În anul care tocmai a trecut am primit parcă mai mult ca niciodată întrebarea standard: Cu ce cărți să încep să mă apropiu de filosofie? E o întrebare la care răspund, de obicei: De filosofie vă puteți apropia pornind de oriunde. Puteți porni dinspre marea literatură și problemele existențiale. Puteți porni dinspre știință și neliniștile generate de ea. Puteți porni de la dialogurile lui Platon sau de la cugetările lui Marcus Aurelius. De unde nu trebuie să porniți, aș zice, sunt chiar introducerile în filosofie. Cu foarte mici excepții, introducerile în filosofie sunt caricaturi.
Supraviețuire
Dacă anul acesta a fost și pentru voi un an greu, dacă ați avut senzația că orizontul se întunecă și speranțele se îngustează, că trecerea de la o zi la alta e, uneori, o mare victorie, merită să citiți noul roman al lui Vlad Zografi ca pe o serie de mărturii ale unor colegi de suferință.
Modelul lui Galileo
Încep cu o mărturisire: am ajuns să mă bucur de cartea asta abia în 2021 din cauza unei prejudecăți. N-am citit-o până acum din cauza titlului - căci nimic din titlu nu dezvăluie regalul din interior. Cartea lui Wilding e spectaculoasă, pasionantă și provocatoare. E acel tip bun de a reconstrui contextul istoric care aduce cu investigația detectivistică și ține cititorul cu răsuflarea tăiată. Biografia e doar urzeala pe care se țese, spectaculos, o tapiserie barocă pe care împletesc armonios contextul în care Galileo Galile scrie și publică două dintre cele mai importante cărți ale istoriei științei: Mesagerul stelar (1610) și Dialog asupra celor două mari sisteme ale lumii (1632), cu povești spectaculoase despre inchiziție, spionajul internațional al republicii venețiene, piața europeană de carte și instrumente științifice, sistemul de patronaj și istoria universităților.
Labirintul
Dintre cărțile de ficțiune care mi-au luminat momentele întunecate ale acestui an, cea la care mă gândesc mereu cu drag este noul roman al Susanei Clarke, Piranesi. S-ar putea să vă fi întâlnit deja cu Susana Clarke, al cărei nemaipomenit Jonathan Strange & Mr. Norell e, deja, o carte de referință pentru un gen care are nevoie să fie inventat: satira fantasy. Deși nu pare, Piranesi e un alt demn membru al genului.
Să treci cu un zâmbet prin viață
Dintre cărțile care mi-au făcut mai frumoase câteva clipe ale anului 2021, prima la care mă pot gândi este o fascinantă poveste de călătorie. Căci ce altceva sunt memoriile bine scrise decât o călătorie în viața altcuiva? Dorian Galbinski își subintitulează cartea Memoriile unui reporter BBC; ceea ce face povestirea și mai ușor de situat, căci avem în față un ziarist excepțional, capabil să-și transforme amintirile în poveste universal valabilă.
Cum se poate trăi fără a face compromisuri?
Dana Jalobeanu Într-o lume a compromisurilor de tot felul, întrebarea din titlu pare fie provocatoare, fie puerilă (depinde din ce parte o privești). De altminteri, nici nu ajungi să ți-o pui în mod serios decât atunci când te întâlnești cu cei care, efectiv, n-au făcut compromisuri. Cei de care le este atât de frică oamenilor … Continue reading Cum se poate trăi fără a face compromisuri?
Să vorbim filosofic despre rest
Atunci când Alexander Baumgarten a scris o recenzie la cartea lui Andrei Cornea despre Neființă, a spus despre ea acest lucru: „înțeleg că o așteptam fiindcă le citisem pe celelalte”. Într-un mod similar și eu pot spune ceva de acest fel despre cartea filosofului Baumgarten: abia când am aflat despre existența ei mi-am dat seama că ea nu putea să nu existe, altfel spus, existența ei a fost necesară.
Ce am aflat despre nimic din cartea lui Andrei Cornea „O istorie a neființei în filozofia greacă”
În primul și-n primul rând – despre nimic se poate vorbi, oricât de paradoxal sau straniu nu s-ar părea, și oricât nu ne-ar convinge vechiul și bunul nostru simț că așa ceva este imposibil. Apoi că – așa cum o spune autorul – „e o deosebire esențială între «a vorbi despre nimic» și «a nu vorbi nimic»
Controlul emoțiilor – o muncă cât pentru o viață
Începând să citesc cartea lui Margaret Graver despre emoții și stoicism, m-am întrebat pentru un moment câte cărți pe aceeași temă trebuie să mai citesc pentru a înțelege și a integra înțelepciunea stoică. Da, știu că sună naiv, dar imediat după am realizat că de fapt, controlul și gestionarea emoțiilor nu se învață într-un curs la facultate, printr-o carte citită sau un podcast ascultat, ci poate fi chiar o muncă cât pentru o viață. Dar o muncă frumoasă, cu un scop înalt.
Când știința abdică de la valorile universale
Cartea scrisă de Mircea Flonta și Cătălin Vasilescu pleacă de la un episod interesant: manifestul savanților germani din 1914. Redactat la începutul războiului, acest document pune capitalul simbolic al „științei germane” și prestigiul semnatarilor lui (printre care se numără Max Planck sau Roentgen) în slujba propagandei de război. Manifestul e o mărturie cutremurătoare. Prima întrebare … Continue reading Când știința abdică de la valorile universale










