Să treci cu un zâmbet prin viață

Dana Jalobeanu

(Dorian Galbinksi, Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC, Humanitas, 2021)

Dintre cărțile care mi-au făcut mai frumoase câteva clipe ale anului 2021, prima la care mă pot gândi este o fascinantă poveste de călătorie. Căci ce altceva sunt memoriile bine scrise decât o călătorie în viața altcuiva? Dorian Galbinski își subintitulează cartea Memoriile unui reporter BBC; ceea ce face povestirea și mai ușor de situat, căci avem în față un ziarist excepțional, capabil să-și transforme amintirile în poveste universal valabilă. Și ce poveste. De la cenușiul lumii comuniste la culorile amestecate ale exilului, mai întâi în Izrael, apoi la Londra; de la lumea fascinantă a tradițiilor familiale la anii de glorie ai construcției unui nou stat; de la viața de zi cu zi într-un kibutz izraelian la aventurile Războiului de Șase Zile, de la lumea diplomatică a dineurilor de gală, la emoțiile din fața microfonului, Dorian Galbinski ne însoțește prin paginile unei vieți repovestite cu luciditate și umor.

Veți găsi în carte episoade palpitante și întorsături neașteptate ale sorții, întâlniri memorabile, accidente dramatice rememorate senin, dar și descrierea vie și plină de nostalgie a unor lumi care nu mai există. Anii de glorie ai BBC World Service, serviciul în limba română — ascultat peste tot în lume, dar mai ales în România, înainte și după revoluție; portrete de neuitat ale colegilor și prietenilor, ale politicienilor și puternicilor zilei. Căci, așa cum spunea Andrei Manolescu, în memoriile lui Dorian Galbinski — cel mai longeviv redactor al BBB-World Service — istoria mare se împletește mereu cu „istoria mică” a vieții private. Dorian Galbinski este ziarist prin vocație, chiar și atunci când își povestește episoadele vieții private. Sau atunci când ne duce în culisele Secției Române a BBC; un loc în care s-au întâlnit, de-a lungul anilor, destine și talente impresionante.

Ce au în comun, însă, toate aceste episoade, și ce merită amintit drept calitatea de căpătâi a acestei cărți excepționale, este o anumită calitate umană a umorului. Nu știu cum să-i spun altfel decât că Dorian Galbinksi râde cu bunătate de toți și toate; că povestește anecdote și creionează portrete-caricatură fără cea mai mică urmă de răutate, cu o nesfârșită înțelegere pentru slăbiciunile umane. La capătul acestei călătorii tot ce vrei este să poți și tu trăi o viață la fel de interesantă, și la fel de lipsită de ranchiună cum i-a reușit și autorului. Sau, măcar, să fii capabil să privești înapoi cu tot atâta ironie de calitate, fără amărăciune și fără răutate.

M-am bucurat enorm citind această carte. Mai întâi pentru că am recunoscut în ea voicea inconfundabilă a unui model, coleg și prieten. Pentru mine, ca și pentru mulți alții din generația mea, serviciul în limba română al BBC a fost indisolubil legat de vocea și prestanța radiofonică a lui Dorian Galor. Când am ajuns și eu să lucrez în aceeași secție română a BBC World Service, am recunoscut imediat în Dorian un model de urmat: el era ziaristul cu experiență, cu viziune, cu o privire de ansamblu asupra evenimentelor lumii, cu o minunată disciplină interioară și cu nesfârșit de mult umor. Ceva mai caustic în realitate decât transpare din paginile cărții unde bunătatea și înțelegerea au sublimat ironia și au anulat sarcasmul.

Înainte de toate, însă, Viața trece ca un glonț e o carte palpitantă. Luați-vă două zile libere în care să nu faceți altceva, căci n-o veți lăsa din mână. E numai bună de citit la cumpăna dintre ani, căci, deși nu e o carte veselă, aș spune că poartă în ea imense rezerve de optimism și speranță. Să treci cu un zâmbet prin viață, fără să-ți pierzi luciditatea: iată lecția pe care am învățat-o din memoriile lui Dorian Galbinski, pe care vi le recomand din toată inima.