Delia

Dana Jalobeanu

Povestea Deliei Bacon nu poate să nu te impresioneze. E o colecție de manual de prejudecăți și idei fixe, un exemplu perfect al constrângerilor și barierelor culturale artificiale ale societății victoriene. E atât de bună, încât e foarte greu să n-o romanțezi. Mai ales azi, e atât de tentant să repovestești istoria Deliei Bacon din perspectiva victimei. Ai tot instrumentarul: o femeie frumoasă și inteligentă, autodidactă, de o erudiție remarcabilă, capabilă să vorbească cu talent, convingere și entuziasm, capabilă să convingă sau cel puțin să intrige. O minte originală, o teorie stranie dar ingenioasă, ani de muncă asiduă și, în cele din urmă, un volum consistent, de peste 700 de pagini. Un volum a cărui posteritate ne intrigă și în ziua de azi. Căci e volumul de la care a început totul. Pe urmele Deliei Bacon, oameni de marcă din generații diferite au fost convinși că piesele lui Shakespeare n-ar fi putut fi scrise de actorul care semna cu numele „William Shakespeare”. Că William Shakespeare, din Stratford upon Avon nu avea nici anvergura culturală, nici sensibilitatea, nici educația potrivită pentru a scrie Hamlet și Regele Lear, Iulius Cesar sau Coriolan.

Mark Twain, Henry James, posibil James Spedding, Thomas Carlyle – iată doar câteva nume mari ale celor care s-au lăsat convinși de cartea Deliei Bacon. Sau, poate, de ideea fixă a Deliei. Teza ei a fost rezumată simplist ca Shakespeare is Bacon, unde Bacon nu se referă la Delia, nici la vreun strămoș, ci la Sir Francis Bacon, lord Verulam, viscount of St. Albans, lord cancelar al Marii Britanii. Întemeietor al filosofiei moderne… și tot ce mai vreți. Doar că Delia n-a spus că Francis Bacon a fost William Shakespeare. Teoria ei e mult mai sofisticată decât atât.

Filosofia pieselor lui Shakespeare explicată a apărut în 1857. În anul următor, autoarea avea să moară într-un ospiciu. Ultimii ani ai Deliei au fost complicați: pe de-o parte, lucra intens la opera vieții ei. Pe de altă parte, se scufunda în nebunie și întuneric.

Orice încercare revizionistă în ce-o privește pe Delia se lovește de acest obstacol. Cartea ei e dificil de citit. Unii ar putea spune imposibil. Îmi aduc aminte că am început-o de multe ori. Nici acum n-am dus-o chiar până la capăt. Însă am citit destul pentru a începe să înțeleg că nu e lipsită de metodă în nebunia ei.

Căci Filosofia pieselor lui Shakespeare conține o serie de lucruri interesante. De pildă, o viziune alternativă asupra epocii elizabethane. Pe care Delia o vede ca pe o epocă mai degrabă întunecată. Barbară și tiranică; o epocă care-și devorează talentele. Una în care libertatea gândirii este dramatic controlată, în care filosofia nu se poate manifesta decât în forma ei literară. De pildă, sub formă de teatru.

Teatrul, în viziunea Deliei, oferă un mod de a spune adevărul (ceva mai sigur decât în mod direct) și un instrument de educație și manipulare. Teatrul elizabethan, mai ales, a fost nu o dată folosit pentru a informa, forma și manipula masele. Ca în celebra revoltă a contelui Essex, cel care, în speranța că o va detrona pe regină, le-a cerut ”oamenilor lui Shakespeare” să joace Richard al II-lea, sperând că la sfârșitul reprezentației gloata se va alătura răzmeriței. Nu s-a întâmplat așa. Cartea Deliei, însă, ne sugerează că asta ar fi putut fi o posibilitate.

Căci epoca elizabethană era, în același timp, un veac al marilor talente. Francis Bacon, Walter Ralegh, Edmund Spenser, Ben Johnson, Richard Devereux, însuși, și câți alții – umaniști și erudiți, nobili, educați, cu egal talent de cărturar, soldat și om de lume, personajele Deliei au ceva în comun. Și acest ceva este foarte personal și, cumva, foarte dureros. Toți acești bărbați nobili, educați, mișcându-se cu eleganță în sferele înalte ale societății, atrag atenția asupra a tot ceea ce Delia nu era, și ar fi vrut să fie. Delia Bacon a fost o autodidactă. Născută în America profundă, în perioada mai degrabă întunecată a pionierilor, cineva care a suferit toată viața că n-a putut merge la universitate, ca mult mai puțin talentatul ei frate. Sau ca bărbatul de care s-a îndrăgostit și care a umilit-o în mod public. Ceva din aceste frustrări se regăsesc în personajele pozitive ale cărții ei. Căci teza Deliei asta e: că o cabală de minți nobile și strălucite se află în spatele a ceea ce numim azi canonul shakespearian.

Doar că e mai mult decât atât. Cumva, teza Deliei este următoarea: într-o epocă a constrastelor, într-o epocă a teorii, mințile luminate au găsit o modalitate de a se agrega. N-au făcut un partid, căci era interzis. Nici n-au comunicat direct, căci era periculos. Au găsit însă modalitatea de a pune împreună idei și proiecte, o întreagă filosofie a progresului, și au făcut asta folosind haina literaturii. Au scris teatru și sonete. Ca formă de colaborare, manifestare, deghizare și mistificare. O citire atentă a pieselor semnate „Shakespeare” pune în evidență o filosofie iluministă, anti-monarhică, centrată pe cunoaștere.

