Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

Tudor Mărginean

(Steven Shapin, Simon Schaffer, Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life, Princeton University Press, Princeton, 2011)

Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life e o lucrare de filosofia și istoria științei care a lăsat amprente semnificative asupra modului în care se practică acum sociologia și istoria științei. Deși „turnura istorică“ în filosofia științei începuse mai devreme, în cercurile sociologilor și istoricilor științei încă se păstra convingerea că factorii externi și factorii interni demersului științific sunt categorii care trebuie riguros delimitate și tratate separat. Acest lucru apare evidențiat în introducerea la a doua ediție, din 2011 (prima apărând în 1985): “Puțini istorici sau sociologi respectabili ai științei iau în considerare acum relația dintre ceea ce cândva erau în mod curent  factori interni sau factori externi. (…) Și cu greu mai spune cineva că o istorie adecvată despre factori este vitală pentru a proteja instituția științei moderne de interferența politicii și cunoașterea științifică de deformare.”[1] Ceea ce au reușit să arate cei doi autori, într-un într-un mod convingător pentru mulți istorici ai științei, a fost că factorii sociali și politici nu pot fi riguros delimitați de practica științifică. Continue reading Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

“Dacă îi poți pulveriza, există”: ce ne pot spune experimentele științifice despre existența entităților

Dan Bragagiu

(Ian Hacking, Representing and Intervening: Introductory Topics in the Philosophy of Natural Science Cambridge: Cambridge University Press, 1983)

Ian Hacking, unul din reprezentanții Școlii de la Stanford, se încadrează (alături de Nancy Cartwright, John Dupre, Patrick Suppes și Peter Galison) în contextul turnurii experimentale prin care trece filosofia științei la începuturile anilor ’80. Acest grup se remarcă în cadrul dezbaterilor din metafizica științei prin propunerea unor noi argumente în favoarea realismului științific, producând un val de noi reacții la pozițiile populare din acea vreme (în principal la, empirismul constructiv al lui Bas van Fraassen). În Representing and Intervening, obiectivul lui Hacking nu este doar acela de a oferi argumente pentru atitudinea realistă cu privire la teorii sau entități, ci în același timp de a realiza o distincție între modurile de raportare în practica științifică, anume între reprezentare (modul de raportare preponderent teoretic) și intervenție (modul experimenalist de raportare). Prin această distincție autorul reușeste să acopere o plajă de subiecte centrale pentru filosofia științei, oferind o lectură propedeutică temeinică în acest domeniu, precum și resurse bibliografice substanțiale. Continue reading “Dacă îi poți pulveriza, există”: ce ne pot spune experimentele științifice despre existența entităților

Importanța proiectului lui Pierre Duhem într-o lume a interpretărilor multiple

Daian Bica

(Pierre Duhem, ,,The Aim and Structure of Physical Theory” (trad. de Philip P. Wiener), ed. Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1982, 385 p.)

Lucrarea ,,The Aim and Structure of Physical Theory” a fost, pe rând, o biblie a pozitivismului logic, un antidot contra argumentului inferenței la cea mai bună explicație, o sursă de inspirație a instrumentalismului, și, mai nou, un soi de locus classicus a structuralismului contemporan. Proiectul lui Duhem a fost interpretat în multiple grile care, dacă ar fi acceptate toate concomitent, s-ar ajunge la contradicții logice. Aceste interpretări au apărut în cadrul unor mode filosofice care s-au succedat de-a lungul a unui secol: de la epoca  pozitivismului logic la empirismul constructiv și structuralismul worallian din perioada post-pozitivistă.

Ce mai rămâne din lucrarea lui Duhem? Mai poate fi recuperat ceva? Mai spune textul ceva pentru atitudinile noastre specializate, ceva ce să nu fi fost spus de toți acești pozitiviști, instrumentaliști sau structuraliști? Această recenzie va fi o pledoarie în favoarea unui perspectivism cu privire la cum ar trebui înțeles textul lui Duhem. Fiecare dintre interpretările identificate oferă dimensiuni interesante de discuție, prezente în textul duhemian, dar fiecare dintre ele ratează, de fapt, complexitatea acestui proiect. Complexitatea rezidă tocmai în capacitatea de a se sustrage unor interpretări și categorii filosofice. Importanța textului lui Duhem constă tocmai în faptul că toate aceste perspective care s-au succedat în filosofia analitică științei au simțit nevoia să se racordeze la filosofia duhemiană, iar acest text a fost în permanență o sursă de inspirație. Continue reading Importanța proiectului lui Pierre Duhem într-o lume a interpretărilor multiple

