Atunci când Alexander Baumgarten a scris o recenzie la cartea lui Andrei Cornea despre Neființă, a spus despre ea acest lucru: „înțeleg că o așteptam fiindcă le citisem pe celelalte”. Într-un mod similar și eu pot spune ceva de acest fel despre cartea filosofului Baumgarten: abia când am aflat despre existența ei mi-am dat seama că ea nu putea să nu existe, altfel spus, existența ei a fost necesară.
Cu toții am auzit lucruri despre doctrina epicureicilor însă puțini știm cât de mult i-a influențat pe filosofii moderni. Ideea pe care o regăsim în această lucrare este cu adevărat captivantă: epicureicii înrâuresc filosofia modernă, însă ideile lor ajung cu aceasta să ne influențeze și pe noi. Filosofia modernă își găsește în ideile epicureicilor o structură pe care să își articuleze propriile teze. Deși lucrarea, nu este adecvată pentru cercetători, ea reușește să stimuleze în cititor noi idei de cercetare.
Cartea lui Barton mi-a pus în față o serie de surprize neașteptate, începând cu modul în care a fost scrisă, proaspăt și modern – pe care nu l-am aștepta în mod firesc de la un studiu istoric erudit, și continuând cu dezvoltarea unei perspective contextualist-istorice a Bibliei, care ne demonstrează ce anume știm la ora actuală despre originile textelor scripturare. De altfel Barton a reușit să-mi răspundă, într-un mod fascinant, la întrebări precum: care este proveniența acestor texte? Cum și de cine au fost ele asamblate? Cine a decis ce texte intră în Cartea Sfântă? Dar sunt și întrebări care fac subiectul unor dezbateri istorice interminabile, de pildă cum văd cele două mari culturi creștine, iudaismul și creștinismul textele veterotestamentare și neotestamentare care formează Biblia? Barton admite că în acest caz avem de-a face cu un subiect controversat, căci mulți interpretează Biblia ca pe un text unitar cu o desfășurare liniară, în timp ce alții o văd ca pe un ansamblu de părți aflate adesea în conflict (ca de pildă Vechiul și Noul Testament). Pe de altă parte, un răspuns clar pe care l-ar accepta orice erudit sau partizan al vreunei dogme creștine, ar fi că biblia reprezintă izvorul din care s-a format ceea ce numim astăzi creștinism și iudaism, iar John Barton ne arată în cartea sa, că Biblia este mai mult decât cartea fondatoare a identității noastre istorico-religioase.
Lucrarea pe care o voi prezenta în cele ce urmează cuprinde o serie de eseuri legate împreună sub numele de Angels in Medieval Philosophical Inquiry, lucrare realizată de treisprezece profesori și cercetători de la cele mai renumite universități din întreaga lume. Ceea ce au în comun fiecare dintre cele treisprezece eseuri este faptul că încearcă să răspundă la întrebarea „care este rolul îngerilor în cercetarea filosofică?”
„Dacă ți s-ar spune că citind cartea aceasta, vei ajunge în infern, ai continua să o citești?” Cartea Adei Palmer, Reading Lucretius in the Renaissance, ni se deschide cu această întrebare, întrebare peste care inițial putem trece cu vederea nepăsători. Însă îi vom simți cu adevărat greutatea abia spre finalul cărții. Dacă vrem totuși să ne aventurăm în paginile acestei lucrări trebuie, cred eu, să lăsăm la intrare toate prejudecățile și ideile pe care le avem. Ceea ce Ada Palmer ne propune este un Lucrețiu construit din diferitele perspective ale editorilor, studenților, lingviștilor și în fine cititorilor renascentiști.
Cum ajunge astrologia o disciplină universitară? Și de ce încetează să mai fie una? Care este drumul de la astrologie la filosofie naturală? Iată câteva dintre întrebările cărții lui Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge. 1250-1800; lucrarea reprezintă primul volum dintr-o trilogie. În cele ce urmează, voi încerca să vă spun cum am citit eu această primă parte a proiectului lui Darrel Rutkin. Cartea este împărțită în patru secțiuni: prima, tratează problema astrologiei sub influența lui Aristotel, a doua parte se ocupă de relația astrologiei cu teologia; a treia, de relația dintre astrologie și magie; iar a patra este despre felul în care astrologia era privită în universități; tot acest studiu întinzându-se din perioada medievală până în cea modernă.
Fluviul conștiinței este o colecție de zece eseuri impresionante atât prin subiectele abordate, informațiile și ideile prezentate, cât și prin stilul plin de vitalitate și entuziasm al lui Oliver Sacks. Pasiunea sa pentru botanică, evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință și experiență este evidențiată în această colecție. Talentul de scriitor și geniul lui Oliver Sacks te fac să-i devorezi cartea ca pe un roman polițist în care abia aștepți să afli cine e criminalul. Doar că, spre deosebire de un astfel de roman, fiecare dintre aceste eseuri te va îmbogăți din punct de vedere al cunoștințelor generale, dar și în ceea ce privește extinderea perspectivei asupra conștiinței și constituției umane.
În vremuri ca ale noastre, pline de indivizi revoltați, eseul lui Camus ar trebui să fie considerat o carte de căpătâi. Înainte de a ne repezi la a repeta greșelile din istorie, înainte de a ne angrena într-o luptă pentru o ideologie pe care abia dacă o înțelegem, ar fi poate mai indicat să luăm o pauză în care să ne axăm pe înțelegerea propriilor sentimente și lupte interioare. „Omul revoltat” ajută foarte mult în privința asta, datorită analizei și criticii minuțioase a tendinței nihiliste, a contradicției esențiale revelată de raționamentul absurdului, și a sentimentului de revoltă, care se pierde, de cele mai mule ori, atunci când ne lăsăm prinși de ideologii și uităm de ce suntem atât de revoltați.
Reluăm Cafeneaua filozofică într-un moment când este poate cea mai mare nevoie de filozofie. Trăim vremuri care vor schimba viziunea asupra lumii și în care vor repuse toate marile întrebări filozofice și teologice, de la „Ce este omul?“ și până la problema lui Dumnezeu și a originii răului.
Lucrarea Matematica zeilor și algoritmii oamenilor de Paolo Zellini [1] permite mai multe niveluri de lectură: istorică, de interpretare culturală și filosofică a matematicii, precum și unul prin reconstrucția unei posibile teorii implicite cu privire la evoluția numerelor. În acest text schițez o teorie a evoluției numerelor prin procese de selecție. O astfel de interpretare este o variantă a abordării constructiviste în matematică, prin care se atribuie „preeminență tocmai procesului [de calcul] care părea exterior vocației abstracte a matematicii” (p. 9).
Let's talk about books 