Biblia văzută ,,din interior”

O istorie a Bibliei – Povestea celei mai importante cărți din lume

Costel Cristian

John Barton – O Istorie a Bibliei, Povestea celei mai importanțe cărți a lumii, trad. Cornelia Dumitru, Humanitas, București 2021.

Cartea lui Barton mi-a pus în față o serie de surprize neașteptate, începând cu modul în care a fost scrisă, proaspăt și modern – pe care nu l-am aștepta în mod firesc de la un studiu istoric erudit, și continuând cu dezvoltarea unei perspective contextualist-istorice a Bibliei, care ne demonstrează ce anume știm la ora actuală despre originile textelor scripturare. De altfel Barton a reușit să-mi răspundă, într-un mod fascinant, la întrebări precum: care este proveniența acestor texte? Cum și de cine au fost ele asamblate? Cine a decis ce texte intră în Cartea Sfântă? Dar sunt și întrebări care fac subiectul unor dezbateri istorice interminabile, de pildă cum văd cele două mari culturi creștine, iudaismul și creștinismul textele veterotestamentare și neotestamentare care formează Biblia? Barton admite că în acest caz avem de-a face cu un subiect controversat, căci mulți interpretează Biblia ca pe un text unitar cu o desfășurare liniară, în timp ce alții o văd ca pe un ansamblu de părți aflate adesea în conflict (ca de pildă Vechiul și Noul Testament). Pe de altă parte, un răspuns clar pe care l-ar accepta orice erudit sau partizan al vreunei dogme creștine, ar fi că biblia reprezintă izvorul din care s-a format ceea ce numim astăzi creștinism și iudaism, iar John Barton ne arată în cartea sa, că Biblia este mai mult decât cartea fondatoare a identității noastre istorico-religioase.

Biblia moralizată

John Barton, biblist erudit și preot anglican, a scris și o serie de cărți introductive pentru publicul larg: What is the Bible? (1991), Understanding Old Testament Ethics (2003), The Nature of Biblical Criticism (2007). Această carte, O istorie a bibliei, se află la granița dintre discursul introductiv și cel comprehensiv-specializat. Ea se poate folosi, cu siguranță, ca un ghid de lectură pentru cel care dorește să citească și să înțeleagă Scripturile, dar și pentru cel care dorește să înțeleagă etapele succesive ale formării civilizației noastre, în care Biblia a jucat, de atâtea ori, un rol esențial.

Însă de ce ar alege cineva să citească tocmai această lucrare, când piața de carte ne oferă atâtea volume, mai specializate sau mai accesibile care spun povestea Bibliei?

O carte din aceeași categorie cu cea a lui John Barton este Whose Bible it is – A Short History of the Scriptures, scrisă de biblistul american Jaroslav Pelikan, care ne povestește pe scurt cum s-a format Biblia. Pelikan încearcă să aibă mereu în vedere cum anume se raportează cele două religii (creștină și iudaică) la Cartea Sfântă. Una din întrebările cărții sale este de ce sunt atâtea interpretări și variante ale bibliei, și care este diferența dintre aceste variante? Rezultatul este o lucrare fascinantă, care trece dincolo de textul biblic și ne arată, de pildă, cum anume au fost influențați mari artiști ai lumii de scrierile biblice. Cu toate acestea, istoria pe care o face bibliei nu se află tocmai într-o armonie cu premisa de la care pornește; senzația pe care ți-o oferă lectura cărții sale este că lipsește câte ceva din povestea pe care o relatează despre Biblie, lasă deoparte ce trebuie cu necesitate spus când o carte are scopul de a prezenta istoria bibliei. În cazul lui Barton lucrurile stau diferit; pentru cineva care are scopul să înțeleagă ce este de fapt Biblia și de ce este așa importantă, cartea se dezvăluie cititorului ca fiind atât introductivă cât și comprehensivă. Ea oferă cititorului toate instrumentele pentru a putea privi în ansamblu desfășurarea istorică a textelor sacre.

Deși se înfățișează ca o istorie a Cărții Sfinte, cartea reușește să capteze atenția într-o manieră extraordinară, astfel încât nu cred că poate exclude vreun tip de cititor. Filosoful găsește suficiente referințe care să-l fascineze, cum ar fi trimiteri la Toma, Augustin sau Spinoza. Istoricul poate găsi numeroase evenimente social-politice care au influențat textele biblice, iar cititorul curios de cum anume a apărut și s-a dezvoltat această grandioasă operă, va găsi răspunsuri clare și elocvente. Pe de altă parte, cei care se regăsesc pe poziții conservator-fundamentaliste, vor fi provocați de teza istoristă și revizionistă a acestei cărți fascinante.

