Iubirea, între dorință și dezlegare

Cunoașteți, poate, forța, sau demonul dragostei; acea putere ce scoate din om forța de a înfrunta și de a depăși orice piedică; capacitatea de a face din imposibil, posibil. Explicația ei a fost mereu o provocare; și este încă un mister. Empedocle considera Iubirea o forță care generează mișcare, energia ce atrage, unește și sintetizează; luptându-se cu forța contrară, a urii. După Parmenide, Iubirea este forța ce vine de la daimon-ul Eros ce „totul călăuzește” (fr. 12.3). Eros este acel „prim mișcător” cu un rol semnificativ în unirea contrariilor. (Peters, 1993, p. 97).

Unii au văzut dragostea ca pe o atracție carnală, un demon ce îți acaparează intelectul. De exemplu, Lucrețiu care, în De Rerum Natura, ne vorbește despre vulnerabilitatea omului care iubește, dominat de  strania și irealizabila aspirație de „unire sau contopire cu obiectul dorinței”, de a lua în stăpânire și chiar „a devora” persoana iubită, până când actul iubirii devine o împărtășanie (Nussbaum, 2022, p. 203). Persoana iubită, ca obiect al dorinței, este văzută ca „fiind desăvârșită, divină, unică singura ce trebuie neapărat posedată” (Nussbaum, 2022, p. 204). Cum acest lucru este imposibil, îndrăgostitul este condamnat la o eternă frustrare: celălalt, persoana iubită, nu poate fi niciodată asimilată. Iubirea este astfel mereu condamnată la suferință. La Platon, în Banchetul, Iubirea este  o cale de manifestare a dorinței de nemurire, dar și numeroșii pași ce trebuie parcurși până la contemplația Frumuseții pure

Dar Iubirea își manifestă influența dincolo de simpla dorință erotică. Platon, spre exemplu, vorbește în mai multe părți de diferite sfere în care legea atracției, condusă de același daimon, își face simțită prezența. El se apleacă asupra legii atracției pe care o putem regăsi, și într-unul dintre dialogurile de tinerețe, Lysis, dar și în Banchetul, un dialog din perioada mijlocie. În ambele, Platon, prin glasul lui Socrate, respinge principiul prin care se susține că asemănătorul atrage asemănătorul, chiar și că neasemănătorul atrage neasemănătorul.

 În acest ultim dialog menționat, Banchetul, în discursul lui Eryximachos, regăsim un Eros ce poate fi frumos, urât, vulgar, al ordinii, al excesului, dar, în orice caz, Eros văzut ca un întreg „are multă și mare putere, de fapt, o putere totală; acel Eros/celest/însă, săvârșitor al lucrurilor bune atât la noi cât și la zei, având cumințenie și dreptate, este în posesia celei mai mari puteri și ne pregătește suprema fericire, făcându-ne în stare să ne însoțim și să fim prieteni atât între noi, cât și cu zeii ce-s mai buni ca noi” (Platon, Opera Integrală, 2022, p. 495). În orice caz, dualismul lui Eros este regăsit și în discursul lui Pausanias, unde găsim doi Eros și două Afrodite, ambii vizând Celestul și Vulgarul

Dar să rămânem în continuare în sfera aceluiași dialog, Banchetul, unde Aristofan face o frumoasă etalare a mitului androginului. Ne povestește mitul prin care se spune că exista demult, cândva, mai multe genuri de oameni. Femei, bărbați și androgini. Toți erau compleți fiecare individualitate fiind formată din două părți unite, prin piept și pântece. Capul era unul singur, dar avea două fețe. Originile lor nu erau identice. Cei bărbat-bărbat erau copii ai Soarelui, femeia-femeie a Pământului, iar bărbat-femeie a Lunii (între Soare și Pământ se află Luna). Și erau sferici, adică perfecți după gândirea pitagoreică. Aveau „o forță teribilă”, dar „minte trufașă” , ceea ce-i face să gândească atacarea zeilor. Totuși, zeii nu au voit exterminarea lor. Astfel, au considerat că despărțirea părților le vor diminua puterea și aroganța. Iar, de la această separare,  fiecare jumătate își caută jumătatea. Este punctul de pornire al căutării, este, după cum zicea Plotin, un fel de “zbor al celui singur către cel singur” (VI, 9, 1 1 ). De atunci „este pusă în oameni iubirea lor unii pentru alții” (Platon, Opera Integrală, 2022, p. 499) „trupul dintru început al omului fiind despicat în două părți, fiecare jumătate a început să tânjească după cealaltă  și să se împreuneze cu ea cuprinzându-se cu brațele și ținându-se strâns împletite din dorul de a se retopi într-o singură ființă” (191 a) (Platon, Banchetul, 2011, pg. 114-116). Găsindu-ne jumătatea potrivită ne refacem „vechea natură”. De altfel, Mircea Eliade considera „androginia omului primordial una dintre expresiile perfecțiunii și totalizării, o demonstrează și faptul că androginul originar este adesea conceput sferic; (…) sfera a simbolizat (…) perfecțiunea și totalitatea. Mitul Androginului sferic se întâlnește astfel cu cel al oului cosmogonic[1] (Deac, 1982, p. 20). Perfectă, pentru acest discurs, mi se pare a fi realizarea artistică Sărutul a lui C. Brâncuși.

