The mysterious island: Francis Bacon’s New Atlantis

New Atlantis was published posthumously in 1626 or 1627 as a second part of a volume entitled Sylva Sylvarum or a natural historie in ten centuries. Soon it became a bestseller. To date, it has been impossible to establish how many editions of this volume were printed in the seventeenth century. We know of two Latin translations, a French translation and at least a dozen of English editions. Bacon’s Sylva (and hence the New Atlantis ) was the book that everybody read, in London, in Paris, in Amsterdam – in fact, across the whole Europe. It spoke directly and convincingly to a large and diverse audience, cutting across national, confessional and philosophical divides.

Filosoful navigator sau cum se naște o emblemă a modernității

Conexiunea dintre cunoaștere și navigație este foarte răspândită în filosofia modernă. Pe frontispiciul volumului lui Francis Bacon, Marea instaurare (Instauratio magna) vedem cele două corăbii care se întorc de dincolo de ocean, aducând cu ele cunoașterea. Filosoful lui Francis Bacon este un cartograf care știe să reprezinte pe hartă zonele explorate și cele neexplorate ale cunoașterii. Cu ceva ani înainte deja, Galileo și Kepler vorbesc despre telescop ca despre un instrument de navigație; sau chiar o „corabie” cu care ne pute apropia de corpurile cerești, observându-le de aproape. Filosoful este cineva care găsește modalități de a se apropia de obiect pentru a-l observa cum trebuie, pentru a-l clasifica și cartografia, obligându-l să se dezvăluie.

Despre guvernabilitatea corpurilor

Libertatea de conștiință nu a fost atacată, poți să îți petreci pandemia pe pornhub sau pe Trinitas, important este ca trupul să fie supus și închis, mintea îl va urma și ea cuminte, cu timpul. Ceea ce se distruge este comunitatea reală a corpurilor. Slujbele religioase care alcătuiesc trupul mistic al lui Hristos ca și petrecerile, banchetele moderne care fac comunitatea seculară, sunt în mod egal interzise pentru binele corpului individual. Orice practică a religiilor seculare ca mersul pe stadioane sau la concerte a fost în mod egal interzisă. Corpul lui Hristos a fost la rândul lui pus în carantină, nefiind altceva decât un alt corp, este mai bine pentru trupurile noastre să nu intre în relația cu corpul altuia, deci nici cu al lui Hristos, pentru că trupul său este periculos pentru noi.

Teologie politică și profeție

Campanella este omul total al Renașterii care deschide calea către modernitate. Este filosof, poet, revoluționar și profet, un om de știință care face disecții pe ascuns, un călugăr dominican care a stat mai bine de 27 de ani în pușcărie. Printr-un joc de cuvinte în italiană, Campanella spune despre sine că el este  clopotul (campanella) care anunță o lume nouă. Este un om independent și incomod pentru toți contemporanii săi:  pentru regi pentru că le recomandă să fie supuși papei și le spune că fără puterea religiei nu vor putea guverna, pentru cei din Inchiziție pentru că simulează nebunia ca să nu fie condamnat la moarte, pentru frații călugări pentru că le spune că sursa cunoștințelor sale este că a consumant mai mult ulei de lampă decât vin au băut ei, pentru cei care îl torturează pentru că afirmă că, în adâncurile sufletului, ei sunt, de fapt, plini de admirație pentru în fața rezistenței sale. Puterii politice îi spune că nu poate rezista fără cea spirituală, puterii spirituale că nu poate interzice dorința de a cunoaște și că nu are deja acces la toate adevărurile. E un om care propune, și pretinde, reforma radicală atât a științelor cât și a religiei.

Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet, se găsește un pamflet de câteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar câteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”.

Despre reziliență

Trăim fără îndoială un moment de răscruce în istoria omenirii, a Europei și, poate, și a României. După COVID19 multe lucruri nu vor mai fi la fel. Societățile noastre vor fi puse la încercare în numeroase dintre certitudinile, obișnuințele și dimensiunile confortului câștigat în ultimele decenii. O parte din trecutul nostru se va închide definitiv. Iar o parte din viitorul nostru se va deschide inevitabil. Nu este deloc sigur că acestea sunt amândouă vești bune.

Despre modele științifice la vreme de pandemie

Pot contribui filosofii la lupta împotriva pandemiei care, în momentul scrierii acestor rânduri, ne ține închiși în case?

La drept vorbind probabil că o contribuție concretă la eradicarea ACESTEI pandemii este prea puțin probabilă. Dar dacă ar fi vorba de lupta contra unor altor epidemii similare răspunsul meu ar fi un da entuziast, și ar presupune, între altele, lectura cărții profesorului american de filosofie Michael Weisberg “Simulation and Similarity: Using Models to Understand the World”,  apărută în seria “Oxford Studies in the Philosophy of Science”  la Oxford University Press în 2013, și despre care doresc să vorbesc publicului letstalkaboutbooks in acest eseu-pseudo-recenzie.

Îmblânzirea intuițiilor și culorile adevărului: Descartes, Miss Marple și Sherlock Holmes

Intuițiile au o presă bună în matematică și literatură, Știm cu toții povestea lui Arhimede care, scufundat în apa băii, înțelege dintr-o dată, ca într-o străfulgerare, legea care avea să-i poarte numele. Acel „Evrika” este, în același timp, familiar și dătător de speranță. Cine n-a avut măcar o dată în viață senzația că a găsit ceva important? Soluția unei probleme, rima perfectă a unui sonet, sau măcar ochelarii pe care-i credea definitiv pierduți? Suficient cât să fim familiari cu sentimentul descoperirii. Și suficient cât să credem că înțelegem de ce unii descoperă lucrurile mai repede, sau mai ușor decât alții. Miss Marple știe mereu, aproape de la începutul cărții, cine este criminalul. Un lucru care devine evident pentru cititorul de rând doar în ultimul capitol, sau chiar în ultima pagină. Poate ați avut și voi o bunică care știa imediat care dintre nepoții preferați a dat iama în cămară, la chiseaua de dulceață? E un talent special. Așa cum unii văd mai multe culori decât alții, așa cum unii aud mai multe sunete sau detectează mai fin emoțiile pozitive sau negative ale unei comunități, unii oameni au mai multe intuiții (sau o intuiție mai bună?) decât alții. Sau nu este așa?

Culorile îndoielii. Experimentul lui Hamlet

Cu îndoiala lui, s-a spus, începe modernitatea. Am devenit auto-reflexivi, individualiști și preocupați de propriul nostru ego imitând și interiorizând tribulațiile melancolicului, tulburatului, lucidului prinț al Danemarcei. Actori și regizori celebri ne-au spus – și noi am crezut – că Hamlet este fiecare din noi. Doar fiecare din noi își poate imagina scenariul în care lumea, așa cum o știi, se rupe; iar de sub țesătura colorată a întâmplărilor iese la iveală monstruosul. Viciul, crima, boala... și supra-naturalul.