„Nu știu că le aducem ciuma?” i-ar fi spus Freud lui Jung „în momentul în care acostau în portul New York pentru a primi ovațiile admiratorilor lor americani”[1]. Nu doar psihanaliza s-a răspândit „ca ciuma” – ne spune cartea lui Greenblatt – ci și ....atomismul. Un manuscris pierdut, redescoperit, copiat și re-copiat a cucerit Europa în zorii Renașterii. Provocând-o, poate.
Fluviul conștiinței este o colecție de zece eseuri impresionante atât prin subiectele abordate, informațiile și ideile prezentate, cât și prin stilul plin de vitalitate și entuziasm al lui Oliver Sacks. Pasiunea sa pentru botanică, evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință și experiență este evidențiată în această colecție. Talentul de scriitor și geniul lui Oliver Sacks te fac să-i devorezi cartea ca pe un roman polițist în care abia aștepți să afli cine e criminalul. Doar că, spre deosebire de un astfel de roman, fiecare dintre aceste eseuri te va îmbogăți din punct de vedere al cunoștințelor generale, dar și în ceea ce privește extinderea perspectivei asupra conștiinței și constituției umane.
În vremuri ca ale noastre, pline de indivizi revoltați, eseul lui Camus ar trebui să fie considerat o carte de căpătâi. Înainte de a ne repezi la a repeta greșelile din istorie, înainte de a ne angrena într-o luptă pentru o ideologie pe care abia dacă o înțelegem, ar fi poate mai indicat să luăm o pauză în care să ne axăm pe înțelegerea propriilor sentimente și lupte interioare. „Omul revoltat” ajută foarte mult în privința asta, datorită analizei și criticii minuțioase a tendinței nihiliste, a contradicției esențiale revelată de raționamentul absurdului, și a sentimentului de revoltă, care se pierde, de cele mai mule ori, atunci când ne lăsăm prinși de ideologii și uităm de ce suntem atât de revoltați.
Robinson Crusoe este o figură familiară în imaginarul modernilor. Toată lumea a auzit de el, toată lumea îl cunoaște (chiar dacă doar din interpretarea remarcabilă dar serios deforma(n)tă a lui Tom Hanks în Cast away). Cu toții ne-am simțit Robinson măcar o dată în viață: într-o excursie la munte în care ne-a prins vremea rea la un refugiu, fără lumină, căldură sau mâncare; într-o vacanță într-un loc izolat unde începi ziua cu tăiat lemne-cărat apă-făcut focul; sau în lunile din urmă, în carantină, izolați fiecare pe insula lui. Robinson, ca Don Quichote, ca „cei trei mușchetari” sunt personaje care s-au desprins de textul de plecare și trăiesc o viață a lor, adaptată contextului cultural și sensibilităților epocii. Puțină lume mai citește azi ediția originală. Deși am avea multe de învățat din ea.
Cu toții credem că știm ce este iubirea. Ea poate fi ușor de identificat, chiar dacă reprezintă o noțiune abstractă, dar v-ați fi gândit că sunt mai multe tipuri de iubire? Voi câte feluri de iubire cunoașteți? Eros și agape, prefaceri ale iubirii creștine scrisă de Anders Nygren, ne oferă o reprezentare inedită a evoluției sensului ideii creștine de iubire și cum s-a transformat ea de-a lungul istoriei, în relație cu ideea platoniciană a iubirii.
„Gödel, Escher, Bach. Brilianta Ghirlandă Eternă”, de Douglas R. Hofstadter, este o carte care își găsește cu greu locul pe rafturile librăriilor datorită complexității temelor abordate. O carte ideală pentru „copiii mari” care caută provocări intelectuale și extinderea orizonturilor gândirii, a conceptualizării și a imaginației. La o astfel de carte poți reveni oricând cu toată încrederea că vei primi un mic antrenament intelectual pentru generarea unor idei și întrebări noi.
The status of magic in the history of philosophy and science is still unclear. For some historians, magic pertains to a different worldview, a premodern one, and it is in opposition with modern science, a worldview still prevalent today. Other historians see not only a continuity between magic and science, but found the very roots of the scientific method in the magical manipulation of nature. For the former, the study of magic can be at most a curiosity, a source of entertainment, but in no way a serious endeavour. For the latter, modern science cannot be understood without first understanding the magical beliefs and theories.
Sunt cărți pe care le citești, nu le poți lăsa din mână, și abia mult după ce le-ai terminat, mult după ce te-ai impregnat de aroma lor și te-ai umplut de abundența lor imagistică, abia târziu, și abia revenind asupra lor, te pun pe gânduri. Așa e cartea lui Swift. Utopie, anti-utopie, farsă, „lume pe dos”, un text de o infinită ironie și un bubuitor sarcasm, un autor căruia căruia nu-i scapă nimic: relatările de călătorie, filosofia, știința, morala... și viața de zi cu zi. În Anglia secolului al XVIII-lea, la fel ca azi, Călătoriile lui Gulliver joacă rolul unui bisturiu care nu iartă pe nimeni.
În ultimul capitol din partea a patra, Gulliver ne spune care este, în concepția lui, cel mai dăunător viciu: mândria. Și se întreabă cine ar putea să citească despre virtuțile cailor Houyhnhnm fără să se rușineze de propriile sale vicii? Mai mult, capitolul are ca scop criticarea literaturii de călătorie, plină de invenții și exagerări, și a colonialismului. În contrast, Gulliver menționează ori de câte ori are prilejul, că descrierile lui sunt adevărate, dar aceste lumi, chiar dacă ar putea fi colonizate, nu prezintă niciun interes.
Și totuși, cine ar putea să creadă că insulele acestea, și mai ales locuitorii lor, există? Insule cu pitici, insule cu giganți, insule cu cai vorbitori. Nu e clar că totul nu este altceva decât fantasy? Ei bine nu.
Și totuși, cine ar putea să creadă că insulele acestea, și mai ales locuitorii lor, există? Insule cu pitici, insule cu giganți, insule cu cai vorbitori. Nu e clar că totul nu este altceva decât fantasy? Ei bine nu.
Cu toții am citit Călătoriile lui Gulliver. La 10 ani, ca poveste pentru copii; o poveste despre tărâmuri fermecate și creaturi miraculoase. La 14 ani, visând la călătoriile în lumea cailor inteligenți, sau la insula zburătoare, Laputa. Sau la maturitate, realizând că avem de-a face cu un text filosofic, satiră socială, utopie sau „lume pe dos”. Cum au ajuns Călătoriile lui Gulliver să fie o „carte pentru copii”? Cine a fost Jonathan Swift și de ce a scris el această carte? Cum să ne raportăm la insulele și societățile descrise de el? Sunt Călătoriile lui Gulliver o colecție de texte utopice? Sunt ele texte cu cheie, o virulentă satiră socială a Angliei secolului al XVII-lea? Sau avem de-a face cu o amară „lume pe dos” cu care se încheie minunatul proiect baconian al Noii Atlantide? Este Swift un Bacon dezamăgit?