Miza lui Barton și liberalismul creștin

Istoria pe care ne-o prezintă Barton nu este, desigur, nouă; căci plasarea în context a diverselor părți ale Scripturilor are o îndelungată tradiție. Barton ne oferă însă o foarte bună introducere în această tradiție interpretativă. Mai mult, cartea lui nu e doar o incursiune istorică a bibliei, ci și o demonstrație istorico-filosofică a unor teze importante. Poate cea mai interesantă dintre tezele cărții este că textul Scripturilor nu a influențat în mod direct credința creștină sau practicile religioase, fie că vorbim de iudaism sau creștinism. Cu alte cuvinte, Barton susține că Biblia nu este constituită din scrieri care au rolul de a consolida dogma, ci din texte cu un caracter fundamental istoric. Interpretarea acestor texte presupune o bună cunoaștere a contextului; și a multor scrieri cu caracter istoric. Barton adoptă, deci poziția anti-fundamentalistă sau anti-conservatoare a istoricului erudit, prin mâinile căruia au trecut numeroase texte veterotestamentare și neotestamentare. Din această perspectivă, interpretul textului scripturar, poate observa diversitatea de genuri literare a părților acestui compozit numit Biblie, dar și povestea pe care ele o dezvăluie istoricului atent.

Despre Vechiul Testament (Biblia Ebraică)

În ceea ce privește datarea scrierilor veterotestamentare, cercetătorii moderni au convingerea că cele mai vechi texte biblice sunt din secolul a VIII-lea î.Cr, însă nu exclud posibilitatea ca anumite texte să fie și mai vechi, scrise prin secolul al X-lea sau al XI-lea î.Ch. Cu toate acestea, specialiștii dețin materiale din secolul al II-lea î.Ch, (manuscrisele de la Marea Moartă), iar datările unor astfel de texte antice se realizează pe baza conținuturilor sau pe stilul vocabularului folosit în acele scrieri. Barton consideră că textele biblice din perioada antică acoperă aproximativ opt secole. Nu este de mirare că unele scrieri au genuri narative diferite. Biblia ebraică este prin urmare o antologie.

Dacă în unele cărți, ca de pildă în Cartea Facerii, predomină proza narativă, există și părți în care tonul se modifică. Barton vorbește despre ,,stilul saga”[1], de exemplu, pentru a sublinia texte în care mesajul e mai puțin precis, Dumnezeu nu e implicat direct în situațiile descrise, iar mesajul este camuflat și poetic. Un alt stil ar fi cel deuteronomist: aici intervine imperativul moral și porunca divină. Exemple ar fi poruncile, psalmul 19 și 119[2]. Al treilea stil prezent în scrierile ebraice este cel sacerdotal care presupune repetiții, formulări ritualice sau trimiteri la cult – acest stil apare preponderent în majoritatea scrierilor din Pentateuh (Exodul, Leviticul și Numerii). Totodată, Barton afirmă că stilul saga este mai vechi decât cel deuteronomist, deoarece povestirile și relatările complexe ale unor evenimente au precedat relatările care aveau teme moraliste[3].

În ceea ce privește scopul pentru care erau aceste texte utilizate în perioada Israelului antic, Barton admite că ele nu au fost redactate pentru a îndeplini un rol educativ, de învățătură pentru gândirea religioasă – nu putem extrage învățături morale sau moduri de a duce o viață bună, din aceste texte veterotestamentare, cum ar fi episodul urcării lui Moise pe muntele Sinai[4]. Barton consideră că ele au o importanță în stabilirea identității poporului israelit, altfel spus putem gândi, prin raportare la aceste texte, evenimentele și mișcările social-politice din acea vreme. Chiar dacă Barton nu respinge ideea că în Biblia ebraică ar exista astfel de texte care să ne ofere îndrumări în viața de zi cu zi, acestea sunt puternic înrădăcinate în contextul cultural în care au fost redactate; ceea ce întărește ideea lui Barton că nu este nicio legătură directă între biblie și credință sau practica religioasă[5].

O altă temă pe care o abordează Barton este cea despre profeți. Scrierile profetice au fost recepționate destul de bine de creștini, însă ele sunt departe de a fi înțelese pe deplin. Ce însemna a fi profet? Așa cum putem intui, profetul era cel care avea acces la forțele divine, o putere psihică specială ce îi permitea comunicarea cu lumea divină. Conducătorii cereau deseori sfaturile profeților în diverse acțiuni militare. Profeții puteau fi împotriva unei acțiuni politice, susținând că pot rezulta consecințe serioase de pe urma campaniilor militare[6]. Profeții nu aveau rolul de sfătuitori doar pe plan militar, ei prevestesc și viitorul unui popor sau al unei dinastii așa cum vedem în Samuel sau Regi. Dacă vorbim despre profețiile cu caracter negativ, Amos[7] este unul dintre acei profeți care condamnă diferite popoare sau acțiuni juridice care conduc la delicte sociale. În schimb, profețiile care emană un conținut pozitiv, adică în care Dumnezeu este iertător și indulgent, sunt rezultatul unor evenimente postexilice în care se regăsea Israelul. Cu alte cuvinte, în perioada postexilică Israelul începe să prindă avânt și să prospere, astfel că în Amos (9:8) găsim fragmente care evidențiază un mesaj în care Dumnezeu este iertător. Însă, conform lui Barton este destul de dificil să arătăm înspre ce învățătură se îndreptau profeții antici precum Ieremia, Amos sau Isaia, chiar dacă reușim să ne raportăm la contextul istoric.

