being_Taught_by_Socrates,_1776-77_crop

Continue reading Străinii din Callipolis (9): Peştele torpilă pe uscat

Străinii din Callipolis (8): Învăţători, xiloglosişti şi diplomaţie

Iovan Drehe

quintGrecii din vechime ştiau foarte bine cum să facă lucruri cu vorbe. Aveau la dispoziţie şi profesori pentru aşa ceva. Comportamentul politic grecesc, cel puţin la nivel de argumente, se presupune a fi fost determinat într-o proporţie simţitoare (mai ales pentru istoricii filosofiei mai nostalgici) de o clasă de dascăli plătiţi, care-i învăţau pe doritori cum să-şi apere sau să-şi ascundă (măcar o parte dintre) punctele de vedere mai mult sau mai puțin oneste, interesele sau scopurile. Aceşti profesori au fost numiți colectiv sofişti. Iar Platon, cel căruia sofiștii îi datorează imaginea negativă întru posteritate, a fost cel care, prin intermediul personajului Protagoras, în dialogul omonim, expune concis cele promise de aceștia celor care apelau la ei pentru dresaj politic: „învăţătura pe care o predau eu, este priceperea în cele gospodăreşti, sau modul cum şi-ar putea gospodări casa în chipul cel mai desăvârşit, şi priceperea în treburile cetăţii, sau modul cum le-ar putea face faţă şi cu fapta şi cu cuvântul în cele mai bune condiţii” (Protagoras, 319a, trad. Şerban Mironescu). De cele mai multe ori sofiștii erau itineranţi, ajungând în alte cetăţi cu ocazia unor misiuni diplomatice, fiind astfel străini meteci față de cei pe care îi învăţau. Acest fapt îi excludea de la participarea directă la viaţa politică în cetăţile pe care le vizitau. Unii dintre ei percepeau şi taxe, iar plățile erau nu de puţine ori destul de ridicate. În consecinţă, aristocraţia îşi putea permite accesul la aceste lecţii speciale, care aduceau cu sine o îndemânare deliberativă mai ridicată în context juridic sau politic local. Prodicos oferea, de exemplu, lecţii de cincizeci de drahme, dar şi lecţii mai ieftine, de o drahmă, pe care şi le putea permite chiar şi un Socrate care ajungea pe acolo din curiozitate sau plictiseală (Cratylos 384b). Cu alte cuvinte, sofiştii nu ofereau doar cursuri consistente, poate echivalente mutatis mutandis celor universitare actuale, ci şi corespondentele antice ale unor fenomene paideice de tip crash-course, training sau team-building. Aceste învăţături ale lor au înrâurit climatul politic al cetăţilor prin care au trecut, insuflându-le anumite standarde de persuasiune, determinând astfel desfăşurarea şi durata atât a deliberărilor sau proceselor, cât şi a discuţiilor din viaţa privată. Astfel, au pus la dispoziţia politicienilor, dacă nu scopuri, atunci în mod sigur instrumente prin care să-şi realizeze scopurile. În cele ce urmează vom prezenta pe scurt ceea ce se poate considera, oarecum, a fi activitatea politică a celor mai recunoscuţi patru sofişti, Protagoras din Abdera, Prodicos din Ceos, Gorgias din Leontinoi şi Hippias din Elis, ea aparţinând mai degrabă de ceea ce se poartă astăzi numele de politică externă.

Continue reading Străinii din Callipolis (8): Învăţători, xiloglosişti şi diplomaţie

Despre o istoriografie filosofică a îmblânzirii exaltărilor filosofului interior

Iovan Drehe

Istoricul filosofiei fie că vrea, fie că nu vrea, este de la început influențat în mare măsură de tribul filosofic în care l-au așezat propriile lecturi formative sau deformative. Și în funcție de această așezare el poate cădea pradă unei game destul de largi de greșeli, de la superficialitate la anacronism, de la interpretări lipsite de caritate și excesiv de critice până la încrederi și admirații oarbe față de canon, de la scopuri proprii mai mult sau mai puțin ascunse până la urmarea scopurilor altora, de la lipsa curajului interpretativ până la aruncarea în cele mai delirante speculații.

The-Death-of-Socrates

              Continue reading Despre o istoriografie filosofică a îmblânzirii exaltărilor filosofului interior