A fost regină și filosoafă, a fondat academii și colecții de artă, a încercat să transforme Stockholmul într-o Atenă a Nordului. A renunțat la tron, dar nu și la regalitate. A străbătut Europa de la un capăt la altul, în căutarea libertății, mereu implicată în comploturi politice și planuri irealizabile, trezind pasiuni puternice pe oridunde trecea. Într-o lume a bărbaților, a refuzat rolurile feminine care i se ofereau, șocând mereu prin comportament, îmbrăcăminte, alură și fel de a fi.

Dacă un Havel e imposibil astăzi, nu e mai puțin adevărat că un Havel chiar ne lipsește. Așa cum lipsea României în 1990, lipsește Europei în 2022.  Cum zic, nici o națiune europeană, cu atît mai puțin Uniunea Europeană la vîrful ei, nu ar mai putea avea un lider politic cum a fost el. Cum se face că avem nevoie de cineva, dar nici nu-l putem primi? Nu e de mirare, e însăși condiția umană. Și, mă grăbesc să precizez, că această incapacitate în care am ajuns e în detrimentul nostru. Ne-ar prinde bine un lider politic care ia ideile în serios. Ne-ar prinde bine un lider politic care readuce creativitatea politică printre virtuțile unui om politic. Ne-ar prinde bine un lider politic care vede clar moral și simte că miza istoriei nu e nici economică, nici militară, că sferele de influență sînt o tîmpenie confuză și că sferele culturale contează, că importantă e onestitatea și că libertatea este inacceptabilă în afara umanismului. Ne-ar prinde cu atît mai bine Havel, cu cît ne e imposibil să îl avem astăzi.