Oliver Sacks: O minte curioasă

Aida Șmalbelgher

Oliver Sacks, Fluviul conștiinței, Humanitas, București, 2020

Fluviul conștiinței este o colecție de zece eseuri impresionante atât prin subiectele abordate, informațiile și ideile prezentate, cât și prin stilul plin de vitalitate și entuziasm al lui Oliver Sacks. Pasiunea sa pentru botanică, evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință și experiență este evidențiată în această colecție. Talentul de scriitor și geniul lui Oliver Sacks te fac să-i devorezi cartea ca pe un roman polițist în care abia aștepți să afli cine e criminalul. Doar că, spre deosebire de un astfel de roman, fiecare dintre aceste eseuri te va îmbogăți din punct de vedere al cunoștințelor generale, dar și în ceea ce privește extinderea perspectivei asupra conștiinței și constituției umane.

Oliver Sacks a fost medic neurolog, profesor de neurologie, și scriitor, cunoscut pentru numeroasele sale cărți traduse și publicate în întreaga lume. A fost și a rămas un autor de succes datorită spiritului său și al talentului de a face conexiuni neașteptate între informații din domenii, aparent, complet diferite. Unele dintre cele mai cunoscute cărți ale sale sunt cele în care se prezintă cazuri de manifestări neurologice excepționale, cum ar fi The Man Who Mistook his Wife for a Hat (Omul care își confundă soția cu o pălărie)și Awakenings (după care s-a realizat și un film cu același nume) sau cărți în care relatează cu mult umor și o sinceritate debordantă situații ciudate din autobiografia sa, ca Uncle Tungsten și On the Move (În mișcare: O viață).

Cele zece eseuri din acest volum au fost publicate, inițial, în The New York Review of Books. Fluviul coștiinței a fost ultima carte supervizată de autor la puțin timp înainte de moartea sa, în 2015. Publicarea efectivă a cărții a rămas în sarcina prietenilor săi cu care pornise în explorarea condițiilor prielnice pentru dezvoltarea conștiinței. Pe parcursul cercetării, Oliver Sacks a demonstrat că interesul său nu se limitează la neurologie și medicină, ci cuprinde absolut tot ceea ce constituie cunoaștere, pornind de la istorie și artă, până la filosofie și botanică. Drept urmare, în acest volum este evidențiată influența pe care au avut-o asupra autorului cei trei mari idoli ai săi: Darwin, Freud, și William James, în combinație cu cunoștințele sale extinse din diverse domenii.

Primul capitol se axează pe Darwin și pasiunea mai puțin cunoscută a acestuia pentru botanică. După spusele lui Oliver Sacks, pentru Darwin semnificația florilor reprezenta „semnificația tuturor adaptărilor, la plante și la animale, semnificația selecției naturale” (p. 29), iar atenția lui Darwin spre botanică s-a datorat atât pasiunii sale, cât și intenției de a-i „atrage” de partea lui pe inamicii teoriei sale a evoluției. Oliver Sacks a pus accentul pe botanică când a ales să discute despre evoluție, tocmai pentru că împărtășește pasiunea și considerațiile lui Darwin în privința asta. El considera că prin observarea și teoretizarea naturii vegetative reușești să dezlegi marile mistere ale vieții organice.

În cel de-al doilea capitol, Viteza, Oliver Sacks analizează diferențele majore dintre vitezele organismelor și felul în care viteza ne afectează percepția. În explorarea conexiunii dintre viteză, timp și percepție, ia ca studii de caz situațiile celor bolnavi de Parkinson, sindromul Tourette, cei cu tulburări bipolare, dar și efectele diferitelor substanțe sau a viselor asupra percepției timpului.

Capitolul cu un subiect și titlu mai atipic este Conștiință: Viețile mentale ale plantelor și râmelor. Atenția îndreptată spre râme a autorului s-a datorat tot pasiunii pe care o avea Darwin față de acestea, cărora le-a dedicat o întreagă carte. Studiul asupra unităților structurale la plante și nevertebrate este realizat cu scopul înțelegerii rolului neuronilor în conștiință și a legăturii dintre minte și creier.

În Cealaltă cale: Freud ca neurolog, autorul ne reamintește că, înainte să devină „părintele psihanalizei”, Freud a fost, timp de 20 de ani, neurolog și anatomist. În această perioadă, Freud a descoperit că animalele primitive și cele superioare nu erau diferite datorită elementelor celulare, ci a organizării acestora. El a fost primul care a teoretizat despre existența unor sisteme celulare în detrimentul centrilor autonomi. Oliver Sacks prezintă și alte mari descoperiri din neurologie realizate de Freud, susținând că dacă acesta nu ar fi urmat calea psihiatriei, ar fi rămas în istorie ca unul dintre cei mai importanți neurologi.

