Străinii din Callipolis (11): Himera filosofului-rege (II)

Iovan Drehe

Platon bei Dionys / aus Göll - Plato and Dionysius / Engraving -Platon a întemeiat Academia după ce s-a înapoiat la Atena în urma eșecului din Siracuza. Nu se cunosc detalii despre viața sa în cele aproape două decenii după înapoiere. S-a speculat îndelung asupra naturii problemelor care-i preocupau pe cei din interior, asupra metodelor prin care aceste probleme erau abordate, una dintre ipotezele cele mai plauzibile aparținând celor ce spun că Platon și discipolii săi studiau matematică și discutau chestiunile dialectic. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu toată lumea este convinsă că principala funcție a Academiei era să-i pregătească pe învățăcei pentru viața publică, deși în celebra-i Republică Platon insistă asupra importanței studiilor matematice ca propedeutice pentru dialectică, iar toate acestea pregătitoare pentru cei care urmau să cârmuiască cetatea. Toate aceste etape în educație era necesare, iar candidații cu șansele cele mai mari de reușită în direcție conducerii trebuiau să înceapă de tineri. După cum Platon și-a dat seama după întâlnirea cu Dionisios cel Bătrân, oameni vicioși trecuți de vârsta maturității nu mai pot fi schimbați în direcția bună.

Atunci când Platon fusese prima dată la Siracuza a întâlnit pe unul dintre cei mai promițători tineri pe care i-a cunoscut vreodată, Dion, după cum mărturisea autorul Scrisorii a VII-a (327a-b). După ce filosoful scăpase de urgisirea cauzată de tiranul Dionisios cel Bătrân și s-a întors mai apoi la Atena, nu l-a uitat pe Dion; și nici acesta din urmă nu l-a uitat pe Platon. Bătrânul tiran Dionisios avea un fiu înzestrat cu inteligența necesară pentru a se putea dedica filosofiei, iar Dion împreună cu Platon s-au gândit că tânărul Dionisios ar putea fi învățat și deprins cu adevărata artă a cârmuirii (Platon, Scrisoarea a VII-a, 327c-d).

După plecarea lui Platon, în următorii ani, influența Siciliei a crescut, iar din aliată a Spartei, Siracuza a devenit aliată a Atenei (Xenofon, Hellenica VII, 1). În aceste circumstanțe Dionisios cel Bătrân primește titlul de cetățean de onoare al Atenei în 367, și în mod absolut neașteptat, repoartă o victorie neroică, câștigând marele premiu la festivalul de la Atena, cu piesa Răscumpărarea lui Hector (Diodorus Siculus, Biblioteca istorică XV, 74, 1; despre calitatea creației lui Dionisios și exercițiile sale tiranico-poetice: Diodorus Siculus, Biblioteca istorică XIV, 109; XV, 6). Se spune că tiranul nu și-a dorit nimic mai mult decât acel premiu, iar enorma bucurie pe care și-a manifestat-o la banchetul de după l-a trecut direct în amintirea posterității. Se pare că un oracol i-a profețit că va muri doar atunci când îi va învinge pe cei mai buni decât el, iar la festivalul de la Atena tocmai asta s-a întâmplat, ceilalți participanți fiind mai buni decât el (Diodorus Siculus, Biblioteca istorică XV, 74, 3-4). Se prea poate să fi primit ajutor din partea medicilor săi, interesați să-i intre în grații tânărului său succesor, Dionisios II, înainte să apuce discutarea succesiunii cu Dion (Plutarh, Viața lui Dion VI, 2-3). Din păcate, tânărul Dionisios a fost ținut în izolare de tatăl său, pe fondul unor suspiciuni maniacale, pentru că dorea să evite eventualele uneltiri în care s-ar fi implicat succesorul său (Plutarh, Viața lui Dion IX, 2).

