Vaguitatea practicilor științifice

Bica Daian

  • Nancy Cartwright, Nature, the Artful Modeler, ed. Open Court, Chicago, 2019

            Ultima carte a lui Nancy Cartwright este o contribuție filosofică periculoasă. O recenzie care și-ar propune să facă dreptate acestei cărți ar trebui nu să propună în mod coercitiv o interpretare unică, ci mai degrabă să arate cum această carte nu ar trebui citită. Volumul ar putea fi lecturat, de pildă, ca o abordare pragmatistă a conceptului de model, ca o valorificare ambițioasă a metafizicii dispozițiilor, sau ca un melangé subtil de istoriea științei, metafizică a științei și metode formale prin care autoarea oferă o sinteză a numeroaselor idei pe care le-a susținut de-a lungul timpului și cu care a modelat, în ultimele decenii, filosofia generală a științei. Însă așa cum există perspective multiple prin care acest proiect poate fi înțeles, în mod similar există diverse căi prin care proiectul lui Cartwright nu ar merita să fie citit.

             Calea cea mai puțin prolifică este acea de lua termenul-cheie de practică științifică, bolta care leagă elegant cele trei prelegeri, ca fiind  imprecis și prost definit. Calea de scăpare din această pistă de lectură înfundată ar fi ca înțelesul termenului să fie considerat drept metafizic vag. Ce legătură există, s-ar putea întreba acest sceptic, între politicile publice pentru combaterea HIV-ului și experimentul lui Milikan cu picătura de ulei? Cartwright oferă un răspuns elegant acestei provocări. Ambele situații sunt techné-uri care au success predictiv și explicativ, și care intervin asupra unor aranjamente de cauze specifice cu scopul de a oferi o reprezentare științifică cât mai fidelă, adică pentru a le descrie mecanismul și manifestarea (Cartwright 2019, 5). Cartwright introduce termenul de mașină nomologică pentru a descrie această ontologie (Cartwight 2019, 29).

Continue reading Vaguitatea practicilor științifice

De la o istorie wiggish a timpului la filosofia fizicii

Bica Daian

Carlo Rovelli, trad. Vlad Zografi, ed. Humanitas, 2019

Dacă cineva ar compara paragraf cu paragraf cartea lui Rovelli cu articolul ,,On what there is” a lui Quine, ar observa că cel dintâi nu face decât să urmeze cu meticulozitate criteriile de angajament ontologic propuse de cel de-al doilea pentru a răspunde întrebărilor ,,Există timp? Este timpul real?”[1]. Strategia globală a lui Rovelli este de a revizui conceptul de timp naiv fenomologic și antropologic în lumina celor mai simple și explicative teorii științifice contemporane. Ce va rămâne în urma revizuirii este perspectiva unui timp înțeles ca relații de ordine parțială între diferite evenimente fizice, care devine indisolubil legat de lumea fizică (,,structura” sau ,,gramatica lumii”)[2]. Sau, cum ar spune Rovelli însuși, o serie de ecuații din care timpul pare să fie exclus.

Continue reading De la o istorie wiggish a timpului la filosofia fizicii

Metaphysics of science, a toolbox or a bestiary of contemporary scientific inquiry?


Bica Daian

Markus Schrenk, “Metaphysics of science. A Systematic and Historical Introduction”, ed. Routledge Press, 2016

            Quine used to say the boundaries between various natural sciences and metaphysics are more likely useful labels for librarians. Contemporary working philosophers and scientists are sharing, according to him, a sprawling system of knowledge (Quine 1966, p.56). The questions concerning these slippery boundaries are puzzling the philosophical enterprise since at least the 19th century, due to the work of scientific philosophers as Duhem, Mach or Boltzmann. Duhem pioneered in his seminal treaties “The Aim and Structure of Physical Theory” the idea that metaphysical reasoning is parasitical upon scientific account, thus science should abandon the metaphysical kind of explanation (Duhem 1991, pp.3-5).

Continue reading Metaphysics of science, a toolbox or a bestiary of contemporary scientific inquiry?