„De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Diana Moldovan

(Lucretius. On the nature of things, traducere de Cyril Bailey, Clarendon Press, Oxford, 1910; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere, prefață și note de Dumitru Murărașu, Minerva, 1981; Lucrețiu. Poemul naturii, traducere din latină de Th. Naum și note de G. Brătescu, Th. Naum și E. Toth, Editura Științifică, 1965)

greenblattL-am redescoperit pe Lucrețiu (mai degrabă l-am „dezgropat” dintr-un morman de amintiri vagi ale tinereții) citind The Swerve: How the World Became Modern de Stephen Greenblatt (Clinamen. Cum a început Renașterea, Humanitas, 2012), în excelenta traducere a Adinei Avramescu. Mi-am amintit de fizica tocită la școală pe parcursul multor ani și de átomos cel indivizibil. Profesorii noștri ne vorbeau pe fugă despre Democrit, poate îl pomeneau în treacăt și pe Epicur. Nu am auzit nici un cuvințel despre poemul lui Lucrețiu. Se pare că îmbinarea rară între strălucirea poeziei și profunzimea cunoașterii avea puțin loc în programă, fie ea și de nivel universitar.
Continue reading „De rerum natura” în lectura unui diletant (cu câteva cuvinte despre traducerea filosofică)

Căutarea Peripatosului

Iovan Drehe

(Han Baltussen, The Peripatetics: Aristotle’s Heirs, 322 BCE-200 CE. Ancient philosophies. London; New York:  Routledge, 2016)

   the-peripateticsIstoria filosofiei, dacă e să adaptăm scrisele lui Diderot în Jacques fatalistul, poate fi văzută în desfășurarea ei ca o serie de neînțelegeri, nu doar din perspectiva marilor perioade istorice, ci și în cadrul mai restrâns al unor școli și tradiții filosofice. Deși a spune acest lucru poate induce un sentiment ciudat de derivă intelectuală, avem totuși în față unul dintre motoarele principale ale modului prin care noul se poate insinua în filosofie. Nu este necesar ca acest lucru să fie unul rău sau unul bun, iar nuanțele pot ajuta în mare măsură optica istorică chiar și la secole distanță după ce fenomene de acest fel avuseseră loc. În special când vine vorba despre școlile filosofice ale antichității grecești și romane (platoniciană, aristotelică, stoică, epicureică, sceptică și celelalte), distingerea acestor nuanțe este dificil de realizat din cauza neajunsurilor ce țin de existența materialului sursă, opțiunile interpretative cele mai facile și superficiale înclinând către „unitatea de gândire” a fiecărei școli în parte. Dar în ultimele decade aceste interpretări încep să-și piardă din influență și noii istorici ai filosofiei, contextualiști în consultarea surselor și analitici în prelucrarea și prezentarea lor, reușesc cu din ce în ce mai mult succes să depășească prejudecățile înrădăcinate în domeniul istoriografiei filosofiei antice.

Continue reading Căutarea Peripatosului