Drumul de la Astrologie la Filosofie Naturală

Anita Drella

Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge. 1250-1800. I.Medieval Structures (1250-1500): Conceptual, Instituional, Socio-Political, Theologico-Religious and Cultural, Springer Cham, 2019

Cum ajunge astrologia o disciplină universitară? Și de ce încetează să mai fie una? Care este drumul de la astrologie la filosofie naturală? Iată câteva dintre întrebările cărții lui Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge. 1250-1800; lucrarea reprezintă primul volum dintr-o trilogie. În cele ce urmează, voi încerca să vă spun cum am citit eu această primă parte a proiectului lui Darrel Rutkin. Cartea este împărțită în patru secțiuni: prima, tratează problema astrologiei sub influența lui Aristotel, a doua parte se ocupă de relația astrologiei cu teologia; a treia, de relația dintre astrologie și magie; iar a patra este despre felul în care astrologia era privită în universități; tot acest studiu întinzându-se din perioada medievală până în cea modernă.

Intenția autorului este de a ne arăta schimbările prin care a trecut astrologia din evul mediu până în modernitatea timpurie. Încercând să arate tranziția de la filosofia naturală aristotelică-ptolemaică până la știința newtoniană, acesta ne introduce mai întâi un cadru general pentru toate cele 3 volume proiectate prin care să înțelegem de ce astrologia ajunge să aibă un rol central în științele exacte, de ce își pierde acest rol și de ce este în mod constant obiect al criticii și contestării din partea establishmentului academic.  Concluzia la care ajunge Rutkin este că pentru conturarea istoriei astrologiei este important să înțelegem de ce apare această renunțare la astrologie și decădere din rândul științelor în perioada modernă.

Volumul 1 pe care îl discutăm se referă la perioada medievală. Acesta se bazează pe patru surse primare: un text anonim scris în 1260 și intitulat Speculum Astronomiae (Oglinda astronomiei); scrierile astrologice ale lui Albertus Magnus, ale lui Toma Aquinas și ale lui Roger Bacon. Mai sunt menționate de asemenea și numeroase lucrări din antichitate, islamice precum și lucrări creștine din ev mediu.

În introducere, autorul ne clarifică unele  noțiuni de bază ale astrologiei. Acest excurs introductiv funcționează asemenea unui glosar de termeni, cu rolul de a ne ajuta să ne familiarizăm  cu tema propusă, pregătindu-ne astfel să înțelegem mult mai ușor ce se va discuta pe parcurs: conjuncțiile de planete, tabele și simboluri ale zodiilor și planetelor, ascendent și descendent ș.a.m.d. Trecerile dintre capitole sunt foarte limpezi, capitolele sunt foarte bine legate unele de altele; este o lucrare detaliată, cercetarea având la bază o bibliografie consistentă. La fiecare capitol întâmpinăm fragmente comentate dar și citate atât în limba latină cât și în limba greacă, traducerile venind în ajutor pentru o aprofundare mai serioasă și a elimina orice fel de confuzie dintre termeni.

Astrologia a apărut în secolul XIII ca un sistem matematic ce servea la  îmbinarea astronomiei cu filosofia naturală. În centrul științei astrologice se găsește un mecanism de influență prin care celestul lucrează asupra terestrului. Pentru a înțelege cum funcționează astrologia, Rutkin ne oferă mai întâi vocabularul. Așa se face că cititorul se trezește în mijlocul unor explicații cu privire la revoluții, nativi, alegeri, interogații; la simboluri zodiacale: ♈ – berbec, ♉ – taur, ♊ – gemeni, ♋ – rac, ♌ – leu, ♍ – fecioară, ♎ – balanță, ♏ – scorpion, ♐ – săgetător, ♑ – capricorn, ♒ – vărsător, ♓ – pești; precum și la simboluri ale planetelor: ☉ – Soare, ☾- Lună, ☿- Mercur, ♀ – Venus, ⊕ – Pământ, ♂ – Marte, ♃ – Jupiter, ♄ – Saturn, ♅ – Uranus, ♆ – Neptun, ♇- Pluto – un vocabular minimal, fără de care ne este aproape imposibil să navigăm în paginile ce urmează. Sub formă grafică ni se explică relațiile dintre zodii precum și moduri de a realiza și a înțelege un horoscop.

