Străinii din Callipolis (4): Aporiile tiranicidului

Iovan Drehe

 

xenophanes_in_thomas_stanley_history_of_philosophyXenofan (cca. 570 î.e.n. – cca. 475 î.e.n.) a plecat în lume la vârsta de 25 de ani. Periplul său prin cetăţile greceşti de la soare apune a urmat, cel mai probabil, căderii Colofonului sub perşi, pe atunci „când a năvălit Medul”, nenorocire datată în 540 î.e.n., când Harpagos, generalul căruia, după Herodot, Cirus cel Mare i-ar fi datorat ascensiunea la tron, a cucerit oraşul. După spusele lui Lucian de Samosata, Xenofan ar fi trăit  91 de ani, iar după grămăticul Censorinus, în De Die Natali (XV, 3), peste 100 de ani. El însuşi ar fi compus texte autobiografice în jurul vârstei de 92 de ani spunând (Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, IX, 19) că era în pribegie de 67 de ani. În tot acest timp ar fi trecut prin colonia Zancle (Messina din 480 î.e.n.), ar fi participat la întemeierea Eleei şi apoi ar fi ajuns pentru scurt timp şi în Catania, o colonie calcidică. Către sfârşitul vieţii ar fi ajuns la curtea tiranului Hieron al Siracuzei, cel care a reuşit să-i înfrângă pe etrusci în bătălia navală de la Cumae (474 î.e.n.). Acest tiran este recunoscut în istorie drept unul dintre primii inovatori în chestiuni mai securistice fiindcă şi-ar fi organizat un serviciu secret. Curiozitatea extinsă a tiranului era asigurată, întreținută și hrănită de către „iscoditoarele” şi „ascultătorii” pe care tiranul îi detaşa la diversele întruniri particulare ale elementelor duşmănoase, după cum ne spune Aristotel în Politica (VI, 11).

Continue reading Străinii din Callipolis (4): Aporiile tiranicidului

Străinii din Callipolis (3): În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

Iovan Drehe

 

Johannes_Moreelse_-_Heraclitus_-_Google_Art_Project           …pentru că te poţi afunda atât de mult, încât nici o armată de scufundători din Delos nu te mai regăsesc. Acest lucru i-a fost poate familiar şi lui Heraclit (cca. 535 î.e.n. – cca. 475 î.e.n.), cunoscut în lumea greacă drept Obscurul sau „Filosoful care plânge”, fiind renumită dispoziţia sa melancolică vizavi de interacţiunile cu semenii săi concitadini. Aceştia din urmă erau locuitorii uneia dintre cele mai cunoscute oraşe-metropolă din Liga Ioniană, Efes.

Continue reading Străinii din Callipolis (3): În râul politicii nu trebuie să te cufunzi nici măcar odată…

Străinii din Callipolis (2): Când iubitorii de înţelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Iovan Drehe

Heraclide din Pont, filosof platonician de secol IV î.e.n., ridiculizat de contemporani prin numele de Pompicus, după unii scriitori din antichitate autor de contrafaceri literare sub numele de Thespis, care a ameţit istoricii afirmând în tratatul său despre suflet că Roma este un oraş grecesc, ar fi fost, după Diogene Laertios, cel care a spus că Thales (cca. 624 – cca. 546 î.e.n.) a fost o persoană retrasă, fără interes de implicare în chestiuni de stat. Dar să presupunem că nu aşa ar fi stat lucrurile şi că pentru ceea ce urmărim acum am prefera să credem cele scrise în continuare de Diogene: aflăm că, de fapt, Thales s-a implicat nu numai în treburile obşteşti, ci şi în cele extra-obşteşti. Dar înainte de faptele lui Thales, câteva elemente contextuale:

Median_Empire

Continue reading Străinii din Callipolis (2): Când iubitorii de înţelepciune din Milet nu aveau răgaz pentru a se mira în stele

Străinii din Callipolis (1)

Iovan Drehe

„Și când lucrurile stau astfel, se mai preamărește acea vestită părere a lui Platon, care spune că statele vor fi fericite atunci când vor fi cârmuite de filozofi sau dacă cârmuitorii de state vor fi filozofi?!! Ba, dacă cercetezi istoria, vei constata că cea mai mare pacoste pentru o țară e să încapă pe mâna unui prost filozof sau a unui suveran maniac de literatură.”

(Erasmus, Elogiul nebuniei sau Cuvântare spre lauda prostiei, traducere și note de Șt. Bezdechi, studiu introductiv de Constantin I. Botez, ilustrații după Hans Holbein, Editura Științifică, 1959, p. 33)

598px-Marcus_Aurelius_Distributing_Bread_to_the_People_1765_Joseph-Marie_Vien            Platon este poate primul filosof de la care ne-a rămas dovada unui proiect politic explicit. În contrast cu el, se crede că maestrul său, Socrate, ar fi considerat că filosofii trebuie să se țină departe de chestiunile publice în general și de cele politice în particular. În textul lui Erasmus, Prostia (sau Nebunia) atinge la un moment dat și această problemă, a guvernării statelor de către înțelepții filosofi. La prima vedere, nu am avea tendința să luăm aceasta în serios, dar implicarea filosofilor în politică, fie direct prin ocuparea anumitor funcții (de exemplu, Imperiul Roman a fost la un moment dat – 161-180 e.n. – cârmuit de un filosof stoic, Marc Aureliu), fie indirect, prin influența pe care o au scrierile lor (să ne gândim doar la consecințele avute de scrierile lui Karl Marx), ar trebui să ne medităm mai mult în această privință. Este oare un lucru bun ca filosofii să se implice în viața cetății, este prudent ca actorii politici să le ofere vreo formă sau alta de autoritate prin care să influențeze mersul lucrurilor? E de la sine înțeles că mai degrabă ar trebui să vedem în prealabil de unde vine fiecare dintre acești filosofi, ce îl recomandă, ce anume dorește să facă.

