Imaginația și geamănul său „întunecat” -concepte centrale în construcția subiectului modern-

Diana Stere Alexander M. Schlutz, Mind’s World. Imagination and Subjectivity from Descartes to Romanticism, University of Washington Press, 2009

[P]e 10 noiembrie 1619, odată ce adoarme, plin de entuziasm și preocupat în totalitate cu gândul de a fi descoperit în exact aceeași zi fundamentele științei miraculoase, are trei vise consecutive într-o singură noapte, vise despre care își imaginează că ar fi putut veni doar de undeva de sus. Când adoarme, imaginația îi este lovită de niște reprezentări ale unor fantome care i se înfățișează și care îl înfricoșează[…][1].

Cam așa începe Olympica – sau relatarea celor trei vise consecutive pe care Descartes le are în noaptea 10-11 noiembrie 1619 – așa cum este ea redată de primul dintre biografii filosofului, Adrien Baillet. La finalul acestor trei vise, Descartes este convins că un anume Spirit al Adevărului i-a înfățișat „comoara tuturor științelor”. Ce este, poate, mai curios aici decât prezența diferitelor tipuri de spirite, fantome sau imagini cu diferite încărcături simbolice, este cea a imaginației. Imaginația pare să fie, în Olympica, scriere de tinerețe a lui Descartes, facultatea fundamentală pusă la lucru și cu ajutorul căreia acesta reușește să ajungă la acea știință miraculoasă. Dintr-o perspectivă ceva mai tradițională, bineînțeles, acest lucru pare derutant. Nu era Descartes marele raționalist? Nu așează el, odată cu instaurarea cogito-ului, tocmai imaginația, în rândul facultăților mentale inferioare? Continue reading Imaginația și geamănul său „întunecat” -concepte centrale în construcția subiectului modern-

Christopher Clavius – un copernican deghizat?

Diana Stere

James M. Lattis, Between Copernicus and Galileo. Christoph Clavius and the collapse of Ptolemaic cosmology, University of Chicago Press, 1994

Aveați idee că, printre cele mai masive cratere de pe sufrața lunii (cu un diametru de aproximativ 374km), se numără unul care poartă numele ‘Clavius’? Mai sunt și altele, cu numele de ‘Copernic’, ‘Tycho’, sau ‘Galileo’, însă niciunul dintre ele nu se apropie de dimensiunile lui ‘Clavius’. Și totuși simțim ceva paradoxal la mijloc. Cu toții am auzit o grămadă de povești despre Copernic. La fel și cu Galileo. Cine este, însă, acest Clavius, și de ce popularitatea sa pare să fie invers proporțională cu dimensiunile craterului care a fost denumit după el? 

Proiectul pe care și-l propune James Lattis în „Between Copernicus and Galileo. Christoph Clavius and the collapse of Ptolemaic cosmology” poate fi, atunci, văzut ca o încercare de a echilibra, într-un sens, acest raport; printr-o narațiune care se distanțează de cele tradiționale, o narațiune, mai degrabă, de tipul așa-zișilor „pierzători” din istoria științei, Lattis ne înfățișează un personaj care pare să fi avut, pur și simplu, ghinionul de a se afla în tabăra „greșită” a începuturilor revoluției științifice. Acesta este Christopher Clavius. Continue reading Christopher Clavius – un copernican deghizat?