Spațiul filosofiei

Dana Jalobeanu

Organizarea spațiului ne spune foarte multe despre ce știe și ce poate o societate. Multe societăți tradiționale sunt organizate la fel: centrul e în satul nostru, ceilalți sunt dincolo. Și dincolo stă străinul și barbarul. Cel de care trebuie, poate să ne ferim. Căci dincolo e altfel. Spațiul nu e omogen – între al nostru și al celorlalți există granițe care marchează adesea o distincție între ordine și dezordine, între grec și barbar, între cultura ogorului strămoșesc lucrat cu grijă și jungla lui hic sunt leones. Cînd grecii se apucă să exporte în toată lumea modelul orașului stat, centrele astea de ordine se multiplică – le găsim din Asia Mică și până pe țărmurile nordice ale Mării Negre. Fiecare nouă colonie se străduiește să multiplice modelul lui „acasă”. Dacă privim din perspectiva organizării spațiale, acest model este cel al unui arhipelag. Insulițe de ordine și civilizație într-un ocean de barbarie, unite între ele de știința celui care știe să piloteze o triremă. Romanii înlocuiesc știința navigației cu cea a războiului; și cu o nouă viziune a spațiului în care centrele de civilizație sunt noduri într-o rețea de drumuri și fortificații prin care circulă sângele și puterea Imperiului. Dar nici spațiul lor nu este omogen; iar noțiunea de frontieră devine mult mai bine definită. Căci acolo au loc bătăliile cu forțele disoluției.

Filosofii și frontierele spa’iale

Filosofii, pe de altă parte, ]ncercat să critice și să amendeze această imagine. Să formuleze o altă viziune despre spațiu. Una în care granițele se așează altfel, delimitând spațiul rațiunii de forțele iraționalului, lucrurile definite și clare de cele încâlcite, imanentul, de transcendent. Uneori, filosofii ne propun să ne ridicăm deasupra tablei de șah care este lumea divizată în imperii aflate mereu în conflict și să privim de sus mușuroiul de furnici care este Pământul,  văzut din spațiu. Dar și de acolo se văd frontiere și delimitări; atât cele terestre cât și cele celeste. Căci universul filosofiei tradiționale – cel puțin până la Newton, este tot un univers ne-omogen, tot un univers al nucleelor, rețelelor, frontierelor. Doar că filosofii par să înlocuiască frontierele prost așezate cu ceea ce cred ei că sunt frontiere bine așezate. Pare să existe în istoria filosofiei o constantă și continuă teamă: spaima filosofului în fața vidului epicureic. Spațiul fără sens. Nebunii, ne spune Seneca, „cad în vidul lui Epicur”. Spațiul infinit mă înspământă – mărturisește Pascal.

Am putea spune că modalitatea de rezistență a filosofilor este să populeze și să organizeze spațiul, imaginând altfel de delimitări decât cele naturale, tradiționale. Doar că nu reușesc întotdeauna. Gândiți-vă la Dante – cel care-și așează ordonat dușmanii în cele nou cercuri ale infernului. Alți filosofi, mai îngăduitori, au încercat să construiască altfel: imaginând spații primitoare, spații propice – spații ca locuri ale învățării. Cineva ar putea rescrie istoria filosofiei din perspectiva spațiilor imaginate de filosofi ca locuri care invită, care favorizează filosofarea. Grădina, porticul, academia; școala, nu atât ca instituție, cât ca organizare spațială, loc aranjat pentru a ajuta la formarea și exprimarea gândurilor.

File:Grafsteen M.C. Escher.jpg

Insule și utopii

Astfel de spații sunt utopiile modernității: insule sau cetăți. Izolate de exterior, organizate armonios, oferind un spațiu protejat, primitor, luminos, un spațiu care încurajează dialogul și dă aripi gândului. Cine n-a visat măcar o dată să urce, alături de prieteni, scara circulară a Cetății Soarelui, printre zidurile pe care sunt zugrăvite, în culori tari, toate animalele lumii? Cine nu s-a imaginat printre înțelepții Casei lui Solomon? Sau măcar printre coloniștii „Insulei misterioase”? (Jules Verne, un filosof modern uitat, expediat pe nedrept pe raftul de literatură pentru copii).

