Tiranul după William Blake

Sorin Șerb

William Blake (1757-1827), „Nabucodonosor.” Gravură pe placă de cupru, colorată cu acuarelă și cerneală.

Ciudatul patruped bărbos, care se târăște într-un peisaj arid, pietros, cu priviri demente este opusul imaginii pe care o avem despre Nabucodonosor al II-lea, trufașul „rege al regilor” (Iezechiel 26:7), distrugător de națiuni, cel care pune să fie omorâți toți înțelepții caldeeni pentru că nu știau să-i interpreteze visele, biciul iudeilor, unealta Dumnezeului mânios veterotestamentar. Din capitolul patru al cărții lui Daniel aflăm cum Nabucodonosor, puternicul rege babilonian, este aruncat, din pricina aroganței și idolatriei, de pe tronul său, conform profeției: „Și dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele și vei paște iarbă și vor trece șapte ani peste tine, până ce vei recunoaște că Cel Preaînalt are putere peste împărăția oamenilor și că o dă cui voiește.”Așa ajunge Nabucodonosor să fie izgonit dintre oameni și să mănânce iarbă ca animalele „și trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor și unghiile ca ghearele păsărilor.” După aceasta perioadă de ispășire, Nabucodonosor se căiește și își recapătă statutul („spre gloria regatului meu, mi-a venit iarăși măreția și strălucirea și sfetnicii mei și dregătorii cei mari m-au chemat și regatul mi-a fost dat în stăpânirea și puterea mea a crescut și mai mult.” Daniel, 4:29-34).

Viziunea lui Blake este directă, crudă, fără compromisuri. Nabucodonosor devine o bestie, cu privire inexpresivă, fixă, aproape dementă, piele de toval, emanând sentimentul de atemporalitate pe care-l dau animalele suspendate mereu în timpul prezent. Cumva cromatica îl contopește cu mediul, îi dă consistența țărânei prin care se târăște. Există mai multe versiuni ale gravurii în biografia artistică a lui Blake și, istoric vorbind, mai multe reprezentări ale bestialității similare Nabucodonosor-ului lui Blake, dintre care cea mai cunoscută este a lui Cranach cel bătrân. Acesta desenează un vârcolac care-și decapitează prada cu dinții: este un bărbat metamorfozat în fiară, care ține un copil între colți și lasă în urmă oameni dezmembrați.

Blake își făcuse ucenicia în ale desenului copiind marii maeștri ai Renașterii. Printre aceștia Dürer (care are și el o penitență a lui Ioan Hrisostomul extrem de asemănătoare gravurii lui Blake) și Michelangelo (din ultimul va fi luat poetul, pictorul și gravorul britanic o mare parte din știința reprezentării corporalității umane în dinamica și expresivitatea ei) Dacă e să mergem și mai departe, „Omul copac” desenat prin 1503 de Hieronymus Bosch este cumva asemănător omului animal gravat de Blake iar în Judecata de Apoi (cca 1506; Judecata de Apoi este, în sine o „nuntă a cerului cu iadul”) bestialitatea umană este înfățișată de Bosch în toată splendoarea. Lucas Cranach cel bătrân a realizat o copie a tripticului lui Bosch (Cranach este, probabil, veriga lipsă între Bosch și Blake), același Cranach cu „vârcolacul”.

Blake a conceput gravura lui Nabucodonosor pentru o versiune timpurie a operei sale The Marriage of Heaven and Hell (prin 1795) dar a finalizat-o zece ani mai târziu când a și pus-o în vânzare, de sine stătătoare. Oricum, planșa 24 a Căsătoriei Cerului cu Iadul are și ea o reprezentare a lui Nabucodonosor, a cărui căutătură este de astă dată, mirată, parcă speriată. Se citește deja căința în mersul lui de-a bușilea. Este ultima „închipuire memorabilă” (A Memorable Fancy) a acestui straniu poem (?): un înger se confruntă cu un diavol pe tema idolatriei (motivul principal pentru care fusese metamorfozat Nabucodonosor). Îngerul, ne informează Blake, a devenit în cele din urmă demon, prietenul lui apropiat cu care citește adesea Biblia „in its infernal or diabolical sense” și adaugă că oamenii trebuie să aibă și Biblia iadului, indiferent dacă o doresc sau nu.