În ultimii ani am avut de răspuns adesea la o întrebare tot mai presantă. Ea vine dinspre studenți, de cele mai multe ori. Sau dinspre cei care ar vrea să (re)devină studenți. Sau dinspre cei care, pur și simplu, au, uneori, nostalgia celui ce învață. Întrebarea e formulată în mod diferit, însă substanța ei este aceeași: Ne puteți recomanda o carte introductivă? O carte care să ne explice cum e cu marile întrebări? Să ne deschidă puțin ușa spre filosofie, sau spre marea cultură? O carte care să nu fie un tratat, să nu fie complicată, să nu fie plicticoasă? Obișnuiam să răspund zâmbind la această întrebare, spunând că sunt multe astfel de cărți. Că cea mai mare parte a cărților bine scrise (și bine citite) fac asta. Că te poți apropia de filosofie citind Dostoievski sau Thomas Mann, așa cum te poți apropia la fel de bine citind cărțile lui Pierre Duhem și Alexandre Koyre. Că nu există intrări privilegiate și nici scurtături. Dai într-o zi peste o carte care-ți vorbește, o carte care-ți deschide ferestrele sufletului și-ți trezește dorința de a afla ce este dincolo de ușa care pare să țină ferecată gândirea, marea cultură... răspunsurile la întrebările pe care, până acum, nici nu știai că le ai. Pentru unii a fost Jurnalul Fericirii; pentru alții, Jurnalul de la Păltiniș; sau Moartea lui Ivan Ilici; sau Frații Karamazov.

Când colegii mei visau să se facă corsari și exploratori iar fetele se visau Nadia Comăneci (deh, România anilor 80), eu visam să mă fac arheolog. Nu cunoșteam niciun arheolog. Referințele mele erau strict literare. Citisem cu entuziasm un fel de poveste romanțată, jumătate ficțiune, jumătate carte de popularizare: C.W. Ceram, Zei, mormite, cărturari. Entuziasmul meu a fost imediat, iar devoțiunea, un fenomen de durată. Pentru că tot arheolog visam să mă fac și când toți colegii mei, băieți sau fete, cam fără excepție, ajunseseră să își dorească să dea la medicină. Tot nu ajunsesem să cunosc vreun arheolog. Văzusem niște muzee; discutasem cu niște profesori de istorie. Conversațiile, mai curând plicticoase, nu aveau însă nici în clin nici în mânecă cu visul meu care, din nou, era pur livresc.

O carte pasionantă și controversată, premiată, tradusă și mai ales foarte vândută, Epoca întunecării e ceva ce trebuie să citiți neapărat. Se poate citi în metrou sau în autobuz, în avion sau în parc, seara înainte de culcare sau dacă nu puteți dormi (atenție, însă, nu te adoarme. E scrisă bine... sau, mai curând, e scrisă așa cum se scriu acum cărțile fabricate pe o rețetă de succes, în stilul pe care-l dictează un bun editor în echipă cu un bun redactor de carte, special conceput pentru ca cititorul să poate citi în autobuz, metrou etc.)

Iată o carte care abordează teme de interes pentru oamenii interesați de filosofie, inteligență artificială, neuroștiințe și science fiction. Pentru mulți dintre aceștia nu este o surpriză că tot mai multe cărți de filosofie au titluri provocatoare. Voi da doar câteva exemple care îmi vin în minte în acest moment: Every thing must go a lui James Ladyman și Don Ross, care este un proiect de naturalizare a metafizicii contemporane, sau The joy of sets a lui Keith Devlin, care este o carte introductivă în teoria mulțimilor, sunt inspirate din titluri de filme, titlul celei de-a doua având chiar conotații mai puțin pudice. În unele cazuri, astfel de titluri sunt alese pentru a oferi cititorului un conținut tehnic și dificil într-o manieră mai prietenoasă, sau pentru a contrabalansa cumva ariditatea conținutului. Dintr-o a doua categorie de cărți cu titluri provocatoare fac parte cele cu conținut non-științific sau pseudoștiințific, ale căror autori urmăresc să obțină popularitate în mod facil, și au titluri precum „De ce bărbații...iar femeile...”, în care spațiul punctat poate fi umplut cu ceva care atrage curiozitatea cititorilor care vor să se instruiască repede și fără mult efort într-un domeniu pe care nu îl cunosc. Niciunul dintre cele discutate mai sus nu este însă cazul cărții despre care voi vorbi. Pot face roboții dragoste nu este o carte pseudoștiințifică sau cu pretenții dincolo de ceea ce oferă de fapt, și nu este cu siguranță o carte dificilă, care să necesite cunoașterea unui aparat formal sau a unui limbaj foarte tehnic.