Privindu-l pe Lucrețiu prin ochii unui renascentist

Anita Drella

Ada Palmer – Reading Lucretius in the Renaissance, Harvard University Press, London, 2014.

„Dacă ți s-ar spune că citind cartea aceasta, vei ajunge în infern, ai continua să o citești?”[1] Cartea Adei Palmer, Reading Lucretius in the Renaissance, ni se deschide cu această întrebare, întrebare peste care inițial putem trece cu vederea nepăsători.
Însă îi vom simți cu adevărat greutatea abia spre finalul cărții. Dacă vrem totuși să ne aventurăm în paginile acestei lucrări trebuie, cred eu, să lăsăm la intrare toate prejudecățile și ideile pe care le avem. Ceea ce Ada Palmer ne propune este un Lucrețiu construit din diferitele perspective ale editorilor, studenților, lingviștilor și în fine cititorilor renascentiști.

Prin abordarea sa deosebită, Palmer reușește să își propulseze numele printre autori deja cunoscuți din acest domeniu, precum Catherine Wilson, Alison Brown, Stephen Greenblatt. Originalitatea ei provine dintr-o abordare metodologică foarte particulară. Cartea Adei Plamer se construiește pe studiul meticulos al marginalilor notate de cititori pe marginea manuscriselor textului lui Lucrețiu, manuscrise copiate și puse în circulație în secolele XV-XVI, respectiv al adnotărilor făcute tot de cititori pe paginile primelor ediții  tipărite ale Poemului naturii.Astfel, autoarea reușește din pagină în pagină să ne construiască diferite imagini unice ale lui Lucrețiu. Un Lucrețiu ateu, lingvist, etician, atomist. Putem înțelege nu numai cum era văzut acesta, ce influențe a lăsat, însă și ce subiecte constituiau un centru de interes pentru un cititor renascentist.

Poemul lui Lucrețiu se bucura de o mare faimă în antichitate, numărând printre admiratorii săi autori precum Virgil și Cicero. Apoi, pentru multă vreme, Lucrețiu a fost uitat; iar poemul părea pierdut. Până când un umanist a descoperit un  manuscris obscur; descoperirea din 1417 a lui Poggio Bracciolini[2], l-a readus pe Lucrețiu în centrul de interes al cititorilor de toate orientările. Autoarea investighează modul în care cititori precum Machiavelli, Pomponio Leto sau Montaigne l-au citit și analizat pe Lucrețiu și cum acest proces a transformat gândirea modernă.

            Din prefață aflăm ce vrea Palmer să ne expună de-a lungul cărții: „cum a fost salvat atomismul lui Lucrețiu din praf de oameni ce nu erau adepți ai atomismului și cum au fost copiate ereziile sale radicale de către oameni ce nu erau radicali și nu în ultimul rând cum teoriile sale științifice au fost introduse înapoi în discursul științific de către poeți și filologi”[3]. Lucrețiu și atomismul său au fost salvați de iubirea pentru literatura clasică a poeților și lingviștilor renascentiști. Volumul Reading Lucretius in the Renaissance este împărțit în cinci capitole: Religion Trampled Underfoot, Unchristian Opinion, Between Fits of Madness, The Lofty Madness of Wise Lucretius și The Poverty of the Language.

            În primul capitol ni se vorbește despre doctrina epicureică, despre atomism, ateism și scepticism în Renaștere. Aici autoarea se concentrează pe conceptul de ateism în relație cu cel de atomism și astfel ne introduce conceptul de idei proto-ateiste; această doctrină nu atacă în mod direct credința în divinitate. Palmer identifică șase idei proto-ateiste în lucrarea lui Lucrețiu: creația din haos, negarea Providenței, negarea participării divinității în lumea naturală, negarea intervenției divine prin miracole, sugestia că zeii nu aud rugile muritorilor, și negarea nemuririi sufletului. Mai apoi, discuția se conturează în jurul relației dintre Lucrețiu și scepticism: autoarea încearcă să susțină argumentul că Lucrețiu ar fi fost un important punct de circulare al ideilor sceptice în renaștere.

Acesta i-a învățat pe umaniști trei lucruri noi: primul, faptul că eforturile epicureilor de a evita durerea implicau abstinența de la plăcerile sensibile și nu îmbrățișarea lor; un al doilea lucru reprezintă introducerea unor detalii ale fizicii atomiste, demonstrând centralitatea lor în filosofia morală epicureică; iar cel de-al treilea lucru, Lucrețiu subliniază cum modelul epicureic al naturii este format întâmplător fără implicarea Providenței.

