Când știința abdică de la valorile universale

Cartea scrisă de Mircea Flonta și Cătălin Vasilescu pleacă de la un episod interesant: manifestul savanților germani din 1914. Redactat la începutul războiului, acest document pune capitalul simbolic al „științei germane” și prestigiul semnatarilor lui (printre care se numără Max Planck sau Roentgen) în slujba propagandei de război. Manifestul e o mărturie cutremurătoare. Prima întrebare a cititorului este „Cum au putut niște savanți respectabili să semneze așa ceva?” Apoi, însă, nu poți să nu te gândești la ceva mult mai îngrijorător: dacă Max Planck a semnat așa ceva, înseamnă că o viață în slujba științei nu te pune, de fapt, la adăpost, în perioadele de criză naționalistă și nebunie colectivă din care au fost atâtea în secolul XX. Cartea lui Flonta și Vasilescu descrie, astfel, doar primul episod dintr-o serie care nu s-a încheiat încă. O serie a momentelor în care comunitatea științifică abdică de la valorile universale pe care suntem dispuși să le atribuim, teoretic, științei moderne, dar pe care ne e mult mai greu să le punem în practică.

Despre toate acestea am vorbit la Cafeneaua filosofică cu Mircea Flonta și Cătălin Vasilescu.