Ce au în comun insulele astea filosofice? Dacă ne uităm cine le locuiește, vom observa imediat un fenomen de decorporalizare. Nu e vorba, în utopii, despre viața umană întreagă; ci doar de acea parte a ei pe care am numi-o azi viață intelectuală. Filosofii care trăiesc împreună nu trăiesc împreună ca oameni întregi, indivizi prinși în țesătura corpului social. ”Vom fi împreună – îi spune Seneca prietenului Lucilius – în ceea ce avem mai bun în noi.” Când ceea ce are în vedere este o prietenie la distanță; o prezență mediată prin scris.

Azi am numi utopiile comunități de avataruri. Cele în care filosofii sunt prezenți doar ca filosofi: măști construite din cuvinte, conversând; înfățișându-și gândul în fața celorlalți, spre reflecție și dezbatere. Aceste avataruri trăiesc în comun, învață la școala „filosofiei ca mod de viață” și plănuiesc să schimbe lumea.

Criticii utopiei tocmai asta îi reproșează. Că nu poate funcționa, pentru că noi nu acționăm întotdeauna așa cum ne spune partea noastră cea mai bună. Filosofii trăind împreună își aduc în spațiul astfel delimitat nu doar rațiunea, ci și orgoliile; nu doar judecata, ci și pasiunile. Ceea ce face ca utopia să devină rapid distopie.

Utopii temporare

Lumea academică a încercat să rezolve problema prin întrupări temporare ale idealului utopic. Conferința, școala de vară, colocviul organizat într-un loc izolat sunt astfel de insule pe care filosofii le locuiesc, când și când, încercând să-și trimită acolo avatarul filosofic (partea cea mai bună din ei). Reușesc? Atunci când reușesc, rezultatul e spectaculos; căci un spațiu locuit de multe creiere care gândesc se luminează, inevitabil. De acolo se nasc ideile. Doar că viața în comun, chiar pe termen scurt, nu e totdeauna o reușită.

File:Thomas More Utopia November 1518 Vtopiae Insvla (The Folger Shakespeare Library) Skull Version.jpg

Insule în hyperspațiu și zoom-ul ca întrupare a idealului decorporalizării

Ei bine, dacă ne uităm puțin în jur, am putea spune că pentru prima oară avem mijloacele de a realiza idealul de organizare spațială al modernilor. Avem mijloace de a pune Utopia în practică. Căci ce altceva sunt insulele noastre de învățare? Că-i spunem zoom sau google-meet, spațiul acesta este un loc de organizare foarte similar cu utopiile modernității. Locuit de avatarurile noastre; locul în care trimitem partea „cea mai bună din noi”, cea dispusă să citească, să gândească și să discute filosofie atunci când lumea împrejur se surpă, într-un avansat proces de disoluție. Locul în care putem primi și transmite cunoaștere – uneori chiar fără să știm că îndeplinim, astfel, visul de veacuri al filosofilor. Cei care au sperat că pot să organizeze un spațiu fără limite stabilite; un spațiu în care să putem intra, pe care să-l putem locui în virtutea faptului că vrem să comunicăm, vrem să aflăm mai multe, vrem să fim împreună. Un spațiu unde nu mai există greci și barbari, nici tirani și supuși, un spațiu de unde până și catedra profesorală a dispărut, căci suntem, toți, pătrate egale pe fondul negru al ecranului. Un spațiu pe care-l organizăm așa cum vrem, și unde poate domni doar lumina egală a rațiunii.

