Viața ca filosofie

Laura Pătrașcu – Mancă

Gheorghe Guțu, Lucius Aennaeus Seneca – VIața, timpul și opera morală, Humanitas, 2021

Gheorghe Guțu (1906 – 1964) clasicist, traducător, istoric literar și profesor în filologie clasică, a scris această biografie a lui Seneca înainte de război. Ea apare inițial la Editura Casa Școalelor în 1944, dar este retipărită la Editura Humanitas în 2021. După șapte zeci și șapte de ani, cartea lui Guțu rămâne încă o sursă de cunoaștere demnă de atenție atât pentru felul în care reconstruiește contextul unei vieți memorabile, cât și pentru o mai bună înțelegere a operei lui Seneca.

 Este structurată pedagogic, este introductivă, este ușor de citit, și dacă sunteți în căutarea unui fir narativ cu care să pătrundeți în filosofia lui Seneca, și dacă ceea ce căutați este doar să vă îmbogățiți cultura generală. Veți admira pasiunea autorului pentru antichitatea latină, erudiția, harul pedagogic și, mai ales, încercarea „de a reface din date și probleme particulare o viață de om” (Guțu, 2021, p. 163). La capătul căreia vă veți întâlni cu ceea ce Guțu numește unul dintre „spiritele lumii cu care putem mai înălțător convorbi” și care, încă, ne poate iniția în arta de a-ți pune întrebări. (Guțu, 2021, p. 163)

Citind această carte, alături de scrierile lui Seneca, ajungi la concluzia tristă că filosofia nu mai este, de multă vreme, ceea ce ar trebui să fie. Ceea ce era pe vremea la care Seneca scria, încercând să ne convingă că filosofia este o disciplină a vieții (lex vitae). E drept că și Seneca deplângea deja decăderea filosofiei în filologie. Cum spune în scrisoarea 109, „ceea ce a fost filosofie a devenit filologie (quae philosophia fuit  philologia facta est)”^[1] (Guțu, 2021, p. 174). De aceea ea are nevoie de o reformă; dar cum a procedat Seneca pentru a reforma filosofia veți afla citind cartea lui Gheorghe Guțu.

În viziunea lui Guțu, filosofia lui Seneca a fost în mod clar o disciplină a vieții; vem o interpretare care o prefigurează cumva pe cea mult mai celebră, mai târziu, lansată de Pierre Hadot la sfârșitul anilor 70. Pentru Hadot, întreaga filosofie antică era mai degrabă un mod de viață decât o teorie despre viață (Hadot, 2019, p. 67), iar procesul de trecere de la teorie la practică era realizat prin exerciții spirituale care aveau menirea să producă transformări și modificări lăuntrice în subiectul care le practică (Hadot, 2019, p. 67).

Cartea lui Guțu integrează, aplicat, gândirea și viața lui Seneca. Mai întâi, îi construiește un fundal: contextul istoric și familial, țesătura de intrigă, ură, ambiție și depravare morală din societatea romană a vremii. Fără acest fundal nu putem înțelege, spre exemplu, de ce stoicismul este mereu prima opțiune pentru tânărul Seneca. Guțu ne sugerează că este o moștenire de familie, dar și un mod de supravițuire pentru Seneca; căci De ira – Despre mânie este scrisă în perioada în care-i moare copilul; De constantia sapientis – despre statornicia înțeleptului este scrisă în exil, când scrie și două consolații, pentru Helvia și Polybus; la întoarcerea din exil scrie De brevitate vitae – Despre scurtimea vieții; De  clementia – despre clemență – este dedicată lui Nero; De vita beata – despre viața fericită este scrisă ca replică la acuzațiile de imoralitate și de îmbogățire prin mijloace necinstite pe care i le aduc adversarii.

