Prelungirea vieții: între filosofia nemuririi și proiectele melioriste

Dana Jalobeanu

Filosofii au fost mereu conștienți că visul nemuririi „în trup” presupune o transgresiune; că proiectele de prelungire indefinită a vieții intră în conflict cu parcursul natural al sufletului între „aici” și „dincolo”. Și, ca atare, s-au împărțit în două tabere: cei preocupați de felul în care va arăta „viața de apoi” (ca Dante), și cei interesați de proiecte melioriste de prelungire a vieții în datele umanului (ca Marsilio Ficino).

Problema cu primii e că infernul lor e mereu mai convingător decât paradisul. Și că în afară de cazul în care exprimă nostalgia pentru un trecut definitiv pierdut, poveștile lor despre tinerețe fără bătrânețe vorbesc mai curând de transgresiune și de pactul cu diavolul. Sau de blestemul care-l așteaptă, după colț, pe îndrăznețul care nu acceptă ordinea dată a lumii.

Pentru cei din a doua categorie, problema de rezolvat e simplă: practicarea filosofiei e o treabă complicată și de lungă durată. Ea presupune o viață întreagă de antrenament; o viață de lungime rezonabilă. Pentru a putea gândi cum trebuie, filosoful trebuie să trăiască mult. Suficient pentru a se pregăti să gândească cum trebuie; pentru a-și desăvârși antrenamentul personal fără de care gândirea nu poate fi „dreaptă” și „verticală”.

Acesta este programul anunțat de Marsilio Ficino in De vita libri tres – unul dintre marile tratate asimilate subiectului „prelungirii vieții”. Cele trei cărți ne vorbesc, în această ordine:

  • Despre viața sănătoasă
  • Despre viața lungă
  • Despre cum să obținem viață de la ceruri (De vita coelitus comparanda)

Tratatul lui Marsilio Ficino e greu de caracterizat. Am putea spune că e pe jumătate carte de medicină (practică), pe jumătate o construcție filosofică eclectică în care Platon și Plotin se amestecă cu Aristotel și Toma din Aquino.

Cazul Ficino este interesant pentru că avem de-a face cu un platonist creștin, preot și medic, cineva convins că sufletul este destinat să se transfigureze, ajungând cu adevărat la forma sa perfectă abia după moarte (în timpul vieții omului, sufletul este prins în trup, prizonier al materiei). În același timp, Ficino este interesat de rețete medicale de prelungire a vieții în coordonatele corpului terestru. El însuși medic ca formație, Ficino ne propune o interesantă sinteză între filosofia naturală cu elemente de medicină și metafizică sau teologie pentru a vorbi despre posibilele soluțiii de prelungire a vieții până la o vârstă care să facă filosofia nu doar posibilă, ci și plauzibilă.

Soluții de pneumatizare

Pentru a înțelege cum ne putem prelungi viața trebuie să înțelegem mai întâi elementele de bază ale metafizicii ficiniene. O metafizică centrată pe intermediari – între materia tangibilă din care este făcut corpul și aproape imaterialul sufletului sunt tot felul de substanțe intermediare care poartă denumirea generică de spirit. Teoretic, fiecare dintre noi avem un suflet, un corp și un spirit, acesta funcționând ca un fel de vehicul și înveliș protector al sufletului (pe care-l și fixează cumva în corp, și căruia îi servește și de ghid în relațiile sale cu lumea tangibilului). De fapt, lumea e plină de spirite a căror individuare e întrucâtva complicată. Aceste substanțe fine, nici materiale, nici imateriale – ci undeva în zona nedefinită a intermediarului – sunt responsabile de aproape tot ce se petrece în lumea fizică (sublunară), atât în bine, cât și în râu.

Spiritele sunt obiectul de studiu al medicinei, filosofiei naturale, magiei și teologiei. Doar că nu vorbim despre un studiu exclusiv teoretic. Ficino este interesat de modul în care putem învăța să manipulăm spiritele: să le facem mai calde, mai luminoase, mai active, mai diafane. Granițele dintre spirite și corpuri sunt oarecum fluide (în repetate rânduri Ficino afirmă că sufletul, prin intermediul spiritului, își făurește un corp) astfel încât operând asupra spiritelor operăm asupra legăturilor fundamentale care alcătuiesc lumea.

Acesta este fundalul teoretic pe care se așează rețetele din De triplici vita, unele din cale-afară de amuzante pentru ochiul modern, cel puțin până când învață să descopere codurile și motivele sfaturilor ficiniene. Metafizicii intermediarului i se adaugă astrologia. Pentru Ficino, sufletele (îmbrăcate în tunica lor spirituală) coboară prin cerurile planetare până pe Pământ (care este, desigur, în centrul Universului). Îar pe Pământ ajung în corpuri (sau își țes corpuri, cum spuneam că afirmă Ficino câteodată). În funcție de locul prin care se produce această coborâre, sufletele „împrumută” caracterele planetare ale zonei de cosmos prin care au trecut. Se îmbracă suplimentar cu ceva din temperamentul aprins al lui Marte, cel melancolic-reflexiv al lui Jupiter ș.a.m.d.

Odată ajunse în corpuri, sufletele sunt urmărite toată viața de aceste afinități planetare. Încă o problemă pentru medicul care trebuie să trateze partea noastră spirituală luând în considerare nu doar structura ei fină sau mai puțin fină, ci și simpatiile și afinitățile ei cu cerurile (acesta este subiectul cărții a treia a De vita).

Rețetele par să fie guvernate de două principii: pe de-o parte, scopul medicului este să „pneumatizeze” corpurile și spiritele lor, recomandând un regim de viață care încălzește și rarefiază spiritul. Pe de alta, complicate calcule astrologice variază această dietă și program de viață – pe care Ficino și-a construit-o, se pare, în mare măsură pentru el. Pentru a ține la distanță ceea ce numea influența nefastă a planetei Saturn: melancolia. Adică un fel de depresie.

Dar și pentru a prelungi, pe cât se poate, viața filosofului. Care are nevoie să citească, să scrie, și să înțeleagă. Ori, toate acestea cer timp. Ficino nu caută tinerețe fără bătrânețe, ci doar un interval rezonabil care să-i permită omului răgazul înțelegerii și, eventual, al scrierii unei opere.

Ficino însuși n-a reușit prea bine. A murit la 66 de ani (ceea ce nu era rău dacă îl comparăm cu contemporanii săi, sau chiar cu prietenii săi filosofi). Însă De vita a fost citită și răs-citită de-a lungul întregii modernități, semn că filosofii (și nu numai ei) au căutat să înțeleagă, să pună în aplicare și eventual să îmbunătățească rețetele ficiniene.

Dacă vreți să aflați mai multe, suntem online vineri, 27 noiembrie, de la ora 20, aici:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s