Privindu-l pe Lucrețiu prin ochii unui renascentist

„Dacă ți s-ar spune că citind cartea aceasta, vei ajunge în infern, ai continua să o citești?” Cartea Adei Palmer, Reading Lucretius in the Renaissance, ni se deschide cu această întrebare, întrebare peste care inițial putem trece cu vederea nepăsători. Însă îi vom simți cu adevărat greutatea abia spre finalul cărții. Dacă vrem totuși să ne aventurăm în paginile acestei lucrări trebuie, cred eu, să lăsăm la intrare toate prejudecățile și ideile pe care le avem. Ceea ce Ada Palmer ne propune este un Lucrețiu construit din diferitele perspective ale editorilor, studenților, lingviștilor și în fine cititorilor renascentiști.

Drumul de la Astrologie la Filosofie Naturală

Cum ajunge astrologia o disciplină universitară? Și de ce încetează să mai fie una? Care este drumul de la astrologie la filosofie naturală? Iată câteva dintre întrebările cărții lui Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge. 1250-1800; lucrarea reprezintă primul volum dintr-o trilogie. În cele ce urmează, voi încerca să vă spun cum am citit eu această primă parte a proiectului lui Darrel Rutkin. Cartea este împărțită în patru secțiuni: prima, tratează problema astrologiei sub influența lui Aristotel, a doua parte se ocupă de relația astrologiei cu teologia; a treia, de relația dintre astrologie și magie; iar a patra este despre felul în care astrologia era privită în universități; tot acest studiu întinzându-se din perioada medievală până în cea modernă.

Oliver Sacks: O minte curioasă

Fluviul conștiinței este o colecție de zece eseuri impresionante atât prin subiectele abordate, informațiile și ideile prezentate, cât și prin stilul plin de vitalitate și entuziasm al lui Oliver Sacks. Pasiunea sa pentru botanică, evoluție, creativitate, memorie, timp, conștiință și experiență este evidențiată în această colecție. Talentul de scriitor și geniul lui Oliver Sacks te fac să-i devorezi cartea ca pe un roman polițist în care abia aștepți să afli cine e criminalul. Doar că, spre deosebire de un astfel de roman, fiecare dintre aceste eseuri te va îmbogăți din punct de vedere al cunoștințelor generale, dar și în ceea ce privește extinderea perspectivei asupra conștiinței și constituției umane.

„Mă revolt, deci suntem”

În vremuri ca ale noastre, pline de indivizi revoltați, eseul lui Camus ar trebui să fie considerat o carte de căpătâi. Înainte de a ne repezi la a repeta greșelile din istorie, înainte de a ne angrena într-o luptă pentru o ideologie pe care abia dacă o înțelegem, ar fi poate mai indicat să luăm o pauză în care să ne axăm pe înțelegerea propriilor sentimente și lupte interioare. „Omul revoltat” ajută foarte mult în privința asta, datorită analizei și criticii minuțioase a tendinței nihiliste, a contradicției esențiale revelată de raționamentul absurdului, și a sentimentului de revoltă, care se pierde, de cele mai mule ori, atunci când ne lăsăm prinși de ideologii și uităm de ce suntem atât de revoltați.

Evoluția numerelor: note de lectură la o carte de Paolo Zellini

Lucrarea Matematica zeilor și algoritmii oamenilor de Paolo Zellini [1] permite mai multe niveluri de lectură: istorică, de interpretare culturală și filosofică a matematicii, precum și unul prin reconstrucția unei posibile teorii implicite cu privire la evoluția numerelor. În acest text schițez o teorie a evoluției numerelor prin procese de selecție. O astfel de interpretare este o variantă a abordării constructiviste în matematică, prin care se atribuie „preeminență tocmai procesului [de calcul] care părea exterior vocației abstracte a matematicii” (p. 9).

Cafeneaua filozofică de vineri seara. Adevărul ca pericol: cazul Socrate

O discuție între Cătălin Cioabă și Raluca Bujor, moderată de Dana Jalobeanu; la dezbatere au mai participat Gabriel Liiceanu, Iovan Drehe și Grigore Vida. Printre temele abordate s-au numărat: statutul atopic („fără de loc”) al lui Socrate, relația sa filozofii naturii (φυσιολόγοι) și înțelesurile formulei „știu că nu știu”, îndreptățirea acuzațiilor ce i s-au adus … Continue reading Cafeneaua filozofică de vineri seara. Adevărul ca pericol: cazul Socrate

Socrate „împuns” de zeu și povestea Oracolului: o invenție platoniciană?

Pentru a justifica obiceiurile de iscoditor ale lui Socrate în Atena, mai precis cutezanța sa de a pune la încercare prin dialog înțelepciunea ce era atribuită anumitor personaje de vază ale cetății (oamenii politici și poeții, în speță, dar totodată și artizanii), Platon inventează în Apărarea lui Socrate o poveste care implică oracolul din Delfi, adevărată instituție divinatorie a grecilor vechi. Încă din Antichitate, nu puțini au fost cei care au văzut în această istorisire o anume ironie socratico-platoniciană.

Socrate în căutarea adevărului despre Socrate

„Nu ești de bună-credință, Meletos, iar acum – nici față de tine însuți“, spune Socrate atunci când își audiază acuzatorul în fața Adunării Poporului (26 e). Ține să-l întrebe el însuși câteva lucruri „la scenă deschisă“, așa cum făcea în piețele Atenei, „printre tarabele zarafilor“, tocmai pentru a arăta că Meletos „se preface plin de râvnă și de grijă pentru lucruri de care nu i-a păsat niciodată“ (24 c) E un episod de audiere (a lui Meletos) inclusă într-o altă audiere (a lui Socrate). Acuzatul se transformă în acuzator.