Cafeneaua filozofică de vineri seara. Paradis și filozofie

O discuție între Horia-Roman Patapievici și Dana Jalobeanu, moderată de Grigore Vida. Pornind de la  Paradisul lui Dante, în prima parte s-a discutat despre „locul natural” al omului într-un cosmos grecesc (aristotelico-ptolemaic) și deopotrivă creștin, reprezentarea lumii lui Dante ca hipersferă, omniprezența substanțială a lui Dumnezeu versus omiprezența sa prin virtute/putere, Somnul lui Scipio al lui Cicero și Comentariul lui Macrobius ca posibile modele ale călătoriei lui Dante, separația platonică (și chiar gnostică) a sufletului de trup versus viziunea creștină a lui Dante în care trupul și sufletul alcătuiesc mereu o unitate, „trans-umanarea” ca „upgrade” al trupului, limitele aristotelismului lui Dante, cezura creștină între văzute și nevăzute față de cezura greacă între mișcare și nemișcare. În partea a doua s-a discutat despre „nostalgia paradisului”, deosebirea dintre paradisul celest și cel terestru, știința ca mijloc de recuperare a condiției adamice în modernitatea timpurie, utopiile ca secularizare a paradisului terestru, gnosticismul modernității (teza lui Eric Voegelin).

Înregistrarea poate fi vizionată aici.

Cafeneaua filozofică de vineri seara. Îmblânzirea singurătății: Școala și cărțile ei

O discuție între Mihai Maci și Dana Jalobeanu, moderată de Grigore Vida. Despre modele educaționale mai vechi și mai noi, provocările și întrebările parcursului educațional văzut de la cele două capete: profesori și studenți. Cei care, găsindu-se pentru puțin timp în același loc, apărați de lumea de-afară, înconjurați de marile cărți, pot ajunge să înfăptuiască realizări memorabile.

Înregistrarea poate fi vizionată aici.

Întoarcerea în paradis

Iovan Drehe

Recenzie la: Olga Tokarczuk, Călătoria oamenilor Cărții, traducere de Constantin Geambașu, Ed. Polirom, 2019.

copertaFata

 „Doar copiii, proștii și vrăjitorii știu cum se întâmplă toate cu adevărat. (…) Marchizul considera că un mod de cunoaștere a semnificației îl reprezintă Magia și Inițierea. Era pe aproape. Veronica credea că semnificațiile care conferă rost tuturor lucrurilor sunt Dragostea și Visele. Nici ea nu era departe. Gauche credea în Cuvânt, pe care niciodată nu izbutise să-l rostească, și nici el nu era departe. De Berle intuia însă că semnificația se afla în însăși esența lucrurilor, că lucrurile înseamnă ceea ce sunt de fapt. Nu era o filosofie prea complicată, dar și el era pe aproape.” (p. 54) Continue reading Întoarcerea în paradis

Christopher Clavius – un copernican deghizat?

Diana Stere

James M. Lattis, Between Copernicus and Galileo. Christoph Clavius and the collapse of Ptolemaic cosmology, University of Chicago Press, 1994

Aveați idee că, printre cele mai masive cratere de pe sufrața lunii (cu un diametru de aproximativ 374km), se numără unul care poartă numele ‘Clavius’? Mai sunt și altele, cu numele de ‘Copernic’, ‘Tycho’, sau ‘Galileo’, însă niciunul dintre ele nu se apropie de dimensiunile lui ‘Clavius’. Și totuși simțim ceva paradoxal la mijloc. Cu toții am auzit o grămadă de povești despre Copernic. La fel și cu Galileo. Cine este, însă, acest Clavius, și de ce popularitatea sa pare să fie invers proporțională cu dimensiunile craterului care a fost denumit după el? 

Proiectul pe care și-l propune James Lattis în „Between Copernicus and Galileo. Christoph Clavius and the collapse of Ptolemaic cosmology” poate fi, atunci, văzut ca o încercare de a echilibra, într-un sens, acest raport; printr-o narațiune care se distanțează de cele tradiționale, o narațiune, mai degrabă, de tipul așa-zișilor „pierzători” din istoria științei, Lattis ne înfățișează un personaj care pare să fi avut, pur și simplu, ghinionul de a se afla în tabăra „greșită” a începuturilor revoluției științifice. Acesta este Christopher Clavius. Continue reading Christopher Clavius – un copernican deghizat?

