Prieteniile care schimbă lumea

Dana Jalobeanu

Laura Snyder, the Philosophical Breakfast Club, Broadway Books, 2011

Știința s-a născut la Universitatea din Cambridge. La Trinity College. Mai întâi în secolul al XVII-lea, când Newton a scris acolo Principiile matematice ale filosofiei naturale (carte publicată la Londra, în 1687). Și a doua oară în secolul al XIX-lea, când din crisalida filosofiei naturale a ieșit fluturele „științei pentru public”; al „științei în folosul comuntății”, al „științei spectacol”. Cam asta este teza generală a acestei cărți fascinante. Laura Snyder ne poartă, în paginile ei, prin episoadele unei mari prietenii între oameni de geniu: William Whewell, filosof, educator, matematician și „om de știință” la vremea când oamenii de știință erau, toți, „gentleman of science”, Charles Babbage, inventatorul computerului, astronomul și filosoful științei (avant-la-lettre) John Herschel, și Richard Jones, unul dintre întemeietorii economiei politice, puse pe bazele științei inductive baconiene.

Acești „gentlemen of science” s-au întâlnit când erau studenți în anul I și II la Trinity College. Au format un club: The Philosphical Breakfast Club. Se vedeau duminică dimineață, la cafea și un mic dejun englezesc. Aproape un an. Un an (1812-1813) care a cimentat o prietenie de-o viață. O prietenie între studenți care a stat apoi la baza uneia dintre cele mai spectaculoase reforme a cunoașterii din istoria europeană. Cea care a creat „știința pentru public.”

Ați auzit, probabil, de Revoluția Științifică, cea despre care istoricii spun că s-a întâmplat undeva între secolul al XVI-lea și al XVIII-lea. Copernic, Galileo, Kepler, Bacon, Descartes, Newton au fost filosofii (și matematicienii) care au lansat corabia științei la apă. Însă, până în secolul al XIX-lea, produsul intelectual creat atunci se numea filosofie naturală și era destul de ezoteric. Filosofii scriau cărți, corespondau, întemeiau și reorganizau grupuri informale, institute sau academii. Se vedeau pe ei înșiși ca pe niște cetățeni ai unei lumi speciale, o Republică a literelor ce se întindea de-a lungul și de-a latul Europei și dincolo de ea.

Cetățenii republicii literelor corespondau între ei, se citeau între ei, scriau articole științifice în jurnale specializate, aveau (uneori) dispute cu privire la prioritatea unei descoperiri. Uneori ajungeau celebri – Newton a fost înmormântat cu onoruri regale la Westmister Abbey. Scrierile lui Descartes erau lectură obligatorie în saloanele pariziene. Însă noua filosofie, noua cunoaștere științifică era, totuși, apanajul unui cerc restrâns. Ea nu era pentru oricine. Nu era pentru artizani sau meșteșugari; nu era (decât foarte rar) pentru navigatori; nu era pentru industriași; nu era (mai ales) pentru femei. Cei patru prieteni au schimbat radical această stare de fapt.

Și asta, pentru că în 1833 s-a înființat Societatea Britanică pentru Progresul Cunoașterii. Cartea Laurei Snyder dezvăluie etapele și fazele acestui proiect, lansarea și, mai ales impactul lui. Căci, așa cum arată Laura Snyder, Societatea Britanică pentru Progresul Cunoașterii a deschis porțile științei pentru meșteșugari și industriași, pentru exploratori, pentru oameni fără profesie, și, mai ales, și înainte de toate, pentru femei. La congresele noii asociații participau 3-4000 de membri plini, dar și toată protipendada orașului în care se ținea întrunirea. Existau bilete speciale pentru doamne. Bilete care se vindeau primele. Nu aveau loc doar prelegeri ci și discuții libere, dejunuri sau cine luate împreună; se vizitau fabrici sau manufacturi care să lăudau că au o tehnologie avansată, se discuta despre ce poate face știința pentru a ușura viața oamenilor. Proiectul baconian al reformei cunoașterii era pus în act la scară națională.

În același timp, inițiatorii acestui mare proiect de reformă erau, fiecare, revoluționar în domeniul lui. Căci asta face povestea cu adevărat specială: cei patru prieteni care alcătuiau, în studenție, clubul filosofic de la micul-dejun, erau, fiecare geniali. Au schimbat, fiecare, pe cont propriu, paradigma cercetării într-un anumit domeniu. Dar, în același timp, fiecare în parte și toți împreună erau angajați în acest mare proiect de reformă filosofică a științei moderne, în transformarea ei dintr-un produs esoteric într-unul pentru „publicul larg.” În plus, William Whewell nu s-a mulțumit să studieze fizică newtoniană, teoria mareelor sau astronomie. S-a apucat să rescrie istoria filosofiei din perspectiva proiectului baconian de reformă a cunoașterii. Așa s-a născut „istoria științei inductive”, urmată de „filosofia științei inductive” și de ceea ce ar fi trebuit să fie încununarea operei sale filosofice, Novum organum restauratum. Despre acestea, însă, poate, ar merita vorbit cu altă ocazie.

Cartea Laurei Snyder nu ne spune prea multe lucruri despre proiectul filosofic imaginat de Whewell. Sau, mai precis, îl reduce la un proiect de metodă sau, poate, de metodologie a cercetării. Însă Whewell urmărea mult mai mult decât atât: el avea o metafizică și o întemeiere metafizică a capacităților de cunoaștere. Avea și un mare proiect educațional și de reformă a învățământului universitar englez – unul care să producă genii, căci, în viziunea lui Whewell, cunoașterea științifică este indisolubil legată de o teorie a geniului. Geniile produc cunoaștere care, apoi, se răspândește, difuzează mai departe, prin instituții formale sau informale. Precum Societatea Britanică pentru Progresul Cunoașterii.

Canalele prin care difuzează informația științifică către public sunt foarte diverse. Școala și presa sunt doar două dintre ele; cluburile, asociațiile științifice, muzeele sau expozițiile sunt altele. Unul dintre cele mai fascinante capitole ale cărții Laurei Snyder este despre organizarea marii expoziții (the Great Exhibition) de la Londra, din 1851. O expoziție care a atras nu mai puțin de 6 milioane de vizitatori. Cu cei peste 200.000 de lire câștigate în acest fel, prințul Albert a cumpărat pământ. Pământul pe care a clădit, apoi, o mare sală de concerte și două muzee. Le știți: Royal Albert Hall, Victoria and Albert Museum și… British Museum.

Astăzi, când luăm de-a gata ideea unei „științe pentru public”, deși, pe de altă parte, mișcările anti-știință și pseudo-științele înfloresc, e de mare ajutor să contemplăm istoria acestei idei. Să vedem cum a luat ea naștere. Cum, din întâlnirea unor prieteni (niște prieteni speciali, posesori ai unor minți redutabile) s-a putut naște nu doar idealul, ci și proiectul, ci și vocabularul și unele dintre instituțiile care definesc, astăzi, ceea ce numim știință modernă.