După ce Dionisios cel Tânăr moștenește imperiul Siracuzei din Sicilia și Italia, Dion, unchiul său, după cum spuneam, încearcă să-l îndrume pe noul tiran pe calea filosofiei și adevăratei arte politice. Influența lui Dion la curte era considerabilă. De exemplu, la prima adunare cerută de noul tiran, Dion, spune Plutarh, i-a făcut pe restul să pară doar niște copii, iar tiranul a rămas profund impresionat atunci când, în deliberarea despre noua situație conflictuală cu Cartagina, Dion l-a asigurat pe tiran că indiferent ce va hotărî, el, Dion, va face în așa fel încât Siracuza să iasă în avantaj: dacă tiranul considera că pacea este cursul cel bun, Dion va pleca numaidecât la Cartagina să o negocieze și să obțină cele mai bune condiții pentru cetatea sa; dacă, în schimb, războiul era de dorit, pe cheltuială proprie va arma cincizeci de trireme (Plutarh, Viața lui Dion VI, 4-5). Folosindu-se de influența sa asupra tânărului Dionisios, Dion a încercat să-l îndrume pe Dionisios către studiu și viață cumpătată, către virtute (Plutarh, Viața lui Dion IX, 1; X), ca propedeutică pentru adevăratele lecții, ce urmau să-i fie predate de către chiar Platon.

Pe măsură ce înclinația către virtute îi este insuflată lui Dionisios II, Dion încearcă să-l convingă să trimită după Platon. În sfârșit, mult visata republică guvernată de un filosof-rege părea a fi mai aproape de existență în lumea supusă devenirii. Însuși autorul Scrisorii a VII-a relatează munca de convingere dusă de Dion: „Bizuindu-se pe aceste sănătoase gânduri, Dion înduplecă pe Dionisios să mă cheme, și totodată mă rugă prin scrisori să vin neapărat cât mai degrabă, înainte ca alte persoane, luând contact cu Dionisios, să-l abată de la idealul de viață (făurit de mine), pe alte făgașuri primejdioase. Iată aici cuvintele lui (…) ‘Ce prilej mai bun mai așteptăm, zicea el, decât acesta pe care ni-l dă acum pronia cerească?’ Apoi (…) îmi vorbea de tinerețea lui Dionisios și de via sa înclinare pentru filosofie și pentru cultură în general, și-mi spunea cât de ușor de câștigat sunt nepoții și rudele sale pentru doctrina și felul de viață propovăduit de mine, pentru care ei erau foarte potriviți ca să-l câștige și pe Dionisios. Astfel înflorea nădejdea că acum sau niciodată avea să se întâlnească în persoana acelorași oameni și calitatea de filosofi și aceea de conducători ai unor mari state.” Într-un final bătrânul Platon acceptă (Platon, Scrisoarea a VII-a, 327d-328b; trad. Șt. Bezdechi, s.n. I.D.; Plutarh, Viața lui Dion XI, 1-3; etc.).

Rivalii lui Dion, pentru a contracara influența acestuia, l-au rechemat în Siracuza pe un anume Philistus, colaborator al lui Dionisius cel Bătrân în menținerea tiraniei, apoi exilat (Plutarh, Viața lui Dion XI, 4-7; XII, 1). Ca urmare, atmosfera reală de la curte nu corespundea întru totul celor promise de Dion. Dar aparențele pot fi păstrate. Atunci când Platon a ajuns la Siracuza a fost primit cu atâta fală și este atât de cinstit încât toți simțeau parcă adierea schimbării. Se spune că nu doar Dionisios, ci și toți ceilalți curteni au devenit atât de fascinați de filosofie și matematici încât palatul a fost umplut de nisip pentru a satisface brusca inflație a iubitorilor de forme și geometrii. Până și Dionisios, atunci când cineva din preajmă a început să-i ureze mulți ani tiraniei, se spune, i-ar fi strigat aceluia să nu-l mai blesteme (Plutarh, Viața lui Dion XIII, 1-6). Totul părea că merge pe drumul cel bun, trecerea de la tiranie la un regim guvernat după principii filosofice fiind doar o chestiune de timp; dar facțiunea rivală lui Dion nu a stat pe margine, complotând deja împotriva acestuia (Plutarh, Viața lui Dion XIII, 6).

