Dacă cineva ar compara paragraf cu paragraf cartea lui Rovelli cu articolul ,,On what there is” a lui Quine, ar observa că cel dintâi nu face decât să urmeze cu meticulozitate criteriile de angajament ontologic propuse de cel de-al doilea pentru a răspunde întrebărilor ,,Există timp? Este timpul real?”[1]. Strategia globală a lui Rovelli este de a revizui conceptul de timp naiv fenomologic și antropologic în lumina celor mai simple și explicative teorii științifice contemporane. Ce va rămâne în urma revizuirii este perspectiva unui timp înțeles ca relații de ordine parțială între diferite evenimente fizice, care devine indisolubil legat de lumea fizică (,,structura” sau ,,gramatica lumii”)[2]. Sau, cum ar spune Rovelli însuși, o serie de ecuații din care timpul pare să fie exclus.
Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?
Pentru a justifica obiceiurile de iscoditor ale lui Socrate în Atena, mai precis cutezanța sa de a pune la încercare prin dialog înțelepciunea ce era atribuită anumitor personaje de vază ale cetății (oamenii politici și poeții, în speță, dar totodată și artizanii), Platon inventează în Apărarea lui Socrate o poveste care implică oracolul din Delfi, adevărată instituție divinatorie a grecilor vechi. Încă din Antichitate, nu puțini au fost cei care au văzut în această istorisire o anume ironie socratico-platoniciană.
Când adevărul iese la iveală și se naște filosofia: cazul Socrate la Cafeneaua filosofică
N-am plănuit ca edițiile din acest an ale Cafenelei filosofice de vineri să fie legate tematic între ele. Dar lucrurile se leagă uneori pe deasupra capetelor noastre. Astfel încât, după fascinanta discuție de vinerea trecută, despre adevărul care „iese mereu la iveală” vom discuta din nou, vineri, 8 noiembrie, despre adevărul care iese la suprafață. … Continue reading Când adevărul iese la iveală și se naște filosofia: cazul Socrate la Cafeneaua filosofică
Socrate în căutarea adevărului despre Socrate
„Nu ești de bună-credință, Meletos, iar acum – nici față de tine însuți“, spune Socrate atunci când își audiază acuzatorul în fața Adunării Poporului (26 e). Ține să-l întrebe el însuși câteva lucruri „la scenă deschisă“, așa cum făcea în piețele Atenei, „printre tarabele zarafilor“, tocmai pentru a arăta că Meletos „se preface plin de râvnă și de grijă pentru lucruri de care nu i-a păsat niciodată“ (24 c) E un episod de audiere (a lui Meletos) inclusă într-o altă audiere (a lui Socrate). Acuzatul se transformă în acuzator.
Un asfințit ce nu se mai termină….
Dacă recitim romanul din perspectiva unui adevăr care nu doarme, a unui adevăr care strigă și „iese mereu la iveală”, ne sar în ochi imediat episoadele în care rolul central îl joacă „dezvăluirea”, demascarea. Moartea lui Berlioz dezvăluie adevărata natură a imposturii celor adunați în jurul „casei de creație” a Massolit, falșii scriitori, profitori ai regimului. Disparițiile misterioase din apartamentul 50 (cap. VII. Un apartament cu cântec) dezvăluie tehnicile securității de a urmări „dușmanii de clasă”, burghezia care mai încerca încă să-și păstreze o brumă din fosta avere. În diverse momente cheie ale acțiunii vedem directori de teatru, secretari literari, directori de redacții literare sau chiar pe directorul sanatoriului psihiatric, dând telefoane „acolo unde trebuie” și raportând, ierarhic, superiorilor.
Un asfințit ce nu se mai termină…
Cum poți scrie, azi, despre Maestrul și Margareta ? Poți începe, cuminte, spunând că este unul dintre marile romane ale secolului XX. Că e un roman-mărturie, un roman creator de istorie literară și mitologii culturale. Sau poți începe spunând că cititorul care deschide, azi, Maestrul și Margareta se află în fața unui miracol. Ține în mână o carte a cărei supraviețuire era imposibilă. O carte care a ajuns la noi în ciuda faptului că nu trebuia să fie scrisă. Un întreg aparat de represiune a fost angajat în împiedicarea scrierii ei. Între 1929 și 1940, viața lui Mihail Bulgakov a fost un coșmar. Imaginați-vă un autor popular interzis, trăind din faima scrierilor de tinerețe (dar și a celebrității câștigate ca actor, regizor, scenarist, director de teatru), urmărit, anchetat, ai cărui prieteni dispar în mod misterios, ale cărui manuscrise sunt în mod repetat confiscate... Maestrul și Margareta este o carte al cărei manuscris a fost ars, confiscat, rescris, ascuns și interzis. O carte despre care aproape că putem spune că a renăscut mereu din cenușă. V-aș propune să reflectăm puțin la această supraviețuire miraculoasă. Și la efectele ei.
„Maestrul și Margareta” la Cafeneaua filosofică: De ce adevărul iese mereu la iveală?
Reluăm Cafeneaua filosofică de vineri seara cu o discuție pe marginea romanului lui Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta. Una dintre marile cărți ale secolului XX. Vom vorbi despre destinul fabulos al cărții, despre tipurile de interpretare propuse până în prezent pentru acest roman care a fost citit în cele mai diferite moduri (roman de dragoste, satiră … Continue reading „Maestrul și Margareta” la Cafeneaua filosofică: De ce adevărul iese mereu la iveală?
O viață din filosofie
Filosofia ca mod de viață – Pierre Hadot, Convorbiri cu Jeannie Carlier și Arnold I. Davidson, Humanitas, 2019
Odată, eram pe strada Ruinart, pe drumul de la Seminar spre casa părinților mei...Se înnoptase. Stelele străluceau în imensitatea cerului. Pe vremea aceea încă se puteau vedea. Altă dată, eram într-o cameră din casa noastră. În ambele cazuri am fost invadat de o angoasă deopotrivă înspăimântătoare și încântătoare, provocată de sentimentul prezenței lumii, sau a Totului, și al prezenței mele în această lume...Cine sunt eu? De ce mă aflu aici? Ce este această lume în care mă aflu?...Cred că de atunci am devenit filozof, dacă prin filosofie înțelegem această conștiință a existenței, a faptului de a fi în lume. (pag. 23)
Cum se poate reconstrui o viață pornind de la mai multe imagini ale morții
Nimeni n-a murit de atâtea ori. Și poate că niciun filosof nu a fost atât de mult asociat, de generații succesive, unei arte de a muri exersată în toate felurile posibile: în scris, dar și în exercițiul efectiv al procesului morții. Nu e de mirare că morțile lui Seneca au inflamat imaginația filosofilor și poeților din toate timpurile. Ca să nu mai vorbim de pictură – poate doar moartea lui Socrate să fi fost atât de des reprezentată pictural.
Metaphysics of science, a toolbox or a bestiary of contemporary scientific inquiry?
Quine used to say the boundaries between various natural sciences and metaphysics are more likely useful labels for librarians. Contemporary working philosophers and scientists are sharing, according to him, a sprawling system of knowledge (Quine 1966, p.56). The questions concerning these slippery boundaries are puzzling the philosophical enterprise since at least the 19th century, due to the work of scientific philosophers as Duhem, Mach or Boltzmann. Duhem pioneered in his seminal treaties “The Aim and Structure of Physical Theory” the idea that metaphysical reasoning is parasitical upon scientific account, thus science should abandon the metaphysical kind of explanation (Duhem 1991, pp.3-5).
Let's talk about books 