Barton ne sfătuiește să citim cărțile profetice și să ne raportăm la ele ca la un întreg, nu fragmentar, pentru că astfel poate ieși la iveală ce anume a vrut profetul să transmită prin acel text. De pildă, dacă luăm cartea lui Isaia în ansamblu vom observa că el descrie istoria lui Iuda și a Ierusalimului, despre dezastre și triumfuri; totodată vorbește și despre Ierusalim ca cetatea lui Dumnezeu. Este greșit să impunem un cadrul de lectură asupra unor cărți ca cea a lui Isaia, din care să rezulte că profetul urmărește să ne ofere o învățătură etică sau o prevestire mesianică[8].

Noul Testament

Am văzut că Vechiul Testament este plin de texte de o varietate considerabilă. Barton încearcă să arate acest lucru și despre Noul Testament, și el o colecție de texte diferite. Totuși putem identifica o diferență între cele două. Scrierile care compun Vechiul Testament au fost redactate pe parcursul a câtorva secole, iar textele neotestamentare se întind pe o perioadă de aproape un secol (din 50 d. Ch, până prin anul 120 d. Ch). În plus, autorii textelor neotestamentare sunt membrii unei mici secte iudaice, care a reușit, însă să se extindă fenomenal, atât geografic cât și cultural.

Evangheliile

Există două teorii despre scopul cu care au fost redactate Evangheliile. Una susține că acestea au fost redactate pentru a face cunoscută credința creștină popoarelor care nu erau creștine (kerygma). A doua le vede ca pe niște texte doctrinare și dogmatice cu scopul de a-i ajuta pe credincioși să-și întărească credința pe care deja o aveau (didache). Barton susține că multe texte pot fi interpretare ca având ambele scopuri. O modalitate de a înțelege cum trebuie citite evangheliile, și care este scopul lor ține de realizarea unei paralele cu scrierile din lumea antică. Majoritatea cercetătorilor din secolul al XX-lea au fost rezervați față de această idee, considerând că evangheliile sunt texte originale, însă recent s-a acceptat că scrierile evanghelice pot fi puse în paralel cu genul literar numit bios, adică o formă de biografie așa cum este și lucrarea lui Plutarh – Viețile paralele. În antichitate, astfel de scrieri biografice erau constituite în jurul unor personalități, unui învățător, iar scopul realizării unei scrieri era ori dintr-o pură admirație, ori pentru a-i îndemna pe cititori să imite acea personalitate.

Datarea textelor creștine este și astăzi destul de mult supusă disputelor academice, ca și scrierile veterotestamentare. În privința epistolelor lui Pavel, cercetătorii ajung să cadă de acord asupra datării (scrise între 40 și 60 d. Ch.), însă păreri diferite apar când se aduce în discuție evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) și evanghelia lui Ioan – unii cercetători afirmă că ea este mai timpurie decât evangheliile sinoptice, alții că ar fi fost redactată mult mai târziu[9]. Barton explică prezența unei astfel de perspective asupra datării bibliei creștine, prin faptul că unii cercetători adoptă o poziție mai conservatoare, care îi obligă să considere anumite texte ca fiind mai timpurii, iar alții, mai liberali, susțin că textele ar fi fost scrise mult mai târziu.

Epistolele lui Pavel

 Epistolele lui Pavel sunt cele mai vechi scrieri creștine pe care le avem. Genul epistolar este familiar culturii greco-romane – să ne gândim doar la scrisorile lui Cicero sau Seneca însă – epistolele lui Pavel diferă de majoritatea scrisorilor din acea vreme. Ele ne împărtășesc practicile și ritualurile din acele vremuri, dar oferă puține informații despre cultul creștin sau despre biserica timpurie. Acestea nu ne spun prea multe nici despre Iisus ca figură istorică. Este interesant că Evul Mediu n-a pus epistolele lui Pavel în centrul învățăturilor creștine, poate pentru că medievalii susțineau că mântuirea este rezultatul faptelor (bune); abia Luther l-a recuperat pe Pavel, iar epistolele către Romani și Galateni, au stat la baza Reformei. Luther oferă o interpretare inovativă la epistola lui Pavel către romani. Pavel spune că cel fără de păcat (neprihănit) trăiește în credință alături de Dumnezeu, dar Luther înțelege ideea de neprihănire ca fiind atribuită de Dumnezeu păcătoșilor, și este denumită de acesta ,,neprihănire pasivă”[10]. Motivul este că ea nu are legătură cu săvârșirea faptelor bune, ci cu credința oamenilor. Mai mult decât atât, această neprihănire este dată de către Dumnezeu în mod arbitrar tuturor, din iubirea Lui pentru oameni (agape).

