Dana Jalobeanu
Săptămâna aceasta, la Cafeneaua filosofică, am discutat despre noile legi ale educației. Cu oameni care știu ce vorbesc: profesori preocupați de soarta învățământului din România, îngrijorați de direcția în care merg lucrurile. Oameni care trag de ani de zile semnale de alarmă în legătură cu problemele mari, structurale, fundamentale cu care se confruntă educația. Și care pot fi rezumate în câteva cuvinte: analfabetism funcțional (i.e., absolvenți de liceu care citesc dar nu înțeleg ce citesc), abandon școlar, emigrarea masivă a elevilor performanți, formarea unor absolvenți de liceu care nu sunt pregătiți pentru lumea de azi…. și cu atât mai puțin pentru cea de mâine.
Concluziile discuției au fost sumbre. Ar fi nevoie de o nouă lege a educației? Da, fără îndoială. Dar ar fi nevoie de una care să fie despre educație. O lege (și nu două!) care să adreseze problemele enumerate mai sus. Legile cele noi însă, se pare, nu fac asta. Despre ce sunt ele? Ei bine, va trebui să ascultați discuția. Vă las, aici, totuși, câteva puncte.
Legile se ocupă destul de mult de instituții de conducere, concentrare și distribuire a resurselor în sistemul de învățământ. Desființează instituții existente și înființează unele noi, a căror utilitate și funcționare rămâne neclară – și care nici nu vor putea funcționa până nu vor avea norme de funcționare, chestie care se va întâmpla nu se știe când, când nu se știe cine din minister va elabora aceste norme. Până atunci, ce se vede cu ochiul liber e că universitățile se pot transforma în feude personale, căci rectorii pot fi aleși „pe viață”. Există o foarte curioasă listă cu încălcări ale codului etic care se prescriu după 3 ani. Printre ele, plagiatul. Nu e clar ce înseamnă că plagiatul „se prescrie” (nu mai poate fi urmărit în justiție omul care a copiat o teză? Dacă descopăr anul viitor că cineva mi-a copiat un articol în teza de doctorat, nu mai pot să-l dau în judecată?). Însă lista respectivă mai conține și alte abateri ciudate: publicarea unui articol fără consimțământul autorului, declarații false în aplicațiile la granturile de cercetare, rezultate trucate în laborator. Păi granturile de cercetare durează 3 ani. După trei ani raportezi rezultatele. Ce înseamnă că „minciuna” din aplicație se prescrie în trei ani? Că agenția finanțatoare nu poate trage pe nimeni la răspundere că a promis X și a făcut Y?
Legile se mai ocupă de așa numite „evaluări standardizate” care tare-i sperie pe profesori pentru că, din nou, în lipsa normelor de aplicare, ele pot însemna orice, inclusiv „teste grilă”. De oferirea de portițe și drumuri alternative de formare (a profesorilor), de școlarizare (în școli sau colegii speciale care-și organizează propriile lor examene, din nou nu se știe cum), de promovare.
Se ocupă ele și de elevi? Mai degrabă de noțiunea abstractă de elev, văzut în chip de „cap” în procesul de finanțare (finanțarea pe cap de elev), sau necunoscută în încercarea de a obține „excelența”. Nu se ocupă însă de educația și formarea elevilor și studenților. Acolo unde se vorbește despre mijloacele de învățare: biblioteci, laboratoare, platforme, rețele de computere, legile sunt vagi cu privire la termene, responsabilități și, mai ales, surse de finanțare. Așa cum ați aflat deja, legile prevăd un procent din PIB pentru învățământ care nu există – și nu se va acorda. Și nici nu s-a acordat vreodată. Așa că educația rămâne exact subiectul de care, deocamdată, nu se vorbește.
Mai multe în discuția noastră pe care o găsiți mai jos. Dana Jalobeanu și Petru Clej în dialog cu Mihai Maci, Ciprian Mihali, Luminița Corneanu, Doru Căstăian și Lucian Ancu.
Let's talk about books 