2 thoughts on “Spațiul filosofiei

  1. Trebuie sa recunosc ca acest text a reusit sa ofere o frumusete atat filosofica cat si poetica a activatilor in mediul online. Pentru mine online-ul a insemnat preponderent o saracire a unor experiente frumoase pe care le aveam in carne si oase, iar din acest motiv poate ca nu am vazut portitele pe care le deschide. Intr-adevar faptul ca acum avem tehnologia care ne permite sa participam la intalniri si cursuri din intreaga lume este ceva ce aproape ca poate fi catalogat drept “magic”. Insa desi recunosc deschiderea fantastica pe care ne-o ofera online-ul, cred ca trebuie subliniate si tristele consecinte ale acestei decorporalizari. Desi intr-adevar in online se pastreaza “ce este mai bun din noi”, in acelasi timp se pierd anumite aspecte care par marunte, dar care se aduna.
    In primul rand, se pierde mare parte din atmosfera de studiu. Inainte cand mai intorceam capul in stanga, in dreapta, etc. vedeam alti studenti, le vedeam expresiile faciale, vedeam ce mai tin in mana, vedeam cum se jucau cu degetele incercand sa se concentreze, etc. Datorita camerelor inca mai vad partial colegii, dar nu le vad tot corpul si foarte important acum ii vad pe toti in fata mea. Daca inainte eram inconjurat de atmosfera studenteasca, acum o am doar in fata mea, pe un ecran care imi oboseste ochii. Sunt foarte des tentat sa nu ma mai uit in ecran, iar cand fac acest lucru vad camera mea si imi vad bassul, amplificatorul, controllerele de jouri si patul comfortabil. Cu alte cuvinte, sunt inconjurat de atmosfera de relaxare, nu de invatare. Sigur, aceste lucruri pot fi diminuate prin aranjarea camerei, insa tot nu este anulat cu totul efectul. (iar camera mea oricum e prea mica sa imi mai permita sa creez un spatiu special destinat invatatului).
    In al doilea rand, se pierd acele plimbari in spatele facultatii, acele momente simpatice cand in timp ce mai discutam mai zdrobeam cu piciorul nucile cazute prin curte. Se pierd drumurile pana la automatul de cafea, momentele cand ne mai jucam cu o pisica, etc. Experientele acestea mici ofera o destindere placuta, o pauza de rumegare. Foarte important, aceste pauze nu reprezinta o intrerupere a socializarii, dimpotriva. In aceste momente se construieste cu adevarat comunitatea. Aceste momente dadeau viata facultatii.
    In final as vrea sa spun ca intr-adevar cursurile online permit prezenta unui numar mult mai mare de oameni, iar acesti oameni sunt mult mai diversi, insa prezenta fiecaruia dinte ei este mai vaga, mai “putina” decat ar fi fost daca ne-am fi intalnit pe viu. Riscand sa fiu prea dramatic, cursurile online sunt ca o intalnire de fantome. Totusi, in viitor, dezvoltarea VR-ului ar putea sa dea o noua viata acestor activitati. Nu sunt impotriva cursurilor online intru totul, ma bucur ca exista si aceasta alternativa accesibila, dar nu as vrea sub nicio forma ca onlineul sa fie noua norma.

    Like

  2. Bună dimineața, Minunat text! Dincolo de bine și de rău! Am urmărit și discuția de la Cafeneaua filosofică. Foarte interesantă! Fe3licitări pentru ceea ce faceți și multă sănătate! Cu respect, Florența Pe joi, 14 octombrie 2021, 22:18:46 EEST, Let’s talk about books a scris: #yiv9045181253 a:hover {color:red;}#yiv9045181253 a {text-decoration:underline;color:#0088cc;}#yiv9045181253 a.yiv9045181253primaryactionlink:link, #yiv9045181253 a.yiv9045181253primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv9045181253 a.yiv9045181253primaryactionlink:hover, #yiv9045181253 a.yiv9045181253primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv9045181253 WordPress.com | danajalobeanu posted: “Dana JalobeanuOrganizarea spațiului ne spune foarte multe despre ce știe și ce poate o societate. Multe societăți tradiționale sunt organizate la fel: centrul e în satul nostru, ceilalți sunt dincolo. Și dincolo stă străinul și barbarul. Cel de care ” | |

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s