Bica Daian
Carlo Rovelli, trad. Vlad Zografi, ed. Humanitas, 2019
Dacă cineva ar compara paragraf cu paragraf cartea lui Rovelli cu articolul ,,On what there is” a lui Quine, ar observa că cel dintâi nu face decât să urmeze cu meticulozitate criteriile de angajament ontologic propuse de cel de-al doilea pentru a răspunde întrebărilor ,,Există timp? Este timpul real?”[1]. Strategia globală a lui Rovelli este de a revizui conceptul de timp naiv fenomologic și antropologic în lumina celor mai simple și explicative teorii științifice contemporane. Ce va rămâne în urma revizuirii este perspectiva unui timp înțeles ca relații de ordine parțială între diferite evenimente fizice, care devine indisolubil legat de lumea fizică (,,structura” sau ,,gramatica lumii”)[2]. Sau, cum ar spune Rovelli însuși, o serie de ecuații din care timpul pare să fie exclus.
Aceast desen este o reprezentare grafică a ideii de timp înțeles ca ordini parțiale între evenimente[3].
Continuând paralela cu articolul lui Quine, această nouă ontologie ar trebui să respecte criteriile de simplitate ontologică și putere explicativă, lucru pe care Rovelli îl susține explicit. Noua filosofie a timpului este explicativă pentru că dă seamă de teoriile din fizica fundamentală. Pe de altă parte, ontologia revizionistă a lui Rovelli este simplă pentru că nu este încărcată cu entități ori proprietăți inutile. Ea poate fi socotită, apelând din nou la Quine, drept o ontologie deșertică. Concesia pe care ontologia lui Rovelli o face este să substituie ideea că structura fundamentală a lumii, și implicit a timpului, descrie entități a căror existență este auto-suficientă cu perspectiva unei lumi a evenimentelor.
Carlo Rovelli este un reputat fizician teoretic contemporan, cu rezultate remarcabile în domeniul gravitației cuantice, care își fundamentează punctele de vedere științifice pe temeiuri riguroase și profund filosofice. Rovelli a publicat recent, alături de Hasok Chang și alți filosofi și istorici ai științei sau savanți practicanți (mai exact, biologi și specialiști în științe cognitive), un articol colectiv în care argumentează în favoarea unei strânse colaborări între demersul filosofic și practica științifică[4]. Acestă teză este susținută în continuarea articolului citat prin examinarea succesivă a trei exemple particulare din domeniile științifice sus numite. Ideea generală care străbate acest manifest este aceea că o clarificare conceptuală de natură filosofică este strâns legată de demersul științific.
Acest detur biografic aruncă lumină asupra naturii preocupărilor lui Rovelli din ,,Ordinea timpului”, arătând rolul pe care filosofia fizicii îl joacă în raport cu fizica teoretică. Opțiunea filosofică propusă de Rovelli este cunoscută drept ,,eternalism”, ea fiind pusă în contrast cu o perspectivă așa zis ,,prezentistă”. Teza centrală a eternalismului este ipoteza universului-bloc, potrivit căreia conceptul de prezent este ceea ce filosofii limbajului numesc indexical, un concept al cărui sens este fixat de contextul în care este rostit. Expresii ca ,,acum”, ,,mâine”, sau ,,acum o sută de ani” se comportă ca alți indexicali precum ,,aici”, ,,acolo”, ,,eu”, “el” ș.a.m.d.[5]. Conform acestei noi filosofii a timpului, istoria universului trebuie concepută ca un singur bloc, ,,toată în mod egal”, unde trecerea de la un timp particular la un alt timp este iluzorie. Ideea de prezent devine rezultatul interacțiunii unui observator particular cu evenimente particulare. Rovelli rezumă pozitiția eternalismului sub forma următoarei teze: ,,nu există un prezent global obiectiv”[6].
Această figură ilustrează ideea timpului global împărtășit de toate evenimentele[7].
