Știința și Pseudoștiința – moduri de a înțelege lumea

Pseudoscience is the shadow of science:  it is the reflection of the scientific community (p.101)

 
Michel D. Gordin, On the fringe –  Where Science Meets Pseudoscience,

Știința și pseudoștiința, în fața lumii, un fel de „prinț și cerșetor” al cunoașterii. Pentru că sunt greu identificabili, la curtea împărătească prezența neaveniților e ceva la ordinea zilei. Și, totuși, care-i prințul și care-i cerșetorul? cum ne dăm seama care-i unul și care-i altul? Cum putem spune despre ceva că este știință sau, dimpotrivă, pseudoștiință?

Pornind de la Briciul lui Occam (sec. al XV-lea), care susținea „raderea” dintr-o teorie a tot ceea ce este fără necesitate și păstrarea doar a ceea ce poate fi susținut de dovezi, ajungem la Karl Popper (începutul sec. al XX-lea)  care spunea despre dovezi că nu sunt niciodată suficiente, pentru că nu pot constitui toate dovezile posibil existente, iar asta pune teoriile în imposibilitatea de a putea face o demonstrație cu caracter definitiv. Popper consideră că teoriile rămân doar niște „ipoteze provizorii”, iar soluția propusă de el este cea a falsificabilității. Această propunere vine, totodată, și ca un contraargument la inducția susținută de către Hume . El  pledează pentru ideea că un singur contraexemplu găsit anulează o teorie care este construită pe cale inductivă, adică care pleacă de la un particular și construiește afirmații despre general. Prin teoria falsificabilității el susține că dacă nu se poate găsi o cale prin care să se demonstreze falsitatea unei teorii, atunci ceea ce este considerat a fi teorie științifică nu este constituit pe un considerent valabil; ea nu este o teorie științifică reală. Pentru a fi științifică, o teorie trebuie să poată fi testată. De aceea, Popper susține că o astfel de concepție trebuie să aibă puterea de a îndrăzni să facă predicții ce pot fi și falsificate, și infirmate, iar acelea care au tendința de a se conserva prin poziționarea într-o zonă de vaguitate, par să trădeze scopul de a nu fi supuse riscului de a fi contrazise și, de ce nu, demascate. Astfel, acestea din urmă, intră în categoria numită de Popper non-știință. Desigur, și acest punct de vedere este unul contestat, dar constituie un punct de reper foarte important în filosofia științei, în special pentru că susține că demarcația dintre știință și non-știință este o problemă majoră ce trebuie rezolvată de către filosofii științei. Așa că propune metoda sus menționată. Totuși, indiferent de gradul de validitate al unei soluții, necesitatea ei pentru realizarea distincției, nu poate fi contestată . Cum am putea vorbi altfel despre pseudoștiință, dacă nu știm ce-i știința?

Problema demarcației, deși veche, se observă că este încă una cu multe complicații și poate chiar fără soluții definitive. Hotarul, zic unii, nu poate fi marcat cu ușurință, în timp ce după alții, este imposibil de trasat. Michael D. Gordin consideră că această demarcație ține de o neputință a realizării ei concrete, iar în paginile cărții se regăsește străduința lui de a explica de unde vine această neputință. Oricum, concluzia lui este una, ce nu intră în sfera optimistă pentru cei ce vor o trasare clară a limitei, pentru cei ce vor să știe concret de unde până unde se întinde știința; el consideră că „We are not going to get rid of pseudoscience”[1]. Eliberarea nu are, cel puțin pentru moment, vreun orizont de posibilitate, cel puțin atât timp cât unii indivizi umani găsesc coerențe în justificarea lucrurilor tocmai prin aceste, să le spunem, explicații; mai mult, atâta timp cât ambele, atât știința, cât și pseudoștiința, se întemeiază pe aceleași principii. În acest context, deși tentația ar fi mare să spunem că flagelul pseudoștiinței este cauzat de un analfabetism științific, autorul ne explică într-un mod coerent de ce nu este așa, deși, în ceea ce privește acest aspect, nu sunt întru totul de acord cu el; el ne spune că „Pseudosciences do not develop because people have insuficient scientific information” și „expansion of scientific literacy would not change the attraction of fringe doctrines”[2]. Mai mult, întreaga carte pare a fi o încercare de a demonstra acest lucru, pe lângă faptul că schițează explicația imposibilității de determinare a unei limite. Chiar dacă știința ar putea deveni mai puternică; comparația  dintre știință și pseudoștiință cu obiectul și umbra lui, este elocventă.