De Rerum Natura a avut un potențial radical enorm în renaștere iar oamenii erau conștienți de asta; textele au circulat susținute de patroni și preoți, și nu ca un text clandestin. Ceva îi făcea să vadă textul ca fiind inofensiv, ceea ce și era pentru majoritatea cititorilor.[4]

Opinio non christiana: astfel ni se deschide capitolul al doilea și astfel, scris cu roșu se deschidea și manuscriptul lui Lucrețiu. Această secțiune era cunoscută în renaștere ca având subtitlul Animam nativam mortalem esse („Sufletul este născut cu corpul și este muritor”). Pomponio Leto[5] atribuie această expresie Opinio non christiana în dreptul argumentului lui Lucrețiu împotriva nemuririi sufletului. De asemenea Leto marchează ca eroare argumentul lui Lucrețiu cum că pământul nu ar fi fost creat pentru om și subliniază fragmentele în care poetul vorbește despre frica de moarte și lumina filosofiei. Lucrarea analizată de Palmer era marcată de cititor prin trei argumente principale: mintea îmbătrânește odată cu corpul, mintea este afectată de boli și dureri, orice lucru etern trebuie să fie prin natura sa impenetrabil precum atomii, și nu precum natura schimbătoare a sufletului.[6]

În acest capitol este vorba de primii cititori renascentiști ai lui Lucrețiu. Capitolul se ocupă de manuscrise și incunabule redactate înainte de 1515. Aici autoarea trece la analiza marginalilor pentru a determina punctele de interes ale cititorilor renascentiști. În acest capitol autoarea distinge mai multe tipuri de notații marginale: corecții filologice, de vocabular, notițe poetice, notabilia. Aceasta identifică șapte puncte cheie de interes: vocabular, limbaj poetic, puncte culturale și istorice, atomism, corecturi filologice și filosofie morală și naturală. În acest capitol Palmer găsește ca punct de interes aspectele morale, medicale și filologice din lucrarea lui Lucrețiu. De pildă, adnotările lui Pomponio Leto se concentrează pe religie și filosofie morală, Marcello Adriani[7] folosește argumentele lui Lucrețiu împotriva lui Savonarola, Machiavelli este interesat de mecanica și fizica lui Lucrețiu. În plus, ni se spune, limbajul De Rerum Natura ajunge să fie un model pentru cum ar trebui să arate o „latină clasică”.

            Cel de-al treilea capitol se axează pe biografia lui Lucrețiu. Plecând de la ideea că imaginea de ansamblu a filosofiei și caracterul moral al autorului erau interconectate, admiratorii și criticii săi s-au găsit într-o luptă pentru a-i apăra virtuțile sau a-i sublinia caracterul depravat (aspecte legate de homosexualitate, nebunie, suicid). Lucrețiu  era prezentat ca un predecesor al lui Virgiliu, ca un autor citit și prețuit de Cicero, un poet asemeni lui Ovidiu, sau, dimpotrivă potrivit lui Eusebius, era înfățișat ca un nebun, un iubit al lui Astericon și în final un om ce a ajuns să se sinucidă. Între 1490-1570, sunt produse opt biografii ale lui Lucrețiu. Reforma a întărit teama de heterodoxie și ateism; lumea nouă, noua știință și observațiile medicale amenințau detronarea lui Aristotel, Galen și Ptolemeu; infrastructura cenzurii Bisericii a ajuns să înfrunte multiple amenințări. Echilibrul imperiilor s-a schimbat.[8]

            Cel de-al patrulea capitol aduce justificări pentru a citi autori ce deviază de la viziunea creștină. Palmer analizează opt biografii renascentiste ale lui Lucrețiu pentru a arăta faptul că primele biografii prezentate în capitolele precedente vizau partea morală a caracterului lui Lucrețiu iar doar în jumătatea secolului al XVI-lea, în 1570 cu ajutorul lui Denys Lambin[9], editorul lui Lucrețiu, acesta este prezentat ca un om de știință iar De rerum natura este folosită în studiul filosofiei naturale iar „greșelile”  sale îi sunt atribuite lui Epicur.