Eternalismul oferă cea mai mulțumitoare ontologie din punct de vedere al puterii explicative, potrivit lui Rovelli, pentru că reușește să fie consistentă cu teoriile fundamentale ale fizicii contemporane. Timpul are o natură relaționară, potrivit teoriei relativității și mecanicii cuantice, granulară și nedeterminată, potrivit mecanicii cuantice, respectiv îi lipește o așa-zisă ,,săgeată a timpului”, după cum pare să descrie principiul al doilea al termodinamicii. Potrivit primei caracteristici, timpul este relaționar în virtutea unor relații de ordine parțială între evenimentele fizice, acestea nefiind organizate într-o ordine globală, care să împărtășească același prezent[8]. Pe de-o parte, timpul este cuantificat în valori nedeterminate, granulare, discontinue sub forma unor cuante, iar Rovelli numește timpul în virtutea granularității drept ,,timpul Planck”[9]. Pe de altă parte, timpul la nivel atomic este nedeterminat datorită ideiilor de superpoziție și nor probabilist[10].
În ultimul rând, principiul al doilea al termodinamicii pare să spună că timpul este direcționat către viitor pentru că entropia nu poate scădea. Să fie principiul termodinamicii un contraargument satisfăcător adus ontologiei eternaliste? Rovelli respinge această posibilitate argumentând că săgeata timpului este o iluzie produsă de mintea umană. Ea este o ,,încețoșare” analoagă iluziei că cerul se mișcă, și nu Pământul, o încercare a subiectului care examinează Universul de a-și impune perspectiva prezentistă asupra unui univers eternalist[11].
Ontologia eternalistului este mai simplă decât ontologia prezentistului. Rovelli argumentează că prezentistul poate explica ideea de prezent distingând între un timp real și un timp metabolic, dând astfel seamă de proprietățile cuantice, relaționale și termodinamice ale timpului[12]. Dar această strategie ar fi una mai puțin explicativă și mai puțin simplă semantic și ontologic decât filosofia eternalismului. Explicația e mai încărcată semantic pentru că introduce discursuri separate despre același lucru. Pe de altă parte, ea e mai încărcată ontologic deoarece introduce o falie între două tipuri de lucruri, adică un timp al proceselor și un timp real, independent de cele dintâi. Oare însă eternalismul nu poate explica la fel de bine toate aceste probleme filosofice ale fizicii contemporane, fără încărca în mod inutil discursul științific? Răspunsul lui Rovelli este categoric în această privință.
După tot acest periplu
argumentativ, Rovelli va răspunde întrebării inițiale privitoare la realitatea
timpului astfel: ,,Lumea fără o variabilă timp nu e complicată, este o rețea de
evenimente interconectate (…) Este o lume elegantă și limpede, bătută de
vânturi, de o frumusețe aridă precum crestele munților sau buzele crăpate ale
adolescenților”[13].
Poate că acel cititor inițial care făcea analogii îndrăznețe între Rovelli și
Quine, va descoperi că această din urmă perspectivă corespunde în definitiv
ontologiei deșertice quinene.
[1] Williard von Orman Quine, ,,On what there is” din Review of Metaphysics, 2(5): 21-38
[2] Carlo Rovelli, ,,Ordinea timpului”, trad. Vlad Zografi, ed. Humanitas, p.88
[3] Carlo Rovelli, ibid., p.49
[4] Lucie Laplane, Paolo Mantovani, Ralph Adolphs, Hasok Chang, Alberto Mantovani, Margaret McFall-Ngai, Carlo Rovelli, Elliott Sober, și Thomas Pradeu, ,,Opinion: Why science needs philosophy”, în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America , 2019
[5] Carlo Rovelli, op.cit,, pp.120-124
[6] Carlo Rovelli, ibid., p.90
[7] Carlo Rovelli, ibid., p.48
[8] Carlo Rovelli, ibid., pp.75-77
[9] Carlo Rovelli, ibid., p.71
[10] Carlo Rovelli, ibid., pp.73-75
[11] Carlo Rovelli, ibid., p.115
[12] Carlo Rovelli, ibid, p.169, nota 15
[13] Carlo Rovelli, ibid., p.100
Let's talk about books 