Category: Uncategorized

Leviathanul și pompa de aer – ce ne poate spune istoria unei dispute din secolul al XVII-lea despre viața experimentală

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Leviathan and the air-pump. Hobbes, Boyle and the Experimental Life e o lucrare de filosofia și istoria științei care a lăsat amprente semnificative asupra modului în care se practică acum sociologia și istoria științei. Deși „turnura istorică“ în filosofia științei începuse mai devreme, în cercurile sociologilor și istoricilor științei încă se păstra convingerea că factorii externi și factorii interni demersului științific sunt categorii care trebuie riguros delimitate și tratate separat. Acest lucru apare evidențiat în introducerea la a doua ediție, din 2011 (prima apărând în 1985): “Puțini istorici sau sociologi respectabili ai științei iau în considerare acum relația dintre ceea ce cândva erau în mod curent  factori interni sau factori externi. (...) Și cu greu mai spune cineva că o istorie adecvată despre factori este vitală pentru a proteja instituția științei moderne de interferența politicii și cunoașterea științifică de deformare.”[1] Ceea ce au reușit să arate cei doi autori, într-un într-un mod convingător pentru mulți istorici ai științei, a fost că factorii sociali și politici nu pot fi riguros delimitați de practica științifică.

“Dacă îi poți pulveriza, există”: ce ne pot spune experimentele științifice despre existența entităților

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Ian Hacking, unul din reprezentanții Școlii de la Stanford, se încadrează (alături de Nancy Cartwright, John Dupre, Patrick Suppes și Peter Galison) în contextul turnurii experimentale prin care trece filosofia științei la începuturile anilor ’80. Acest grup se remarcă în cadrul dezbaterilor din metafizica științei prin propunerea unor noi argumente în favoarea realismului științific, producând un val de noi reacții la pozițiile populare din acea vreme (în principal la, empirismul constructiv al lui Bas van Fraassen). În Representing and Intervening, obiectivul lui Hacking nu este doar acela de a oferi argumente pentru atitudinea realistă cu privire la teorii sau entități, ci în același timp de a realiza o distincție între modurile de raportare în practica științifică, anume între reprezentare (modul de raportare preponderent teoretic) și intervenție (modul experimenalist de raportare). Prin această distincție autorul reușeste să acopere o plajă de subiecte centrale pentru filosofia științei, oferind o lectură propedeutică temeinică în acest domeniu, precum și resurse bibliografice substanțiale.

Poveștile științei moderne

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Când începe Revoluția Științifică? Dacă ceea ce căutăm este un debut spectaculos, un eveniment fondator și cu consecințe radicale, sau o poveste care să ne aprindă imaginația, atunci publicarea, în Martie 1610 a unul mic tratat, intitulat simplu Mesagerul stelar (sau, după alții Mesajul venit din stele, sintagma latină Sidereus nuncius permițând ambele traduceri) poate fi un bun candidat. Și acesta este evenimentul pe care ni-l propune Lawrence Lipking într-una dintre cele mai recente și cele mai provocatoare cărți pe această temă, mult discutată, a Revoluției Științifice.

Câteva gânduri despre gândire. O cheie de lectură pentru “Viaţa spiritului”, de Hannah Arendt

~ castaiand ~ Leave a comment

Textele care alcătuiesc volumul Viaţa spiritului, al Hannei Arendt, au bântuit ultimii ei ani şi, dacă e s-o credem pe Mary McCarthy, prietena şi editoarea filosoafei– şi nu avem niciun motiv să n-o facem – au o certă valoare testamentară, reprezentând o misiune şi „o sarcină ce-i revenea în calitate de viguroasă făptură gânditoare.” Prima parte, intitulată Gândirea, a fost prezentată în 1973 în cadrul prelegerilor Gifford de la Universitatea din Aberdeen,  a doua, Voirea, a fost terminată cu doar câteva zile înainte de moartea autoarei (deşi Hannah începuse prelegerile pe tema voirii  în primăvara lui 1974, a trebuit să renunţe pentru că, după prima, a suferit un atac de cord.) Cea de-a treia parte, Judecarea, nu a mai fost scrisă niciodată. După moartea ei, în maşina de scris a fost găsită o pagină conţinând doar titlul acestei părţi şi doua motto-uri. Moartea a întrerupt fără scrupule acest efort al unei remarcabile vieţi spirituale de a se întoarce asupra ei înseşi.

„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

~ Autori invitați ~ Leave a comment

L-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.

