Ce le datorează modernii epicureicilor

Cu toții am auzit lucruri despre doctrina epicureicilor însă puțini știm cât de mult i-a influențat pe filosofii moderni. Ideea pe care o regăsim în această lucrare este cu adevărat captivantă: epicureicii înrâuresc filosofia modernă, însă ideile lor ajung cu aceasta să ne influențeze și pe noi. Filosofia modernă își găsește în ideile epicureicilor  o structură pe care să își articuleze propriile teze. Deși lucrarea, nu este adecvată pentru cercetători, ea reușește să stimuleze în cititor noi idei de cercetare.

Despre corporalitatea îngerilor în perioada medievală

Lucrarea pe care o voi prezenta în cele ce urmează cuprinde o serie  de eseuri legate împreună sub numele de Angels in Medieval Philosophical Inquiry, lucrare realizată de treisprezece profesori și cercetători de la cele mai renumite universități din întreaga lume. Ceea ce au în comun fiecare dintre cele treisprezece eseuri este faptul că încearcă să răspundă la întrebarea „care este rolul îngerilor în cercetarea filosofică?”

O poveste despre manuscrise, biblioteci și atomi

„Nu știu că le aducem ciuma?” i-ar fi spus Freud lui Jung „în momentul în care acostau în portul New York pentru a primi ovațiile admiratorilor lor americani”[1]. Nu doar psihanaliza s-a răspândit „ca ciuma” – ne spune cartea lui Greenblatt – ci și ....atomismul. Un manuscris pierdut, redescoperit, copiat și re-copiat a cucerit Europa în zorii Renașterii. Provocând-o, poate.

Privindu-l pe Lucrețiu prin ochii unui renascentist

„Dacă ți s-ar spune că citind cartea aceasta, vei ajunge în infern, ai continua să o citești?” Cartea Adei Palmer, Reading Lucretius in the Renaissance, ni se deschide cu această întrebare, întrebare peste care inițial putem trece cu vederea nepăsători. Însă îi vom simți cu adevărat greutatea abia spre finalul cărții. Dacă vrem totuși să ne aventurăm în paginile acestei lucrări trebuie, cred eu, să lăsăm la intrare toate prejudecățile și ideile pe care le avem. Ceea ce Ada Palmer ne propune este un Lucrețiu construit din diferitele perspective ale editorilor, studenților, lingviștilor și în fine cititorilor renascentiști.

Drumul de la Astrologie la Filosofie Naturală

Cum ajunge astrologia o disciplină universitară? Și de ce încetează să mai fie una? Care este drumul de la astrologie la filosofie naturală? Iată câteva dintre întrebările cărții lui Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge. 1250-1800; lucrarea reprezintă primul volum dintr-o trilogie. În cele ce urmează, voi încerca să vă spun cum am citit eu această primă parte a proiectului lui Darrel Rutkin. Cartea este împărțită în patru secțiuni: prima, tratează problema astrologiei sub influența lui Aristotel, a doua parte se ocupă de relația astrologiei cu teologia; a treia, de relația dintre astrologie și magie; iar a patra este despre felul în care astrologia era privită în universități; tot acest studiu întinzându-se din perioada medievală până în cea modernă.

Între Aristotel și Ptolemeu- privind către teologie, matematică și fizică

Atunci când vorbim despre Ptolemeu, prințul astronomilor (astronomorum princeps) după cum îl numea Michael Mästlin, profesorul lui Kepler, nu poate să nu ni se ivească în minte sistemul geocentric ce-i poartă numele. După cum afirma Alexandre Koyre, întreaga gândire occidentală a fost în mod fundamental modelată de cosmologia lui Aristotel și astronomia lui Ptolemeu.