Lista lui Cehov

Pentru iubitorii literaturii lui Cehov, corespondența lui va fi cu siguranță o surpriză. Cel puțin așa a fost pentru mine. Este, acolo, o altă voce decât ceea ce-mi imaginam eu că transpare din umorul trist și ironia lucidă, sau din imaginația debordantă cu iz de farsă care apare ici-colo în piesele sale. Cehov cel din Scrisori funcționează în alt registru. Ce te izbește în primul rând este disciplina, determinarea, simțul exacerbat al responsabilității. Tânărul Cehov decide că responsabilitatea lui este familia: tatăl, despotic și adesea stupid, mama, semi-analfabetă, cei trei frați și o soră, dar și mătuși etc. Un întreg clan. Pe care-l ține cu producția sa literară, scriind povestiri și schițe umoristice mai întâi, apoi povestiri și teatru, mereu cu deadline-uri, căci trebuiau găsiți bani de chirie.

Fascinația biografiei și capcanele imaginației

Superstiție, idolatrie, teorii ale conspirației magistral ilustrate în cartea unui expert în Shakespeare care și-a propus să treacă în revistă, cu atenție, mecanismele psihologice la lucru în teoriile negaționiste. Delia Bacon, Mark Twain, Henry James, Sigmund Freud... sunt doar câteva dintre personajele cele mai cunoscute care-și fac apariția în paginile acestei cărți fascinante. Ce au ei în comun? Faptul că au crezut, cu tărie, că actorul William Shakespeare, din Stratford upon Avon, n-ar fi putut scrie niciodată piesele pe care posteritatea le-a cunoscut și le-ai iubit sub numele său. Cartea lui James Shapiro conține o bogată galerie de astfel de personaje - cititorului îi vine să spună, nepoliticos, o „menajerie” de personaje, unul mai pitoresc decât altul, însă merită remarcat, așa cum au și făcut-o unii dintre cititorii cărții, că unul dintre meritele ei este chiar politețea și atenția cu care examinează argumentele adversarilor, oricât de fanteziste și de amuzante ar fi ele.

Viața ca filosofie

Gheorghe Guțu (1906 – 1964) clasicist, traducător, istoric literar și profesor în filologie clasică, a scris această biografie a lui Seneca înainte de război. Ea apare inițial la Editura Casa Școalelor în 1944, dar este retipărită la Editura Humanitas în 2021. După șapte zeci și șapte de ani, cartea lui Guțu rămâne încă o sursă de cunoaștere demnă de atenție atât pentru felul în care reconstruiește contextul unei vieți memorabile, cât și pentru o mai bună înțelegere a operei lui Seneca.

Limba filosofiei

Unii dintre voi știu că am vorbit pe larg la Cafeneaua filosofică de vineri seara despre eterna problemă a limbilor în care se poate face filosofie. Este limba română o limbă o limbă filosofică? Există limbi privilegiate pentru filosofie? Sunt ele greaca și germana, cum spun unii dintre filosofii secolului XX?

Surghiuniții

Am citit cartea asta demult de tot. Nu mai știu dacă terminasem liceul sau eram în primii ani de facultate. Nu mai știu dacă era înainte sau după Revoluție – dar țin minte, intens, sentimentul cu care am citit-o. Nu mai văzusem niciodată ceva care poate fi, în același timp, atât de inactual, și atât de subversiv. O carte care ar fi fost dinamită pură dacă n-ar fi fost la mii de kilometri depărtare de focarele ce trebuiau, poate, detonate.

Rezervorul de povești

De câțiva ani, Stephen Fry s-a apucat să repovestească, pentru noi, marile mituri ale antichității. După Mythos și Heroes urmează, firesc, războiul troian: marele rezervor de povești al Europei educate. Povești care se spun de mii de ani, fără să-și piardă din interes și prospețime. Despre măreața cetate de la malul mării ale cărei ziduri au fost construite de Apollo și Poseidon; despre cei cinzeci de fii și fiice ale marelui Priam; despre frumosul și blestematul chip care a pus în mișcare sute de corăbii. Despre marele război, viclenia lui Ullyses și calul său „troian”. Despre Ahile și Patrocle, despre moartea lui Hector și despre acel moment, mai frumos decât toate, în care Ahile, înnapoindu-i lui Priam trupul fiului ucis, ajunge să dea valențe noi noțiunii de uman și umanitate. Sunt povești care s-au spus de sute de ori, în toate registrele. Pentru erudiți și pentru publicul larg, pentru școlari și pentru părinții lor.

O bună introducere în filosofie

În anul care tocmai a trecut am primit parcă mai mult ca niciodată întrebarea standard: Cu ce cărți să încep să mă apropiu de filosofie? E o întrebare la care răspund, de obicei: De filosofie vă puteți apropia pornind de oriunde. Puteți porni dinspre marea literatură și problemele existențiale. Puteți porni dinspre știință și neliniștile generate de ea. Puteți porni de la dialogurile lui Platon sau de la cugetările lui Marcus Aurelius. De unde nu trebuie să porniți, aș zice, sunt chiar introducerile în filosofie. Cu foarte mici excepții, introducerile în filosofie sunt caricaturi.

Supraviețuire

Dacă anul acesta a fost și pentru voi un an greu, dacă ați avut senzația că orizontul se întunecă și speranțele se îngustează, că trecerea de la o zi la alta e, uneori, o mare victorie, merită să citiți noul roman al lui Vlad Zografi ca pe o serie de mărturii ale unor colegi de suferință.

Modelul lui Galileo

Încep cu o mărturisire: am ajuns să mă bucur de cartea asta abia în 2021 din cauza unei prejudecăți. N-am citit-o până acum din cauza titlului - căci nimic din titlu nu dezvăluie regalul din interior. Cartea lui Wilding e spectaculoasă, pasionantă și provocatoare. E acel tip bun de a reconstrui contextul istoric care aduce cu investigația detectivistică și ține cititorul cu răsuflarea tăiată. Biografia e doar urzeala pe care se țese, spectaculos, o tapiserie barocă pe care împletesc armonios contextul în care Galileo Galile scrie și publică două dintre cele mai importante cărți ale istoriei științei: Mesagerul stelar (1610) și Dialog asupra celor două mari sisteme ale lumii (1632), cu povești spectaculoase despre inchiziție, spionajul internațional al republicii venețiene, piața europeană de carte și instrumente științifice, sistemul de patronaj și istoria universităților.