Revărsarea unui spirit liber

M-am întâlnit cu Cehov, de curând. Am încercat în nenumărate rânduri să-l cunosc, dar mereu m-am aflat în urma lui misterioasă, iar misterul acela îmi dădea un fior; mi se părea că sunt mult prea departe de ceea ce ar fi trebuit să fiu pentru a-l cunoaște. Până acum, când mi-am luat elan și m-am avântat să-l cunosc. M-a primit cu brațele deschise și am găsit printre rânduri sufletu-i revărsat. Aproape de fiecare, cunoscând, parcă, pe fiecare, pune viața în scenă, deși ne lasă să înțelegem că viața este o scenă.

Prezența invizibilă

De mulți ani de zile duc cu mine – prin toate casele prin care am locuit – copia unei gravuri celebre a lui Durer: mâinile în rugăciune. E o imagine tipică pentru ceea ce știe Durer să facă mai bine: să-ți arate, ascunzând, să te pună pe gânduri în fața prezenței invizibile care dă imaginii o autenticitate greu de descris în cuvinte.

Fascinația biografiei și capcanele imaginației

Superstiție, idolatrie, teorii ale conspirației magistral ilustrate în cartea unui expert în Shakespeare care și-a propus să treacă în revistă, cu atenție, mecanismele psihologice la lucru în teoriile negaționiste. Delia Bacon, Mark Twain, Henry James, Sigmund Freud... sunt doar câteva dintre personajele cele mai cunoscute care-și fac apariția în paginile acestei cărți fascinante. Ce au ei în comun? Faptul că au crezut, cu tărie, că actorul William Shakespeare, din Stratford upon Avon, n-ar fi putut scrie niciodată piesele pe care posteritatea le-a cunoscut și le-ai iubit sub numele său. Cartea lui James Shapiro conține o bogată galerie de astfel de personaje - cititorului îi vine să spună, nepoliticos, o „menajerie” de personaje, unul mai pitoresc decât altul, însă merită remarcat, așa cum au și făcut-o unii dintre cititorii cărții, că unul dintre meritele ei este chiar politețea și atenția cu care examinează argumentele adversarilor, oricât de fanteziste și de amuzante ar fi ele.

Conversații cu Descartes

Am ajuns la Cafeneaua filosofică cu numărul 61 - la care vă așteptăm să vorbim despre Corespondența lui Descartes. Despre laboratorul de cercetare pe care-l putem găsi în scrisorile sale, dar și despre omul Descartes, așa cum transpare din corespondența purtată cu prieteni și adversari din întreaga Europă. Dana Jalobeanu în dialog cu Vlad Alexandrescu, … Continue reading Conversații cu Descartes

Viața ca filosofie

Gheorghe Guțu (1906 – 1964) clasicist, traducător, istoric literar și profesor în filologie clasică, a scris această biografie a lui Seneca înainte de război. Ea apare inițial la Editura Casa Școalelor în 1944, dar este retipărită la Editura Humanitas în 2021. După șapte zeci și șapte de ani, cartea lui Guțu rămâne încă o sursă de cunoaștere demnă de atenție atât pentru felul în care reconstruiește contextul unei vieți memorabile, cât și pentru o mai bună înțelegere a operei lui Seneca.

Limba filosofiei

Unii dintre voi știu că am vorbit pe larg la Cafeneaua filosofică de vineri seara despre eterna problemă a limbilor în care se poate face filosofie. Este limba română o limbă o limbă filosofică? Există limbi privilegiate pentru filosofie? Sunt ele greaca și germana, cum spun unii dintre filosofii secolului XX?

Un loc pentru filosofie

Într-un fel, filosofia a dispărut în România în 1948. Reforma învăţămîntului - atît a instituţiilor, cît şi a programelor - a făcut tabula rasa din tot ceea ce se realizase în veacul precedent. Pînă în 1989 structura curriculară a rămas stabilă şi fidelă lucrării lui Stalin “Materialismul dialectic şi materialismul istoric”, rescrisă în 1958 sub titlul “Fundamentele filosofiei marxiste”.

Surghiuniții

Am citit cartea asta demult de tot. Nu mai știu dacă terminasem liceul sau eram în primii ani de facultate. Nu mai știu dacă era înainte sau după Revoluție – dar țin minte, intens, sentimentul cu care am citit-o. Nu mai văzusem niciodată ceva care poate fi, în același timp, atât de inactual, și atât de subversiv. O carte care ar fi fost dinamită pură dacă n-ar fi fost la mii de kilometri depărtare de focarele ce trebuiau, poate, detonate.

Rezervorul de povești

De câțiva ani, Stephen Fry s-a apucat să repovestească, pentru noi, marile mituri ale antichității. După Mythos și Heroes urmează, firesc, războiul troian: marele rezervor de povești al Europei educate. Povești care se spun de mii de ani, fără să-și piardă din interes și prospețime. Despre măreața cetate de la malul mării ale cărei ziduri au fost construite de Apollo și Poseidon; despre cei cinzeci de fii și fiice ale marelui Priam; despre frumosul și blestematul chip care a pus în mișcare sute de corăbii. Despre marele război, viclenia lui Ullyses și calul său „troian”. Despre Ahile și Patrocle, despre moartea lui Hector și despre acel moment, mai frumos decât toate, în care Ahile, înnapoindu-i lui Priam trupul fiului ucis, ajunge să dea valențe noi noțiunii de uman și umanitate. Sunt povești care s-au spus de sute de ori, în toate registrele. Pentru erudiți și pentru publicul larg, pentru școlari și pentru părinții lor.