Interpretări biblice

În ultima parte a cărții, Barton discută interpretările extrem de diverse formulate în diferite epoci și contexte istorice. De la început, putem vedea că iudaismul și creștinismul înțeleg în mod diferit Vechiul și Noul Testament  – iudaismul citește Biblia ca hrană spirituală a credinței, începând cu Avraam și până în prezent – astfel evreii nu văd o ruptură între Vechiul Testament și Noul Testament[11].

În Evul Mediu, Biblia reprezenta un obiect al meditației, însă accesul la ea era adesea mediat de intercesiunea preotului și a cultului; prea puțini ajungeau să o citească direct. În această perioadă istorică, Biblia a fost supusă unor numeroase interpretări, adesea alegorice.

Reforma impune noi și foarte diferite direcții interpretative, acordând textului autoritate superioară și insistând pe interpretări cât mai aproape de „litera” acestuia. Reforma influențează radical cheia de lectură a modernității. Barton trece în revistă criticile și interpretările filosofice, ca de pildă exegeza spinozistă – și le pune în această descendență „reformată”. Pentru secolul al XVII-lea, o figură esențială a istoriei hermeneuticii biblice este Spinoza și tratatul acestuia „teologico-politic”.  Acesta conține câteva dintre principiile de interpretare contextualist-istorică ce ne sunt azi atât de familiare, inclusiv cel cu privire la caracterul compozit al Scripturilor.

În contemporaneitate, studiile biblice sunt într-o continuă dezvoltare, însă nu mai există preocupări masive pentru datarea anumitor texte sau preocupări critice. Specialiștii, afirmă Barton, se concentrează mai mult pe textul efectiv pe care-l dețin actualmente, iar partea de detaliu din texte apare în plan secund.

De ce să citiți cartea aceasta?

Aș spune că merită citită din mai multe motive. Eu am citit această carte cu speranța că îmi va dezvălui o ,,imagine de ansamblu” a istoriei Bibliei, iar cartea lui Barton reușește să nuanțeze o astfel de imagine, deschizând totodată noi întrebări captivante pentru acest subiect. Cărțile despre creștinism pe care le-am citit până acum aveau la bază un conținut profund filosofic, interesate de perspective conceptuale, de relația dintre idei, de mutații sau continuități cu filosofia greacă sau medievală. Spre deosebire de acestea, cartea lui Barton m-a ajutat să-mi imaginez cumva din ,,interior” cum anume s-au pus bazele religiei creștine și în ce relație a stat creștinismul cu diferite epoci istorice. Mai mult decât atât, perspectiva contextualist-istorică m-a ajutat să percep limpede fenomenul creștinismului și ce s-a întâmplat cu acele texte sacre de-a lungul secolelor, dar și să găsesc răspunsuri de pornire la întrebări pe care, poate, le aveți și voi uneori. De la ,, Ce este Biblia?”, la ,,Cine sunt autorii și în ce context au scris?”

Pentru cine este această carte? Așa cum am menționat, Barton reușește, prin discursul său istoric să capteze rapid atenția cititorului nespecializat, dacă acesta este înarmat cu dorința și curiozitatea de a cunoaște istoria Bibliei. De cealaltă parte, cititorului specialist, Barton îi oferă instrumentarul teoretic de care are nevoie ca să se poată raporta critic la diverse interpretări ale Bibliei.

Bibliografie:

  1. John Barton – O Istorie a Bibliei, Povestea celei mai importanțe cărți a lumii, trad. Cornelia Dumitru, Humanitas, București 2021.

[1] Termen împrumutat din literatura islandeză.

[2] John Barton – O Istorie a Bibliei, Povestea celei mai importanțe cărți a lumii, trad. Cornelia Dumitru, Humanitas, București 2021, p. 62.

[3] Barton datează stilul saga în secolul VIII î.Ch, iar stilul deuteronomist secolul VII-VI î. Ch.

[4] Idem. p. 79.

[5] Idem. p. 108.

[6] Ibid.

[7] Amos este unul din profeții care a activat în Israel și a criticat comportamentele imorale de care dădeau dovadă babilonienii și asirienii. Vezi Barton – p. 114

[8] Idem p. 131.

[9] Idem. p. 182.

[10] Idem. p. 426.

[11] Idem. p. 349.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s