Un alt aspect foarte important în astrologie este felul planetelor – umed, rece, cald, uscat – fiecare venind cu anumite însușiri și explicații prin care se revelează caracterul bun sau rău al unei planete, un caracter pe care îl transmite asupra celor născuți sub semnul său. În acest sens, Saturn, fiind o planetă rece și uscată, simboliza indolență, moarte, distrugere cauzată de exces de frig și uscăciune; Marte este coruptă datorită excesului de căldură și al uscăciuni; reprezintă lipsa de echilibru, răuvoitor; iar cele două planete pozitive sunt Jupiter și Mercur. Jupiter (și Venus) au atât căldură cât și umezeală, sunt numite echilibrate, însă Jupiter este mai dezirabilă. În final, Mercur are o natură schimbătoare – poate fi și bună și rea. Trebuie de asemenea menționate luna și soarele: prima este rece și umedă, iar cea din urmă generează căldură vitală, este fierbinte și uscată. Astfel din felul de a fi al planetelor ( umed, rece ș.a.m.d) deducem dacă aceasta este bună sau rea.

De altfel trebuie menționată și  interacțiunea planetelor: ele pot să fie conjuncte, opuse, trine, pătrate sau sextile. Acestea se referă la gradele dintre planete și semnele zodiacale. Planetele conjuncte – sunt în același semn (0°); cele opuse – sunt unul la distanță de 7 semne (180°); aspectul trin – se referă la distanța dintre patru semne (120°); cel pătrat – sunt rele în natura lor (90°); cele sextile – sunt bune la fel ca și conjuncțiile, doar că sunt la 60°.

 În această lucrare discutăm despre partea astrologiei numită practică (revoluții, nativi, interogații, alegeri). Aceasta se ocupă cu predicții ale evenimentelor viitoare, și asta pe mai multe categorii. Prima categorie este Astrologia generală, de revolutionibus; ea se împarte la rândul său în trei: conjuncții planetare, coniunctiones, ce se referă la cele 120 conjuncții posibile diferite ale planetelor și eclipselor; a doua, revolutines annorum mundi, adică revoluțiile anuale, unde sunt prezise evenimentele dintr-un an pornind de la planeta cea mai importantă din tabelul astrologic, atunci când soarele intră în primul minut din zodia Berbec (această planetă fiind dominus anni); a treia este astrometeorologia, unde se prezic schimbările meteorologice. [1] Revoluțiile reprezintă schimbările la scară largă, referitoare la vreme sau afaceri de stat. Al doilea tip de astrologie practică sunt nativii, genezia. Prin aceștiaînțelegem configurațiile astrologice la nașterea unei persoane; momentele cele mai propice pentru a începe o activitate sau a face talismane sunt studiate sub tutela alegerilor, iar ultima reprezintă interogațiile, ele sunt personale, medicale sau legate de afaceri. Interogațiile sunt acele întrebări adresate astrologului. De aici putem să interpretăm cauza sau când se va întâmpla un eveniment. Cea din urmă categorie a astrologiei practice sunt alegerile, iar acestea se referă la când anume este un moment propice pentru începerea unei activități spre exemplu.

Urmărind această împărțire a astrologiei practice, putem spune că scopul  ei este să înglobeze atât generalul, cât și particularul; ea se mișcă de la scopuri generale, încercând să prevadă vremea, dezastre, inundații, începerea unui război, luarea de decizii într-o colectivitate,  înspre lucruri singulare, anume particularități ale individului. Astrologia ne este prezentată ca fiind un domeniu foarte exact;  ea funcționa, în primul rând,  prin studierea anumitor evenimente din trecut în raport cu așezările planetelor pentru a face predicții.

Fără să ne dăm seama, ne găsim vrăjiți încercând să surprindem fiecare înțeles ce ne duce mai aproape de stele: triplicitate, conjuncție, casă, nativii, cardinale, ascendenți, ca mai apoi să ne vedem aruncați în primul capitol  al volumului, dedicat în mare parte lui Aristotel, însă aruncați în limba latină și în conceptele grecești de phorakinesis.