De asemenea, interesantă mi se pare și acea „grey area” care apare în virtutea faptului că „almost every signifiant new scientific claim can potentially be the subject of controversy”[3]. Orice teorie pornește stângaci, cu multe imperfecțiuni, dar prin eliminarea erorilor ajunge să fie o teorie validă. Istoria Științei are suficiente exemple în această direcție cum ar fi heliocentrismul în epoca geocentrismului, teorie „importantă ca efort productiv al imaginației care a făcut posibil progresul”[4], dar care avea numeroase imperfecțiuni. În acest  context, de fapt, vorbim de schimbări de paradigmă^[5] cum a fost cea de la începutul sec. al XX-lea care a făcut trecerea de la mecanica newtoniană la fizica cuantică și mecanica relativistă sau chiar putem aminti aici de creaționism și evoluționism. „O nouă paradigmă sau un pont suficient de pertinent, încât să permită articulări mai aproape de a fi complete, apare de nicăieri, uneori în miezul nopții (…)”[6]. Desigur, mai sunt și alte exemple, iar paginile cărții dezvăluie o parte dintre ele.

Traseul argumentativ pe care autorul ne poartă pornește de la falsificabilitatea ca demarcație între știință și pseudoștiință propusă de către Popper și amintită mai sus. Zăbovește și pe tărâmul „Științelor Vestigiale, unde regăsim atât Astrologia, cât și Alchimia, deși eu aș trece aici și Numerologia. O altă zonă importantă, în care autorul ne invită, este aceea a „științelor hiperpolitizate”, adică acelea impuse și susținute cu ardoare de către politica puterii; aici  întâlnim „Fizica ariană”, „Lysenkoismul” și „Eugenia”. Nu sunt uitate nici Științele Combatante ca „frenologia” care corelează caracterul, funcțiile intelectuale ale individului cu forma craniană, ”Creaționismul” care ne este prezentată ca fiind „the exemplary pseudoscience in the West”[7], „Cryptozoologia ” care invocă cercetarea și descoperirea speciilor de animale dispărute și/sau nedescoperite ca Bigfoot sau monstrul din Loch Ness. De asemenea, ne duce de la „Catastrofismul Cosmic”, la extratereștri (UFO-logie) și „Pământului Plat”. Fără doar și poate, nu puteau fi omise teoriile prin care capacitățile mentale transcend propria persoană, sau cele ale „mesmerismului” -ce susține magnetismul animal pe baza căruia se pot dezvolta chiar „tratamente”, sau, încă, bine-cunoscutul „Spiritualism ”. Nici elanul  parapsihologiei nu trebuie uitat, mai ales că, la un moment dat, a reușit atât să dezvolte profesii, cât și să se infiltreze până și în mediul universitar.

Este interesant și util de citit și despre ceea ce încețoșează masiv rațiunile prezentului, aș spune că la nivel mondial, anume „negativismul” care aduce în mintea omului îndoiala față de științe, ceea ce poate crea și un teren fertil pentru pseudoștiințe. Mai mult, prin strângerea de mulți adepți poate influența decizii politice cu efect îngrijorător pe termen lung. Acest lucru este vizibil prin curentul anti-vaccinist care, deși pare mai virulent ca oricând,  fiind trăit de noi,  el are antecedente similare în Istorie. A nu se înțelege că „Negativismul ” este prezentat ca fiind pseudoștiință, ci doar ca un curent ce o poate favoriza.

De ce este utilă această carte? Poate pentru că ne face să înțelegem de ce granița, dacă ar exista, s-ar afla într-o negură ce ar face imposibilă poziționarea clară; poate pentru că ne face să înțelegem mai bine tendințele societății în care ne aflăm; sau pentru că ne poate ajuta să ne exersăm mai bine discernământul; sau, poate, pentru toate acestea la un loc. De ce este necesară? Pentru perspectiva istorică pe care o prezintă, pentru că este divulgativă și nu prezintă doar teorii aflate la graniță, ci este chiar o prezentare a unor moduri de a privi lumea și cum acestea marchează puncte pe axa cunoașterii noastre despre ea.

---

---