Alexandre Koyré și revoluția științifică… după cinci decenii, citită prin ochii unui student de azi

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Când am ținut în mâini pentru prima dată lucrarea lui Koyré, nu puteam spune că aveam habar în ce mă bag, însă aveam bănuiala că va fi strâns legat de științele naturale, științe cu care abia de m-am tatonat de-a lungul adolescenței mele. Voiam, deci, să mă provoc și să-mi ies din zona de confort. Acum nu mai este loc de îndoială: distins istoric al științei, Alexandre Koyré te-ndeamnă să îți dai răgaz, proptindu-te de-un stâlp și contemplând cerul. Miza revoluției științifice a secolului al XVII-lea a fost, printre altele, această contemplare a lumii la capătul căreia avea să se nască o nouă structură de ordine a cosmului, ce avea să scoată imaginarul medieval din fundătura aristotelismului.

Cafeneaua filosofică: Nietzsche contra Wagner

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Istoria unei prietenii și a unei cruciade morale începute inițial în tandem. Friedrich Nietzsche l-a iubit pe Richard Wagner și a crezut în el... și în muzica lui. Wagner a crezut că descoperă în poetica nietzscheană o justificare filosofică a creației sale. Trebuie să începem prin a fi wagnerieni, ne spune Nietzsche în repetate rânduri. … Continue reading Cafeneaua filosofică: Nietzsche contra Wagner

Prin ochii Beatricei către lumea nevăzută, prin „Ochii Beatricei” către lumea lui Dante

~ Autori invitați ~ Leave a comment

Am încercat să citesc „Infernul” lui Dante când aveam șaisprezece ani. Treceam printr-o perioadă în care credeam că modul cel mai sigur în care poți să ajungi o persoană mișto e să îi citești pe clasici și auzisem că Dante ar fi unul dintre ei. Pe lângă asta, credeam că toate traducerile în română sunt semnificativ inferioare celor în engleză, limbă pe care aș fi pus mâna în foc că o stăpânesc cel puțin la fel de bine, așa că mi-am luat o ediție de la Collins Classics. Rezultatul a fost, evident, unul dezastruos. După cercul al cincilea, nici măcar nu mi-am mai dat seama ce păcat reprezenta fiecare dintre nivelurile iadului. Citeam cu voce tare doar ca să mă asigur că trec prin toate cuvintele. La finalul cărții, am rămas doar cu un gust al întunericului și al profunzimii, ceea ce, deloc neașteptat, m-a făcut să cred că eram un pic mai cultă, chiar dacă nu reușisem să înțeleg mai nimic. Mă rog, până prin clasa a unsprezecea m-am prins că nu am asimilat nimic din „Infernul”, dar tot era ceva faptul că l-am citit și nu l-am înțeles, nu?

Cafeneaua filosofică: Cum ar #rezista Socrate astăzi?

~ danajalobeanu ~ 5 Comments

A treia ediție a cafenelei filosofice a fost despre Socrate astăzi. Cum ar #rezista Socrate? Cum ar răspunde provocărilor prezentulu? Putem vorbi despre o misune socratică ce are drept scop deprinderea meseriei de cetățean? Sau, dimpotrivă, pentru Socrate (cel puțin pentru Socratele lu Platon) misiunea filosofului ține de un alt plan decât cel politic? Pe … Continue reading Cafeneaua filosofică: Cum ar #rezista Socrate astăzi?

Socrate, necunoscutul din noi

~ danajalobeanu ~ Leave a comment

Îmi aduc aminte prefect unde am citit pentru prima dată cartea lui Alexander Nehamas. Am descoperit-o din întâmplare în biblioteca Institutului Warburg prin care colindam în căutarea unor alte cărți. Imaginați-vă un labirint pe patru etaje în care cărțile sunt catalogate straniu, pe subiecte de cercetare (nu pe domenii, nici pe autori). Tocmai pentru a prilejui cititorului norocos genul de descoperire despre care vreau să vă vorbesc. Cred că era o seară de septembrie când mi-am adus din bibliotecă un teanc de cărți în biroul comun de la etajul întâi, unde aveam o masă aflată în fața ferestrei care se deschidea spre Woburn Square. Mirosea, ca peste tot în clădire, a lemn și a carte veche, uneori și a cafea solubilă ieftină și (pentru că fereastra era mereu deschisă) a toamnă. Teancul de pe masa mea era considerabil, vag circumscris subiectului care mă interesa atunci: „moștenirea” stoică a Renașterii.