În acest volum, Rutkin se concentrează în principal pe două discipline științifice: matematica și filosofia naturală. Pornind de la aceasta afirmație, înțelegem mai bine propunerea sa interpretativă: reconstruirea caracteristicilor a trei corpuri ale cunoașterii în fiecare din acestea astrologia jucând un rol important. După cum urmează să vedem, matematica și astrologia erau predate sub tutela „științelor stelelor”, dar doar după studiul aritmeticii și al geometriei. Fundația astrologiei în natură era învățată în cursul de filosofie naturală prin citirea textelor lui Aristotel, De caelo și De generatione et corruptione.

Ceea ce trebuie să subliniem este faptul că aceste structuri ale filosofiei naturale aristotelice erau potrivite pe un fundal cosmografic ptolemaic, așadar este vorba despre un sistem ce cuprinde astronomie matematică cu geografie matematică. [2]Acest aspect este foarte important întrucât locația este foarte importantă în calculul astrologic. Însă, așa cum vedem în părțile II și III ale primului volum, atunci când diferitele naturi calitative ale planetelor au fost luate în calcul, rezultatul a fost o filosofie naturală matematicizată foarte sofisticată, bogată și bine calculată. Dar acest sistem a ajutat la crearea unui cadru conceptual pentru analiza complexă a relațiilor uneori controversate, dintre teologie/religie și magie.[3]

Darrel Rutkin încearcă să ne prezinte mișcările și relația lor cu ființele umane, cu  planetele. Phora (allatio) este mișcarea în loc și este prima dintre mișcări. Din cele zece categorii ale lui Aristotel doar patru admit motus, mișcare: substanța (οὐσία, substantia), cantitatea (το ποσόν), calitatea (το ποιόν) și locul (ποῦ).  Iar aici discutăm despre  trei tipuri de mișcări: generare și corupere (genesis, γένεσις și φθορά; generatio și coruptio), creștere și decădere (αὔξησις și φθίσις) și schimbarea calității (ἀλλοίωσις).

Astfel concluzionăm cu două mișcări: motus aplanes-ordinatus și motus eratic. Prima se referă la mișcarea E-V și îi este specifică soarelui, planetelor, stelelor iar cea de-a doua se referă la polii zodiacali (spre exemplu 23°, 35° de la polii pământului).

Aici începem să ne apropiem de înțelegerea astrologiei prin prisma filosofiei naturale. Potrivit filosofiei naturale a lui Aristotel, mișcările cerurilor, în principal a soarelui, erau fundamentale în viața omului[4]. Soarele ne este prezentat ca fiind cauza universală în generare și corupere, venirea-în-ființă și moartea. Bărbatul, sămânța, este înțeles ca o cauză formală iar femeia, pântecul, ca o cauză materială. Ce aduce în plus Albertus Magnus este să extindă tărâmul cauzei eficiente pentru a include și restul planetelor.  Această a doua mișcare, generatio, se referă la mișcarea soarelui pe elipsă, cu traiectoria N-S, ascendent-descendent. Aristotel limita influențele celeste la lumină și mișcare.

Influența filosofiei naturale aristotelice s-a simțit în astrologie în Evul mediu, de la mijlocul secolului XIII până spre finalul secolului XV. Situația s-a schimbat odată cu publicarea lucrării Theologia Platonica, de către filosoful Marsilio Ficino în 1480. De fapt, pentru a gusta puțin din lumea predicțiilor, în anul 1484 lumea s-a bucurat nu numai de apariția traducerilor din greacă în latină a textelor lui Platon însă și de fenomenul bine anticipatei Mari Conjuncții în Scorpion din acel an.[5] Roger Bacon, Albertus Magnus, chiar și Toma (deși destul de reținut în ceea ce privește astrologia) au continuat cercetările  lui Aristotel.

Cea de-a doua secțiune, se referă la aspectul teologic al astrologiei. Atât Toma cât și Albertus acceptă astrologia însă îi stabilesc limite. Ei vor să demonstreze cum influențele celeste nu au putere, spre exemplu, asupra destinului oamenilor, acesta fiind de altfel și argumentul sub umbra căruia creștinii au acceptat astrologia.