academy

Sfaturile lui Platon și Dion nu se limitau numai la studierea filosofiei și legislație, ci insistau și asupra importanței relațiilor de prietenie, care să-l ajute pe conducător să guverneze nu prin frică, ci prin loialitate. În primul rând, trebuia să nu rămână singur, iar în același timp suspicios pe toți cei din jur, repetând astfel greșeala tatălui său. De asemenea, un conducător trebuie să-și caute aliați în alte cetăți. Cam pe atunci are loc și o apropiere de cetatea Tarentului și de Archytas pitagoreicul. Însă tânărul tiran era foarte greu de educat. Se pare că, totuși, Platon a reușit să discute cu el despre recolonizarea cetăților pustiite în urma războiului cu Cartagina, unde să așeze la conducere, nu pe oricine, ci oameni loiali și devotați. Din păcate, după cum reiese din cele scrise în Scrisoarea a VII-a, se pare că Dionisios cel Tânăr eșuase în această privință (Platon, Scrisoarea a VII-a, 331d-333a).

În timp ce Dion și Platon încercau să-l sfătuiască cum puteau mai bine pe Dionisios al II-lea, facțiunea rivală se ocupa cu calomnierea acestora. Unul dintre argumentele lor susținea că era rușinos ca, după ce Atena eșuase să ocupe cu câteva decenii înainte Siracuza cu o adevărată flotă, acum să izbutească în aceasta misie printr-un singur sofist. Un alt argument calomnios, mai de așteptat, era că Dion urmărea el însuși să preia puterea. Rezultatul mult așteptat nu a întârziat să apară, în fața lui Dionisios ajungând o scrisoare incriminatoare, presupus scrisă de Dion și adresată cartaginezilor, în care Dion insista să nu fie exclus de la nici o negociere la care ar fi fost prezent Dionisios (Plutarh, Viața lui Dion XIV, 1-4). Dion își pierde statutul în ochii tiranului și este trimis în exil. Totuși, la protestele și insistențele celor din cetate, i se permite să-și ia o parte din avere cu el și să primească venituri de pe proprietățile sale (Plutarh, Viața lui Dion XIV, 5-7; XV; Platon, Scrisoarea a VII-a 329b sqq.).

Pe Platon, însă, Dionisios îl reține în Siracuza, găzduindu-l, sub cheie, în palatul său, pretextând că ține foarte mult la marele filosof și că acesta trebuie să-l ajute, altfel tiranul fiind pierdut. De fapt admirația tiranului rezulta mai degrabă din emulație umorală față de unchiul său Dion, interesat fiind mai degrabă de aprecierea lui Platon, decât de învățătura sa. Țelul tânărului tiran era să fie admirat de filosof mai mult decât unchiul său, Dion. Totuși nu uita să se ferească de lecții, pentru a nu risca avantajarea lui Dion prin cine știe ce încercări din partea lui Platon.

Temple-of-Apollo-Syracuse-Sicily

Între timp îi permitea lui Dion să se folosească de proprietățile sale, iar în momentul în care Siracuza a intrat într-un război, în jurul anului 365 (nu se știe împotriva cui: alte orașe siciliene, cu Cartagina sau cu lucanienii), îi permite lui Platon să se reîntoarcă la Academie, promițându-i că, imediat ce războiul se va fi încheiat, îi va rechema atât pe el cât și pe Dion pentru a continua și desăvârși cele începute. Promisiunile fiind făcute, Platon se reîntoarce la Academie unde i se alătură și Dion (Platon, Scrisoarea a VII-a, 329d- 330b; 338a-b; Plutarh, Viața lui Dion XVI). În următorii ani relațiile între tiran pe de o parte, și Dion și Platon pe de alta, păreau a fi între cele mai bune. Momentul realizării planurilor lui Platon părea să fi fost din nou amânat, iar șansa propriu-zisă o va avea câțiva ani mai târziu, atunci când va ajunge pentru a treia și ultima dată în cetatea Siracuzei.

Surse:

Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, ed. R. Hîncu & V. Iliescu, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Platon, Opere, ediţie îngrijită de Constantin Noica şi Petru Creţia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1974-1993.

Platon, Scrisorile. Dialoguri suspecte. Dialoguri apocrife, traducere introducere și note de Șt. Bezdechi, Editura univers enciclopedic gold, București, 2011.

Plutarh, Vieți paralele, ed. N. I. Barbu, Editura Științifică, București, 1960-1971.

 

Pentru episoadele care s-au publicat până acum: aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s