O Biblie-bibliotecă

Undeva în secolul al treilea al erei noastre, în Alexandria, a început un mare proiect de colectare, editare și traducere a unor manuscrise; un proiect care punea la lucru tehnicile filologiei grecești, ceva din rigoarea școlilor de filosofie, tehnici vechi și noi de transcriere și copiere, noi materiale de lucru, și metode de colaborare. Cel care a pus în mișcare acest proiect e un e un personaj greu de caracterizat: filosof și filolog imersat în cultura greacă, dar interesat în folosirea acesteia ca instrument pentru a înțelege și traduce adevărul aflat în afara spațiului cultural grecesc sau roman; pedagog și îndrumător spiritual, erudit, dar și polemist pasionat; căutător de manuscrise dar, poate, mai ales și înainte de toate, întemeietor de biblioteci. Căci asta s-a născut la capătul proiectului de care vorbeam. Hexapla: o biblie-bibliotecă.

Origen: un om în plus

În scurta prezentare a lui Origen (a omului, despre care nu știm atît cît am dori, și a operei, despre care știm mai puțin decît am fi putut dacă scrierile sale ar fi fost tratate cu o mai bună înțelegere a valorii lor patrimoniale), voi accentua cea ce mi se pare o evidență, anume că tocmai cel care a articulat decisiv sistematica/dogmatica teologică, pedagogia catehetică, filologia scripturală și exegeza biblică, a sfîrșit prin a ocupa o poziție neobișnuită în memoria europeană. Origen este acel om indispensabil dar în plus; nu tocmai indezirabil dar amintit mereu cu o anumită perplexitate. Deși în toate disciplinele fundate sau articulate de el Origen se cuvine tratat drept o somitate, el a sfîrșit ca neînregimentat și, foarte probabil, neînregimentabil.

Newton and Alchemy II: B.J.T. Dobbs’ “The Hunting of the Greene Lyon” and the Jungian Interpretation of Alchemy

In 1975, the first book-length treatment of Newton and alchemy appeared in print: Betty Jo Teeter Dobbs’ The Foundations of Newton’s Alchemy, or “The Hunting of the Greene Lyon” (Cambridge University Press). Dobbs (1930-1994), a historian of science from the Deep American South, certainly deserves more than a dry Wikipedia stub, for her work marked a new era in the study of Newton and alchemy. The Hunting of the Greene Lyon firmly established the topic as a valid field of scholarly inquiry.

Impostură și tratament

Etimologic, impostura e mai curînd o poziție decît o activitate: înseamnă a ocupa locul cuvenit altuia, a trece drept altcineva. Într-o taxonomie a excrocheriei, impostorul are o statură diferită de șarlatan sau de trișor. Șarlatanul este cineva care te înșală cu cuvintele, cineva care „te face din vorbe” – o provocare pentru care există soluție: o atenție trează și un simț critic alert. Alături, trișorul este cineva care încalcă regulile jocului, cineva care îi păcălește pe ceilalți – iar aici, din nou avem un răspuns: facem regulile mai strice și angajăm un arbitru. Impostorul însă are un avantaj, el are deja un loc; el nu pledează și nu joacă, el este deja prezent în geometria discuției.

Despre impostură: întrebările filosofilor

Impostorul este o figură familiară: în literatură și filosofie, în știință sau în viața de zi cu zi. Sunt sigură că aveți fiecare dintre voi galeria voastră de impostori. Istoria filosofiei sigur are una. Gândiți-vă doar la sofiști, așa cum apar ei în dialogurile lui Platon. Sofistul care susține că se pricepe la toate, ținta predilectă a ironiilor lui Socrate. Sofistul care promite succesul. Sau la figura alchimistului așa cum apare ea în nenumăratele critici și atacuri devastatoare din scrierile filosofilor, din scrierile autorilor literari, sau chiar din scrierile alchimiștilor înșiși. Alchimia și astrologia par să fi fost, de la început, discipline atacate serios de cohorte de impostori. Până-ntr-atât încât multe scrieri de alchimie încep prin a se delimita de impostură și prin a identifica și arăta cu degetul impostori. În aceeași postură este, în Renaștere, magia (naturală). Dar și medicina. Disciplinele care fac promisiuni mari; sau în care se pot face promisiuni mari.

Impostura și ipocrizia

Fie-mi îngăduit să încep cu o constatare antropologică: nu toţi (şi probabil nu majoritatea) oamenilor care fac lucruri inavuabile sunt “ticăloşi” de la natură. Cred că cei mai mulţi se dedau la practici imorale (şi – uneori – ilegale) pur şi simplu pentru că se poate, pentru că nimeni (persoană sau instituţie) nu sancţionează abaterea de la norma corectitudinii. Cumulate, lucrurile aflate la limita bunului simţ ajung să-şi genereze propriile lor norme. Şi, astfel, ne trezim cu “filiere” în care un anumit tip de impostură tinde să se formalizeze.

Efectul Tartuffe sau Despre Impostură

Tartuffe nu e de pe altă planetă. E aici, e cu noi. E de găsit în rândul ambelor sexe. Îi acordăm atenție, îl/o împingem în față pe scena socială, politică, pe scara competenței și expertizei. Nu ne gândim la școlari, liceeni, studenți, la toți cei/cele care, împreună cu familiile lor, și-ar dori o Educație decentă, substanțială, integră favorizând dezvoltarea personală în beneficiul celorlalți. Nu ne gândim, în cazul omului politic Tartuffe, la pagubele, greu de evaluat, pe care impostura sa le produce în sfera publica. Tartuffe ca om politic votează/propune legi. Dar el/ea are probleme cu integritatea, cu legea. Nivelul său de competență nu e cunoscut în mod real, știm numai forța sa de disimulare a competenței, a expertizei, oasele sale moi care nu îi mai permit să stea drept/dreaptă și să spună electoratului: "Sunt un ticălos/o ticăloasă. V-am mințit și (nici măcar nu) mi-am dat seama. Iertați-mă."

Newton and Alchemy I: John Maynard Keynes and the Myth of Newton the Magician

On 13 and 14 July 1936, a huge amount of private papers of Isaac Newton belonging to Viscount Lymington were auctioned at Sotheby’s in London. The auction was not a big success: the entire collection only raised £9,000 (this would be c. £640,000 today according to this calculator).[1] Still, the auction drew the attention of one famous man – the economist John Maynard Keynes (1883-1946), who ended up buying many of the papers. There were two main subjects addressed by Newton’s private papers: alchemy and theology. Keynes was mainly interested in the alchemical papers, while a Jewish scholar and collector, Abraham Yahuda, bought most of the theological ones.[2]

Despre excelență. Încă o reacție la cald

Cînd spunem excelență, pare din capul locului redundant a complica mental lucrurile. De la vlădică la opincă, lumea cam știe despre ce e vorba: o sumă de calități înalte. Etimologic, deja, excelența indică întinderea pe verticală a unei reușite. A excela înseamnă a depăși, prin performanța ta, monotonia standardului prezent. Cu fiecare nouă ispravă, aproximezi plafonul unei îndemînări, zenitul meseriei tale...

Despre excelență în științele umaniste (încă o reacție la cald)

În disciplinele consolidate și cu o dezvoltare sănătoasă, în disciplinele în care există un număr mare de experți, ne întâlnim adesea și cu o clasificare - riguroasă, dar foarte adesea informală - care îi conține, la vârf, pe cei cărora li se atribuie acest epitet, al excelenței. Aș spune despre aceștia că reprezintă o întrupare a idealului excelenței.