Știința romantică

Dana Jalobeanu

Richard Holmes, The Age of Wonder. How the Romantic Generation discovered the Beauty and Terror of Science, Pantheon Books, New York, 2008

Nu toate best-sellerurile au viață lungă. Acesta, însă, este diferit. Se poate citi și reciti cu folos. La prima lectură nu-l veți lăsa din mână. Nu se poate lăsa din mână. E o carte perfectă pentru vacanța în care aveți timp de citit. Și e una dintre acele cărți care, cumva, dilată timpul. O veți deschide și veți călători cu ea în Tahiti, cu expediția Endeavour, cu balonul peste Canalul Mânecii, în Alpi sau la Poli, în căutarea Pasajului de Nord-Vest. Vă veți întâlni, în paginile acestei cărți, cu poeți, filosofi și oameni de știință uniți de idealul unei științe care deschide porțile adevărului, binelui și frumosului – de la William Hershel, Humphrey Davys și Michael Faraday la Byron, Shelley și Coleridge. Oamenii care au produs ceea ce poeții numeau „o a doua revoluție științifică”.

Prima revoluție, cea a lui Bacon și Descartes și Galileo și Newton a creat știința europeană difuzată în republica literelor – sau, poate, în republica înțelepților. În secolul al XVIII-lea, o a doua revoluție științifică a scos știința din universitate și din laborator. Omul de știință a împrumutat ceva din caracterul aventurierului, al antreprenorului, al entuziastului.

Cartea lui Holmes se deschide cu un minunat portret al lui Joseph Banks: geograf, naturalist, călător entuziast, unul dintre primii naturaliști care descoperă – sau inventează – antropologia. Cineva care finanțează, din banii familiei, o mare expediție în Tahiti. Endeavour, comandată de faimosul căpitan Cook, este o expediție al cărei scop declarat e astronomic: trebuia să observa trecerea planetei Venus prin fața Soarelui. În fapt, expediția britanică încearcă să observe și să colonizeze arhipelagul Pacific. Banks este cel care intermediază o ciocnire a civilizațiilor – încercând să vadă, să observe și să înțeleagă.

Banks este primul european care învață limba tahitiană, își face prieteni din Tahiti, mediază introducerea unora dintre ei în societatea londoneză a vremii. Holmes reconstruiește remarcabil figura acestui explorator romantic – din lumini și umbre, cu întrebările și paradoxurile ei.

Și ne lasă cu o serie de întrebări: căci tânărul, talentatul, remarcabilul Joseph Banks, cel care avea să fie ales de 41 de ori președinte al Societății Regale, pe care o va conduce, cu o mână de fier, până la moarte, nu va publica, totuși, niciodată, jurnalul său tahitian. Nici marea carte pe care o plănuia, despre expediția Endeavour.

Ce face însă Joseph Banks este să modeleze știința britanică a secolului al XVIII-lea după chipul și asemănarea lui. Societatea Regală va finanța în mod special proiecte îndrăznețe: explorarea Africii, căutarea legendarului oraș Timbuctu; noua chimie a lui Lavoisier (versiunea engleză), cartografierea Universitului îndepărtat și marile telescoape produse de William Herschel (și sora lui, Caroline). Până și nebunia „baloniadei” – care cuprinde, la sfârșitul secolului al XVIII-lea ambele maluri ale Canalului, după ce frații Montgolfier ridică în aer prima „mașină aeriană” (având în nacelă o vacă, o capră și un cocoș).

Și nu sunt doar proiectele, sunt oamenii, cărora Holmes le face minunate portrete. Ce au în comun oamenii de știință care fac o carieră în Anglia secolului al XVIII-lea este un anumit entuziasm romantic, uneori copilăresc, un mare curaj, dublat de o doză de diletantism. William Herschel, de pildă, este un muzician german, refugiat în Anglia, unde se întreține dând lecții de muzică și dirijând ansamblul care dă concerte „la băi” în stațiunea la modă de la Bath. Astronomia este pasiunea lui; la început secretă, apoi tot mai publică. Căci William Herschel se apucă de construit telescoape. Spre deosebire de contemporanii săi, care preferă telescopul cu refracție, Herschel crede în telescopul cu reflecție al lui Newton. Și se apucă de turnat și de șlefuit oglinzi metalice.

E o afacere de familie – în care este ajutat de fratele său Alexandru, dar mai ales de sora sa, Caroline. William și Caroline dezvoltă unul dintre cele mai spectaculoase și longevive parteneriate științifice ale tuturor timpurilor – unul care va dura jumătate de secol. La început, însă, totul arată mai degrabă ca o întreprindere a diletanților. Herschel crede că luna este locuită, și încearcă să interpreteze craterele lunare ca orașe. Trimite observațiile sale către Societatea Regală; iar astronomii, în mod evident, nu-l prea iau în serios. Banks, însă, recunoaște în tânărul astronom un spirit înrudit. Nu doar că-l susține, ci îl și prezintă regelui. George al III-lea, și el pasionat de știință și povești, apreciază și el talentul și pasiunea tânărului astronom. Care va fi finanțat, până la moarte de Coroană (iar Caroline Herschel va fi prima femeie astronom care va primi un grant guvernamental pentru investigațiile sale asupra cometelor… a descoperit nu mai puțin de șapte comete).

William și Caroline descoperă o nouă planetă – zguduind din temelie universul ordonat și stabil al matematicienilor (de la Pitagora la Newton). Însă descoperirea planetei Uranus este doar începutul aventurii. Cu un telescop mai bun decât orice se inventase până acum, William și Caroline încep să privească în ceea ce se numește azi „deep space” . Descoperă stelele duble și nebuloasele. Caroline descoperă Nebuloasa Andromeda.

Iar William începe să construiască o teorie cosmologică cum nu mai îndrăznise nimeni, niciodată. Un univers infinit, cu multe galaxii, unele tinere, altele bătrâne, un univers care se transformă, crește și îmbătrânește asemenea formelor de viață terestre. Teoriile lui Herschel schimbă concepțiile astronomilor despre Univers, însă nu se limitează la asta. Universul lui Herschel le vorbește și poeților.

Căci, așa cum ne arată fără dubiu cartea lui Holmes, știința ajunge la public pe aripile poeziei. Departe de a respinge știința, poeții romantici o îmbrățișează cu entuziasm. Byron îl vizitează pe Herschel și privește prin marele telescop; Coleridge devine partizanul și colaboratorului unui alt mare savant non-convențional și excentric, Humphrey Davy (cel care își construiește cariera explorând proprietățile gazelor, se intoxică cu monoxid de carbon și descoperă pentru prima oară proprietățile anestetice ale gazului ilariant (N2O). Coleridge devine un fel de purtător de cuvânt al științei romantice. El introduce sintagma celei de-a doua revoluții științifice.

Cred că meritul principal al acestei cărți nu este atât că ne spune, entuziasmant, povestea științei și a oamenilor care au participat la construirea ei, cât felul în care reușește să construiască dinamica și evoluția poveștilor despre știință la intersecția ei cu literatura. Convingându-ne că poveștile despre explorarea insulelor din Tahiti sau a continentului african se pot pune pe același raft al bibliotecii cu faimoasa carte scrisă, în aceeași perioadă, de Mary Shelley, Frankenstein.