Pe  parcursul desfășurării dialogurilor, nu dispare imaginea disociativă a lui Eros. Îl regăsim, dincolo de planurile Celest și Vulgar, ba tânăr, frumos și bun (teză demontată ulterior de Socrate) și aducător de armonie în lume – ca în discursul lui Agathon, ba bătrân ca în discursul lui Phaidros. Dualitatea lui se regăsește, de asemenea, și în discursul lui Agathon care îl percepe ca pe un daimon, nicidecum ca pe un zeu; este făptura intermediară între lumi. El este, acel trickster care face legătura dintre doi poli fără vreo legătură, iar pentru asta ia calități din ambele părți; este un fel de „terț înclus”.

Socrate, însă, schimbă imaginea despre Eros. Începe prin a-i contesta natura divină și continuă prin a-l reconfigura ca simbol al lipsei. Erosul este dorința permanentă de a avea ceva ce-i lipsește. El iubește frumosul, dar nu este frumos, ba, dimpotrivă este urât și sărac aflat mereu în căutare de ceea ce nu are. El dobândește ce-și dorește, dar pierde mereu tot, pentru că el se naște din Sărăcie și Răbătător; „nu atât sărăcia ca stare, cât ca incapacitate de succes și nu atât capacitatea de succes cât permanentă năzuință spre succes, când împlinită când nu” [2]. Până la urmă Eros este impulsul care ne împinge către căutarea și împlinirea dorinței de a avea ceea ce ne lipsește, manifestându-se mereu prin alte forme, la alte niveluri de conștiință țintind spre absolutul Frumosului, în fața căruia te poți odihni, și a binelui, iar orice pas făcut fiind unul mai aproape de Lumea Ideilor, acolo unde se găsește Adevărul absolut.

În cele din urmă nu merită lăsat deoparte discursul lui Alcibiade, iar asta în special pentru că este discursul îndrăgostitului. El nu vorbește de mituri și simboluri, ci de propriile trăiri, de propriile frustrări, de propriile lupte interioare, de durerea de a nu putea fi mai mult decât ceea ce ești. Pentru Alcibiade, Eros este însuși Socrate; iar dacă ne gândim la descrierea făcută de Socrate lui Eros și caracterizarea generală a lui Socrate, cu siguranță o să vedem asemănarea. Socrate, omul rece, care generează căldură, înțeleptul nevăzut, frumosul ascuns într-un corp urât, seducătorul care rămâne mereu distant. Socrate era, în perspectiva lui Alcibiade, un daimon, așa cum era Eros în viziunea lui Socrate. Alcibiade pare a fi fost negativul lui Socrate, doar că primul trăia fiorul stârnit de cel din urmă.

Iubirea este misterul în căutarea căruia suntem toți angajați.  Îi concepem în fel și chip eternitatea, și o dorim cu frenezie. Dorim atât de aprig ceea ce ne poate îngenunchea, căci bănuim că acesta este singurul drum prin care putem ajunge să ne descoperim fărâma de divinitate ce ne revine.

Referințe

Deac, M. (1982). Brâncuși și surse arhetipale. Iași : Editura Junimea.

Nussbaum, M. (2022). Terapia Dorinței: teorie și practică în etica elenistică. (S.G.Drăgan, Trad.) București: Editura Humanitas.

Peters, F. E. (1993). Termenii Filosofiei grecești. București: Editura Humanitas.

Platon. (2011). Banchetul. (P. Creția, Trad.) București: Humanitas.

Platon. (2022). Opera Integrală (Vol. II). (A. Cornea, Trad.) București: Editura Humanitas.


[1] Mircea Eliade, Morfologia și funcția miturilor – Apud (Deac, 1982)

[2] Petru Creția, Studiu introductiv Banchetul, 2011, Editura Humanitas, București, p.54.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s