Vaguitatea practicilor științifice

Bica Daian

  • Nancy Cartwright, Nature, the Artful Modeler, ed. Open Court, Chicago, 2019

            Ultima carte a lui Nancy Cartwright este o contribuție filosofică periculoasă. O recenzie care și-ar propune să facă dreptate acestei cărți ar trebui nu să propună în mod coercitiv o interpretare unică, ci mai degrabă să arate cum această carte nu ar trebui citită. Volumul ar putea fi lecturat, de pildă, ca o abordare pragmatistă a conceptului de model, ca o valorificare ambițioasă a metafizicii dispozițiilor, sau ca un melangé subtil de istoriea științei, metafizică a științei și metode formale prin care autoarea oferă o sinteză a numeroaselor idei pe care le-a susținut de-a lungul timpului și cu care a modelat, în ultimele decenii, filosofia generală a științei. Însă așa cum există perspective multiple prin care acest proiect poate fi înțeles, în mod similar există diverse căi prin care proiectul lui Cartwright nu ar merita să fie citit.

             Calea cea mai puțin prolifică este acea de lua termenul-cheie de practică științifică, bolta care leagă elegant cele trei prelegeri, ca fiind  imprecis și prost definit. Calea de scăpare din această pistă de lectură înfundată ar fi ca înțelesul termenului să fie considerat drept metafizic vag. Ce legătură există, s-ar putea întreba acest sceptic, între politicile publice pentru combaterea HIV-ului și experimentul lui Milikan cu picătura de ulei? Cartwright oferă un răspuns elegant acestei provocări. Ambele situații sunt techné-uri care au success predictiv și explicativ, și care intervin asupra unor aranjamente de cauze specifice cu scopul de a oferi o reprezentare științifică cât mai fidelă, adică pentru a le descrie mecanismul și manifestarea (Cartwright 2019, 5). Cartwright introduce termenul de mașină nomologică pentru a descrie această ontologie (Cartwight 2019, 29).

Continue reading Vaguitatea practicilor științifice

Istoria filosofiei și „regăsirea umanismului”

Dana Jalobeanu

Luc Ferry, Învață să trăiești. Tratat de filosofie pentru tânăra generație, traducere de Cristina Bîzu, Editura Curtea Veche, București, 2007

În ultimii ani am avut de răspuns adesea la o întrebare tot mai presantă. Ea vine dinspre studenți, de cele mai multe ori. Sau dinspre cei care ar vrea să (re)devină studenți. Sau dinspre cei care, pur și simplu, au, uneori, nostalgia celui ce învață. Întrebarea e formulată în mod diferit, însă substanța ei este aceeași: Ne puteți recomanda o carte introductivă? O carte care să ne explice cum e cu marile întrebări? Să ne deschidă puțin ușa spre filosofie, sau spre marea cultură? O carte care să nu fie un tratat, să nu fie complicată, să nu fie plicticoasă? Obișnuiam să răspund zâmbind la această întrebare, spunând că sunt multe astfel de cărți. Că cea mai mare parte a cărților bine scrise (și bine citite) fac asta. Că te poți apropia de filosofie citind Dostoievski sau Thomas Mann, așa cum te poți apropia la fel de bine citind cărțile lui Pierre Duhem și Alexandre Koyre. Că nu există intrări privilegiate și nici scurtături. Dai într-o zi peste o carte care-ți vorbește, o carte care-ți deschide ferestrele sufletului și-ți trezește dorința de a afla ce este dincolo de ușa care pare să țină ferecată gândirea, marea cultură… răspunsurile la întrebările pe care, până acum, nici nu știai că le ai. Pentru unii a fost Jurnalul Fericirii; pentru alții, Jurnalul de la Păltiniș; sau Moartea lui Ivan Ilici; sau Frații Karamazov. Continue reading Istoria filosofiei și „regăsirea umanismului”

Maria Tănase – nostalgia unui timp pierdut

Daniela Maria

Maria Tănase – O fântână pe un drum secetos, Simona Antonescu, Polirom 2019.

Cum poți simți nostalgie față de ceva ce nu ai trăit? Față de ceva ce nu face parte, în mod direct, din propria ta biografie…. Sau chiar mai mult: cum poate să-ți fie dor de o persoană pe care nu ai cunoscut-o? Cum se produce și cum se manifestă dorul de ceva sau de cineva recuperat exclusiv prin intermediul lecturii? Și ce ne face să fim, în același timp, aproape și foarte departe, prin dorul pe care îl simțim?

Sunt gândurile cu care am deschis această carte; o carte străbătută de această vraja tăioasă a Mariei Tănase, de energia ei nestăvilită și nostalgică, în același timp. Căci nostalgiile se întâlnesc. Nostalgia unui timp pierdut. Nostalgia față de o personalitate pe care nu vei putea niciodată să o cuprinzi cu gândirea sau cu inima, să o înțelegi complet, dar pe care poți îndrăzni să îndrăgești complet. Ce face această biografie romanțată este tocmai să exploateze nostalgia, ajutându-ne să o căutăm și să o descoperim pe cea care a fost Maria Tănase. Împreună cu autoarea, Simona Antonescu, cea care ne furnizează povestea și asamblează materialele. Continue reading Maria Tănase – nostalgia unui timp pierdut