Continue reading Străinii din Callipolis (1)

Frica

Iovan Drehe

 

(Martha C. Nussbaum, The Monarchy of Fear. A Philosopher Looks at Our Political Crisis, Simon & Schuster, 2018)

51epzlo-bGL._SX309_BO1,204,203,200_            Monarhia fricii, ultima carte a Marthei Nussbaum, este despre o Americă a ultimilor ani, în special din momentul în care Donald Trump a câștigat cursa pentru prezidențiale în 2016. În acel context un val de frică a străbătut cel puțin o parte din societatea americană, frică născută din vicii societale precum rasism, segregare, sexism, discriminare pe bază de orientare sexuală și altele; frică apărută și din realități cotidiene, care afectează o majoritate a populației: venituri mici, costul ridicat al educației, lipsa de securitate socială, corupția, mass-media și manipularea, impozitarea etc. Iar această frică îi face pe toți să caute „adevărata ei cauză”, pentru a putea-o blama. Și astfel vina este aruncată asupra „celorlalți”, fie că ei sunt minorități care ar abuza de drepturi, fie că sunt imigranți care ar fura locuri de muncă, fie că sunt femeile care ar crea instabilitate socială prin revendicări considerate absurde; dar și din partea cealaltă a spectrului politic se găsesc ținte: vina este a elitelor, care ar vrea și nu ar face nimic pentru obținerea mai multor drepturi de către cei dezavantajați, care nu ar face sau nu ar vrea să facă nimic pentru o mai răspândite egalitate socială și economică, ci ar prefera, din contră, să domine cultural. America este astfel umbrită de un sentiment apocaliptic auto-indus, iar dialogul deschis și analiza rațională sunt împinse la o parte de o demonizare vehementă a adversarilor. Martha Nussbaum insistă totuși asupra nevoii de a reveni la o abordare rațională și prudentă a situației, iar pentru acest lucru istoria trebuie concepută drept ceea ce este: America după care unii au nostalgii a fost mai rea decât cea din prezent, iar America visată de alții nu este încă aici. Istoria prezentului este un proces din interiorul căruia este greu să ne privim obiectiv și rezonabil, iar sentimentul negativ conform căruia America democratică este pe cale de pieire ar trebui înlocuit cu unul mai informat și conștient după care America democratică este într-o continuă formare.

Continue reading Frica

Socratici?

Iovan Drehe

„E mai bine să fii o ființă umană nesatisfăcută decât un porc satisfăcut; e mai bine să fii un Socrate nesatisfăcut decât un nebun satisfăcut. Iar dacă nebunul sau porcul sunt de altă părere, aceasta se datorează faptului că ei cunosc numai o latură a problemei. Ceilalți sunt conștienți de ambele laturi.”

(J. S. Mill, Utilitarismul, traducere de Valentin Mureșan, Editura Alternative, 1994, pp. 22-23)

1659482830_42231fb724_b

Jucându-ne cu sensurile acestui deziderat, am putea să ne gândim că am avea în vedere să fim mai degrabă nesatisfăcuți intelectual decât satisfăcuți trupește. Dar cum să privim referința la Socrate? Pe cât putem să-l cunoaștem din cele scrise de alții precum Platon, Xenofon sau Aristotel despre el? Posibil că pentru el mult mai rău ar fi să fim satisfăcuți din punct de vedere intelectual și, prin urmare moral? Am fi tentați să ne închipuim că, odată ce ne-am interioriza această potențială stare, nu am ajunge cu nimic mai departe de Socrate și de ceea ce ar fi crezut că îl satisface.

               Continue reading Socratici?

Căutarea Peripatosului

Iovan Drehe

(Han Baltussen, The Peripatetics: Aristotle’s Heirs, 322 BCE-200 CE. Ancient philosophies. London; New York:  Routledge, 2016)

   the-peripateticsIstoria filosofiei, dacă e să adaptăm scrisele lui Diderot în Jacques fatalistul, poate fi văzută în desfășurarea ei ca o serie de neînțelegeri, nu doar din perspectiva marilor perioade istorice, ci și în cadrul mai restrâns al unor școli și tradiții filosofice. Deși a spune acest lucru poate induce un sentiment ciudat de derivă intelectuală, avem totuși în față unul dintre motoarele principale ale modului prin care noul se poate insinua în filosofie. Nu este necesar ca acest lucru să fie unul rău sau unul bun, iar nuanțele pot ajuta în mare măsură optica istorică chiar și la secole distanță după ce fenomene de acest fel avuseseră loc. În special când vine vorba despre școlile filosofice ale antichității grecești și romane (platoniciană, aristotelică, stoică, epicureică, sceptică și celelalte), distingerea acestor nuanțe este dificil de realizat din cauza neajunsurilor ce țin de existența materialului sursă, opțiunile interpretative cele mai facile și superficiale înclinând către „unitatea de gândire” a fiecărei școli în parte. Dar în ultimele decade aceste interpretări încep să-și piardă din influență și noii istorici ai filosofiei, contextualiști în consultarea surselor și analitici în prelucrarea și prezentarea lor, reușesc cu din ce în ce mai mult succes să depășească prejudecățile înrădăcinate în domeniul istoriografiei filosofiei antice.

Continue reading Căutarea Peripatosului