Pomponio Leto ne arată un Lucrețiu ce ar trebui citit de oricine vrea să mânuiască arta filosofiei și a limbajului. Avancius[10] vede un Lucrețiu ca parte a unui canon de clasici redescoperiți și restaurați; Borgia îl vede ca pe un colaborator al lui Cicero; Crinitus[11] se concentrează pe similaritățile cu perioada augustiniană; Pius se concentrează pe virtutea morală și eliberarea de teamă; Navagero[12], adaugă detalii despre sinuciderea lui Lucrețiu unei versiuni noi a lui Crinitus; Giraldi[13] și Gryphius[14] de asemenea erau interesați de acest aspect al morții sale; Gifanius și Lambin amândoi s-au concentrat pe utilitatea didactică a poemului însă Gifanius era mai mult interesat de educația morală iar Lambin de filosofia naturală[15]. Versiunile mai noi ale biografiilor încercau să-l lege pe Lucrețiu de predecesorii săi latini iar versiunile mai noi ale biografiilor sale, încercau să facă diverse conexiuni între acesta și cultura greacă.

Deși se puteau procura din librării o varietate întinsă de versiuni ale lucrărilor poetului (de dimensiuni mici, mari, cu sau fără adnotări), faptul că adnotările nu erau similare între ele și că nu există alte indicii, nu putem să ne dăm seama dacă textele au fost sau nu studiate în universități. În ciuda scopurilor avute în minte de editorii și biografii lui Lucrețiu, sutele de cititori obișnuiți, cei ce au întâlnit și studiat textul De rerum natura în școli, librării sau în propriu cămin, aveau propriile motive și interese, iar acestea se  reflectă în marginaliile anonime lăsate de aceștia pe cele peste treizeci de ediții ale lucrării[16].

            În ultimul capitol, Palmer ne arată cum marginaliile au devenit din ce în ce mai rare, odată cu dezinteresul în a mai „repara” textul. Iar odată cu Lambin, au apărut mai mulți cititori interesați de fizica și atomismul lui Lucrețiu. Interesul lui Montaigne de a analiza atomismul acestuia ne demonstrează curiozitatea crescută pentru acest subiect, dovedit de adnotațiile sale la ediția lui Lambin din 1563[17]. În timp ce Gassendi[18] încearcă să-l  înfățișeze pe Lucrețiu precum un empirist moderat, Montaigne vrea să îi demonstreze interesele sceptice.

Odată ce Franța și Țările de Jos au devenit noul centru cultural unde se tipăreau cele mai numeroase cărți, luându-i locul Italiei după 1510, numărul cititorilor lui Lucrețiu a crescut din ce în ce mai mult iar calitatea cărților tipărite scădea din ce în ce mai mult; unele dintre ele este posibil să se fi folosit chiar și în școli. Majoritatea edițiilor erau versiuni de buzunar iar edițiile tipărite mai mare se făceau exclusiv pentru facilitarea comentariilor și a glosarelor.

În 1565, Gifanius afirmă că este mai bine ca tinerii studenți să se lovească de greșeli în clasă, unde profesorul îi poate corecta; Aldus[19] însă nu își făcea griji că studenții să studieze De rerum natura singuri; acesta era de părere că adevărul va ieși la iveală chiar dacă studenții nu aveau parte de îndrumare. Aldus prescrie poemul lui Lucrețiu ca tratament pentru boala prințului, sau cum ar spune Ficino, ca terapie pentru suflet, acest fapt îl ridică pe Lucrețiu făcându-l la fel de folositor precum Platon.[20]

            Faptul că din 1546 până în 1596 s-au produs zece astfel de ediții arată că susținătorii lui Lucrețiu au reușit să îi ofere un loc sigur în canonul latin.[21] Poemul său este în versuri precum ale lui Virgiliu, încărcat cu o filosofie morală grecească, asemeni lui Cicero, cu elemente ale filosofiei religiei antice pe care umaniștii le considerau compatibile cu creștinismul. Abia în 1625, apar primele indicii ale relativismului cultural ce au slăbit asumpțiile renascentiste unde înțelepciunea călătorea laolaltă cu buna morală.

            Palmer ne arată așadar cum Renașterea l-a întâmpinat pe Lucrețiu în două etape: prima, cea care îl „repara”, când textul redescoperit era pus cap la cap iar cea de-a doua etapă, cea a interpretării, când cititorii au depășit interesul pentru limbaj și au încercat să înțeleagă mesajul. Redescoperirea făcută de Poggio, a constituit în opinia Adei Palmer o turnură în drumul gândirii moderne, iar întoarcerea lui Lucrețiu la Florența a avut un impact foarte important, un impact ce-l putem detecta în literatură, știință, religie și filosofie între secolele XV-XVIII.

