Grigore Vida
Corespondența dintre Leibniz și Samuel Clarke e cel mai faimos schimb epistolar din veacul al XVIII-lea. În fapt, e moștenirea secolului al XVII-lea pentru cel de-al XVIII-lea, un compendiu al problemelor pe care cel dintâi le-a lăsat de rezolvat celui din urmă. Nu putem înțelege celebrele argumente ale lui Kant despre spațiu și timp din Critica rațunii pure, nici Scrisorile lui Euler către o prințesă germană – pentru a da două exemple care vin rapid în minte – fără a avea drept fundal corespondența Leibniz–Clarke. E poate și cea mai bună ilustrare pentru acea sinteză unică între teologie, fizică și filosofie de care vorbea Funkenstein, căci parcă nicăieri nu e mai evidentă unitatea și interdependența dintre ele. Marea dispută dintre Newton și Leibniz s-a pe toate aceste planuri, plus cel politic, și pentru a desluși dedesubturile Corespondenței e nevoie de o investigație minuțioasă care să înceapă cel puțin din anii 1670, de la primul schimb de scrisori, foarte amical, dintre cei doi. Contextul e stufos, printre cele mai fascinante pentru istoric; însă nu mai mică e delectarea pentru filosoful fără astfel de veleități și care citește textul pur și simplu: din punct de vedere filosofic, Corespondența e – cu un cuvânt cam tocit, dar precis – o bijuterie.
E de mirare așadar că nu există încă o ediție a Corespondenței care să fie „cea mai bună”. Firește, de-a lungul timpului au apărut nenumărate ediții și traduceri (inclusiv în chineză), dar dintre cele patru ediții care contează, nici una nu este „auto-suficientă” și trebuie folosită laolaltă cu celelalte. E observația pe care o făcea Ezio Vailati în cartea lui din 1997 (Leibniz and Clarke: A Study of Their Correspondence), iar de atunci lucrurile nu s-au schimbat (de asemenea, cartea lui a rămas singura monografie despre Corespondență; există o traducere a cărții lui Vailati în română, care se remarcă prin stranietatea că traduce și titlurile citate la bibliografie; astfel, Never at Rest a lui Westfall, de pildă, apare ca Mereu neliniștit). Care sunt cele patru ediții?
- Mai întâi, firește, ediția lui Clarke, care a stă la baza tuturor celorlalte: A Collection of Papers, which passed between the late Learned Mr. Leibnitz, and Dr. Clarke, in the Years 1715 and 1716. Relating to the Principles of Natural Philosophy and Religion (London: Printed for James Knapton, 1717). Aceasta a fost retipărită în The Works of Samuel Clarke, D. D., ed. Benjamin Hoadley, vol. IV, pp. 575–710.
- The Leibniz-Clarke Correspondence. Together with extracts from Newton’s Principia and Opticks, edited with an Introduction and notes by H.G. Alexander (Manchester: Manchester University Press, 1956)
- Correspondance Leibniz-Clarke présentée d’après les manuscrits originaux des bibliothèques de Hanovre et de Londres par André Robinet (Paris: Presses Universitaires de France, 1957)
- Der Leibniz-Clarke Briefwechsel. Übersetzt und herausgegeben von Volkmar Schüller (Berlin: Akademie Verlag, 1991)
Vailati afirmă că „ediția ideală” ar trebui să cuprindă următoarele: textul scrisorilor, bineînțeles; apoi, apendicele lui Clarke, cu excerpte din operele lui Leibniz; ciornele lui Leibniz ale scrisorilor (cele ale lui Clarke nu mai există); referințele marginale ale lui Clarke la apendice; referințele directe la scrisori în ediții mai târzii ale altor opere ale sale; materiale din jurul corespondenței, precum scrisorile către Carolina, principesa de Wales, pasaje din operele lui Newton și Leibniz și recenzii contemporane. Tot Vailati remarcă apoi lipsurile fiecăreia dintre cele patru ediții: toate au, desigur, textul scrisorilor și câteva materiale din jurul ei (ediția lui Schüller are cele mai multe astfel de materiale), dar ediția Robinet nu are apendicele lui Clarke; pe de altă parte, ea cuprinde drafturile lui Leibniz, pe care celelalte nu le au. Notele marginale ale lui Clarke nu se regăsesc decât în ediția lui. Nici una dintre ediții cu cuprinde referințele lui Clarke la scrisori în alte opere ale sale.
Preferata mea este ediția lui Schüller (dar trebuie precizat că toate textele din ea sunt în germană). Aici sunt nu mai puțin de 83 de documente privitoare la apariția și receptarea Corespondenței, între altele: corespondența lui Leibniz cu Rémond și Bernoulli, recenzia (probabil a lui Wolff) din Acta eruditorum, răspunsul lui L. Ph. Thümmigs la cea de-a cincea scrisoarea lui Clarke, replica lui Gregory Sharpe la răspunsul lui Thümmigs (iată că disputa a mai continuat o vreme prin discipoli), prefața lui Wolff la ediția germană, recenziile din Journal des Sçavans și Mémoires pour l’Histoire des Sciences et des Beaux Arts etc. Foarte importantă este ediția lui des Maizeaux, precum și cele cinci ciorne ale lui Newton pentru prefața la aceasta ediție, în care încearcă să atenueze afirmația lui Clarke că spațiul este o proprietate a lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie avute în vedere și lucrările și predicile lui Clarke de dinainte de 1716, care uneori sunt neglijate (nici una dintre ediții nu conține excerpte din ele).
Aș adăuga la „ediția ideală” niște note care să schițeze un soi de „arheologie a conceptelor”. Să luăm de pildă problema dacă Dumnezeu este prezent în lume în chip substanțial (Clarke) sau operațional (Leibniz). Ca de obicei, primul îl integrează pe Dumnezeu în lume, pe când al doilea îl separă; dar pentru a înțelege despre ce este în joc, trebuie mers mai întâi la Toma, apoi la Suarez și, cel mai important, la corespondența din Descartes și Henry More (relația acesteia din urmă cu corepondența Leibniz–Clarke mi se pare insuficient studiată). De fapt, mai toate conceptele și problemele din Corespondență au o lungă istorie în spate, necesitând, în chip ideal, un comentariu precum acela al lui Gilson la Discursul despre metodă.
Să mă înham să fac eu această ediție, dând și o nouă traducere (cea veche, a lui Floru, traduce scrisorile lui Clarke din franceză, iar notele sunt aproape numai din ediția Cassirer)? Să însoțesc traducerile și cu textele originale, astfel încât ediția românească să fie cea mai bună din lume? Aștept răspunsurile voastre în comentarii.
Let's talk about books 