Despre cât de puțină încredere putem avea în memoria noastră și legătura strânsă dintre aceasta și emoții aflăm foarte multe din Imperfecțiunea memoriei. Ceea ce e prevalent din analiza realizată de Sacks asupra criptomneziei și a amintirilor false e că, în absența unei confirmări din exterior, nu avem o altă cale de a distinge între amintirile care au „adevăr istoric” sau „adevăr narativ”. Partea bună e că indiferența în privința sursei amintirii ne permite să asimilăm și să cunoaștem din experiențele altora, iar astfel contribuim la mintea comună.

În Greșeli de auz, autorul evidențiază că greșelile de auz se petrec doar la nivelul limbajului, nu și al muzicii, fenomen care demonstrează că sunt implicate alte mecanisme neuronale în decodarea limbajului. În acest eseu, Oliver Sacks relatează întâmplări personale din perioada în care începuse să asurzească și își crease un tabel în care nota ceea ce s-a zis, ceea ce a auzit, și reacțiile oamenilor la confuziile sale. În urma acestei analize, ajunge la concluzia că Freud nu avea în totalitate dreptate cu teoria sa conform căreia toate greșelile de auz relevă niște motivații inconștiente. Autorul admite că în unele situații acesta este cazul, dar că există situații în care cauza greșelilor o reprezintă similitutidinile fonetice.

Din capitolul Sinele creativ aflăm foarte multe informații despre actul creativ și demersul spre inovație. Înainte de a ajunge la creații originale avem nevoie să trecem prin stadiul învățării și al imitării. Abia mai apoi, după o perioadă de incubare și relaxare, prin implicare personală, asimilare și însușire a informațiilor acumulate ajungem la idei inovatoare. Conform observațiilor autorului, se pare că toate informațiile sunt ordonate de către creativitate într-un flux rapid și strâns țesut, iar tot procesul creativ se întâmplă în cea mai adâncă parte a noastră, care pare a fi și cea mai bună.

Despre starea minunată pe care o ai după o perioadă de covalescență și rolul pe care îl joacă legătura dintre sistemul nervos vegetativ și cel central asupra stărilor noastre, aflăm mai multe din O stare generală proastă. Aici Oliver Sacks își bazează, din nou, mare parte a observațiilor pe o experiență personală.

Spre deosebire de alți savanți și oameni de știință, abordarea lui Oliver Sacks este foarte filosofică. Atitudinea sa filosofică este evidențiată cel mai clar în cel de-al noulea text, Fluviul conștiinței, în care începe prin a prezenta două poziții contradictorii asupra timpului și conștiinței: I) cea a lui David Hume, conform căreia conștiința e alcătuită din momente discrete, și II) cea a lui William James, care susținea că se petrece un „flux al conștiinței” (p. 137), în care totul curge lin, fără fisură și nedivizat. În restul eseului, Sacks analizează argumentele pro și contra fiecarei poziție, luând în considerare și studii de caz alese dintre pacienții săi sau chiar din experiențe personale, astfel încât poziția ultimă să fie atât justificată din punct de vedere rațional, cât și susținută empiric.

În ultimul capitol, Scotom: Uitare și ignorare în știință, se analizează fenomenul rezistenței pe care o prezentăm în fața unei idei sau descoperiri noi care apare prematur în raport cu mentalitatea contemporană ei. Ca studiu de caz alege istoria științei, deoarece abundă în astfel de situații. Unele cazuri sunt foarte populare, cum ar fi cel al lui Galilei, dar mai sunt și altele mai puțin renumite. Oliver Sacks ne prezintă și situații mai puțin cunoscute, dar care au avut un impact major asupra lui, cum ar fi cazul descoperirii oxigenului în 1670 de John Mayow, teorie care a fost eclipsată de cea rivală a flogisticului și ignorată pentru aproximativ un secol. Autorul propune să păstrăm întotdeauna un loc liber în creier pentru idei noi, astfel încât să nu cădem în capcana de a respinge anumite idei care ar putea fi mai benefice decât conștientizăm pe moment. În urma analizei progresului științei și a structurilor organice, Sacks ajunge la concluzia că ideile, la fel ca ființele vii, se nasc și se dezvoltă în direcții diferite, iar apoi eșuează și dispar într-un mod total impredictibil.

Ca cititor, ar fi util să deții câteva cunoștințe despre subiectele atinse pentru a putea ține pasul cu ritmul lui Oliver Sacks. Sunt, însă, oferite explicații și definiții necesare pentru fiecare termen științific sau pentru fiecare teorie prezentată.

Totuși, pentru un cititor mai pregătit va fi absolut impresionabilă ușurința cu care Sacks ajunge de la prezentarea unui detaliu minor dintr-un domeniu restrâns, la găsirea unui loc esențial al acestuia într-o perspectivă mai largă asupra unor întrebări și probleme fundamentale, extrem de greu de pătruns și abordat. Astfel, din discursul filosofic asupra fluviului conștiinței, autorul ajunge la concluzia că fiecare percepție e subiectivă, personală, și că nu putem fi vreodată observatori pasivi, imparțiali ai lumii înconjurătoare; „Suntem regizorii filmului nostru – dar suntem și subiecții lui”. (p. 154)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s