Labirintul

Dana Jalobeanu

Susana Clarke, Piranesi, Bloomsbury Publishing, 2020

Dintre cărțile de ficțiune care mi-au luminat momentele întunecate ale acestui an, cea la care mă gândesc mereu cu drag este noul roman al Susanei Clarke, Piranesi. S-ar putea să vă fi întâlnit deja cu Susana Clarke, al cărei nemaipomenit Jonathan Strange & Mr. Norell e, deja, o carte de referință pentru un gen care are nevoie să fie inventat: satira (aparent) fantasy. Deși nu pare, Piranesi e un alt demn membru al genului.

Iubitorii romanului Jonathan Strange & Mr. Norell au fost, probabil, la fel de dezamăgiți ca mine când au ținut prima oară în mână noul roman al dnei Clarke. Și au rămas, poate, dezamăgiți, și după ce au citit primele pagini. Tot cel le pot spune este: continuați. Vă aflați în fața unei cărți pe care e păcat să o ratați. Cufunda-ți-vă în ea. Căci e greu de descris vârtejul în care te vei afunda după ce vrei trece de primele 20 de pagini a ceea ce e o carte înșelător de subțire, înșelător de liniară, fără multitudinea de personaje, situații, referințe erudite și auto-comentarii ironice de subsol cu care ne-a obișnuit primul roman al Susanei Clarke. Nimic mai simplu, la prima vedere, decât Piranesi. Un monolog interior al unui personaj „prins” într-o lume ale cărei secrete se cer descifrate, un nafragiat pe o insulă misterioasă, sau, poate, un avatar într-un labirint? Dar ce personaj! Și ce lume…

Problema cu cartea asta e că nu prea știu ce să vă spun despre ea ca să nu vă stric bucuria lecturii. O bună prietenă mi-a spus: e ca un roman polițist. Când le-am recomandat-o studenților mei, le-am spus: e în multe privințe o carte despre metoda științifică. Cum explorăm o realitate înșelătoare? Cum ajutăm coșmarul să dobândească un sens? Cum ajunge să formulăm și să testăm ipoteze? Care este metoda corectă a exploratorului? Cum ajunge el la adevăr? Sunt doar câteva dintre întrebările la care, răspunde, tangențial, romanul Susanei Clarke. Care e pus pe nedrept, aș spune, în secțiunea fantasy. E, pe alocuri, o povestire crudă și realistă despre lumea noastră și coșmarurile ei. Despre violență și victime. Despre supraviețuire.

Ce e, însă, fenomenal, la cartea asta, e modul în care e scrisă. În cercuri concentrice, aș spune, ca într-un labirint geometric de grădină, în care te apropii, gradual, de „nodul” din centru unde te așteaptă, luminos, adevărul. Când dai peste el, s-ar putea să ai ceva de tipul unei iluminări subite. Vei termina cartea fascinat și vrăjit, vei merge imediat la un dicționar să afli cine a fost Piranesi (cred că putem împărți cititorii în două categorii în funcție de momentul în care vor merge să caute, pe google, cine a fost Piranesi – înainte sau după terminarea acestei cărți cu totul remarcabile). Iar apoi vei descoperi că ai dat peste o carte care te va bântui câteva zile bune, timp în care vei oscila tu însuți în a evalua povestea citită, plasând-o, când la capitolul „coșmar”, când la „adevărul învinge”. Sunt curioasă unde va rămâne ea, până la final, pentru fiecare dintre voi.

Încă un cuvânt în încheiere pentru fanii doamnei Clarke, printre care mă număr. Văd multe și interesante puncte de confluență între Piranesi și Jonathan Strange & Mr. Norell. Dincolo de labirintul de coridoare întunecate și umede, în care răsună valurile… Doar că în Piranesi munca de cercetare n-o mai face autorul. Ea este lăsată la dispoziția cititorului. care-și fabrică propriile lui note de subsol.

3 thoughts on “Labirintul

  1. Multumesc, Doamna Dana Jalobeanu. Ma incita propunerea Dvs. de lectura a Susanei Clarke; despre gravorul/ arhitectul genial Piranesi. Stiu cate ceva dinainte, i-am savurat ilustratiile dupa vechile ruine – indeosebi romane, am mai citit si superbul eseu al lui Margherite Yourcenar dedicat lui. Profit de ocazie pentru a va anunta ca sunt fericita posesoare a unei imense (700 pagini) si controversate lucrari, mult dezbaturta in media anglo-saxona, publicata in anul ce tocmai se incheie, 2021 la Allen Lane ce apartine de Penguin Books. Este vorba despre THE DAWN OF EVERYTHING semnat de antropologul David Graeber si de arheologul David Wengrow. Autorii desfasoara o alta viziune asupra factualitatii istoriei si societatii umane urmand firul intercomunicarii civilizatiilor dinaintea si in vremea primelor colonii europene. Voi reveni cu detalii.

    An Nou cu Sanatate, bucurii si impliniri!!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s