Penultimei secțiuni îi este rezervată legătura astrologiei cu magia. Aici Rutkin ne arată cum și autorul textului Speculum Astronomiae și Albertus acceptă faptul că astrologia poate fi folosită pentru a crea talismane, pentru simple întâmplări ce nu au ca obiect destinul omului (a ține șerpii la distanță spre exemplu). Dar această influență este, după cum spuneam, limitată, întrucât magia este obiectul de lucru al spiritelor rele și al demonilor. Bacon, pe de altă parte este mult mai deschis în ceea ce privește legătura dintre astrologie și magie.

Sobrietatea astrologiei și asocierea ei cu științele matematice s-a deteriorat sub presiunea începutului modernității, astrologia găsindu-și salvarea în magie și în tradițiile esoterice. Magia însă prezintă un aspect diferit, privit sub spectrul talismanelor sau imagines astronomicae; aici, magia nu îi oferă bazei astrologiei nicio considerație, căci multă vreme magia a fost dependentă de astrologie. Puternica legătură dintre astrologie și magie a devenit un pivot fundamental în trecerea spre Iluminism, atunci când astrologia și-a pierdut fundațiile matematice, teologice și de filosofie naturală. Religia și știința au fost la rândul lor transformate sub presiunile în creștere aduse de modernism.[6]

Ultima parte a acestui volum se referă la unul dintre aceste „instrumente” de care Rutkin se folosește pentru a-și susține teza – modelul disciplinar și curricular caracteristic științelor moderne premodern-aristotelian-ptolemaic-galenic predate în universitățile europene în anii 1250-1500. În acest sens trebuie să fim atenți, ne spune autorul, la diferențele semnificative precum și la continuitățile structurale dintre astrologia și magia din perioada medievală și renascentistă și, bineînțeles, în relație cu educația și viața lui Copernic. Nu trebuie neglijați nici Galileo Galilei, Johannes Kepler, Francis Bacon sau Isaac Newton (care urmează să fie subiectul volumelor următoare din această trilogie).[7] Structura de bază a programelor universitare privind astrologia surprinsă în matematică, filosofie naturală și medicină au fost clar pronunțate în 1405 în Universitatea din Bologna și s-au menținut până în secolul XVII.[8]

Privind înapoi spre istoria astrologiei,  de cele mai multe ori aceasta a fost întâmpinată ca un obiect separat, fără valoare de cunoaștere, pusă laolaltă cu magia sau științele oculte. Rutkin respinge însă aceste teze și tocmai din acest motiv lucrarea sa se diferențiază de celelalte. El încearcă să ne arate că astrologia a fost o parte importantă în cunoașterea științifică în Europa tradițională; și că a încetat să fie asta doar foarte târziu, în modernitate.


[1] Darrel Rutkin, Sapientia Astrologica: Astrology, Magic and Natural Knowledge, ca. 1250-1800, I. Medieval Structures (1250-1500):Conceptual, Institutional, Socio-Political, Theologico-Religious and Cultural, Springer Cham, 2019,  pag. 1xxx.

[2] Idem., pag. 467.

[3] Idem., pag. 467.

[4] Idem., pag. 467.

[5] Idem., pag. 465.

[6] Idem., pag. 468.

[7] Idem., pag. 466.

[8] Idem., pag.466.

One thought on “Drumul de la Astrologie la Filosofie Naturală

  1. Felicitări pentru articol.
    Terminologia consacrată a aspectelor este
    0-conjuncție, 60-sextil, 90-careu, 120-trigon, 180-opoziție.
    Planetele pot fi „conjuncte” , dar în rest „formează” sau „se află în” sextil, careu etc.
    La benefice/malefice, ai scris că Mercur e benefic lângă Jupiter, dar probabil voiai să scrii Venus, căci cum bine zici mai apoi, el e neutru.
    În afară de asta, e interesant de citit De triplici vita a lui Ficino („Three books on life”). Poate știai deja de ea. Acolo magia astrologică – talismane etc – e destul de benignă, un fel de tehnică renascentistă de self help ce funcționează prin acordarea imaginației la influențele zilei. Plus că e scrisă foarte frumos.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s