„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Diana Moldovan

(Lucretius. On the nature of things, traducere de Cyril Bailey, Clarendon Press, Oxford, 1910; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere, prefață și note de Dumitru Murărașu, Minerva, 1981; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere din latină de Th. Naum și note de G. Brătescu, Th. Naum și E. Toth, Editura Științifică, 1965)

greenblattL-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.
Continue reading „De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

Adrian Naftan

(Alexandre Koyré, De la lumea închisă la universul infinit, traducere de Vasile Tonoiu, Humanitas, București, 1997)

koyre 3Când am ținut în mâini pentru prima dată lucrarea lui Koyré, nu puteam spune că aveam habar în ce mă bag, însă aveam bănuiala că va fi strâns legat de științele naturale, științe cu care abia de m-am tatonat de-a lungul adolescenței mele. Voiam, deci, să mă provoc și să-mi ies din zona de confort.

Acum nu mai este loc de îndoială: distins istoric al științei, Alexandre Koyré te-ndeamnă să îți dai răgaz, proptindu-te de-un stâlp și contemplând cerul. Miza revoluției științifice a secolului al XVII-lea a fost, printre altele, această contemplare a lumii la capătul căreia avea să se nască o nouă structură de ordine a cosmului, ce avea să scoată imaginarul medieval din fundătura aristotelismului. Continue reading Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

Prin ochii Beatricei către lumea nevăzută, prin „Ochii Beatricei” către lumea lui Dante

Lidia Dobrea

(Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?, Humanitas, București, 2006)

PatapieviciAm încercat să citesc „Infernul” lui Dante când aveam șaisprezece ani. Treceam printr-o perioadă în care credeam că modul cel mai sigur în care poți să ajungi o persoană mișto e să îi citești pe clasici și auzisem că Dante ar fi unul dintre ei. Pe lângă asta, credeam că toate traducerile în română sunt semnificativ inferioare celor în engleză, limbă pe care aș fi pus mâna în foc că o stăpânesc cel puțin la fel de bine, așa că mi-am luat o ediție de la Collins Classics. Rezultatul a fost, evident, unul dezastruos. După cercul al cincilea, nici măcar nu mi-am mai dat seama ce păcat reprezenta fiecare dintre nivelurile iadului. Citeam cu voce tare doar ca să mă asigur că trec prin toate cuvintele. La finalul cărții, am rămas doar cu un gust al întunericului și al profunzimii, ceea ce, deloc neașteptat, m-a făcut să cred că eram un pic mai cultă, chiar dacă nu reușisem să înțeleg mai nimic. Mă rog, până prin clasa a unsprezecea m-am prins că nu am asimilat nimic din „Infernul”, dar tot era ceva faptul că l-am citit și nu l-am înțeles, nu? Continue reading Prin ochii Beatricei către lumea nevăzută, prin „Ochii Beatricei” către lumea lui Dante

Socrate, necunoscutul din noi

Dana Jalobeanu

(Alexander Nehamas, The Art of Living. Socratic Reflections from Plato to Foucault, University of California Press, 1998)

NehamasÎmi aduc aminte prefect unde am citit pentru prima dată cartea lui Alexander Nehamas. Am descoperit-o din întâmplare în biblioteca Institutului Warburg prin care colindam în căutarea unor alte cărți. Imaginați-vă un labirint pe patru etaje în care cărțile sunt catalogate straniu, pe subiecte de cercetare (nu pe domenii, nici pe autori). Tocmai pentru a prilejui cititorului norocos genul de descoperire despre care vreau să vă vorbesc. Cred că era o seară de septembrie când mi-am adus din bibliotecă un teanc de cărți în biroul comun de la etajul întâi, unde aveam o masă aflată în fața ferestrei care se deschidea spre Woburn Square. Mirosea, ca peste tot în clădire, a lemn și a carte veche, uneori și a cafea solubilă ieftină și (pentru că fereastra era mereu deschisă) a toamnă. Teancul de pe masa mea era considerabil, vag circumscris subiectului care mă interesa atunci: „moștenirea” stoică a Renașterii. Continue reading Socrate, necunoscutul din noi