castaiand

Doru Căstăian

(Hannah Arendt, Viața Spiritului, trad. S.G. Drăgan, Humanitas, București, 2018)

descărcare Textele care alcătuiesc volumul Viaţa spiritului, al Hannei Arendt, au bântuit ultimii ei ani şi, dacă e s-o credem pe Mary McCarthy, prietena şi editoarea filosoafei– şi nu avem niciun motiv să n-o facem – au o certă valoare testamentară, reprezentând o misiune şi „o sarcină ce-i revenea în calitate de viguroasă făptură gânditoare.” Prima parte, intitulată Gândirea, a fost prezentată în 1973 în cadrul prelegerilor Gifford de la Universitatea din Aberdeen, a doua, Voirea, a fost terminată cu doar câteva zile înainte de moartea autoarei (deşi Hannah începuse prelegerile pe tema voirii în primăvara lui 1974, a trebuit să renunţe pentru că, după prima, a suferit un atac de cord.) Cea de-a treia parte, Judecarea, nu a mai fost scrisă niciodată. După moartea ei, în maşina de scris a fost găsită o pagină conţinând doar titlul acestei părţi şi doua motto-uri. Moartea a întrerupt fără scrupule acest efort al unei remarcabile vieţi spirituale de a se întoarce asupra ei înseşi. Continue reading Câteva gânduri despre gândire. O cheie de lectură pentru “Viaţa spiritului”, de Hannah Arendt

Doru Căstăian

Trăim cu impresia puternică a unei transformări imperceptibile şi abisale a lumii noastre odată cu trecerea de la modernitate la postmodernitate şi cu impresia, la fel de presantă, a unor chestiuni fundamentale nerezolvate. Desigur, în cadrul lumii oamenilor, noul este posibil doar în interiorul unui spaţiu de joc determinat de posibilităţile fundamentale ale speciei. Şi, cu toate acestea, noul poate ridica probleme temeinice, ne poate confrunta cu ceea ce nu ne-a apelat niciodată până atunci, cu sentimentul urgenţei. Trăim în siajul inepuizabilului eveniment al morţii lui Dumnezeu – mult trâmbiţat, stilizat, respins, comentat, arareori gândit în stupefianta sa eficacitate – locuim o lume care şi-a pierdut, la propriu, „sensul”. Cu mai bine de cinci decenii în urmă, Hannah Arendt remarca:

„Ceea ce a luat sfârşit este distincţia fundamentală dintre senzorial şi supra-senzorial, dimpreună cu ideea, care durează cel puţin de la Parmenide, că tot ce nu e dat în simţuri […] este mai real, mai veridic şi mai plin de sens decât ceea ce apare, că acela nu e doar dincolo de percepţia senzorială, ci mai presus de lumea sensibilă… Cu alte cuvinte, odată năruit echilibrul mereu precar dintre cele două lumi, fie prin abolirea „lumii aparente” de către adevărata lume, fie viceversa, se surpă întreg cadrul de referinţă în care gândirea noastră era obişnuită să se orienteze. Şi atunci, nimic nu pare să mai aibă sens.”[i] Continue reading Gândind fiinţa devenirii: premisă pentru un dialog a/teologic într-o lume seculară