Cartea lui Barton mi-a pus în față o serie de surprize neașteptate, începând cu modul în care a fost scrisă, proaspăt și modern – pe care nu l-am aștepta în mod firesc de la un studiu istoric erudit, și continuând cu dezvoltarea unei perspective contextualist-istorice a Bibliei, care ne demonstrează ce anume știm la ora actuală despre originile textelor scripturare. De altfel Barton a reușit să-mi răspundă, într-un mod fascinant, la întrebări precum: care este proveniența acestor texte? Cum și de cine au fost ele asamblate? Cine a decis ce texte intră în Cartea Sfântă? Dar sunt și întrebări care fac subiectul unor dezbateri istorice interminabile, de pildă cum văd cele două mari culturi creștine, iudaismul și creștinismul textele veterotestamentare și neotestamentare care formează Biblia? Barton admite că în acest caz avem de-a face cu un subiect controversat, căci mulți interpretează Biblia ca pe un text unitar cu o desfășurare liniară, în timp ce alții o văd ca pe un ansamblu de părți aflate adesea în conflict (ca de pildă Vechiul și Noul Testament). Pe de altă parte, un răspuns clar pe care l-ar accepta orice erudit sau partizan al vreunei dogme creștine, ar fi că biblia reprezintă izvorul din care s-a format ceea ce numim astăzi creștinism și iudaism, iar John Barton ne arată în cartea sa, că Biblia este mai mult decât cartea fondatoare a identității noastre istorico-religioase.