Învelișuri și limite

Avem un trup, sau suntem un trup? Suntem noi alcătuiți ca un fruct, cu un înveliș de carne care înveșmântează -- sau închide -- sufletul? Sau, dimpotrivă, sufletul este forma trupului, cea care modelează și dă viață materiei? Iată câteva dintre întrebările dragi modernilor: filosofi, naturaliști, artiști sau poeți.

The art and science of prediction

We are all forecasters, and we base our daily routines on all kinds of small scale predictions. We predict that there will be a traffic jam at peak hour, so we plan accordingly and avoid driving at that time, and we expect that the rainy forecast for tomorrow is accurate, hence we decide to post pone the organized trip for another time. Such predictions are usually successful, since traffic jams are easily predictable and weather forecasts are trustworthy. But when it comes to more complex events, such as political or financial ones, we might not be as successful. When it comes to such matters, common sense seems to dictate that forecasts are best left to well-informed experts.

Țesătura poveștii

Scurtă istorie a creației... este o carte cu ambiții mari. O carte care se ocupă de acea problemă care a fascinat omenirea, în toate timpurile: problema originii vieții. Cum a apărut viața pe Pământ? Există un plan al Creației? O ierharhie a speciilor și formelor? Se naște diversitatea biologică din „semințe” care conțin în ele, în potență, forma viitoare a fiecărui organism în parte? Este apariția vieții un eveniment întâmplător? Un eveniment unic în istoria Pământului? (și dacă da, de ce natură?)

Un montagne russe al plictisului

Jurnalul lui Jeni Acterian poate fi citit întocmai asemeni unui jurnal. Îl poți parcurge frumos și linear, de la cap la coadă. Te poți interesa cu ușurință de fiecare activitate sau reflecție ale autoarei sale, fiindcă există, cel puțin la o primă vedere, o ordine și o evoluție clare, înregistrate de fiecare dată sub formatul standard zz/ll/aa, nu de puține ori strecurându-se chiar și o oră sau o localitate. Există, însă, (cel puțin) încă un alt mod de a citi același jurnal; unul pe care nu l-aș caracteriza ca fiind nici linear, și nici ușor, ci mai degrabă similar unui montagne russe.

Seducătorul

I se spunea Profesorul... de parcă în întreaga Universitate din București n-ar mai fi existat altul decât el. Era anturat de o generație de aur: Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Emil Cioran, Jeni Acterian, Constantin Noica. Și era aureolat de tot felul de legende: intelectuale, politice și erotice. Studenții îl priveau fascinați, chiar și atunci când fascinația era amestecată cu o oarecare neîncredere.

Un dialog cu Gabriel Liiceanu

Să vorbim despre cărți și într-un alt format. Cititorul față în față cu autorul. Așa că vă propun primul episod din ceea ce ar putea deveni o serie de dialoguri despre cărți. Un alt fel de recomandare de lectură și, desigur, o invitație la reflecție și discuție. Găsiți aici primul episod al acestui proiect. Dana Jalobeanu în dialog cu Gabriel Liiceanu. Pe marginea cărții:

Profeție, construcție politică, construcție de sine. Marea instaurare în versiunea lui Tommaso Campanella

Campanella este unul dintre marii perdanți ai Revoluției Științifice. Unul dintre eroii pe nedrept uitați. În afară de Cetatea Soarelui, tot restul vastei sale opere este exilat pe un raft de bibliotecă în care puțini mai caută, astăzi. Cel puțin până în momentul în care dau peste ceva suprinzător. Ca de pildă, Apologia pro Galileo, una dintre cele mai timpurii apărări a noii astronomii observaționale. Sau schema lui Campanella pentru o „mare instaurare” a științelor în care-și găsesc locul o fizică întemeiată pe simțuri (și istorie naturală), o etică naturalizată, o medicină definită ca „magie naturală”, o nouă metodă (el îi spune artă) de producere a cunoașterii… și alte lucruri (o Metafizică niciodată tradusă, mai multe cărți de politică și teologie). Când dai peste ideile lui Campanella nu se poate să nu observi în spatele lor un precursor. Cineva care a mers în multe privințe mai departe decât ceilalți novatores. În plus, a fost și cineva extrem de popular în secolul al XVII-lea.

Cum să facem când ne lipsesc referințele

În mod normal, nu v-aș fi recomandat cartea asta. Deși ea mi-a fost un prieten nebănuit într-unul dintre ultimele zboruri (mai țineți minte când zburam cu avionul?). Fiecare dintre noi are prieteni din copilărie și modele de adolescență pe care nu vrea neapărat să le împartă cu ceilalți. Iar pentru mine, parte din farmecul acestei cărți este că am citit-o auzind, de fapt, vocea lui Jeeves. Căci cine l-a mai jucat pe Jeeves precum Stephen Fry? Dar astea sunt lucruri pentru fan-club-ul Wodehouse (care numără milioane de iubitori de literatură care nu mai există și jocuri de cuvinte care presupun referințe uitate...).

Lumi ale gândirii

Este conceptul de necesitate prezentat în Tractatus Logico-Philosophicus suficient pentru a acoperi utilizările comune ale termenului? Oare mintea umană este complet algoritmică? Pot să refere termenii vizi? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care profesorul Mircea Dumitru răspunde în noua sa carte Lumi ale gândirii – Zece eseuri logico-metafizice, apărută la editura Polirom la finalul lui 2019.

Un Vergiliu modern

M-am întâlnit cu Dante de mai multe ori pe parcursul vieții. În studenție, când am descoperit cât de melodioasă este traducerea Etei Boeriu. Sau mai târziu, când ajunsesem să ascult în neștire Liszt și am dat de Sonata Dante, ceea ce m-a trimis din nou să recitesc Infernul. Când a început să mă preocupe istoria cosmologiei și am recitit Divina comedie cu un ochi critic, încercând să-mi imaginez universul dantesc. Când am citit, cu entuziasm, cartea lui Horia Roman Patapievici, Ochii Beatricei, a cărei lectură m-a trimis, din nou, să recitesc Dante. Sau după o plimbare de seară cu vaporetto prin apele lagunei venețiene, când mi-au ieșit în cale, parcă din neant, Dante și companionul său, Vergiliu.