Sau, cum a fost caracterizată de Goderness:

Delia Bacon a găsit în piesele lui „Shakespeare” (cu precădere în Regele Lear, Julius Cesar și Coriolanus) și în mințile prezumptivilor lor autori – numiți, cel mai adesea, în mod oblic, foarte rar explicit, în scrierile sale – o filosofie științifică sceptică, o politică anti-monarhică, explicit republicană, o viziune proto-democratică a drepturilor civile și umane. Piesele, ca și mințile și viețile autorilor, emană această nouă filosofie progresistă, sceptică, cea care, în cuvintele lui John Donne „pune totul la îndoială”, o filosofie care transcende limitele orizontului intelectual al culturii conservatoare, monarhice, pe care toți acești oameni o contestau. Piesele expun pretențiile nefondate ale autorității regale de a-și asuma prerogative divine și dezvăluie limitele și convenționalismul separației dintre monarhi și popor. (Golderness, The Unreadable Delia Bacon, in Shakespeare Beyond Doubt).

Sună intersant… Însă, începeți cartea cu introducerea, nu veți ajunge prea departe. În cuvântul înainte, Nathaniel Hawthorne ne spune că Delia e o femeie frumoasă și inteligentă care are o ipoteză nebunească. Ne îndeamnă să citim, dar spune, destul de clar, că el n-a citit și nu va citi cartea. Introducerea Deliei e plină de paranteze în paranteze și aluzii la dovezi despre care încă nu se poate vorbi. Gurile rele ale epocii spuneau că Delia plănuia să sape în mormântul lui Shakespeare și să găsească acolo dovezile care-i lipseau.

Pe de altă parte, dacă începeți cartea cu oricare alt capitol decât introducerea, veți găsi acolo lucruri interesante. Mai întâi, Delia l-a citit pe Francis Bacon și l-a citit bine. Cumva, ipoteza ei fundamentală datorează foarte mult teoriei baconiene a învățării prin literatură, fabulă, poveste cu tâlc, aforism – a învățării pe bază de indicii și clu-uri, un fel de cunoaștere ca orientare-în-labirint. Asta este ceea ce Delia numește „the Elizabethan Art of Tradition” (e din Bacon, Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii).

Există oare, în piesele lui Shakespeare, ceva din această „artă a transmiterii cunoașterii”? Desigur. Ar fi fost de mirare să nu existe, căci William Shakespeare (oricine ar fi fost el) era un barometru sensibil la „spiritul vremii”: Delia este în mod special fascinată de capacitatea acestei arte a transmiterii cunoașterii de a-și selecta auditoriul, în funcție de erudiție, capacitate de înțelegere, orientare, sensibilitate etc. Pentru cititorul filosofiei Renașterii nu e neapărat neașteptat – însă Delia pune la lucru această filosofie a învățării, dându-i un program politic. E un program pe care l-am putea numi Puritanismul progresist, sau poate, puritanismul republican. Iată cum caracterizează Shapiro „programul politic” al Deliei Bacon

Pretenția Deliei Bacon că piesele erau radicale din punct de vedere politic s-a situat cu cel puțin un secol și jumătate înaintea timpului său. Tot așa a fost și insistența ei cu privire la modul în care trebuie să citim piesele ca fiind rezultat al unei colaborări. Dacă și-ar fi limitat argumentele la aceste puncte, în loc să le pună laolaltă cu o serie de alte argumente despre cum Shakespeare n-ar fi putut scrie aceste piese, nu e nicio îndoială că, departe de a fi respinsă ca fiind nebună și impostoare, ea ar fi fost azi aclamată ca precursoare a noului istorism, prima care a susținut că piesele (lui Shakespeare) au anticipat marile mișcări politice care au zguduit Anglia la mijlocul secolului al XVII-lea (Shapiro, The contested Will)

Din păcate, Delia avea în mod clar o obsesie, o idee fixă, recurentă: o combinație de frustrare și dușmănie care iese la iveală ori de câte ori se gândește la actorul William Shakespeare. Invectivele ei la adresa acestui Shakespeare, dar și a actorilor în general, sunt greu de citit și greu de explicat. Ești tentat să le psihanalizezi; dar asta ar însemna să gândim, din nou, în categoriile de care vrem să scăpăm.

Am senzația că pentru a ne apropia de Delia trebuie să lucrăm cu instrumentele filosofiei. Să pornim de la Bacon și de la revoluția științifică și să vedem cum crede ea că piesele semnate ”Shakespeare” reflectă tendințele marilor schimbări care au loc în epocă. Apoi, să vedem dacă ne putem imagina că aceste transformări sunt produse la confluența sistemelor, proiectelor, scrierilor mai multor autori. Dacă, cumva, pe pute atribui un caracter colectiv. Pe urmă, ar trebui să vedem în ce măsură unele dintre scrierile epocii se conformează tiparului pe care Delia vrea să-l găsească, și anume filosofie deghizată sunt mantia literaturii. În sfârșit, ar fi de găsit un numitor comun al formelor literare care exprimă această filosofie (sau, mai larg, câteva dintre aceste idei filosofice).

La capătul acestui parcurs, s-ar putea să fim dezamăgiți. Sau poate nu? Ar fi un exercițiu interesant și un tip de reparație târzie cu care am putea încerca să facem dreptate unei figuri pe care istoria a nedreptăți-o: Delia Bacon.

Bibliografie

James Shapiro, Contested Will. Who Wrote Shakespeare? Simon & Schuster, 2016

Golderness, The Unreadable Delia Bacon, in Shakespeare Beyond Doubt, edited by Paul Edmonson and Stanley Wells, CUP, 2013

One thought on “Delia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s