            Un alt aspect deosebit al lucrării reprezintă apendicele de la final. Palmer ne oferă trei apendice: apendicele A ne oferă o listă a manuscriselor latine ale lui Lucrețiu cu detalii descriptive, divizate după perioadă alături de o bibliografie cu surse secundare; apendicele B conține capitula pentru cele șase cărți De Rerum Natura, iar ultimul, apendicele C, este o listă de ediții din 1471-1600, ediții posibil pierdute precum și un tabel al copiilor cercetate.

            Întrebarea la care putem răspunde spre finele acestei cărți este cea cu privire la ateismul lui Lucrețiu. Era el un ateu? Pentru noi modernii, nu, însă în acea perioadă textele sale au fost văzute ca fiind texte periculoase tocmai datorită ateismului lor. Doctrinele sale aveau potențialul de a înlocui aristotelianismul creștin. Lucrețiu nu a intenționat niciodată să disemineze ateismul, ci să elibereze umanitatea de teamă, să elibereze cititorul din a fi obligat să accepte modelul teologic, moral și dominant al societății.[22]

Lucrețiu ne-a oferit instrumentele necesare, „o credință provizorie ce ne îngăduie să trăim într-o lume în care adevărul este constant demolat și înlocuit. Aceste pagini au fost mereu în De Rerum Natura, însă au devenit revoluționare doar atunci când cărturarii au fost pregătiți să le folosească.”[23] Necesar pentru aceasta a fost transformarea textului și actul de a citi. Lucrețiu a fost mai întâi un poet, un filosof moral și apoi un filosof natural și atomist în ochii cititorului renascentist.

Proiectul ambițios al Adei Palmer de a reuni în același volum mai multe variante diferite de lectură ale textului lui Lucrețiu; înfățișându-ne o galerie de cititori renascentiști, întinși pe o perioadă  lungă de timp. Unii dintre acești cititori sunt în mod clar filosofi, notațiile lor marginale se adresează celor avansați în studiul operelor lui Lucrețiu; alții, dimpotrivă, sunt în mod clar aflați la început de drum. Această carte ne oferă în final exact ceea ce ne promite în prefață: anume, un Lucrețiu construit din privirile cititorilor, cărturarilor și cercetătorilor renascentiști. Ne arată ce interese aveau aceștia față de Lucrețiu, ce temeri în a-l citi și cum a ajuns De rerum natura să influențeze gândirea modernă precum și mișcarea iluministă. Limbajul și aspectele mai puțin epicureice ale gândirii morale sunt cele ce l-au salvat pe Lucrețiu de la dispariție. Dorința umaniștilor de a reconstrui biblioteca pierdută ce i-a crescut pe eroii romani, i-a obligat pe aceștia să citească fiecare autor clasic indiferent de conținutul său.


[1] Ada Palmer – Reading Lucretius in the Renaissance, Harvard University Press, London,2014, Pag. xi.

[2] Gian Francesco Poggio Bracciolini (1380-1459), umanist italian.

[3] Ibidem, pag. Xiii

[4] Ibidem, pag. 42.

[5] Julius Pomponius Laetus (1428-1498), umanist italian.

[6] Ibidem, pag. 43.

[7] Marcello Virgilio Adriani (1464-1521), om politic italian.

[8] Ibidem, pag. 138.

[9] Dionysius Lambinus (1520-1572), cărturar francez.

[10] Girolamo Avanzi ( 1493-1550), umanist italian.

[11] Pietro del Riccio Baldi (1474-1507), umanist florentin.

[12] Andrea Navagero (1483-1529), poet, orator si botanist italian.

[13] Giovanni Battista Giraldi  (1504-1573), poet și romanicer italian.

[14] Andreas Gryphius (1616-1664), poet si dramaturg de origine germană.

[15] Ibidem, pag. 188.

[16] Ibidem, pag. 191.

[17] Ibidem, pag. 212.

[18] Pierre Gassendi (1592-1655), fizician, filosof, astronom de origine franceză.

[19] Aldus Manutius (1449-1515), umanist italian.

[20] Ibidem, pag. 206.

[21] Ibidem, pag. 209.

[22] Ibidem, pag. 240.

[23] Ibidem, pag. 241.

2 thoughts on “Privindu-l pe Lucrețiu prin ochii unui renascentist

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s