Pe fondul refuzului lui Nero de a-i permite retragerea din viața politică, Seneca scrie o parte dintre tragedii. Când tirania și cultul personalității lui Nero ating culmile absurdului Seneca publică De otio –despre liniște și Naturales quaestiones – problemele naturii.  Turneul prin Grecia a lui Nero și decizia de a confisca averile templelor coincid cu publicarea Moralis Philosophiae – filosofia morală și tot acum definitivează Epistolae Morales ad Lucillium – Scrisorile către Luciliu și tot lui Luciliu îi dedică  Naturales quaestiones și opusculul De providentia care are scopulde a răspunde prietenului lui, Luciliu, la întrebarea/nedumerirea că deși există o providență care conduce universul, cei buni nu sunt cruțați de loviturile sorții, lucrarea fiind o încercare de conciliere între existența răului și divinitate.

Contextul scrierilor lui Seneca ne ajută să le înțelegem mai bine. Interesant este că, așa cum Gheorghe Guțu afirmă, Seneca nu a putut să aducă sub aceeași umbrelă a doctrinei proprii, cele două poziții prezente în scrierile lui: cea monist materialistă venită prin îmbrățișarea stoicismului și cea a unui dualism ce aduce divinitatea și materia, sufletul și trupul, cauzalitatea rigidă și libertatea într-un întreg.

De asemenea, vorbind despre metafizica ce fondează morala lui Seneca, Guțu scoate în evidență aspecte care s-ar putea să vă scape la o primă lectură a scrierilor senecane, precum cea cu privire la posibilitatea unor lumi multiple, universuri succesive întrerupte de conflagrații; sau paralelismul interesant dintre divintate și suflet (cum spune scrisoarea 65, „rolul pe care îl are în univers Divinitatea, îl are în noi sufletul”, sau în scrisoarea 41 când ne spune că natura divină a omului este dată de către suflet „ce este spiritul divin coborât în noi” (Guțu, 2021, p. 185)).

Ce mi-a plăcut în această biografie este încercarea de a păstra mereu linia de mijloc, un fel de permanentă luptă cu obiectivitatea. De la care Guțu se abate pe alocuri, atunci când își elogiază personajul, sau când aduce în discuție credințele lui. Deși demontează ficțiunea unui Seneca creștin, Gheorghe Guțu suține, totuși, un Seneca a cărui gândire integrează divinitatea și încearcă să împace dogma stoică cu trăirile simțirile și coerența propriilor lui rațiuni în ceea ce privește divinitatea. Aceste frământări au dat naștere unei divinități prezente în umanitate ca întrupare a Binelui ce ghidează omul în slalomul lui printre patimile și greutățile vieții. În concepția lui Seneca divinitatea se află în fiecare dintre noi; „zeul este (…) înlăuntrul tău” (Seneca, 2020, p. 135).

 Ce mi-a plăcut mai puțin este că biografia lui Guțu ratează să fie o reconstrucție filosofică și se menține în sfera descriptiv istorică. Reușește destul de bine să introducă cititorul în subiect, să ne prezinte întreaga operă senecană ca pe rezultatul încercărilor de a concilia educația primită (stoică) cu propriile rațiuni, de a adecva trăirea cu propovăduirea, de a sculpta un nou ideal, în special moral, din esența unuia deja apus. Vedem cum dintr-un zbucium interior se naște ceva nou, plămada unei noi filosofii ce avea să influențeze gândirea europeană. Dar cum era această gândire, ce a creat ea nou și, mai ales, de ce a fost atât de durabilă, nu veți afla din această carte. Ea poate constitui cel mult o introducere, o treaptă de pe care să pășiți mai departe.

Note:

[1]  sau, cum spune în scrisoarea 88, filosofii s-au scoborât până la despărțirea silabelor și la proprietățile conjuncțiilor și propozițiilor, și au început să pizmuiască pe gramatici și geometri. Tot ceea ce era de prisos în disciplinele acelora, au transportat într-a lor. Astfel s-a făcut că ei știu să vorbească mai îngrijit decât trăiesc”. Filosofia , zice Seneca, nu este inventivitate tehnică

Referințe

Guțu, G. (2021). Lucius Anneus Seneca – Viața, timpul și opera morală. București: Editura Humanitas.

Hadot, P. (2019). Filozofia ca mod de viață: convorbiri cu Jeannie Carlier și Arnold I.Davison. (A. Cotora, Trans.) București: Editura Humanitas.

Seneca, L. A. (2020). Scrisori către Luciliu. (G. Guțu, Trans.) București: Editura Humanitas.

---

.

---